Bradulet, bradut dragut…

Miercuri seara inainte de a adormi ma gandeam la ce as putea face eu sa schimb cele doua panouri cu primavara de la centru si m-am gandit ca cel mai nimerit ar fi sa facem un panou cu craciun, pt ca tot ne-am pregatit noi saptamanile astea facand felicitari (si tot n-am terminat). Ieri de dimineata am vazut desene de-ale copiilor pe care nu le puteam folosi la felicitari, dar nici nu le puteam arunca, asa ca m-am decis sa fac un bradut in care sa pun decupajele lor. Am fost la librarie si am cerut hartie alba A3, dar era prea mica, asa ca am cumparat carton alb de impachetat. Initial ma gandeam sa desenam un bradulet si sa ii las pe ei sa-l coloreze, insa fiecare desena in felul lui folosind carioci, creioane si creioane cerate si desenul arata urat. Una din fete s-a gandit sa folosim hartie creponata verde ca sa facem bradutul. N-aveam hartie crepunata maro pt trunchi, asa ca am luat masura si am facut eu un trunchi cu carioca maro. Apoi a venit kinetoterapeuta cu o alta nuanta de maro, asa ca trunchiul a iesit de culoarea ciocolatei (as fi baut o ciocolata calda si cu ochii!).

Cu ajutorul boldurilor am reusit sa prindem hartia creponata pe panoul din polistiren. Apoi, tot folosind bolduri, am pus globuletele, ingerasii, bastonasele si clopoteii desenate de ei. A iesit super (“Minunat!”, cum ar spune una dintre fetele mele)!

 

Advertisements

Deficiente

Ieri dupa-amiaza am avut sedinta la Valea Mare. Trebuia sa ma prezint, altfel aveam parte de mustrari. Desi ma asteptam sa fie foarte plictisitoare, sedintele sunt chiar interesante. E drept ca vorbesc altii si nu eu, insa nu ma deranjeaza deloc asta, chiar imi place. E primul meu an si e normal sa se intample asta.

La sedinta directoarea vorbea despre copiii problema din centrul de la Valea Mare. Dadea si exemple, dar nu ca as fi stiut despre cine vorbeau ei acolo. Mi-a placut mult de tot un lucru pe care l-a spus ea: daca nu ai intelegere pt nevoile lor nu ai ce sa cauti intre ei. Copii se gasesc oricunde, insa intr-un centru pt copiii cu nevoi speciale nu poti ramane daca nu ai tragere de inima spre ei. Si, mai ales, nu iti poti permite sa tragi la raspundere niste parinti pt comportamentul lor pt ca familiile lor traiesc niste drame, asta doar daca nu esti intr-o situatie asemanatoare (si aici, am simtit un mic apropo la mine, dar numai putin 😛 ). E adevarat asta, vorbeam si eu acum ceva timp despre acceptarea de catre parinti a deficientelor copiilor lor. Ei sunt doar niste victime ale circumstantelor, insa asta nu inseamna ca trebuie sa se poarte cu mana intinsa peste tot pt ca ei au de crescut un copil cu deficienta si tuturor trebuie sa le fie mila. Mama e cel mai bun exemplu de parinte orgolios care n-a acceptat prea mult ajutor din partea altora doar pt ca noi aveam o deficienta. E drept ca nici acum nu a acceptat deficienta noastra, insa a reusit sa se impace cu ideea ca noi suntem altfel decat ceilalti, lucru care o bucura enorm de cele mai multe ori.

O concluzie a zilei de ieri am tras-o aseara: nu poti lucra cu oricine numai pt ca ai sansa sa primesti un salariu mai mare. Copiii cu deficiente te vor iubi pana la cer daca ii accepti pt ceea ce sunt, daca le accepti deficientele si daca ii respecti. Copiii cu deficiente sunt mai iubitori si, uneori, chiar mai intelegatori decat cei normali. Cei mai multi dintre ei sunt invatati cu mai putin, deci vor intelege mai usor lipsa unor lucruri pe care ei le vor. Si, lucru important, nu poti lucra cu ei daca nu ai putina exigenta. Rezultatele nu sunt ca ale unor copiii normali, dar asta depinde si de deficienta lor. Numai un profesor la o scoala speciala poate intelege cata munca se depune pt ca un copil de 5 sa obtina un 7 sau chiar 8, insa satisfactia rezultatului obtinut de el e uriasa. Abia atunci stii ca esti un profesor bun.

Entertainment

Saptamanile astea, de cand mi-am reinstalat windowsul, am avut chef sa vad desene animate. Asta am facut in fiecare weekend, pt ca in cursul saptamanii nu am timp de asa ceva. Apoi, de cand cu felicitarile am avut chef sa ascult colinde de Craciun si asta ascult toata ziua cand vin de la serviciu. Azi am mai avut chef de ceva dulce pe care nu l-am mai facut de mult: mere in sirop de zahar ars. Cum n-am vrut sa fac aluaturi si alte cele am ales sa tai merele feliute si sa le pun pe foc intr-o craticioara in care am ars zahar. Cu putin zahar vanilat si scortisoara sunt super! Bineinteles, ca nu in cantitati mari, ca ingrasa, dar atat cat sa-mi fac pofta de ceva dulce. Si acum ma delectez cu merele in sirop de zahar ars si ascult colinde de Craciun de pe un post de radio de internet care poate fi prins cu winampul. Faina si dulce imi poate parea seara asta, nu?

Sensibilitate

Ieri am avut o situatie nu tocmai faina la centru. O femeie care face parte din nu stiu ce comisii prin primarie si care vine in inspectii lunar (dar care n-a intrat niciodata in sala de curs) mi-a cerut sa-i arat activitati de-ale copiilor. Bineinteles, i-am explicat ce activitati facem si cum le facem si a iesit. Ingrijitoarea copiilor a mai stat putin de vorba si cand intra in sala de curs ne spune ca doamna n-o sa mai vina luna asta pt ca ii face rau sa vada copii ca cei de la centru, ca abia isi tine lacrimile. M-au apucat nervii pt ca astfel de oameni n-au ce sa caute intr-un centru. Copii astia n-au nevoie de lacrimile si mila nimanui. Chiar cu deficienta fiind, sunt niste oameni ca ceilalti.

Pe mine ma enerveaza foarte tare ca cei asa-zisi sensibili vin, constata, plang daca le cere functia si apoi pleaca uitand de ei dupa nici 5 minute. Asta inseamna ipocrizie, chiar si atunci cand sentimentele par reale initial. Gura aia de aer pe care o iau ei cand ies dintr-un centru pt copii cu deficiente le demonstreaza fatarnicia. Poate ca daca i-ar vedea zilnic ar vedea cu adevarat capacitatile lor si si-ar da seama de greselile facute.

Craciun tot timpul anului

De vreo cateva saptamani ne pregatim si noi de Craciun si de serbarea de Craciun cu felicitari, poezii si cantece, deci spiritul Craciunui il simtim de mult numai din pregatirile pe care le facem noi. Si tocmai am aflat de la BBC2 (de care sunt extrem de entuziasmata ca-l pot asculta pe computer) ca in Londra exista un magazin deschis tot timpul anului cu produse de Craciun. Cei care detin magazinul spun ca tot timpul exista cumparatori, tocmai pt ca pot trai spiritul Craciunului tot timpul. Muzica de pe fundal sunt colindele si se vand foarte bine baloanele de Craciun personalizate.

Eu ma intrebam daca stiind ca exista magazine ca cel mentionat mai sus nu devine desueta sarbatoarea, insa, daca stau bine sa ma gandesc, daca as avea ocazia sa merg intr-un astfel de magazin as face-o cand as fi foarte trista. Craciunul inveseleste, senzatia de Craciun te face sa fi bucuros, deci e o adevarata terapie impotriva depresiilor de moment.

Vreau si eu acolo!

Marina 4 (Scrisoare)

Iti scriu din plictiseala si din oboseala. Am obosit sa mai lupt cu stihiile si cu mine ca sa merg mai departe. Nu s-a intamplat nimic, doar ca ma simt epuizata de toti si de mine. Desi ziua a fost de-a dreptul epuizanta am reusit sa gasesc la sfarsitul ei o oaza de bucurie venita dintr-un “demult” atat de pretios pentru mine. Tocmai intrasem intr-un magazin sa-mi cheltui ramasita de bani pe care o mai aveam si ma izbeste de undeva dintr-un radio bine ascuns ochilor mei o voce pe care candva am adorat-o. Mi s-au umplut ochii de lacrimi si am putut sa stau sa ascult dar prima strofa. N-aveam nevoie de mai mult, inima imi batea prea tare ca sa mai pot sta locului. Mi-e dor de “candva”-ul meu in care am putut sa visez cu ochii deschisi la naluci si la cai verzi pe pereti. Eram fericita, n-aveam nevoie de nimic mai mult. Vocea aia pe care am adorat-o si am urat-o in egala masura a disparut odata cu nalucile si visele mele. Oh, Doamne, cat as da sa mai pot visa si iubi ca la varsta aceea frageda. Iti dai seama ce fericita eram atunci? Omul cu cat se maturizeaza mai mult cu atat se pierde pe sine mai tare. Cand m-am uitat la vanzatoare nu stia daca sa ma intrebe ce vreau sau doar sa taca. Mi-a zambit iar eu i-am raspuns, dar n-am cumparat nimic. N-aveam putere sa ma misc din loc cat timp a tinut prima strofa, dar acel minut si acea voce adorata atunci mi-au readus in minte sentimente de copil. Mi-ar fi placut sa mai pot visa inainte sa adorm, simteam ca doar asa pot sa adorm. Era medicamentul meu, uneori era chiar panaceul meu impotriva tuturor nedreptatilor din jurul meu. Ma rupeam de lumea aceea hada si intram cu bratele deschise a imbratisare in lumea mea de vise din care nu ieseam nici chiar atunci cand mergeam pe strada. Din cauza asta multi ani au crezut ai mei ca nu pot fi un om de nadejde. Ei nu stiau ca eu doar ma aparam de ei. Nici acum n-ar avea rost sa afle pentru ca nu e treaba lor. Oricata iubire as avea pentru ei nu ii cred in stare sa inteleaga ceva din mine…

Hartuitorii de la CityBank 3

Gata, nu mai stau. Maine merg la OPC sa denunt CityBank pt hatuire si rele tratamente. Adica ei ma suna la telefon pe mine si insista sa le dau la telefon pe omul care are restanta la ei cand eu nu cunosc despre cine e vorba? Ieri am sunat la Orange si mi-au spus sa-mi schimb numarul. Insa inainte o sa merg sa declar la OPC. Nu se mai poate asa ceva. Ma suna la ora 10 cand eram in clasa cu copii si incep sa imi tipe in telefon si ma ameninta ca daca nu le dau persoana in cauza la telefon o sa intru la puscarie? Numar pe degete datile in care am injurat, dar daca nu erau copii langa mine chiar ii injuram. Le-am spus ca merg la OPC si ii reclam si mi-au inchis telefonul in nas spunandu-mi ca daca n-au cu cine sa vorbeasca o sa vorbim la judecata. Imi venea sa plang de furie, atat de nervoasa eram.

Maine merg la OPC, nu se mai poate!

Hartuitorii de la CityBank 2

In ultimul timp au inceput sa ma sune de pe numere de mobil si aproape zilnic. Culmea e ca ma mai si lasa sa astept in telefon dupa ce ca tot ei ma suna. Uneori se fac ca nu ma aud si spun tot timpul “Alo! Apel!” ca apoi sa imi intre melodia de asteptare. Zilele trecute i-am luat tare sa ma lase in pace cu telefoanele si le-am spus ca exista si calea legala prin care i-as face sa ma lase in pace. Femeia de la telefon a lasat vocea mai jos, desi ma luase tare de la inceput. Cand le explic cine sunt imi spun tot timpul ca nu stiu numarul de cont ca sa stearga numarul de telefon de acolo, dar nu cred asta. Din moment ce ma suna mereu pe numarul asta n-au cum sa nu stie numarul de cont. Ce alta cale as putea sa adopt ca ei sa ma lase in pace? Bani de  procese cu ei n-am si, oricum, cred ca ei vor castiga. Hartuirea bancilor asupra oamenilor de rand, clienti sau nu, nu prea are castig de cauza in Rrrrrromanica. La ce justitie avem in tara asta, cred si eu ca nu are trecere.

La Nova

Azi ma gandeam sa fac un post cu poze de la centru, dar mi-a zis una din fete ca nu-i place cum i-a iesit moaca la fotografiat, asa ca va trebui sa aman pt marti cand o sa facem alte poze.

In ultima saptamana am decis cu copii sa facem desenele pt felicitari si de cateva zile nu mai vor sa faca altceva decat sa deseneze. Ma uit la ei si vad cum se bucura pt fiecare imagine pe care o vad trasa la imprimanta si abia asteapta sa o faca. Imi arata fiecare desen ma cheama mereu sa ma intrebe ce culori se potrivesc si de unde pana unde sacoloreze ca sa nu greseasca, ma anunta cand au terminat si ii vad multumiti de rezultat. Vor sa faca felicitari cu ele, adica imaginile pe care le deseneaza ei vor fi decupate (bineinteles, cele mai reusite) si vor fi lipite pe foi cartonate colorate sub care se va scrie “La multi ani!” si se va lipi sigla centrului. Anii trecuti au facut peste 150, anul asta vor mai multe pt ca vor sa le ramana si lor. Deja ne pregatim sa umplem si o a doua folie protectoare cu desene noi pt ca cele facute pana acum nu mai au loc in folia protectoare prevazuta pt evenimentul pt care sunt destinate. Cred ca sunt in jur de 50 de coli cu desene colorate. Se mira si ei cate au putut sa faca. Ce-i drept, vor sa termine mai repede ca sa inceapa repetitiile pt serbare. O sa ii las pe ei sa aleaga colindele si poeziile pe care vor sa le spuna.

Desenele colorate arata cam asa:

Asta e ursulet smecher pt ca are ochelari de soare.