PRIETENI DE PAHAR 25

-Imi vine sa il iau de mot si sa il strang in brate pana intra tot in sufletul meu si nu mai iese de acolo niciodata.

-Esti beata, fato!!! Ce-ai baut? Te drogasi? Asta nu da doua parale chioare si verzi pa tine si tu…

-Nu intelegi, niciodata nu o sa intelegi! E de ajuns sa il vad trecand pe langa mine si totul se schimba, devine altceva; e real, mai real decat ce am trait eu vreodata in viata.

-ALO!! Bre, matale ai nebunit?! Vino-ti in fire, femeie ce esti! Nu esti singura, prima sau ultima, e zeci… Multe, intalegi? Unde ii gasesti, frate!!?

-Exista o legatura, o simt…

-E doar in mintea mataluta, nu simti nimica. Esti naiva si proasta. Tu te-ai uitat in oglinda in ultima vreme? Nu da ala o ciapa degerata pa tine, sa stii tu da la mine. Ca d-astea ca tine gaseste cu duiumu’, da’ nu o sa sa lege da niciuna ca nu vrea, ai intales? Nu vrea si nu poate. Ca e aprig, e un maldar da nervi, ca judeca si strica frumusete da suflet, ca e dracu’ gol-golut. Si poate ca si el te iubeste, dar nu il lasa sufletu’ sa te accepte, ca e vai da capu’ lui da om.

Se vede clar ca atunci cand sunt obosita foarte tare imi iese si chiar foarte frumos. Asa da! Dar mult timp nu voi fi in stare, insa voi incerca. Trebuie sa imi iasa, neaparat! Volumul asta e cu adevarat pe sufletul meu.

Advertisements

INDEMN

Acum iti dau eu voie sa dispari,

Sa ratacesti aiurea si sa te-ntorci

Infrigurat de lipsa mea, insingurat,

Amar si trist, ciudat si mult prea rece.

Inca visez la pasi pe caldaram

Care sa vina mut, si surd, si orb,

Sa-mi rataceasc-ale mele minti

Din nou sa te privesc in ochi.

Nu-mi pare rau. De ti-as fi dat o viata

De amar si chin, as fi fost bine,

Caci doar cu tine simt si doar la tine

Imi zboara ganduri ce imi rup din vise.

Iar de ramai, fa-o curat, senin,

Sa nu-mi aduc aminte ca n-ai fost,

Caci n-are rost sa retraim din clipe

Cand esti aici si stiu ca-s bine.

Mai bine stai aici, inca mai poti

Sa nasti vapai, sa construiesti o viata,

Sa strigi ca niciodata nu vei mai trai

Din plin, atat de-adanc si de cuminte.

……………………………………………………

Oh, iar versuri proaste! Nu ma mai invat odata minte. Sunt doar pseudo si atat.

Salata de stele

Maria mea a avut azi chef de joaca, ca intotdeauna, dealtfel. I-am spus ca nu vom putea sa facem multe lucruri azi avand in vedere ca avem de facut o lucrare pentru un concurs de I Decembrie de prin tara. Trebuia predata in doua zile, insa termenul limita a fost decalat, dar am aflat asta abia spre sfarsitul programului. Am adus de acasa ce a trebuit intr-o cutie frumoasa din plastic si am rugat-o sa stea sa ma ajute. Bineinteles ca a stat, dar biata e micuta si nu are rabdare prea multa, asa ca eu am continuat sa fac treaba si ea a scris la matematica (ii dadusem sa scrie pe 8 si pe 9), s-a jucat, a colorat, mai venea sa imi lipeasca bulinele de quilling apoi pleca din nou. Cand a vazut ca nu o bag prea mult in seama a venit si mi-a rasturnat pe masa cutia cu bulinute si stelute pe care s-a oferit sa mi le aleaga pe culori, apoi pe marimi.

11209366_10206138766445992_8820882425083424048_n 11260689_10206138746245487_1964136299114914863_n12065837_10206147051333109_7756542113498946183_n

Mi-a ales ce aveam nevoie si restul l-a pus din nou in cutie, dupa care a bagat mana in ele si le-a amestecat.

-Eu fac salata aici, vedeti?

-Da, Marie, vad.

-Si o sa va dau sa mancati. vreti?

Ia aracetul de pe masa si se face ca toarna peste ele.

-Marie, nu pune aracet peste ele ca nu le mai putem folosi.

-Mami, are capacul pus, vedeti? Eu puneam doar niste ulei in salata.

Intr-adevar, avea capacul pus. Si salata era frumoasa. Ia capacul cutiei si pune in ea o mana de chestiute, apoi ia un pix si mi le pune in fata:

-Va dau sa papati. Sa papati tot, da?

-Dar tu nu mananci?

-Nu, mie nu mi-e foame.

-Nici mie nu mi-e foame. Hai, mananca cu mine.

Ia si ea un creion si il baga in cutie, dupa care se face ca mananca.

-Mie nu imi place.

-De ce imi dai sa mananc ceva ce nu iti place tie? Nu e frumos.

-Lu’ talica iti place.

-Da, imi place ca e facuta de tine.

-Mami, va iubesc.

Ma uimeste pe zi ce trece. E plina de imaginatie, e simpatica, e frumoasa foc, are personalitate debordanta, un caracter puternic, nici n-ai spune ca e deficienta mintal. Logic, are inteligenta ei personala, dar la activitatile scolare se descurca greu si are si un deficit destul de mare de atentie asociat cu o nota usoara de hiperactivitate, dar e normal, e copil si trebuie sa se manifeste astfel. Si o vad ca vrea sa faca lucruri, multe, se ofera sa ma ajute, vrea sa imi demonstreze ca poate si vrea, e atenta in limitele capacitatilor ei si eu o ador. Chiat imi doresc sa am o fetita ca ea pe care sa o pot creste.

Succesul: formule sau incercare si eroare?

De cand ma stiu n-am fost in stare sa urmez cu adevarat regulile prestabilite, dar asta nu m-a facut sa ies in evidenta ca fiind impotriva curentului. Intotdeauna am fost docila si punctuala; frustrata, dar pasnica; cu o dorinta foarte mare de libertate morala cand toti se manjeau in jur pentru prea putin. Fiecare face ce vrea cu viata lui si cu sine. Nu spun ca nu mi-am calcat pe inima de foarte multe ori, e inevitabil intr-o viata de om, dar pana nu m-am lovit de pragul de sus n-am fost in stare sa vad pe cel de jos. Oricat ti-ai dori sa inveti din experientele altora, subiectivitatea primeaza oricaror actiuni si trairile din acele momente nu pot fi insusite.

Vorbeam ieri cu cineva despre asta si imi spunea ca trebuie neaparat sa urmezi acele reguli care fac munca sa aiba succes. Eu prefer sa fiu eu, sa incalc acele reguli care pot fi incalcate si sa am libertatea de a cadea si de a urca de cate ori e necesar. Am stat mult timp sa ma gandesc la cat de grea a fost vara asta si care au fost motivele caderii mele atat de abrupte, insa oricat as cauta cauze, efectele au ramas. Pana la urma trebuie sa ma gandesc ca toate noptile acelea de chin au sfarsit prin a aduce ceva bun: un mediu nou si experiente pe masura si ceva mai multa maturitate in luarea deciziilor. Nu merit sa fiu judecata de nimeni, pana la urma am cazut si mi-am lins ranile, mi-e bine cum nu mi-a fost de un timp lung incoace. Nu de putine ori am esuat lamentabil pana cand am reusit, dar e nevoie de perseverenta si incapatanare, uneori chiar si in propria prostie (vorba mamei), altfel nu vad rostul lucrurilor. Am dreptul sa le fac in felul meu, sa aleg eu drumul, fie el intortocheat sau nu. Greul meu e doar al meu, ceilalti avand parte doar de rezultatele mele, dar nu si de munca mea.

Cineva spunea, nu mai stiu cine, ca prea s-a inoculat oamenilor cultul succesului si nu mai stiu sa esueze. Apoi, avand prea mult succes, se pierde din valoarea realizarilor si nu se mai bucura nimeni cu adevarat de rezultate.  Pana la urma, ca sa ne bucuram de bine avem nevoie de rau, altfel am fi liniari si n-am mai avea unde sa urcam, iar varful ar fi intesat de atatia oameni incat n-ar mai avea loc nimeni. Apoi, varful ala e doar o muchie, au loc cu greu doi sau trei oameni.

Tot acel om, parca, spunea ca succesul da o aparenta incredere in propriul eu si ceilalti se obisnuiesc atat de tare sa vada acel om avand succes incat isi pierd din interes. Probabil ca din cauza asta sucesul da atat de tare dependenta, caci se comporta ca un drog, da stari de euforie, ne da senzatia de invincibilitate si de supraputere. In realitate toate se suprapun, unele peste altele.

OK, si sa ne intoarcem la oile noastre. Unii functioneaza dupa formule, altii isi fac propriile reguli pe care decid sa le urmeze sau sa le incalce dupa caracter sau bunul plac. Uneori e rau sa fi prea inchistat, alteori e rau sa fi prea maleabil. Si una si alta duc la labilitate, intotdeauna extremele duc acolo.  Si ca sa imi gasesc cu adevarat o scuza as spune ca era timpul sa cad ca sa pot urca.

Maria mea vrea sa munceasca

Primul lucru pe care il stabilim amandoua pentru ziua respectiva e programul de lucru. La inceput negociam daca sa facem una sau alta, dar acum vine la mine cu o propunere si eu stabilesc inainte de activitatea pe care vrea sa o faca o alta, dar numai inainte de masa. De pilda, azi a vrut sa picteze. I-am propus ca inainte de masa si de pictat sa scrie o pagina de caiet cu litera “m”. Ar fi vrut sa fie litera “n” ca asa i se nazarise ei, insa a acceptat bucuroasa litera “m” cand a vazut ca ocupa mai mult spatiu si termina randurile mai repede. Apoi, am gasit o modalitate de a o recompensa: ii arat care dintre literele pe care le scrie e cea mai frumoasa, asa ca are intotdeauna ambitia de a copia litera aceea frumoasa ca toate sa arate la fel. Si, logic, niciuna nu arata ca acea litera, dar n-are a face.

Dupa ce au venit copiii de la masa Maria mea a hotarat sa nu mai picteze. I-a promis ea uneia dintre educatoare (ea s-a oferit) sa o invete sa faca forme de quilling. Imi vorbise ea si inainte de masa despre asta, dar nu mi-a venit sa cred ce spunea, asa ca dupa masa si dupa ora de logopedie a venit la clasa sa ma ia de mana sa mergem la acea educatoare ca sa imi arate cum o invata sa faca “buburuze” colorate din fasii de hartie. Am stat vreo cateva minute la colega si m-am intors la clasa, nu imi permiteam sa il las prea mult singur pe Andrei. O lasam in maini bune, doar. Cu cinci minute inainte de terminarea programului am mers sa o iau ca sa o pot preda celor din camin. Am fost tare uimita sa vad cate “buburuze” facuse Maria mea si cat de bucuroasa era ca invatase un adult sa faca ceva ce ii place ei. Bineinteles ca nu a mai avut rabdare, a fugit la clasa, mi-a mai cerut fasii de hartie sa isi faca de lucru in camin si a tulit-o fara sa ma pupe. Luni va trebui sa ma pupe de doua ori.

Ca broasca

Azi Andrei a avut chef sa ne zapaceasca cu sunete de broasca, toata ziua numai asa a facut. In momentul in care am inceput sa il imit s-a oprit si m-am oprit si eu. Initial a crezut ca aude o broasca prin clasa si a inceput sa o caute. Logic, n-a gasit-o. Dupa un timp a inceput din nou si am facut si eu la fel. De data asta si-a dat seama ca eu sunt si a inceput sa bata din palme de bucurie, dar n-a mai facut ca broasca dupa aia.

Daca inainte avea tendinta sa fuga de mine prin clasa, acum vine la mine de bunavoie, dar numai pentru putin timp, dupa care fuge din nou. Nefiind capabil sa bea lapticul prin pai (nu stie sa traga, el stie doar sa sufle) i-am adus de acasa o canita din plastic ca sa bea. A fost tare incantat de asta pentru ca a baut si lapticul de ieri. Trebuie sa il invat sa bea lichidele putin cate putin pentru ca are tendinta sa dea totul pe gat dintr-odata si se poate ineca.

Copilul tuturor

Am in clasa un copil pe care il cheama Andrei si care cred ca e cel mai mic de varsta din scoala. Are Sindrom Down si asta il face placut tuturor, mai ales fetelor din clasele mai mari care i-au devenit mame. Nu e pauza sa nu vina sa il dadaceasca, sa il giugiuleasca, sa nu il iubeasca macar una din aceste mame minore. Logic, fiecare se manifesta dupa cum ii e caracterul. E ceva mai nedezvoltat pentru varsta lui si asta il face si usor de carat in brate, asa ca fetele vin pe rand si ii tin rolul de mama purtatoare. Au fost zile in care veneau si sase fete sa se joace cu el si nu stiam cum sa le fac sa il lase in pace. E atat de pupat si de cocolosit incat bietul nu mai poate nici sa respire. Din cauza lor devine si ceva mai neascultator pentru ca el nu are rabdare sa stea in banca, are atentia foarte slab dezvoltata si raspunde doar la anumite comenzi. Uneori devine atat de agitat incat vad cum apuca creioane sau carioci si le arunca pe jos sau imi da jos de pe masa tot ce gaseste. Nici nu il pot pune sa le stranga de jos pentru ca apoi fuge si nu mai pot comunica cu el in nici un fel.

Nevoia lor de apartinere e atat de mare incat devin sufocante, asa ca el incearca sa scape de ele cum poate. Nu verbalizeaza, nu poate decat sa se joace cu obiecte tari, sa manance orice seamana a paine (el e cel care mananca majoritatea cornurilor) sau sa roada creioane sau carioci. Problema mare e cand e programul de masa pentru ca ma trezesc cu trei-patru fete mai mari care vin sa il incalte (nu suporta sa stea incaltat sau sa aiba sosete in picioare, asa ca sta in picioarele goale pe covor) si sa plece cu el la masa. La fel se intampla si la sfarsitul programului. In ultima vreme am incercat sa evit venirea lor incaltandu-l eu, iar asta a fost un lucru bun pentru ca nu mai vin atatea fete. Saptamana trecuta a fost luat acasa de parinti si clasa a fost aproape pustie fara puzderia de mamici, lucru care m-a bucurat putin pentru ca am putut avea ceva mai multa liniste si nici ceilalti n-au mai fost agitati peste masura.

Ma intreb ce se va intampla cu el cand toate acele fete vor pleca din scoala si el nu va mai avea atatea mamici care sa il alinte, daca va deveni comportamentul lui o problema sau nu, dar e in crestere, deci vor fi ceva probleme de comportament.  Tot ce pot face eu e sa limitez numarul fetelor in timpul programului meu, insa asta nu schimba cu nimic atitudinea lor fata de el. Insa a invatat ceva azi: una din fete a cules niste flori din curtea scolii si i le-a dat ca sa mi le aduca mie. Asta imi demonstreaza ca poate fi invatat sa faca ceva, fie chiar si putin, dar nu va fi niciodata cu adevarat autonom. Va trebui sa insist sa ii dezvolt atentia ca sa pot lucra ceva cu el, chiar si minimum.

Joaca de-a adultii

Am spus de multe ori ca imi place sa ma joc, insa copiii mei ma intrec cu desavarsire si e normal, doar sunt copii. Azi le-am descoperit latura imaginativa a personalitatii lor si mi-a placut la nebunie. N-am avut-o azi decat pe Maria, ceilalti fiind la domiciliile lor pana se hotarasc sa ii aduca parintii in camin.

Pentru ca azi Claudita a fost ceva cam suparata, n-a mai vrut sa isi petreaca timpul cu Maria mea, asa ca a trebuit sa stau cu ea in pauze. La dorinta ei am acceptat sa ma joc cu ea de-a profesoara si eleva fiecare avand pe rand rolul de profesor si rolul de elev. Fiecare a scris si a citit (eu am citit toata Scufita Rosie si Maria mi-a citit trei randuri din abecedar pe litere), fiecare a primit cate un zece, apoi ne-am intors la lipit hartie creponata pentru ca aveam de terminat un tablouas de toamna.

11254539_10206107448463062_8297272045020143326_n

Cu trei sferturi de ora inainte sa se termine programul apare Claudita si un baiat din clasa ei, Andrei. Aveau de gand sa se joace si i-am lasat. Redau aici dialogul dintre ei. Abia m-am abtinut sa nu rad.

Claudita: Hai sa ne jucam. De-a ce vrei sa ne jucam?

Maria: Hai sa ne jucam frumos.

Claudita: Hai sa ne jucam de-a doamna Vali, vrei?

Maria: Nu, ca ma plictisesc. Hai sa ne vizitam. Andrei era prietenul tau.

Claudita: Nu, eu eram singura ca doamna Vali.

Maria: Bine, e prietenul meu. Andrei, tu erai plecat in cursa, da?

Andrei vorbeste foarte stalcit si de obicei nu stie sa se joace frumos, dar e bucuros cand e bagat in seama de cele doua fete si face intocmai cum spun ele, drept urmare Andrei se aseaza pe canapeaua din clasa si face ca motorul pentru urmatoarele 15 minute. Din cand in cand se mai ridica si vine la mine sa vada ce fac (eram la catedra si aranjam niste caiete), dar Maria il vede imediat si il tranteste iar pe canapea unde isi reia munca.

Maria: Fata, eu nu mai stiu ce sa mai fac cu asta. Toata ziua e plecat si cand vreau si eu sa ma ajute in casa nu sta toata ziua decat la televizor.

Il ia pe Andrei de mana si il aseaza in fata televizorului, timp in care nu mai face ca motorul ci doar se uita la televizorul inchis (merge, dar nu le dau voie sa se uite la el prea mult) vreo doua minute, dupa care Maria il ia si il aseaza din nou pe canapea unde incepe sa faca din nou ca motorul.

Claudita: Lasa, fato, ca e mai bine asa. Uita-te la mine ce bine sunt.

Mai sporovaiesc ele ceva timp si intra in clasa un alt coleg de-al Clauditei, Stefan, care e hiperactiv. Claudita initial ii spune sa iasa din clasa ca le deranjeaza, insa Maria mea ii spune ca i-l da ei pe Andrei si ramane ea cu Stefan. Pana la urma raman rolulile initiale si Claudita se alege cu un prieten. Il ia de mana si il aseaza in fata televizorului stins.

Claudita: Uite, fato, si al meu e toata ziua la televizor. Eu nu stiu ce sa ii mai fac, toata ziua se uita la manele si nu ma ajuta deloc in casa. Eu vreau sa divortez!

Maria: Vai, fata, si al meu face la fel.

Se duce in fata lui Andrei si incepe sa il certe.

Maria: Pai, da, ca toata ziua esti plecat… Si nu mai face ca motoru’ ca acuma esti acasa. Fa-te ca te culci.

Il intinde pe canapea si il aud sforaind. Din cand in cand mai deschide ochii ca sa vada ce se petrece in jurul lui, dar Maria il pune la punct si inchide ochii imediat.

Maria: Si cand vine acasa nu face decat sa doarma. Uite! Il vezi? Sus nerusinatule!

Intre timp Stefan umbla prin lucrurile Clauditei si da peste aracetul pe care il luase de pe catedra si incepe sa vorbeasca:

Stefan: Femeile astea! Andrei, hai sa mergem ca astea nu se joaca cu noi.

Baietii pleaca si fetele raman sa se joace pana le cer sa ma ajute sa aranjam clasa ca sa nu arate dezordonata. Ma ajuta si apoi pleaca in camin.

Am uitat sa spun ca atat de tare isi doresc sa aiba telefoane mobile incat mi-au adus carton de cutie pe care l-am taiat si am desenat pe ele ecrane si taste. Jucarelele astea vor avea viata pana vineri pentru ca se vor rupe de atata folosinta.

Chiar mi-au facut ziua frumoasa copiii astia. Am ajuns acasa zambind cu gandul la ei. Mi-au dovedit cat de receptivi sunt si cata imaginatie au, iar eu ma cobor la nivelul lor pentru ca mi-s dragi tare si pentru ca asa e corect fata de ei.

Saptamana trecuta erau atat de fericite ca vreau sa ma joc cu ele (Maria si Claudita) de-a magazinul incat m-au testat putin ca sa vada daca tin la jocul lor trimitandu-ma sa le schimb la “banca” (un dulap pe care mi l-am imaginat ca fiind un ghiseu de banca) hartii care aveau rolul de bani. Imi spuneau ce suma de bani imi dau si eu ma intorceam cu aceleasi hartii, dar le spuneam ce bancnote sunt. Radeau de bucurie, nu alta. Va trebui sa caut o modalitate de a le invata despre monede si bancnote.