DACĂ AM FI…

Dacă am fi o mie de sori,

în mii de culori incandescente,

am lumina cerul să nu se mai întunece niciodată.

Dacă am fi nori de ploaie,

să curgă șiroaie de perle pe pământ,

am uda lutul să răsară Adami și Eve la fiecare pas.

Dacă am fi valuri,

să ungă maluri cu viață și moarte,

am acoperi dealuri, și munți, și stânci

și le-am înmuia ca să renască.

Dacă am fi verdele naturii,

și ne-am ivi mereu în primăveri,

am anula toamnele din istorie ca să rămânem mereu vii.

Dacă… dar nu suntem!

Cu noi începe doar o viață, a noastră,

și moare tot cu noi, dar numai una.

OCHII TĂI ÎN CĂRBUNE

Cărbunele din palma mea visează

să-ți deseneze ochii și sprâncenele,

pare atât de nerăbdător că-mi murdărește mâna

lăsând dâre de negru pe pielea nudă.

Urmele se transferă apoi pe degete,

își lasă amprenta oriunde, de parcă

ar vrea să devină parte din carnea mea

și doar cărbunele îi poate ajuta.

Ochii tăi se desenează cu pleoapele închise pe braț,

vrea să-l sărute, liniștiți și calzi, zâmbind de bucurie;

apoi apar contururile lor pe umăr

ca și cum ar adulmeca mirosul pielii mele…

Urmele negre se simt pe obraz și pe frunte,

linii curbate, sprâncene ridicare, ochi larg deschiși…

amprentele degetelor tale pe piele

și senzația că ești aici, cu mine…

O viață măruntă – Hanya Yanagihara

Citesc această carte cu fiecare fibră a auzului meu (e audio pe VOXA pentru că nu mă mai țin ochii și nu pot suporta nici vocea sintetică). E atât de dificilă încât o citesc câte puțin în fiecare zi pentru că mai mult nu pot, nu mă ține stomacul. E atât de multă simțire în ea încât îmi pare că personajele sunt aproape nebune de sentimente, de trăiri, de traume și de durere, fie ea fizică, sufletească sau amândouă în același timp. Uneori devine atât de chinuitoare încât vrei să o arunci cât mai departe, că realizezi pe parcurs cât de masochiști sunt unii cu alții, dar realizezi că și tu, cititotule, ești, la rândul tău, un masochist pentru că vrei să afli ce se mai petrece în carte, dacă vor fi capabili să accepte starea de fapt și neputința în fața răului, vei descoperi că vei accepta automutilarea fizică ca formă de autoreglare emoțională pentru că simțămintrle sunt atât de puternice încât pot face implozie și rănile fizice sunt ca o supapă slăbită pentru a reduce presiunea interioară.

Cartea pare a fi scrisă cu sufletul, de parcă sufletul ar fi avut degete și și-ar permite să scrie un testament al sentimentelor după care ar vrea să dispară. Uneori pare neverosimilă din cauza întâmplărilor narate, par a fi prea multe întâmplări traumatizante pentru un singur suflet, dar i se iartă cărții atâta timp cât își duce la capăt linia dramatică și descrierea amănunțită a stărilor prin care trec personajele.

Nu am să scriu despre personaje, ele nu pot fi înțelese până nu este parcursă cartea. Ea nu conține prea mult dialog, unele din personaje sau chiar naratorul, care devine un soi de personaj de fundal, își permit să observe și să povestească, fiecare cu propria viziune a întâmplărilor, fiecare cu propriile trăiri, fiecare cu disponibilitatea lui de a înțelege ce trăiește celălalt.

Cartea asta a fost o lecție pentru mine, o lecție de prietenie, o lecție a durerii și traumei, a răului adânc înrădăcinat camuflat în iubire, a suferinței, a alinării, a alienării mintale care duce la autodistrugere, a sentimentelor profunde și necondiționate, a înțelegerii faptului că celălalt are voie să se exprime pe el însuși așa cum simte, a acceptării că niciodată nu vom fi de ajuns în ochii noștri până până când nu acceptăm viziunea obiectiv-subiectivă a celorlalți asupra noastră.

Și eu m-am întrebat mereu de ce eu, de ce sunt acceptată, de ce sunt urâtă sau iubită, de ce atâta durere, de ce se apropie oamenii de mine, de ce mă acceptă așa cum sunt când o întreagă copilărie mi s-a spus că nu e bine ce fac, ce gândesc, cum mă port și cine sunt. Cartea mi-a explicat prietenește de ce, iar eu sunt datoare să înțeleg, mi-a mai alinat câteva din păcatele personale.

LUI… NICHITA

am fost atât de tristă acum un veac

încât l-am rugat pe Nichita să se apropie de mine

și să își cânte fericirea străveche

apoi am mușcat din mărul întins cu nesaț

era atât de roșu și de mare

cum numai iubirea lui putea fi

mă dureau gingiile și dinții de lapte

albul mușcăturii se transforma în rozul merelor mici și dulci

brumărite în mărul pitic din fața parcului

am zâmbit șăgalnic cum și el mi-a zâmbit dincolo de vers

așa am pierdut șansa la fericirea mea

încă mă găsesc visând la o nouă revenire a Lui

ROTIREA ACEASTA…

Rotirea aceasta se face în sens de ceasornic,

Rotirea aceasta se face în aerul crud de pe stâncă;

Lumina ce-abundă spre mine se face un câmp

Ce se-așează alene sub picioarele mele.

Rotirea aceasta e-odată cu globul

Ce-nvârte cu el miliarde de vieți,

Rotirea aceasta o face norodul

Tot alergând chinuit, obosit de povești.

Rotirea aceasta se face în graba

Secundelor reci ce trec nesimțite;

Se face în miezul pieirii de viață

Și-a slabelor visuri pierdute-n genune.

Rotirea aceasta se-nvârte în mine

Ca un imens giroscop de lumini și oglinzi;

Se face în grabă, se face pe fugă,

Se face mințind că totu-i alene, dormind, liniștit.

Și vine și noaptea, rotirea persistă,

Și totul devine un cerc, circular,

Dreptunghiul-i un ou, pătratu-i un măr,

Și-n cerc mă rotesc… în cerc… în cerc… în…

PICTĂM!

Suflă!

Golește-ți plămânii de aer!

Respiră adânc! Așa!

Acum suflă culoarea. Fă-o să zburde

ca o balerină pe scenă.

E nărăvașă, vezi? E o sprințară,

copilă colorată ce-alină șevaletul

curgând pe el, pe jos, pătând cimentul.

Mai suflă odată. Hai, curaj!

Și-aceasta aleargă țopăind.

Ce vrei să iasă? O floare? Un copac?

Sau poate o lume întreagă de copil

ce pe retin’-o porți. Și tot zâmbești!

Visezi la ce va fi? Zâmbește!

E visul tău, creează-ți infinitul!

Mai vrei? Gândește, dar nu mult,

reflectă doar la forme. Și zâmbește!

Creația ta e-n tine, e centrul tău.

Fă-ți părul în culori. Și pielea.

Fă-ți chipul lin, răsari dintre nuanțe;

Lasă-i pe alții să-ți ghicească gândul

iar tu fi cea ce crede

că nu există griuri, mohorât,

ci doar culoarea din razele de soare.