Desi n-am tinut sa sarbatorim asa ceva, copii si-au dorit, asa ca am incercat sa incropim ceva pe ultima suta de metri ca ei sa fie bucurosi. Am ras mult, ne-am speriat unii pe altii, am spus poezii, am mancat bomboane si ne-am simtit bine. Cu totii asteptam sarbarea de Craciun pentru care deja ne pregatim cu poezii, colinde, o mica sceneta si o groaza de felicitari facute de noi.
In viata mea n-as fi crezut ca exista oameni carora le pasa de bunul mers al lucrurilor, ca sunt binevoitori si de buna credinta si ca au posibilitatea de a ajuta acolo unde nu se mai poate. Ma bucur sa stiu ca ei exista si ca sunt dispusi sa o faca, voluntar sau nu, motivat sau nu, altfel lucrurile ar fi iesit ingrozitor de greu la lumina si as fi pierdut timp pretios pe care l-as fi putut ocupa cu studiul. E bine ca le pasa si le multumesc pentru asta. Nu ma intereseaza de ceilalti, nu ma intereseaza motivele ascunse, rezultatul e frumos, suna bine si imi place. In felul asta voi avea ceva mai mult timp la dispozitie pentru mine si ai mei.
S-ar zice ca m-am plictisit de el, dar nu e asa. Pur si simplu sunt satula de mondenitati, de vaicareli si de subiecte care nu au valoare. Astept cu adevarat momentul in care as vrea sa am ce sa scriu. M-am lasat pana si de publicat texte de pseudoliteratura pe blog tocmai pt ca sunt satula. Copiii imi umplu aproape tot timpul, restul ma ocup cu scrisul, desenul si irosirea rabdarii pe creatii faine care, sper, vor costa ceva bani. Scriu pe caiet, lucrez zilnic de vreo luna la un text care mi-a umplut aproape jumatate dintr-un caiet studentesc. Mi-e groaza sa ma gandesc cat voi avea de scris in vacanta de iarna la computer, insa sper pana atunci sa pot face rost de un laptop ca sa-mi fie mai usor. La prima vedere pare un text dragut, putin gandit si restul curs de la sine. Imi plac personajele create, sunt fluide si fac exact ceea ce le vine lor sa faca, eu scriu ca si cum ar fi in fata mea si stau de vorba cu mine. Pana acum mi-e bine, desi s-ar putea si mai bine de atat. Cred ca inca astept, desi sunt putin cam naiva sa spun ca asteptarea mea va avea un rezultat favorabil. Deja nu mai are importanta ce-mi doresc, ma multumesc ca lucrurile sa mearga ca si pana acum. Nu ma simt implinita, dar ma simt utila, caut sa fac lucruri care sa ma multumeasca. Si e bine, as zice. Pana data viitoare, care sper sa fie apropiata, las cu bine blogul pe mainile celor care sunt in stare sa mai traga cate un ochi plictisit pe aici sa citeasca lucruri neinteresante.
Saptamana asta la BBC Radio 2 au trecut in revista istoria Pink Floyd, decenii de muzica, interviuri cu David Gilmour si Nick Mason. Din pacate programul nu mi-a dat voie sa urmaresc toate interviurile din cauza ca aproape toate se difuzau dupa ora 12 noaptea (ora 10 seara la britanici), insa am reusit sa prind azi o particica din muzica lor prezentata de Johnnie Walker si m-am simtit tare bine ascultand. M-a ajutat sa ma deconectez, asa cum se intampla de fiecare data cand ascult Pink Floyd. E ca o euforie care ma drogheaza, imi umple mintea si ma elibereaza de toate lucrurile care nu-mi dau linistea. De putine ori am avut parte de o asemenea stare cand am ascultat muzica.
In fiecare an, de vreo 5 ani incoace, se fac tot felul de petitii catre Parlamentul Romaniei pt ca acesta sa-si primeasca inapoi cetatenia romana. Ceea ce stiu, din cele interviuri si scrisori trimise de Goma in Romania, el nu va accepta niciodata cetatenia romana pana nu vor disparea oamenii care aveau legatura cu comunistii si care ne conduc atat de mirific acum. Din pacate va pieri inainte sa apuce momentul asta si noi vom pierde enorm. Si-l cred, il inteleg, as face la fel ca el daca as fi in locul lui. Republica Moldova a vrut sa ii acorde cetatenia dar a refuzat-o, el e cetatean roman. Dupa ani petrecuti prin puscariile tarii, autoexilat in Franta si cu cateva tentative de ucidere din partea spionajului roman, e normal sa nu mai vrea sa fie roman. Cand am aflat ca Herta Muller a primit Nobelul pt literatura m-am intrebat cine e, chiar nu auzisem niciodata de ea. Goma merita premiul mult mai mult decat ea, dar vorba unui blogger, n-a avut pe cine trebuie sa-si vada macar numele nominalizat. Nu Cartarescu, Goma trebuie trecut anul asta la nominalizari. Merita mai mult decat oricine premiul si stiu ca m-as mandri cu adevarat chiar si sa-l stiu nominalizat.
Valentina Vitan 