Exista oameni care vor sa dovedeasca intotdeauna cat de puternici sunt razand. Rasul lor acopera nimic, de fapt. Se simt ca niste clovni, meniti sa faca pe toti sa rada, dar care plang in interiorul lor in hohote. Stiu un lucru important: un om puternic nu dovedeste puterea decat atunci cand isi recunoaste slabiciunile; un om matur isi recunoaste maturitatea atunci cand e capabil sa isi recunoasca imaturitatea; un om invatat isi dovedeste inteligenta atunci cand isi recunoaste nestiinta si asa mai departe.
Binele nu e bine fara rau si invers. Binele adevarat nu e bine fara un sambure de rautate in el, asa cum raul nu e rau fara un sambure de bine in el. Degeaba afisezi zambetul daca nu esti capabil sa recunosti lacrimile din suflet. Se spune ca boala apare cand raul e ignorat, dorinta de bine e atat de mare ca raul din interior e anulat. Exista aici si o farama de competitivitate intre indivizi, imaginea de sine devine atat de importanta incat se ignora adevaratele sentimente, lasand sa iasa la iveala doar o fatada care nu are nimic de-a face cu realitatea. Oamenii incep sa nu mai stie sa simta nici macar bucuria pe care o afiseaza, care nu mai e nici ea veritabila.
E de dorit ca omul sa isi manifeste si tristetile, nu doar bucuriile. Nu, nu o sa fie bine daca nu accepti ca poate fi si rau. Nu, nu vei reusi daca nu accepti si esecul. Omul nu e un robot, desi incepe sa devina unul din ce in ce mai autentic. Toti cautam formula succesului uitand ca adevaratul succes vine dupa un sir lung de esecuri. Cu alte cuvinte, munca e singura satisfactie, singurul bun in tot raul simtit pana la rezultat. Si da, cu cat simti mai greu drumul, cu atat tinta e mai luminoasa.
De ce e nevoit omul sa isi inhibe furiile, sa isi ascunda ura, sa uite geloziile si invidiile? Pana la urma omul e un animal, chiar daca e unul rational. Are instincte animalice, se naste fara aparare si devine o fiara daca educatia nu e cea potrivita. Uitam ca societatea e plina de oameni furiosi pe viata care aleg sa zambeasca. Iubirea nu vine daca esti gol. Toti ne dorim fericirea, dar se asteptam ca ea sa vina de la altii fara ca noi sa muncim sa o obtinem. Si chiar si pentru a fi fericit e nevoie sa plangi.
Plansul face bine. Plangi!
Valentina Vitan 