Lucru de mana

Pt ca tot treceam asta ca fiind una din placerile mele…

Advertisements

Valorile americane propovaduite de evreul Ghitanstain

“Cum a ajuns America tara fagaduintei? Invatand din istorie.” Replica invatata de copii mici de la gradinita de au ajuns ei sa vada in natiunea lor adevaratul scut al democratiei, democratie care inseamna de fapt un altfel de sclavagism individualizat. Tot ei ne invata pe noi lectii de economie si politica, de lupta impotriva coruptiei si de omenie. Tot ei ne-au invatat sa punem individul mai presus de grup si tot de la ei am invatat cum e cu razboaiele care au la baza discriminarea, cu mii de oameni ucisi pt ca sunt altfel decat altii. Ambasadorul SUA ne mai invata ca si ei au trecut printr-o criza politica si economica acum 121 de ani, fara sa mai aminteasca din cauza cui a aparut criza actuala. Ai nostri sunt lingatori si merg de le cer sfaturi sau merg de se plang de unii si de altii. Nici unul nu-i mai breaz decat celalalt, insa, inainte de a ne invata pe noi metode de a ne fi mai bine, ar trebui sa aveti voi in vedere ca la voi au loc lucruri mai grave decat au fost vreodata la noi. Si nu din cauza ca ar putea fi capra voastra mai grasa si din cauza asta vrem sa moara, ci pt ca a voastra capra a fost ingrasata cu aditivi, ceea ce trebuie sa va faca sa va ganditi ca s-ar putea sa fiti voi cei dintai bolnavi din cauza caprei. Cand o veti praji o sa vedeti cat de mult se strange carnea si n-am vrea sa ajungeti niste bieti debili muritori de foame. A noastra, fie ea si foarte slaba, inca are un strop de sanatate in plus.

11 lucruri care-mi plac

Pt ca Ada se apuca sa anunte lucrurile care-i plac si nu prea, m-am gandit sa mentionez si eu doar lucrurile care-mi plac enorm si pt care n-as renunta nici daca mi-ar fi viata pusa in pericol. Ordinea lor e absolut aleatorie.

1. Lucrul de mana. Ador cand primesc un cadou facut de mana cuiva, cum e cel primit de ziua mea de la tata. N-are importanta ca arata ca un kitsch sau ca nu mi-a fost destinat mie, important e ca a muncit mult sa-l faca si ii apreciez rabdarea cu care a migalit la el mai bine de o luna. Apreciez felicitarile facute de mana copiilor mei, fie ele desenate, pictate sau oricum ar fi ele, gablonturile primite de la prietenele mele care se ocupa cu bijuteriile din fimo, si tot ce poate fi facut de mana omului sau de mintea lui. O carte poate fi trecuta la categoria asta fara nici o problema. Apreciez ideile bune care au dus la facutul tuturor acelor lucruri.

2. Florile de orice fel, buchete sau in ghiveci.

3. Punctualitatea, desi sunt dispusa sa astept atunci cand cineva promite sa faca ceva si nu e gata tocmai la timp.

4. Sinceritatea celor cu care lucrez, dar asta e doar un deziderat.

5. Muzica la casti. Cand ies cu ale mele fete (catelusele mele) imi place enorm sa ascult muzica la maximum in casti, in special rock. In categoria asta intra si romanele in format audio pe care le ascult in nestire.

6. Ananasul sub orice forma, ciocolata calda, carnea de pui, porc, peste si oaie (nu si cea de vita) si lactatele (mai putin branza).

7. Desenele animate de la Disney si nu numai.

8. Plimbarile dimineata dupa un chef care m-a tinut treaza toata noaptea.

9. Gandul la “el” inainte de a ma lua somnul.

10. Ziua de sambata.

11. Mainile unui barbat. Sunt cea mai senzuala parte a unui barbat.

Blog de blog cu lansare de carte

Am asteptat ziua asta de cand s-au anuntat premiile si inca nu ma asteptasem sa fiu anuntata cu voce tare ca sa-mi ridic premiul. E drept, nici nu ma pregatisem sufleteste, asa ca eram gata sa ma astept la orice, chiar si la o cerere de speech. N-a fost, nu aveam de ce sa tin speech. Mintea mea alerga cu cateva zeci de mile la bord, asa ca in curand am inceput sa ametesc si sa mi se puna un nod in gat. Sunt tare obosita, asa ca daca scriu prost rog cititorul sa nu se supere. Promit sa corectez maine dimineata, insa acum vreau sa fie totul scris la cald ca sa nu uit ideile. Pozele si linkurile le pun maine, ca acum mi-e greu sa le caut.

POZELE SUNT LUATE DE LA DOAMNA LUCIA

Am ajuns la Bucuresti cu ajutorul Onutei, careia ii multumesc din suflet ca a acceptat sa ma ia. Degeaba am incercat sa o conving sa ia bani pt drum, n-a vrut. Mai era cu noi si Ada (de care Oana e peste masura de incantata, si are de ce) si de Adrian (Can-gurul), care a fost soferul nostru cea mai mare parte a timpului.

Am ajuns la Muzeul National al Literaturii Romane si in rotonda muzeului trona pe pereti portrete ale lui Perpessicius la diferite varste. Doamna Lucia, la fel de amabila ca intotdeauna, ne-a facut cunostinta intre noi, cei care nu ne cunoasteam. Vedete? Vreo doua mai importante: Andi Moisescu, care a primit premiul de new-entry cu perspective de evolutie rapida (ca are de unde evolua, si Alex Stefanescu care a primit premiul pt critica literara. Surpriza cea mare a fost Tanti Jeni, care s-a dovedit a fi barbat si care ne-a facut sa radem copios. Chinezul a fost asa cum il stie toata blogosfera, amuzant si plin de voie-buna. Au fost si Matilda, Elfy, Lilick, IonutStefaniaCody si o multime de altii pe care nu-i mai pot enumera, nu ma simt in stare.

La intoarcere (si asta e cu adevarat important) am incercat sa o fac pe Oana sa imi explice ce imi lipseste la scris. Raspunsul ei a fost “sare si piper”, iar eu i-am promis ca voi face rost de vegeta. Sunt prea inhibata si sunt de acord cu ea. Degeaba incerc sa-mi gasesc scuze, insa timiditatea mea nu are tocmai justificare. Nu stiu daca ea chiar a spus ce a gandit sau doar a vrut sa fie amabila cu mine (desi cred ca e mai amabila cu ea insasi decat cu ceilalti), insa m-a facut sa vad ce-mi lipseste. Vrand-nevrand, mi-a dat putina incredere in mine. Am discutat despre multe chestii la intoarcere, insa asta mi-a ramas in minte acum. Oricum, Oana va scoate un volum impreuna cu Ada in viitorul apropiat si chiar astept lansarea.

Cred ca mai era ceva despre care aveam de gand sa scriu, insa nu-mi mai amintesc. La ora asta sunt prea obosita ca sa mai pot gandi cu adevarat. Oricum, a fost o zi foarte frumoasa si a meritat sa merg. Stiam ca o sa merite.

Later Update: Uitasem ceva aseara, adica uitasem sa mentionez premiul nostru, “Afacerea Clonegate”, pe care oi voi citi zilele care vin, intre facutul de felicitari si un proiect de lectie.

O idee

Of, eu si incercarile mele. Cred ca o sa raman la stadiul de incercari si n-am sa mai termin nimic. Incerc sa caut formula perfecta pt a continua. Tare mi-e teama ca n-am sa reusesc, dar eu vreau… si raman cu vrutul… si nu mai termin nimic. 😦

Peisajele se desfasurau in fata ochilor ei mari cu repeziciunea vitezei cu care circula trenul. Cantecul rotilor de tren ii canta in minte si ea incerca sa creeze in mintea ei o melodie care sa includa si sunetul acela minunat. Iubea sunetul rotilor, intotdeauna il iubise, chiar il visa uneori. Il ura cand avea cosmaruri pentru ca atunci visa intotdeauna cum mama se urca in tren si pleaca, lasandu-le pe peron plangand in urma ei. Insa, cand era in tren, era mereu fericita. Gandul ca ajunge in locurile ei dragi ii umplea sufletul de fericire. Si nu se mai satura sa prieasca pe fereastra peisajele. Le-ar fi imbratisat daca ar fi putut, dar stia ca nu e cu putinta. Zambi si incerca sa isi gaseasca o activitate care s-o distrez si mai tare, asa ca respira spre geam care se aburi. Desena o fetita zambitoare, dar nu-i placea rezultatul, asa ca il sterse. Sufla din nou spre geam. Geamul se aburea mai greu, asa ca mai sufla o data. Mari portiunea aburita ca sa aiba loc destul de desenat. Stergea iar. Fetitele desenate aveau intotdeauna ochii strambi si gatul stramb. Si-ar fi dorit sa stie sa deseneze, sa-i iasa si ei un portret frumos. Apoi desena copaci. Chiar si strambi, copacii ei erau frumusei. Stia ca exista copaci strambi, asa ca nu se sinchisea prea tare de desen.

Pe banca din fata stateau mama si surioara. Le zambi, dar acestia nu ii raspunsera. Dormeau ingramadite una intr-alta, ghemuite de frig. Multele bagaje ocupau trei compartimente, asa ca cine venea ca sa ocupe vreunul din locurile libere si avea bagaj mult avea putin loc in care sa si-l puna. Ocupasera nepermis un compartiment de clasa intai crezand ca acolo e mai cald, asa ca ea statea treaza ca sa anunte pe mama cand apare controlorul. Era sigura ca nu va spune nimic, mai ales pentru ca ii vedea pe ele trei, doua fetite si o mama cu o groaza de bagaje. Erau si controlori rai care le punea sa se mute inapoi in vagonul in care aveau locuri. Si atunci mama lua pe rand gentile de voiaj cele multe si le dadea jos, isi infasura toartele in jurul antebratelor si isi indemna fetele sa mearga inainte ca sa-i vada in timp ce ea le cara.

Insa acum dormeau amandoua. Ii placea sa le stie bine, dormind in fata ei. Starea de bine nu-i disparu nici cand aparu controlorul, desi avea emotii ca vor trebui sa se mute de acolo. O trezi pe mama si, buimaca de somn, cauta in geanta dupa bilete. I le intinse, se uita la ele, le composta si pleca mai departe fara sa le spuna nimic. Intre timp se trezi si surioara .

– Mami, mi-e foame, spuse ea.

Mama se ridica in picioare, desfacu un ziar pecare il aseza pe locul pe care statuse si scoase din geanta paine, salam, rosii, ardei si branza. Dupa ce aseza masa scoase din geanta ei de umar si mere pe care le cumparase din piata garii din Buzau. Toate trei mancau cu pofta din bucatele asezate pe ziar.

– Mai avem putin pana la Bucuresti. Va e frig tare? intreba mama ingrijorata cand vazu ca cea mica tremura. Dar ea, viteaza, dadu din cap ca nu ii e frig, dar mama o obliga sa isi ia geaca.

– Nu vreau sa racesti. Daca racesti nu mai poti sa te dai cu sania, o sa stai in casa sa te uiti pe geam la ceilalti copii si o sa plangi.

– Bine, mami.

In Gara de Nord lasa fata cea mare cu bagajele la linia la care tragea de obicei trenul si o prinse pe cea mica de manuta.

– Tine-te bine de mana mea sa nu te pierzi. O sa mergem sa luam bilete. O

Luam la fuga, da? Nu avem mult timp pana vine trenul. Daca alergi cu mine te vei incalzi, sa sti.

Si fetita alerga tinandu-se strans de mana mamei pana in zona in care se aflau ghiseurile cu bilete. Erau cozi enorme la fiecare ghiseu in parte, asa ca mama incerca sa isi faca loc pana la ghiseu, chiar daca isi primea injuraturile pentru indrazneala ei. Ei ii era gandul la cea mare careera singura cu bagajele. Intr-un final lua biletele si se duse la fata cea mare care tremura de frig stand pe una din uriasele genti de voiaj.

– Mai avem putin. Puteti sa mai rezistati? In tren o sa va incalzeasca mama, da?

Fetele dadeau din cap aprobator, bucuroase ca vor ajunge acasa si vor putea sa doarma. Apoi trenul trase la linia la care se aflau ele si isi urcara bagajele la vagonul la care aveau locuri. Pana la Pitesti aveau ceva timp sa traga un pui de somn, rastimp de care ele profitau din plin. Mama isi scotea croseta din geanta si croseta mileuri ca sa isi omoare timpul, bucuroasa ca va ajunge acasa cu bine.

***

-Tu de ce nu scrii?

– Scriu mai greu, domnule profesor.

– Si crezi ca asta i-a impiedicat pe ceilalti sa scrie in continuare? Au mainile foarte obosite, dar ei sunt obisnuiti cu asta. Incearca sa fi ca ei. Crezi ca poti?

– Incerc, domnule profesor.

Domnul profesor, atat de inalt si de spatos, se intoarse cu spatele la ea si se indrepta spre catedra. Ii placea sa-i priveasca spatele, insa atunci cand incerca sa-i ghiceasca varsta nu putea. Spunea niste ani, la intamplare, dar nu ghicea niciodata varsta lui adevarata. Odata, la ora de anatomie, a incercat sa-i faca sa spuna ce varsta are el, insa ei erau asa de timizi, si le era atat de tare frica de el incat nu indrazneau sa spuna nimic de teama sa nu se supere ca nu spun varsta corespunzatoare. Atunci, profesorul incerca sa-i faca sa inteleaga transformarile prin care trece un om de la copilarie la batranete. Degeaba le dadea tot felul de exemple dintre cele cunoscute, ei pareau sa nu inteleaga mare lucru. Atunci i-a rugat sa iasa afara din clasa si sa intre pe rand. Toti trebuiau sa raspunda la aceeasi intrebare: Cati ani am eu?. Unul singur raspunsese cum trebuie, insa restul dadusera varste aiurea. Ea spusese ca are 45 de ani, insa termenul era strain pentru ea. Oare cum poate sa inteleaga un copil varsta unui adult? Apoi venise pauza si se simti prost ca nu era in stare sa inteleaga varsta unui om ca domnul profesor. In fata lui se simtea prost, il vedea mereu si-l iubea, dar ii era teama de el. Era mare, sever si bun, dar stia atat de multe lucruri incat pe ea o speria. Isi dorea ca atunci cand va fi mare sa fie ca el, sa fie mare, buna si sa stie multe. Isi dorea sa intimideze prin cunostintele ei, nu prin atitudinea ei. Se vedea in spatele catedrei cu o multime de banci in fata ei, banci pline de copii ascultatori, care erau ochii si urechii la lucrurile pe care le spunea ea, iar ea era fericita. Alteori se vedea intre bancile copiilor cu un bat in mana si cu o carte in cealalta, si ea isi inchipuia ca atitudinea asta impune respect din partea copiilor…

Cadou de ziua mea

Desi mai e pana atunci am primit deja un cadou care ma incanta foarte mult. Intotdeauna m-au impresionat lucrurile facute de mana si m-am bucurat cand cineva mi-a dat ceva facut de mana lui.

Casuta e facuta din betigase, chibrituri, rachita (la garduri) si paie de grau fierte si racaite ca sa ramana subtiri ca hartia si uscate intre paginile ziarelor.

De 17 martie

Azi a fost ziua Irlandei, dar n-am avut parte de ceva special ca anii trecuti. Sau, poate ca am avut. M-am apucat sa  invat sa pictez. Mi-am luat acuarele, pensule si hartie si mi-am facut de cap cu chestii din imaginatia mea. Imi doresc sa pot invata chestiile de baza, nu mai mult. Sa invat exact atat cat sa pot face chestii dragute pt copii. Zilele trecute mi-au cerut copii sa ii invat si pe ei, dar trebuie sa invat eu inainte ca sa ii pot indruma si pe ei. Pana atunci am facut astea:

Mai am si altele facute, insa astora le-am facut poze, astea mi-au placut cel mai mult.

 

 

Leapsa literara

1. Numiţi cinci titluri de cărţi capodopere din literatura română sau universală.
Sunt titlurile care m-au marcat pt totdeauna. Ordinea e valabila pana la un punct, adica pana la punctul 1. Restul e aleatoriu.
1. “Ulise” de James Joyce,

2. “Imblanzirea scorpiei” de Shakespeare,

3. “Trei intr-o barca (fara a mai socoti si cainele)” de Jerome K Jerome

4. “Fii si indragostiti” de D H Lawrence

5. “ Mandrie si prejudecata” de Jane Austin

2. Dintre o carte scrisă de un autor român şi una scrisă de un autor străin pe care o alegeţi? Presupunerea este că dacă o citiţi pe una nu mai puteţi s-o citiţi şi pe cealaltă.
Recent (adica de vreo cativa ani) am descoperit ca nu exista diferenta de valoare intre ai nostrii si restul. Din pacate, primii nu au avut parte de prea multa iesire in afara, pe cand ceilalti au avut prilejul sa se nasca unde trebuie. Acum un timp am vazut pe Youtube o piesa de teatru de-a lui Caragiale (“O noapte furtunoasa”) montata pe o scena din Spania. Nu prinde, tradusa in orice alta limba n-are umorul care ii trebuie, dar cei care jucau in piesa pareau a se bucura de piesa. Ei nu inteleg etapele prin care a trecut istoria noastra ca piesa sa fie gustata asa cum merita.

3. Ce apreciaţi la o carte: povestea sau emoţia?
Mesajul, desi de curand am inceput sa fiu mult mai atenta la mesaj.

4. Literatura modernă şi contemporană este mai valoroasă decât cea antică?
Nu exista asa ceva! Nu avem cum sa facem diferenta intre ele. Literatura antica a dus la crearea literaturii moderne si contemporane, insa asta nu da dreptl nimani sa  compare.
5. Orientarea politică a autorului influenţează valoarea unei cărţi?
Uneori e mai bine sa nu cunosti latura politica, insa mie imi plac biografiile enorm. Am citit pana acum biografia lui Joyce de vreo 5 ori. Nu m-a interesat ca el si-ai lui preferau comunismul (fratele lui, Stanislaus. chiar a facut puscarie din cauza ca era simpatisant communist), desi m-am bucurat cand, spre finalul vietii, Joyce s-a lepadat de orice credinta politica, mai putin de credinta in poporul irlandez.

6. Pe care scriitor îl consideraţi mai valoros: Ştefan Agopian sau Mircea Cărtărescu?
Cartarescu, desi nu-mi place omul deloc.
7. Consideraţi că trebuie să faceţi eforturi pentru citirea unei cărţi bine cotate sau o părăsiţi? În acest din urmă caz, regretaţi că aţi pierdut ceva?
Nu credca tine de valoare, cat de starea mea de spirit sau de timpul pe care il am. In ultimul timp fac eforturi sa citesc o carte scrisa, dar citesc cu placer cartile audio.
8. Credeţi că o carte poate avea un efect terapeutic?
Bineinteles. dar nu numai terapeutic.

9. Apreciaţi valoarea unei cărţi pe baza gustului personal sau a recomandărilor criticilor ori a prietenilor?
In ultimii ani am descoperit ca citirea prefetelor/ postfetelor poate sa ajute mult, insa le citesc intotdeauna dupa ce citesc cartea.

10. V-aţi întâlnit cu situaţia în care să vă placă opera unui scriitor, dar să nu vă placă autorul?
Da, dar nu am fost influentata de asta.

11. Dacă aţi văzut o ecranizare a unui roman, mai citiţi şi cartea?
De preferabil e sa vad filmul dupa ce citesc cartea. In felul asta pot sa fac comparatii inde viziunea regizorului si ideile scriitorului. Insa prefer cartea unui film.
12. Credeţi că un scriitor poate să creeze o operă valoroasă dacă nu este patriot?
Sa ne imaginam un scriitor care aude ca echipa nationala de fotbal a tarii de unde vine el a castigat un important meci. Poate el sa nu simta mandrie patriotica? Si nu numai la fotbal, o realizare in orice alt domeniu naste in el o mandie nationala. Nu trebuie sa scrie despre tara lui ca sa se numeasca patriot.

13. Dacă ar fi sa realizaţi un clasament valoric al literaturilor lumii (engleză, franceză, italiană, spaniolă, japoneză etc.), de la 1 la 10, pe ce loc aţi poziţiona literatura română?
Pe primul loc vine intotdeauna (din punctul meu de vedere) literatura britanica. Literatura romana incepe sa placa din ce in ce mai mult strainilor, asa ca, indiferent de locul in care se afla, ea creste frumos in valoare.

Leapsa o dau oricui vrea sa o faca.