Prieteni de pahar 12

…Ma uit la mine si nu imi vine sa cred ca as fi fost in stare sa fac asa ceva. Pentru o sticla de bautura? Sa fi ucis un om pentru nimic? Puterea mea nu era acolo, in sticla aia. Disperarea ma urmareste si acum, gandul e mult prea puternic.
-Sunt barbat, ce dracu’!? Sa nu fiu eu in stare sa ma abtin?
Fruntea e rece, groaznic de rece. Transpiratia de gheata imi ingheata pana si vintrele. Incep sa devin un sloi care tremura din toate incheieturile. Si afara sunt peste 35 de grade.
-Doamne, daca ma scapi de asta jur sa ma intorc la ea cu orice pret. Numai ajuta-ma sa scap de frica asta. Fac orice, jur sa fac orice!
Nu mai pot sa stau in picioare si ma asez pe bordura. De atata frig incep sa fac pe mine.
-Un dobitoc, asta sunt! Un idiot, cretin, tampit… Un nimeni! Cum sa vrea langa ea un astfel de om? S-o aduc in sapa de lemn cu viciul meu?! Eu, sa-i fac ei una ca asta?
Ma ridic si ma asez in mijlocul strazii asteptand sa dea o masina peste mine, dar masinile ma ocolesc sau opresc. Soferii ma injura, oamenii se uita de pe trotuar ca la circ si eu stau in fund, in mijlocul drumului asteptand sa-i fie mila cuiva sa dea peste mine.
-Sa fie ei a dracu’ cu mama lor si cu cine i-a nascut de dobitoci! Nici cu masina nu sunt in stare sa dea peste un om! Mi-am dat pana si cutitul pentru un pahar de tarie. Si ce cutit bun aveam!…

Cinci minute

E fix, deci ma iubesti.
Zambesc ades cand stiu acestea.
Si-atunci iti caut chipul unde stiu
Ca pot gasi un zambet.

Si un minut. Exact ce vreau.
Scornesc in minte clipe netraite
Si mai adun cate un vis
Acolo unde e doar gol si vid.

Si doua. Iubirea ti-a trecut.
Privesc la fel de zambitorul chip
Ce-mi pare trist acum.

Si trei. Deja ma trec fiori,
Caci clipele uitate sunt acum,
Iar tu devii la fel ca ele.

Si patru. Nu vreau sa uit,
Nu vreau sa pierd din sentimente.
Esti tot ce am, nu vreau mai mult…

Deja mi-ai disparut din minte.
Pacat, caci stiu ca te iubesc,
Dar clipa n-o sa mai revina.
Privesc in ochii golasi acum
Si-n mine eu ma simt straina…
De tine.

In vis

Ma-nalta Dumnezeu pe-o ramura de mar
Sa-ti simt tumultul inimii cum bate.
E mult prea mult de-atunci, o vesnicie,
Ce a trecut mult prea incet.
Picuri de gand mi-e mintea
Si ea te cauta cu disperare.
Te urmareste obsedant, bolnavicios de crud,
Aproape prea carnal, sa-ti simta dulcele tau inceput.
Mi-s ochii mult prea plini de tine.
Aceeasi privire, opaca, de-atatea ploi ce curg de-amar,
Imi lasa doar ragazul sa te zaresc.
Si de te chem in vis, indata ai venit,
Caci noptile-ti pastrez, neintinata, perna,
Sa o atinga doar buzele in semn de somn usor.
Aproape ca ma bantui.
Te simt intreg, prea dureros de dulce.
De ochii-nchid, ma cotropesti;
Vartejuri de dorinti se nasc indata
Si-nvaluie cu totul corpul meu.
Picuri de-argint imi curg atunci din ochii-nchisi,
Caci tu esti vis.
De ma trezesc…
Dar, nu! Mai bine dorm.

Lui

Verde crud se inalta din pamant.
Pasii nostri il calca, dar el se inalta si mai mult.
In departare aud valuri sparte
In dintii stancosi ai malului.
Albastru crud al marii se intinde lenes peste lume
Amestecandu-se cu cenusiul norilor.
Mi-e dor de tine, tarm pietros,
De barci ce vin usor pe ape inspumate,
De pescari ce vaslesc obositi catre mal,
Cu panzele lor goale de peste.
Si turnul, acelasi turn de aparare,
Unde sta si acum Ulise de la inceputul facerii,
Acelasi filosof, modern cautator printre sirene,
De Penelope avide de ochii sai mari, miopi.
Cu Telemah, aproape mort de oboseala,
Tarandu-si pasii diformi pe pietre,
Dorind sa cunoasca tumultul vietii unei singure zile.
Cat as fi vrut sa te cunosc, artist prea tanar.
As fi invatat despre tine
Asa cum viata nu a indraznit sa ma invete.
Iti sorb cuvintele si le inghit
Ca sa-mi ajunga cunoastererea lumii tale.
Brancusi te-a iubit,
Erai la fel ca el, izgonit de la sanul mamei,
Tanjind dupa laptele si mierea
Pe care doar acasa le-ai stiut.
Azi te iubesc si te citesc aievea,
La fel de mioapa ca tine,
Pierduta in gandurile tale,
Dorind sa hoinaresc prin tine, sa te aflu.

Later… after…

Roiesc in juru-mi mii de ganduri
Cu “ce-ar fi fost”, “imi va fi greu”,
Dar nu pot scrie-atatea randuri
Sa-mpace biet sufletul meu.

Caci trecator ca vantul dulce
Ce mangaie usor mladita,
Ma prinse iarasi, la rascruce,
Si dragostea si suferinta.

Si gandurile nu-mi dau pace.
E semn ca inca sufar? Oare?
Dar singurul care nu tace
Si ma loveste tot mai tare

E cel ca nu stiu realitatea,
Si mainile nu le-am simtit
Deajuns. Mai bine-i simplitatea;
Ce am pierdut, e si platit.

Si de-l gaseste orisicare
Sa il dezmierde daca vrea,
Si sa il mangaie in cale
Sau sa il dea alaturea.

Sa nu ma aiba daca vrea,
Caci nu am vrut si n-am curaj
Sa-l fac sa stea de-a dreapta mea
Cand stanga vrea. Un alt bagaj

Nu am sa-mi iau, caci nu ma-nduplec
Sa caut chin cand imi e bine,
Ar fi putut sa fie, poate,
Dar nu m-a cautat pe mine.

Caci nu sunt eu cea care cere.
A aparut asa, de-odata,
Cu chip frumos si ochii limpezi
Cu mintea clara si-nfocata…

El e doar amagire pura.
In somnul meu venea adesea.
Dar ce sa-i faci! Cand somn te fura
In vis ii vezi mereu perechea.

Si iar te minti. Si el se minte,
Ca tu esti tot, dar esti nimic.
Si e de-ajuns sa-I spui cuvinte
Sa nu le-auda nici un pic.

Si te intrebi ades: cum oare?
Ca eu i-am spus… si i-am facut…
Insa el sta sa te masoare.
Si stii. Pe el nu l-a durut.

Am obosit

Mi-e lumea grea si-am obosit.

Sub stratul alb ca de zapada,

Sa fur pamantului, de-odata,

Clipe de tihna-n infinit.

In clipa ce va sta sa cada,

Sub pasii grei, de trubadur,

Mi-e inima la fel de slaba,

Si nu ma simt fara zabava,

Inca e timp, dar nu mai pot

Sa dau vietii nestemate,

Caci le-ai luat chiar tu pe toate,

Si nu mai am cum sa indur.

Declar carnatiei prea slaba,

Ca visul tot s-a naruit,

Ca mainile s-au siluit

De-atat amar de dor de viata.

Si nu mai e nici o speranta

Sa port cojocul fericirii,

Cand linistea m-a dat uitarii,

Inima-n piept imi mai batea,

Si tu uitai la fel ca ea.

Hai sa ne tratam in grup

Hai sa ne tratam in grup,

De vise ce ne prind in mreje,

De clipe grele ce ne-apasa

Si drugi de fier ce-atarna greu.

Hai sa ne tratam in grup,

De nopti pierdute fara sens,

De noi, de dor, de efemer,

Si ochii ce curg mereu la fel.

Hai sa ne tratam in grup,

De tot ce misca-n noi degeaba,

De carne, oase, flori si fluturi,

De gand hain si inceputuri,

De noi, de bine, rau, ursituri,

De dumnezei, de zei, de popi,

Si orice credem ca nu-I bine.

Dar nu ma vindec si de tine,

De asta chiar ca n-am sa pot.

Final Romance

Crampeie de roua scoboara

Printre degete albe ca neaua

Lasand in urma lor santuri adanci.

Le sorbi cu nesat,

Uitandu-te in profunzimile oceanelor

Lasate in urma de pierderea mangaierilor.

Doar bati din palme si transformi

Focul in cenusa,

Lemnul in carbune,

Si pe mine intr-o nalucire.

Inca mai era timp de ascuns

Intre minciuna si adevar nespus.

Inca mai era loc de cuvinte

Ce aveau sa moara la caderea serii,

Eu asteptand,

Tu citind pe buze plecarea.

Prieteni de pahar 5

“Sticla mata si sticla verde trebuie sa fie pline mereu ca sa nu dai de necaz”, imi spunea bunicul cu cateva luni inainte sa moara. Cert e ca am reusit sa nu le las niciodata goale. Faceau parte din mine, cum as fi indraznit sa le las goale, fara continut.

Sa privesti prn sticla verde, intotdeauna verde si neclara, dubla, care devenea clara cand era goala… dar de ce as fi vrut sa fie goala? Ar fi insemnat sa fie la fel de goala ca sufletul meu. Uite, ma podideste plansul. Beat sunt! Da, inima mea e goala, dar o umplu acusica. Ma zgaltai, ma impiedic, nu cad niciodata. Chiar am si o umbra de coordonare venita din urechea stanga. Stang, drept, stang, drept, stang… Care venea dupa stang? Inca o data: stang, drept, stang… drept,, drept, drept… stang.

Asa, sa revenim la oile noastre. Beeee! Capre n-am, am doar oi. Si mai dau o dusca din sticla verde. Tremur, imi temura mana. Daca ma asez si bag mana sub fund nu mai tremura. Asa! Mai vede careva mana tremurand? E dreapta, nu se vede, dar ea e dreapta.

Daca privesc prin sticla mata nu mai vad nimic, decat burburucii de apa de pe ea. Care se preling in jos – ca doar nu se preling in sus – si ma uda pe pantaloni. Eram deja ud, facusem pe mine. Si ce bine era, cald si bine. M-as fi intins pe jos de la caldura asta. Dar acum e frig, mi-au inghetat picioarele in pantofi, doar a ajuns urina si acolo. Si pic, pic, beau picaturi…

„Foaie verde de sulfina, unde ai plecat vecina…”. asa canta bunicul cand pica in sant. Uite, aici pica. Se punea pe marginea santului cu spatele si isi dadea drumul. Zicea ca viseaza ca se arunca de la etaj. Si cand cadea si vedea ca nu are nimic il apuca un ras… Ma, si radea… O musca! Prinde musca? Mama ta de musca! Fa-te-ncoa’! Vino fa incoa’. Na, a zburat.

„Si foaie verde de sulfina, unde ai plecat vecina…” a plecat la balamuc… si m-a lasat singur aici. Nu eram cu ea nici cand eram cu ea. Eu beam, ca doar sunt barbat. Ea bea, ca doar e muiere. Noi beam ca doar eram cununati. N-a zis popa si la bine si la greu impreuna? Impreuna beam de bine, impreuna beam de rau. Singuri cand nu ne era nimic. Si ea era blonda… vopsita, dar blonda. Si avea niste buze mari… Uite-asa! Si le dadea cu ruj rosu ca sa o iubesc eu. Si ce-mi mai placea de ea cand era rujata. Imi lasa urme peste tot. Si a doua zi – cum venea maine de azi – ma intreba de unde am ruj pe fata si pe haine. Era balci daca gasea pe pantaloni. II freca… Uite-asa ii freca. Ptiu! O piatra. Era sa cad. Si cadeam… mergeam langa ea si ii ziceam ca e de la ea, ca ea e botoasa. Si ii puneam pantalonii la buze ca sa vada ca ea era. Si radea. Uite, iar tremura mana. Trebuie sa ma asez pe ea.

ASA TE VREAU

Cu fiecare clipa ce trece intre noi
Se nasc furtuni,
Iar ape repezi curg suvoi.
Cu fiecare zi ce trupul de lumina
Renaste iar
El prinde radacina,
Si striga-ncet catre apusul trist
De ce nu vii?
De ce sa mai exist?
 
Luciri de ape curg in van,
Caci stele cad
Si luni rasar iar pe tavan,
Si sori cu mii ce trec siroaie
Pe ceruri gri
Cu nori ca de vapaie,
Si frunze albe se transforma-n gheata
Caci as fi vrut minutul
Sa-l traiesc de dimineata.
 
Din ochii verzui ce cad alene
Pe pleoape grele
Ce inchid sirene…
De visuri dulci usor de dezmierdat,
De maini cam mari
Ce luneca usor si sacadat
Pe trupuri goale si timide, inca,
Ce nasc din nou
Ca din nisip si stanca,
Cu zambete ce dezgolesc iubiri.
Asa te vreau,
N-am timp de naluciri.