Melanj, amestec de vechi și nou stropit, infiltrat, din când în când de cuvinte,
Cuvinte ce stau să se plimbe între sunetele picate, bob cu bob,
În timpanul memoriei colective.
Cuvânt așezat ca input, apoi linii trasate din care se țes pânze
Ca, în final, să se adune toate spre output.
Creativ, sunet cu sunet, creativ, melodie,
Din care ies partituri întregi de sunete înalte și joase,
Continue, înalte, continue, joase, în continuă schimbare, dinamic,
Destructurând din temelii totul ca să poată fi făcut la fel… sau altfel…
Formând o lume nouă din cea veche, chiar și repetitivă,
Lăsând creatorul uimit și fără vlagă,
Exasperat și distrus sau doar vlăguit, dornic de o gură de apă.
Apoi note, așezarea lor continuă, oscilantă, repetitivă,
Uneori fără de noimă, alteori doar greu de înțeles, stări, frânturi de stări,
Emoție continuă, voci sacadate, sunet răzleț, se amplifică…
Apoi tăcere. Se bate darabana…
Cântecul continuă, sufletul tresaltă, emoția redevine puternică…
Renaște muzical, sunetul crește, se cântă înalt sau jos,
Pian, saxofon, vioară, baterie, violoncel… și voce…
Vocea care face instrumentele să o urmeze, să urmărească notele,
Voce care crește în volum, sunete care cresc în volum,
Amalgam de vechi și nou, amestec de jos și înalt,
Rapid și sacadat sau înalt și lent…
Și vocea… care se oprește brusc…
Omul de pe scenă a rămas fără aer. La fel și cel din public.
Va continua? Bis! Bis!
Emoția se simte în gât, adrenalina e la cote maxime.
Vocea vrea, corpul uman nu.
Dar sufletul…?
Valentina Vitan 