(lui James Joyce)
Comprimati de timp,
privim orizontul in timp ce barca pluteste.
Valurile nu sperie pe nimeni,
nici chiar gandurile.
Stelele ghideaza fara voia lor
umbra lasata in urma,
si luciri de luna se oglindesc
in valurile negre ca taciunele.
E cineva care ma asteapta acasa,
aceeasi care e in stare sa ma insele de o mie de ori,
dar capabila sa se intoarca la mine de o mie una.
Femeile roiesc in jurul meu,
dar eu sunt Penelopul plecat
care isi asteapta Dedala ramasa acasa.
“Yes!”
cu fiecare freamat de carne vie.
“Yes!”
cu fiecare organ in extaz.
Patul miroase a carne slaba in fata dorintelor,
adulmec cearsafuri albe facute ghemotoc
si asudate de transpiratie.
El nu mai e, dar ea intinde mainile spre mine
ca o sirena gata sa ma imbie catre larg.
Cad in bratele ei lacrimand de dor de ea,
ma saruta absenta pe frunte si ma strange in brate.
Suspina de parca abia acum ar ajunge la orgasm.
“Da si eram ca o floare de munte da
cand mi-am pus trandafirul in par ca fetele andaluze…”
Gura ii freamata de ganduri. Viseaza.
“si l-am imbratisat da si l-am tras spre mine
ca sa imi simta sanii parfumati da
si inima lui batea nebuneste da
am zis da voi fi da”
Valentina Vitan 