PRIETENI DE PAHAR

Întâmpin cerul cu ochii deschişi. Nu mă mai arde nimic, nici chiar retina. Lumina vie îmi împresoară mintea şi totul devine clar şi lucitor în mine. Nimic nu mă mai incomodează, nimic nu mai are iz de nestatornicie. Sufletul meu se joacă în mine ca un copil de doi ani.
Realitatea mea era alta acum douăzeci de ani. Nimic din ce trăiesc acum nu era atunci, viaţa devenise mult prea gri-albăstriu că să mai pot realiza că în jurul meu totul trebuie să fie limpede. Minte dezorganizată de artist, ce mai.
Acum douăzeci de ani impânzeam coclaurile cu paşi mari şi rari în căutare de ceva care să îmi crească adrenalina, ceva care să mă facă să trăiesc. Nu aveam tot timpul noroc, dar, până la urmă, norocul şi-l face omul cu mâna lui. Bani aveam, atunci aveam bani cât să nu ştiu ce să fac cu ei. Bineînţeles, nu îmi ajungeau să cumpăr o casă, dar puteam trăi cu chirie vreo doi ani încheiaţi, cu masă, şi plata utilităţilor. Şi ce făceam eu? Alergăm bezmetic prin toate fundăturile să găsesc ceva să… mă facă să îmi revin. Renunţasem la droguri şi ţigări, hotărâsem că nu e loc decât pentru un viciu serios. Dintre toate alesesem alcoolul, deşi îmi displăcea cu adevărat. Gândeam eu că era mai ieftin şi putea să fie şi ceva mai binefăcător, mai ales dacă era alcool de casă, din fructe naturale şi făcut la povarnă. Mă angajasem chiar la una şi lucram la negru. Pentru că nu aveam domiciliu alesesem să îmi aşez cuibul chiar acolo, în felul asta eram prezent tot timpul la datorie, primeam şi ceva bani şi aveam alcoolul la nas. Şeful, patron urâcios şi uşor de păcălit – cel puţin eu reuşeam să îl păcălesc destul de des cu alcoolul pentru că de bani nu mă interesa – mă lua mereu la întrebări, pesemne dorea să se simtă important. Avea firma de câteva luni şi spera să devină bogat. Visa să se facă primar, să le arate ălora „de la centru” cum se face politică şi cum arată cu adevărat o comună. Visa livezi şi vită de vie, oameni cu cirezi de vaci, cu turme de oi, toate lucrând pentru el, toate aducându-i lui bani.
-E bine că am început de jos şi cu puţin, zicea el cherchelit. Eu îi turnam în pahar – sau pe lângă pahar, deci nu mai eram în stare nici eu de prea multe – şi îl aprobam fericit. Beam cot la cot şi îmi plăcea şi de el şi lichidul pe care îl beam. Seara eram boieri visători, ne făceam planuri, prieteni la catarana, dimineaţa ne apucau zorile ca şi cum ne-ar fi căzut în cap tot cerul şi deveneam duşmani de moarte. El mă certa că făceam cinste prea mult cu alcoolul lui iar eu îl acuzăm că nu e în stare să îmi dea banii promişi, chiar dacă eu nu aveam nevoie de ei cu adevărat.

………va urma……..

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s