Song

It’s suits you so very well…

… and this suits me so damn well.

Advertisements

Mint

Mint cu o nerusinare demna de o mitomana pentru a nu arata pierderile sau nerealizarile mele. Mint de cand ma stiu, dar niciodata fara mustrari de constiinta. Tin minte aproape toate minciunile spuse, cred ca asta e unul din motivele pentru care am destula inteligenta.

Mint pentru a nu ma sti cu totul ratata, pentru a nu-mi distruge cu totul respectul de sine. Practic, ma mint pe mine mintind pe ceilalti. Insa stiu sa spun si adevarul, iar asta se citeste pe fata mea, se recunoaste repede, chiar de prima data daca cititorul are o oarecare experienta. Si, culmea, nu ma sperie aflarea adevarului. Nu mi-e teama sa ma confrunte cineva cu adevarul.

Realitatile mele sunt, insa, cat se poate de reale, nu contin minciuni, nici pe departe. Cand am izbucnit in plans am stiut ca se stie adevarul, ca nimic nu merge cu adevarat in realitate. Si-apoi, daca cineva vrea sa afle cu adevarat adevarul e necesar sa vrea sa ma cunoasca cu adevarat, sa caute dincolo de aparenta stare de bine. Nu m-am ferit niciodata sa imi recunosc greselile sau minciunile, nu am cautat nici chiar scuze, am vrut sa imi fie mie bine. Vorba lui: nu sunt un om egoist, imi pasa pana in strafundurile sufletului, insa lasa-ma sa imi fie bine, macar in aparenta. Am nevoie de asta.

Vrei sa stii adevarul? Uita-te bine la mine si il vei afla de prima data, chiar inainte de a spune minciuna.

NU TE CUPRIND

Cuprind in mine tot amurgul.
Apusul unei zile calde
Ce-mi canta lina, in zumzet de albina,
Despre carari umblate, nisipoase.

Cuprind in mine tot sarutul.
Aceeasi zare solara ce imbie
La priviri fugare, la cer senins de mare
Imbratisat cand astrul curge lin in ea.

Cuprind in mine toata lumea,
Etern batuta la picior de gaza,
La aripa de purumbel calator
Si la chemari de lebada neagra.

Insa pe tine nu te cuprind.
Etern strain de ale mele atingeri,
Mereu solitar, mereu pierdut de mine,
Intotdeauna ratacitor si visator.

Nu te cuprind caci esti ca marea,
Ce se evapora la ceas de-amiaza.
Nu te cuprind caci esti ca valul
Ce se retrage-ncet din cale-mi.

Te pot privi, doar, o secunda,
Cat timp se sparge valul de la tarm.
Te pot zari, doar pentr-o clipa;
Atat ii ia ochiului sa se inchida.

DIN MARE

Ma afund in nisipul moale si umed.
La picioarele mele stau acum lumile noastre,
Cele care ne despart definitiv.
Aud clipocitul unui val ce se sparge de stanca
La fel cum ma sparg si eu de visele pierdute in neant.
Intunericul profund acopera marea in zare,
Dar in mine e lumina, acelasi far pe care doar tu il luminezi,
Palpaind in inima si in ochii ce sclipesc ca doua stele
Din Calea Lactee.

Te imbratisez frenetic inlaturandu-ti aerul din jur,
Apoi te privesc cum te indepartezi de mine
Devenind obiect al dorintelor neconsumate,
Inspumat si plin de alge, spargandu-te de valuri.
Sirena de mi-ai fi, as raspunde chemarilor
Ca un vas tras in deriva de cantarea ta fatala.

Dar nu mai esti decat in ganduri
Si pe retina sufletului.
Inca te ascult, inca te visez
Golit de orgolii, invelit cu pielea mea…
Inca ma afund in nisipul moale si umed
Si astept sa apari dintre valuri.

Prieteni de pahar/Ganduri

Am deja doua povestiri, scrise in trei zile. Inca nu sunt cu totul multumita, insa ies foarte bine. Deocamdata n-am incorporat textele deja postate pe blog, dar o voi face. Deja le-am revizuit, stiu unde si in ce forma sa le includ in povestiri. Dupa ce il voi termina cu totul voi trece de la pseudoliteratura la literatura adevarata.

Volumul de poezii va trebui sa mai astepte putin ultima corectura pentru ca nu simt ca e inca gata. Desi in mai credeam ca e terminat, stiu ca nu e complet. Muza mea si-a terminat de mult treaba, desi ma mai viziteaza din cand in cand ca sa ma anunte ca inca nu m-a uitat. Lipseste o bucatica din mine ca sa fie un tot unitar.

OK nu-i bine

Nu-s OK. Azi am aflat ca munca mea de patru (4) luni s-a dus pe apa sambetei. Stiam ca voi intra intr-o umbra de esec, insa nu ma asteptam ca esecul sa fie total, pe aproape toate fronturile. M-am chinuit degeaba, ajunsesem sa imi fie scarba sa mai vad carti, dupa doua luni si ceva imi venea sa vars de nervi, stress, chin… Si totul cu zambetul pe buze. Eu eram bine. Putine persoane stiau de fapt cat imi era de rau. Dar a trecut, totul a trecut. N-am fost in stare sa ma adun ca sa fie bine pentru mine si ai mei, am alergat ca o bezmetica incercand sa rezolv probleme, am muncit mai mult decat era cazul, dar n-am pierdut chiar de tot. Asta se intampla cand vrei cu tot dinadinsul sa privesti partea plina a paharului, chiar daca a mai ramas doar de un deget pe fundul lui. Nu imi caut scuze, incerc doar sa imi explic ce se intampla cu mine.

Ma asteapta o perioada de incertitudine: fara un loc de munca, fara sanse prea mari sa imi pot continua facultatea (si incepusem asa de bine, cu niste rezultate mult peste asteptarile proprii, tocmai pentru ca imi placea enorm sa fac si sa ma ocup de asta), cu o perioada de somaj pe care nu mi-am dorit-o niciodata, cu problemele pe care ma astept sa le fac fata din ce in ce mai greu, mai ales cu starea mamei de sanatate…

Uite partea plina a paharului: am timp de scris, am timp de pictat, am timp de citit, am timp berechet, dar la ce bun!. Asta nu ma incalzeste cu absolut nimic. Si proasta de mine inca iubeste. Imi vine sa plang in hohote, dar asta nu ma ajuta prea mult. La ce bun toate astea?!

Noaptea sacra

Tahar Ben Jelloun scrie despre discrimirarea sexuala intr-o lume condusa de traditii beduine barbare, intr-o carte cu personaje fara nume, doar cu porecle pentru identificarea lor, in care tortura fata de femei este la ea acasa, unde culorile devin puternice, unde domina rosul sangeriu mereu curgator si dureros, unde nebunia barbatului domina identitatea sexuala a femeii, unde deficienta fizica devine virtute sau cosmar sufletesc, cu personaje cu caractere extrem de puternice si vieti dramatice…

Mi-a placut foarte mult, merita citita.

:D

Daca n-as fi atat de negativista si de incapatanata in apucaturile mele as avea un ego cat Palatul Parlamentului. E mai bine mai potolit, altfel mi-as lua-o in cap cu cate declaratii de dragoste primesc in ultima vreme. Ce pacat ca nu ii cred nici un pic si ca niciuna din ele nu are un sambure de adevar, altfel m-as distra putin cu fiecare in parte.

Munca

Asa cum mi-am propus, dupa examene m-am apucat de lucru. Deja am terminat una din povestirile care fac parte din “Prieteni de Pahar” si arata chiar bine. N-am s-o pun pe blog, e ceva mai personala, dar sunt tare mandra de ea. Tot n-am ce sa fac pana primesc rezultatul de la contestatie, asa ca e loc de ceva delectare cu propriile pseudoliteraturi. As fi vrut sa mearga colaborarea, insa omul – desi previzibil, uneori – e imprevizibil de cele mai multe ori. N-ar fi stricat deloc, as fi lucrat cu ceva mai mult spor si entuziasm, doar era o munca comuna care ar fi iesit bine, zic.

Same old me, same old me. :p  La fel de intens, la fel de real si de bine, revine acelasi chip drag cu aceleasi dulci ganduri.