Catre Rosella

Frumoasa mea, nu-ti intuneca chipul cu decaderi. Am incercat sa-ti fiu aproape cand soarele apunea peste schimbatoarea omenire. Nu m-ai simtit, desi am fost om atunci cand ma apropiam de tine. Stiu ca toate cate sunt acum sunt ale tale: si pamantul, si rodul, si marea… totul e al tau.

Dormi, Rosella, dormi in pace. Iti alin sufletul cand ma voi intoarce dintre vaile pierdutelor visuri. Am multumit fratilor zei ca ai fost cu mine intotdeauna, ca soarta mea a fost ghidata de tine. Iti sarut pleopele si-ti mangai chipul sa nu mai simti durerile ce-mi stau in cale. Mi-ai fost lume si spirit, mi-ai fost o intreaga planeta. Am locuit in tine ca intr-un oras fara aseaman… Acum e timpul sa plec, sa-ti las timpul sa se aseze langa tine si sa-ti albeasca tamplele, comoara mea. Nimic n-a fost zadarnicie in inima mea. Ti-am amarat destul visele tinandu-te langa mine, rugandu-te sa-ti faci radacini din ramuri de brad intr-un varf de munte ca sa te admir o eternitate. Mi-ai fost cochilie, mi-ai fost nisip, mi-ai fost pamant… Mi-ai fost zeita. Acum e timpul sa treci printre cei vii, sa lasi nemurirea altora. Nu ti-am cerut prea mult ca sa ramai, nu? O eternitate nu e niciodata de ajuns. Iubirea muritoare e motivul pentru care durerile-ti sunt atat de puternice. Tu ma iubesti ca un om, zeita mea, eu te iubesc ca un zeu, desi mi-as dori sa-ti fiu eu muritorul. Cu ochii mei de sticla am reusit sa-ti renasc nemurirea. Nu ti-am cerut prea mult sa ramai, nu? O viata de om e o clipita in gandurile unui zeu. Te voi privi de sus cand noptile-ti senine te vor prinde in alte brate. Si voi plange peste alte pamanturi ca tu sa nu stii ca-ti plang dorul.

Iti sarut talpile, iubita mea, sa-ti fie pasul moale si dulce si sa nu obosesti de drum prea lung si plin de pietre. Mi-am ascuns sufletul de zeu in cerb ca sa te gasesc, dar nu a fost decat un vis. Poate ca in mintea mea iti netezeam calea catre izvoare de piatra si lut. Sau poate ca incercam sa iti alint razele din maini atunci cand furtunile erau prea greu de inlaturat.

Ramai cu bine, inger sfant. Nu-ti stric dulceata cu priviri desarte. Te-as fi iubit si mai mult daca inceputurile nu-ti chemau sufletul catre alte zari. Mi-as fi alungat toate neputintele catre insetatul ocean sa le inec in spumele patimilor ei, insa tu m-ai alungat catre osanda razboiului. Si lupte nesfarsite s-au dat intre spus si nespus, si oceane de lacrimi s-au varsat inre vid si fiinta din mine. Iti cer iertare, suflet bun, ca zilele-ti vor fi numarate. Nu-ti schimba nicicand culoarea viselor atunci cand viata iti va parea prea multa. Ai totul in cateva zeci de clipe. E al tau, cu totul, cu bine si cu rau…

Nu ma striga cand te trezesti. Nu vei gasi aici decat urma umbrei mele ratacita intre firele tale de par. N-o alunga caci iti voi saruta parul de fiecare data cand lacrimile iti vor fi prea multe si dulceata viselor se va transforma in amar. Iti voi pazi degetele de prea mult pamant, iti voi canta prea bunul pantec cu copii frumosi si trecatori ca tine. Nu-ti plange, muritoareo, ceasurile in causurile palmelor. Asa a fost sa fie. Totul trebuie sa aiba un sfarsit. Chiar si noi, zeii, vom muri odata si nu vom mai putea renaste din cenusa. Vezi? Totul e trecator in lume, chiar si zeii trec intr-un rai al lor. Ramai cu bine, inger sfant.

March 30, 2009 by ValiVE Categories: pseudoliteratura 1 Comment

…

March 29, 2009 by ValiVE Categories: muzichie 2 Comments

Catre Venero

De ce, Venero, de ce? De ce-mi strici frumusetea? Nu ti-am cantat eu mereu la fereastra cu cantece de greieri? Nu ti-am luminat eu literele din carti cu lumina licuricilor prinsi in borcan? Ti-as fi facut si aripi de fluture sa poti zbura langa mine pe adieri de vanturi sau ti-as fi dat puf de papadie sa poti aluneca in timp odata cu mine prin vazduhuri primavaratice. Si-acum? Acum vrei sa-ti arat totul? Cand linistea imi suna in urechi tu zburdai vesel in corpul unui cerb si iti adapai setea din apa de parau. Si-acum vrei sa stii cum m-am nascut?

Din nisip m-am nascut, Venero, din sare si apa de mare. Cu fiecare val ce venea imi ascundeam ochii ca de furtuna. Nu stii cand apusul imi atingea genele si rasaritul imi umplea sangele de culori. Nu stii cand scoicile ma sorbeau si deveneam perla ivorie. Incercam sa scot din funduri de ocean epavele ca sa scap marinarii de la inec si-mi cantam cantecul de sirena departe de stanci ca sa nu esueze.

Din cenusa am aparut, Venero. Nu stii cand pasarea Phoenix mi-a imprumutat pana ei de foc ca sa aprind curcubee dupa furtuni si sa-mi alin inceputul. Cu ea am sfarsit si eu chemarea cantecelor dintre ramuri de nuc dezfrunzit. Si doar gandul ca va veni cineva sa-mi mangaie inima lemnului de salcam ars in soba ma facea sa nu trec odata cu timpul si sa raman aici, cu tine.

Din ape de rau m-am intrupat, Venero. Ce dulci imi pareau bolovanii ce-mi stateau in cale lenesi si ce dulceaga mi-era spuma stancilor lovite. Si ma zbateam sa ajung la lumina zorilor lasand dimineti fara soare sa imbete trecatorii de nori. Ma chinuiam sa nu daram poteci si sa nu-mi ies din albie atunci cand zapada mi se topea printre degete primavara. Alintam ghiocei si le puneam nume dorindu-le sa creasca si sa bucure sufletele tinerilor care ii culegeau.

Si acum vrei, Venero, sa-ti spun libertatea mea? Cand soldatii imi atacau armatele si-mi retezau padurile de papura, credeai ca zabovirea mea e doar o joaca? Cand pacea mea se transforma in sange si cuvantul meu in sabie, tu ce faceai? Ma asteptai sa crut insigurata neculoare a zilei intr-u noapte? Mi-era de-ajuns sa curm viata tuturora cand totul se pierdea in nechemat si nestrigat de-atata ura.

Oh, binecuvantata salcie pletoasa ce-mi plangi necuvantul si-mi simti simtamantul. Ma plec in fata leganarilor tale si-ti plang lacrimile feciorelnice. Numai tu stii durerea mea. As fi chemat muntii sa imi ude pamanturile cu raurile lor de gheata. As fi rugat vara sa coaca toate roadele pamantului ca sa le pot culege singura atunci cand nu mai existau oameni puternici sa o faca.

Nu-mi e de ajuns nimic din ce am. Universul mi-e prea mare, nu incap in el de atata grija si dor de natura din mine. Imi plec urechea langa un ciot si imi asez capul peste radacinile lui. Nu voi adormi mult, doar un sfert de veac, pana cand totul va reveni la normal. Si mi-e foame de stele curgatoare, de infinitii sori ai galaxiilor, de miliardele de planete ce graviteaza in jurul meu. Mi-e foame de roca si de pamant sanatos. Dar nu mai e mult. Un ceas cat un deceniu e de ajuns ca sa imi recapat puterile. Apoi voi zbura catre inaltimi nestiute de oameni, linistita ca viata mea a facut rostul tuturor ca sa poata trai linistiti pana cand veacurile se vor intretaia si vor dezgoli oasele de prea multa trecere a timpului.

Somn usor, Venero. Legana-mi surzenia cu cantece de adormit copii. Povesteste-mi mutenia pasarilor cantatoare. Iti voi mangaia si eu sufletele cand ma voi trezi. Nu mai am putere sa pot continua. Am ramas fara mine. Somn usor, Venero. Somn usor…

March 25, 2009March 26, 2009 by ValiVE Categories: pseudoliteratura Leave a comment

C-asa vrea muschii mei…

Pt ca la ora asta tarzie zace in mine o mica masochista (din cauza unor idioti care nu-si fac aparitia atunci cand vreau eu) macar de ziua mea sa fiu asa. Azi am dreptul sa ma alint si sa ma supar pe toata lumea. C-asa vrea muschii mei, ce pana mea’! 😛 :))

Ultima e ca sa ma trezeasca. 🙂

March 22, 2009March 22, 2009 by ValiVE Categories: muzichie 4 Comments

Carmen Stanciu

O altă Evă sau păcatul ca un perpetuum mobile

Sunt o Evă cu poftă nebună
…de mere

Sunt prima şi ultima femeie a nopţii,
alungată pentru exces de fantezii.

Nu-mi purta ranchiună doar pentru că
la spectacolul meu publicul
rămâne îngenuncheat!
Ai tăi sunt la fel de vinovaţi:
Dorinţa lor aprinde păcatul…
Prea slabi şi nesătui de lut,
De la primul până la ultimul
Fiecare Adam cerşeşte mai mult
Muşcătură, după muşcătură…
Şarpele stă încolăcit pe Cuvânt
Ştiu, doar Ţie nu Ţi-am fost dragă
De când ţi-am cucerit armata din lut

“Am greşit când am rupt din primul Om” ( îmi spui Tu)
Nu fi trist! Mi-am luat un bilet doar dus
Grădina asta e prea mică pentru mine
Şi oricum nu mi-a plăcut să mă ascund după frunze

Ţi-am lăsat coasta la umbra unui păcat
(prea târziu ţi-ai corectat lucrarea cu un înaripat)
În mine creşte alta…

March 20, 2009March 20, 2009 by ValiVE Categories: PoezieTags: Poezie Leave a comment

March, 17th

OK! March 17th, Saint Patrick’s Day, Ireland’s Day, “Few People I Know” Day… I celebrate this day since I was 15 and I had the first contact with Ireland’s real literature. This year has to be the same as last years, so I’m going to do it again, and again, and again… Who knows! Maybe I will see the real Ireland someday and I will be very happy about this. 😛 Today I will post some of my favourite Irish songs. It’s not much, but this is my way of showing my love to this country (I’m nuts and I love being nuts. 😛 ).

And my favourite song ever is this:

This is for you, Ozzy, since you said it can be appropriate for today’s blog.

March 17, 2009March 10, 2015 by ValiVE Categories: Ireland, muzichieTags: Ireland 2 Comments

Asta e!

Incercarile mele s-au oprit. Sau poate nu. Pun cap la cap tot ce am scris si nu reusesc sa vad nimic ca lumea. Muze nu mai am de mult. E atat de mult de atunci ca si cheful mi-a zburat. Poate ca am nevoie de o pauza. M-am saturat si de calculatorul asta la care ma asez doar ca sa raspund alor mei, dragii mei cei importanti si fara de care n-as fi mare branza. Imi pare rau ca stric ideile. Astept un semn de undeva de departe ca sa imi pot continua expeditia catre inalturi, insa pana atunci citesc cuvintele altora. Ale mele au prins deja praf, dar nu din cauza ca stau, nu, din cauza ca sunt refacute de atatea ori ca parca vor sa fie sigure ca nu le refac si pe ele. Ce sa le fac?! Vor si ele sa se apere. OF! Mi-e greu sa continui. Constanta, de asta am nevoie. Si poate ca mai am nevoie de o gura de aer sarat de mare tumultoasa si de un camp de verde crud. Asta e! Deocamdata ma opresc aici cu totul. Voi continua cand voi resimti nevoia de mine. Nu e nici o suparare. Mai e timp destul sa ma asez sa imi continui drumul. Pana atunci caut ochii de citit si timp pt altii ca sa ma iscodeasca. Si pana atunci va spun “Slainte!” ca tot e maine ziua Irlandei, si ziua Sfantului Patrick, si ziua unora si a altora (Happy birthday, Stephen!).

March 16, 2009March 16, 2009 by ValiVE Categories: Eu 2 Comments

Dau leapsa prin lecturi

Si de data asta e invitatie tot de la Jean (Jeane, nu-ti facu’ nimeni publicitate cum iti facui eu, asa ca banu’ jos ca te spun la Fisc) sa dau iama… pardon leapsa prin cartile pe care am avut onoarea sa le citesc si sa ma bucur sau sa ma plictisesc de ele. Nu sunt multe, desi mi-as dori sa fie mult mai multe decat poate citi un om in toata viata lui. Intrebarile sunt de la altcineva, domnul Bica doar bucurandu-se sa le preia si sa raspunda la ele. Asa voi face si eu la randul meu. Ok, deci sa raspundem (Jeane, e ultima leapsa pe ziua de azi. Promit sa nu mai chinui cititotii si necititorii cu jocuri pt adultii dati in mintea copiilor).

1. Care este cea mai buna carte citita de tine?

Aici e greu sa raspund. Mie mi-au placut multe, mai ales cele ale lui Joyce, insa au fost ele si altele. Il recomand pe Joyce, in primul rand. Cei ce ma cunosc stiu de ce. Apoi voi mai adauga: “Imparatul mustelor” de Golding, “De veghe prin lanul de secara” de Sallinger, “Mijloc de martie” George Eliot, “Farenheit 451” de Bradbury, cartile politiste de Agatha Christie… lista continua foarte mult. Nu cred ca exista cineva care sa aiba doar o singura carte preferata.

2. Ai facut carti cadou?

Oh, da! Cartea e cadoul preferat atunci cand nu stii prea bine acea persoana. Am dat la viata mea dictionare, poeme, romane, atlasuri… Le prefer pt ca sunt si mai ieftine, iar daca nu sunt tocmai cele preferate de cel care le primeste are ocazia ca intr-un final sa se agate de ele, macar ca sa stearga praful de pe ele.

3. Care este viitorul literaturii?

La intrebarea asta chiar am raspuns, nu gluma! Nu stiu. Tinerii citesc din ce in ce mai putin in ultimul timp, si desi exista oameni care sa se dedice cartilor, viitorul lor mi se pare usor incert. Mi-ar face mare placere sa nu fie asa pt ca eu iubesc cartea pana la pasiune, insa… O sa vad eu mai tarziu daca e asa sau nu. O sa intru in randul elevilor si o sa ii indrum sa citeasca si carti, nu numai sa stea pe net.

4. In ce limbi ai citit carti?

Romana si engleza.

5. Ce carti celebre nu ti-au placut?

Ah, aici am ceva carti si autori care nu mi-au placut niciodata. In primul rand nu imi place Balzac, apoi cea mai mare parte a scriitorilor rusi in frunte cu Dostoievski si Tolstoi, nu-mi place Zola, Merville si vreo cativa altii de care nu imi aduc aminte acum. Uneori nici pe Virginia Woolf n-o suport, mai ales in “Spre far” (mai e mult? :().

6. Ce tara a produs cea mai buna literatura?

Iubesc intrebarea asta! Bineinteles, cea mai buna literatura (opinia mea personala) s-a scris in insulele britanice si irlandeze. Nu se compara Milton, Shakespeare, Scott, Eliot, James, Conrad, Swift, Joyce, Woolf, Thackeray, Byron, Hardy, Yeats, Show, Wilde, Fielding, surorile Bronte, Swift, Pope, Dickens, Chaucer si multi, extrem de multi altii cu restul literaturii din celelalte zone ale globului. Nu exista comparatie, nu merita facuta comparatie intre Marea Britanie si Irlanda (luate impreuna neaparat) cu America sau chiar cu Europa. Acolo s-a nascut adevarata literatura, acolo e centrul literar al Europei. Poate ca si asta e unul din motivele pt care iubesc acele locuri si imi doresc enorm sa ajung acolo.

7. Iei notite din cartile pe care le citesti?

Nu totdeauna. Imi place mai mult sa raman cu impresiile lasate de o carte decat cu un carnet plin de notite. Faceam asta cand eram in liceu, insa mi se pare ciudat sa fac asta. Uneori prefer sa scot anumite fragmente din anumite carti, dar nu se intampla mereu asta.

8. Cam cate carti ai citit pana acum?

Asta e o intrebare ciudata. Nu stiu, nu tin numarul. O singura data am reusit sa tin socoteala, dar mi-a fost greu pt ca uitam sa notez ce carti am mai citit.

9. Cu ce carti ai adormit in brate de plictiseala?

Nu adorm niciodata cu cartile in brate, mai intai le pus la locul lor si abia apoi adorm.

10. Ce inseamna cartile pt tine?

Cartea inseamna enorm pt mine. Ador sa primesc carti. Ultima carte primita a fost “Finnegans Wake” de James Joyce, carte pt care am multumit de mii de ori expeditorului. A fost cea mai mare bucurie a mea. In seara in care am primit-o am adormit cu ea in brate. Ma uitam la ea ca la cel mai pretios lucru pe care l-am primit in viata mea. Ai mei stiu ca ma voi bucura cu adevarat de cadou daca primesc carti si atat. Anticarii ma stiu destul de bine si stiu ce sa imi propuna atunci cand am bani si merg sa mai cumpar cate 3-4 carti pe luna de la ei.

11. Care este ce-a mai scumpa carte pe care ai cumparat-o?

De cumparat am cumparat putine carti scumpe. Nu mai stiu sigur cand s-a intamplat asta. cred ca era prin 2000 si m-am incumetat sa cumpar din banii trimis de mama un volum in engleza de John Galsworthy pe care am dat vreo 7 sute de mii. Am renuntat sa mai cumpar fructe, dar aveam cartea.

12. Care este cel mai tare final la o carte citita?

Finalul din “Imparatul mustelor” de Golding, cu siguranta. Poti trage multe concluzii.

13. Care este cea mai influenta carte citita de tine?

Normal, “Ulise” si “Portret al Artistului in Tinerete”, amandoua de Joyce.

14. Care scriitor te-a influentat cel mai mult?

James Joyce.

15. Cat de repede citesti o carte?

Nu foarte repede, dar depinde si de timp si de ceea ce imi propun sa fac.

16. Poate literatura sa schimbe lumea?

Literatura a schimbat lumea deja de vreo cateva ori pana acum.

GATA!!!!!!!!!!!! Am terminat! 🙂

March 10, 2009September 28, 2015 by ValiVE Categories: Eu 8 Comments

Leapsa de prin vecinii de blogroll

Iata ca ma comformez invitatiei lui Jean  la un tip de leapsa despre mine. OK! Intrebarile sunt facute de el (dumnealui, bre’, nenea Jean :P), asa ca sa nu dati in mine daca voi raspunde. Ce sa fac, raspund ca altfel ma cearta. 😛 BTW, sunteti invitati sa raspundeti si voi la leapsa pt ca va voi trimite linkul, SIC!

Ok, iata intrebarile:

1. Care e povestea ta?

In momentul asta ascult o melodie la un radio si incerc sa imi imaginez ce as putea sa va zic. Nu am multe de povestit. M-am nascut, am crescut, mi-a murit tatal cand aveam 6 ani si ceva, am intrat la scoala, mi-am schimbat scoala cand eram printr-a 4-a din cauza unor probleme de vedere, am ajuns intr-o scoala cu internat pe la Buzau, am facut generala si liceul in acea scoala, m-am indragostit, am iubit si am fost iubita (nu neaparat reciproc), am avut prieteni si neprieteni (nu le pot spune dusmani pt ca eu nu am dusmani si nici nu-mi place cuvantul), am invatat sa iubesc cartea si cuvantul in acea perioada, am invatat sa iubesc muzica, atunci am aflat ca imi place mai mult rockul desi am fost fan infocat al unei trupe de baieti care cantau pop, am plecat de acolo si am ajuns intr-o alta scoala pt deficienti de vedere unde am invatat masajul, apoi am stat acasa vreo cativa ani cautandu-mi de lucru si citind foarte mult (recordul meu intr-un an a fost de 52 de carti), apoi am intrat la facultate (care fusese colegiu inainte)… nu-i asa ca va plictisiti? Cam multa polologhie. Finalul ar fi ca mi-=am dorit intotdeauna sa scriu. Nu reusesc sa imi dau seama cat de bine e ceea ce fac, insa mie imi place enorm si nu vreau sa ma opresc aici. Vreau sa-mi vad fructificata munca, insa nu stiu cand si cum va fi. Eu sper doar.

2. Cum te vezi peste 10 ani? Inchipuieste-ti!

E greu sa ma inchipui. Sa fiu sincera, nu ma vad peste 10 ani. Nu reusesc sa imi dau seama cum as putea fi peste 10 ani. Imi doresc sa stiu ca in 10 ani am reusit sa public, insa nu stiu sigur nici cum va fi maine. E rau sa fi nesigur, insa e mai bine decat sa speri si sa te trezesti cu visele nerealizate.

3. Accepti critica? Cum o accepti?

Critica adusa de cei dragi mie poate fi constructiva, insa trebuie sa fie in ton si cu ceea ce imi doresc eu. E normal sa fim subiectivi atunci cand e vorba de critica. Prietenii pt care insemn ceva critica actiunile mele si accept asta fara a spune ceva impotriva. Problema, daca poate fi numita problema, e ca trebuie sa cer sfatul pt a lua acea critica in seama, altfel imi intra pe o ureche si imi iese pe alta. E normal, toti facem asa. Critica fara baza si fara temei nu are ce cauta, deci nu e acceptata.

4. De ce te exprimi pe blog?

Mi-am facut blogul pentru ca un prieten isi facuse blog si isi parea a fi amuzant. Initial am vrut doar sa il fac, sa vad cum e cateva zile si apoi sa il sterg, a stat nefolosit vreo luna, daca nu ma insel, insa mi-a placut sa imi scriu ideile si daca tot il facusem am zic sa scriu in el. De altfel, literatura a fost intotdeauna pasiunea mea, si cum nu stiam blog care sa se ocupe de asta am hotarat sa il fac literar. Pe blog reusesc sa ma exprim. Bine, nu e singurul loc in care ma exprm, dar asta e al meu, imi apartine si senzatia ca fac ceva ce-mi place intr-un loc care imi place e una de bine.  Ideile mele transcrise aici le numesc “pseudoliteratura” pt ca asta a vrut sa fie la inceput, doar incercarea de a pune in practica ceea ce am invatat in anii de liceu si de facultate.

5. Ce ai fi daca nu ai fi cine esti?

Jeane, cu intrebarea asta m-ai dat gata. Nu m-am gandit niciodata ce as fi daca nu as fi cine sunt. Poate ca daca ma gandesc mai bine as fi ce-mi inchipuiam in liceu ca voi fi: o gospodina cu sort alb la brau, sotie cu cativa copii, cu propria mea casa cu gradina cu flori, preparand la dulceturi si prajiturele. Nu, era doar un exercitiu de imaginatie. Nu stiu ce as fi. Poate ca as fi fost printesa in casa regala britanica, poate ca as fi fost gondolier in Venetia, poate as fi fost trubadur pe strazile Parisului sau poate as fi fost chiar Don Quijote calare pe martoaga lui alba (ah, ma chinuiam sa omor o musca de vreo cateva minute si acum i-am venit de hac 🙂 ).

Gata, asta-i testul. Jeane, prea mult exercitiu de imaginatie.  Nu stiu ce-ti veni, dar daca tot m-ai invitat… De fapt nu m-ai invitat ca ti-am spus eu ca vreau sa vad ce e cu leapsa asta a ta preparata special de tine. Sper sa-ti placa ce am scris. Si daca nu iti place, asta e, n-ai cum sa stergi, SIC! Acum ma intreb ce taguri sa pun la blog. O sa pun “Eu” si… atat ajunge. Prea multe categorii pt niste idei, nu?

March 10, 2009 by ValiVE Categories: Eu 2 Comments

Badman’s song

Guilt in the frame of the looking-glass
Puts a shine on the mind where reflections pass
Where the jigsaw pieces of a broken man
Try and fit themselves together again
Lies in disguise in the name of trust
Put your head in the sand it will turn to dust !
What’s your problem ? What’s your curse ?
Won’t it make the matter worse ?

March 9, 2009March 9, 2009 by ValiVE Categories: muzichie Leave a comment