***

Gol, vid, pustiu…

Atatea vise mi se naruie in fata,

Pahare goale ce se sparg

Usor, doar sa le-ating.

Mii de cioburi imi curg prin vene

Oprind, din loc in loc, valul din mine.

Reluxul isi trage pana si nisipul,

Siliciul gol din piatra arsa-mi arde pielea,

Lasand in urma lui durerea

Ce doar in suflet se rasfrange.

Nu te mai plang, biet scrutator prin inimi,

Amarnic vietuiesti in mine ca o planta

Ce-agata coastele spre cer sa vada

Un pic de soare.

Si eu sunt goala…

Cu pieptul ravasit de-atata lume,

Dar numai tu voiesti afara,

Zambind voios si mult prea jucaus.

Si stiu! Caci radacina ta e-n mine,

Frunzele toate din mine se hranesc,

Iar florile… biet suflet drag…

Pe toate le ating si-mi canta in urechi

Dureri ce nu se sting si nu vor disparea.

Esti liber, poti sa pleci.

Din mine ai curajul sa te agati

De alte coaste, alte flori,

Ce-ti vor da totul sau nimic.

Lumina ce-o voiesti in tine

Ramane amintirea mea,

Caci eu pamantul il umbresc

Pana cand viata va fi mult prea grea

Advertisements

CLIPE

Atat de simplu se scurge viata-n noi

Ca zilele ne stau la rand sa fie numarate,

Si le privim cu jind cum trec

Lasand urme de pasi, de praf si nestemate.

Dar nu ma plang ca vor ca sa se duca,

Si nu tanjesc nici sa ramana, parca,

Le stiu intregi, le stiu fugare, le stiu complete,

Prea dulci sau prea amare, pe tine cautand…

Sau asteptand in voie un bine sau un rau,

Un pasager rasunet a tot ce ar fi fost

Daca in vecii nostrii ne-am fi dorit copii,

Sau prea maturi, prea seriosi sau jucausi.

Iti rad in nas, te fac sa te dezmierzi,

Iti cant in suflet ca-ntr-un tablou de Falat,

Iti scriu pe buze ca Lesmian sorbind apusuri

Si n-am sa satur pantecul de fluturi.

Dar de iti netezesc fruntea de ganduri

Voi stii ca timpul a trecut curat,

Si clipele nu le-am furat, datoare sa ma stiu

Netrecatoarelor pustiuri peste care trecem.

O-mbratisare si un sarut fac timpul ca sa stea,

De noi ascultator devine de indata

Si ne mai pasuieste inca un drum,

Doar gongul ne va face sa ne urmam cararea.

Si-atunci le vom simti in inimi, plangand

Ca n-am stiut sa tinem clipele in loc,

Sorbind un gand ascuns, o voce, un raspuns,

Dar insetati de noi, inca prea iubitori.

Ne vom privi in ochii; distanta care creste

Tot departand un vis de altul, rupand din flori

Ce-ar fi crescut in minte si in suflet,

De nu ne-ar fi stiut prea iertatori.

Missing Shakespeare

Sonnets XXX:

When to the sessions of sweet silent thought
I summon up remembrance of things past,
I sigh the lack of many a thing I sought,
And with old woes new wail my dear time’s waste:
Then can I drown an eye, unus’d to flow,
For precious friends hid in death’s dateless night,
And weep afresh love’s long since cancell’d woe,
And moan th’ expense of many a vanish’d sight;
Then can I grieve at grievances foregone,
And heavily from woe to woe tell o’er
The sad account of fore-bemoaned moan,
Which I new pay as if not paid before.
But if the while I think on thee, dear friend,
All losses are restor’d, and sorrows end.

Rechem în iarna dulcilor tăceri,
Speranţe rătăcite în trecut
Şi-l plâng cu lacrimi noi pe cel de ieri,
Ce prin deşertul vieţii s-a pierdut,
Iar ochii mei -o matcă ce-a secat-
Pentru amicii care nu mai sunt
Şi pentru-amoruri ce acum decad,
Cu râuri largi inundă orice gând.
Tristeţile, uitării nu-i dau curs
Şi răscolesc prin amintiri firesc
Şi-adânc; e timpul fi’ndcă-am smuls
Durere, cu durere să plătesc.
Când mă gândesc la tot, prieten drag,
Parcă te văd întors, la mine-n prag.

N-am stiut niciodata cat de rabdatoare pot fi, dar pe atat de impulsiv ma port uneori. Strang din dinti si astept, imi strang pumnii si mai stau un sfert de ora in plus. Ma apuca frustrarile, dar raman pe pozitii. Incapatanarea mea spune enorm de multe despre mine. Am pierdut atat de multe in viata ca un sfert de ora in plus pentru un verdict nu mai are nici o importanta. Ceva imi spune ca n-am sa regret oricare ar fi rezultatul final.

ECOURI

Goala.

Ecouri se aud in mine

Ca intr-o camera goala.

Aceleasi stari dezolante ma cuprind,

Dar nu mai pot fugi de mine.

Am ramas in urma gandurilor

Si ar fi trebuit sa tin pasul cu ele.

Chiar trebuie sa strig?

Nu m-as auzi decat pe mine

Regretandu-mi pierderile.

Am castigat o inima care plange

Si am pierdut atatea din teama.

EXERCITIU

Si chiar exercitiu a fost, de autocunoastere, la Autocunoastere. Una din primele mele nebunii cuminti.

Nu pot sa spun “iubire”

Cand lumea mi-e inchisa

Am doar dorinta pura

Si un crampei de nalucire

Ce-mi transforma in noroc

Noianul de nelinisti false.

Nu pot sa spun ‘dorinta”

Cand sufletul mi-e simplu, dar senin,

Cand gandurile imi transforma visarea

In lujeri fini ai nemuririi mele.

Acum privesc aievea sclipiri de stea senina

Ce-mi umplu-n vis fiinta in clipa nesperata.

DEZOLAT

Fugi? Alergi? Dar nu de mine,

Caci nu de mine te inchizi

Si nu de mine ratacesti.

Mi-e mult prea greu s-astept.

Fugi? Alergi? De cine?

Respiratia ti-e sacadata,

Ochii iti cauta nelinistiti scaparea.

Te simti incoltit, biet suflet dezolat.

Roiesc in juru-ti amintiri

Ce te-nvelesc in mreje, iara,

De suflet sa te prinda

Si sa te-nchida in abis, purtat de vant.

De plangi amarnic

Nu-mi vei mai stii chemarea.

Rosturi de viata umplu calimara

Prea intesata de cenusiul vietii.

Te plangi prea mult ca soarta ti-e pustie

Si nu ma aflii cum ma stii ca sunt.

Eterne cautari nu-ti vin in cale

Decat daca le cauti tu… macar in gand.