June 2019 – Valentina Vitan

De mai bine de jumatate de an ma gandesc ca trebuie sa ajung la Buzau pentru a-mi rezolva niste acte. Asta se va intampla i viitorul apropiat, insa descopar ca mi-e frica sa ajung acolo. Imi spunea cineva ca nu intelege cum de am teama, doar Buzaul era ca si a doua mea casa. Da, e adevarat, in coplaria mea Buzaul era ca si a doua mea casa, insa la varsta adulta Buzaul imi e strain. Revad cu ochii mintii locuri si stiu, teoretic, ca nu ma voi rataci, ca ma voi descurca chiar si sa o iau la picior de la scoala spre gara asa cum faceam in copilarie (nu era prea mult, doar vreo 4 statii pana acolo si drumul era drept), ca, teoretic, stiu ce autobuz sa iau ca sa ajung acolo de unde am plecat acum 20 de ani (anul asta se fac 20 de ani de la Bacalaureat), ca stiu sa ajung, teoretic, in Crang, ca stiu cele mai multe srazi pe care umblam la picior, insa ma intreb daca locul ala ma va mai primi asa cum m-a primit in copilarie. E adevarat, nu voi ramane acolo decat 5 zile, dar acele 5 zile vor fi traite cu teama intalnirii cu copilaria mea, frica de a ma vedea pe mine adulta intr-un loc in care a trait copila din mine. Am emotii cumplite doar la gandul asta. Am o teama de dezamagiri, de oamenii de acolo, de straina din mine aflata intr-un loc atat de familiar, de adultul din mine aflat in fata copilului care nu voia sa vada nimic din ce nu ii placea si care trecea peste orice tristete zambind. Acum zambesc mult mai rar si imi pare rau.