mă gândeam să scriu o scrisoare și mi-am zis
cum pot să scriu scrisori când nici emailurile nu mi le citesc
eu da eu nu mai citesc decât numerele tramvaielor
care îmi trec prin minte în loc de oi înainte să adorm
și care îmi umplu tot timpul așa cum a spus un om ilustru
dar nu timpul aș fi vrut eu să mi se umple ci inima
care s-a golit ca un ibric de ceai destul de încăpător pentru două cești
de inimă cu frișcă sau lapte fără zahăr
și mă mai gândeam să rup ziarul de azi în două
să îmi împart zilele cu străinii cu inimi goale așa ca mine
dar care nu își pierd timpul numărând tramvaie ci metrouri
care se găsesc mereu în stațiile din regională și care pot număra în viteză
multitudinea de vagoane fără să se încurce în amănunte ca mine
și care să nu dea importanță faptului că tramvaiele pot avea uneori blană de oaie
și că pot behăi în voie în loc de claxon când mașinile ocupă șina și nu le permit trecerea
uite la metrou nu se întâmplă asta
marionete legate de sfoară numără fără să știu dârdâielile mele
în timp ce oi multe se îmbulzesc să iasă de pe șina tramvaiului lânos
pentru a-i face drumul liber
mă tot întreb de ce sunt atât de absentă și înfrigurată
când nimic din tot ce visez nu poate fi real
de pildă această oaie pestriță care mă împunge cu atâta putere
și-acest câine care mă prinde de pulpa pantalonilor lungi și evazați
colorați strident și înflorați ca în vremea generației hippie
dar eu nu lupt cu flori împotriva unui război
ci impotriva opresiunii acestui cățel care îmi subjugă libertatea și mi se urcă pe picior
ca mai apoi să mimeze sexul cu o femelă
oh oaia asta care mă impunge cred că are și ea visele ei de măreție asupra mea
și când mă trezesc reușesc să râd puțin pe peronul metroului pe care am uitat să numar vagoane
încă dârdâind de frig cu dinții clănțănindu-mi limba
gândind la visul meu lânos sau măcar la patul meu care m-ar încălzi
împreună cu plapuma de lână groasă și grea a bunicii
de care era așa de mândră
sub care mă dureau degetele picioarelor…
…
Valentina Vitan 