Month: September 2011

Legatura

“Iar ai venit aici cu cainii tai? Du-te dracului de aici cu ei. Pune-le lesa, pemparsi. Dupa ce ca esti bolnava esti si nesimtita. Nu vezi ca imi mananca florile? Oarbo ce esti!”

Imi venea sa-l intreb unde vede el legatura intre boala si nesimtire, dar am tacut eroic, altfel mi-o luam serios de la etajul unde sta. Nu ma simt insultata cand cineva ma face oarba, dar ma atac cand cineva se ia de catelusele mele. E drept, vina ne apartine. Preferam sa le lasam libere, fara lesa. Avem ceva mai multa bataie de cap cu ele, dar se simt bine si asta e tot ce conteaza. Si, apoi, decat sa ma tin dupa ele prin tot felul de zone accidentate si sa ma trezesc cu o luxatie de glezna (fac luxatie foarte usor), prefer sa le stiu asa sa se joace si sa se alerge libere.

Toata lumea spune sa nu lasam cainii sa faca pipi in iarba pt ca iarba moare. Daca ar fi sa ne luam dupa asta ar insemna sa nu mai avem vegetatie. Sa ne imaginam milenii intregi in care au trait animale carnivore si care isi faceau nevoile pe unde apucau. Distrugeau ele pamantul in felul asta, oare? Nu cred. Il ajutau sa devina bogat in minerale. Plus de asta, urina e sterila, omoara microbi care s-ar putea inmultii usor in atmosfera. Deci, totul se leaga.

by Categories: Animalute haioase, Eu 1 Comment

Cand copii santajeaza parintii

N-am mai scris de mult pe blog, atat din cauza timpului liber care aproape ca lipseste cat si din cauza ca simt nevoia sa dorm mult crezand ca astfel ma voi linisti putin. Dar nu ma linistesc deloc, doar ma trezesc cu niste dureri de oase batranesti care cer cel putin un sfert de ora de indreptare. Am nevoie de exercitiu fizic urgent!

Azi am fost martora unui incident intr-o librarie unde asteptam sa mi se xeroxeze niste pagini dintr-o carte. Mama unui copil intra in fuga dupa copilul ei, care se dusese glont la o jucarie. Nici cu palme la fund, nici cu palme peste fata, nici cu tipete, nici cu lacrimi copilul nu s-a induplecat sa plece din magazin fara jucarie. Copilul plangea si tipa ca vrea jucaria, mama ii explica ca deja mai are una acasa la fel, dar pe care a trantit-o de pamant, si nu mai are cu ce sa-i cumpere alta. Pana la urma i-a cumparat-o, doar ca sa scape de tipetele lui. Copilul avea de gand sa se uite dupa alta, dar mama, speriata ca ar mai trebui sa mai cumpere alta, il tragea dupa ea si nu-l lasa sa vada ce mai e pe raft. Unora li se face mila de copil, altora li se face mila de parinte, mie mi-e sila de comportamentul amandurora.

Nu inteleg nevoia parintilor de a-si alinta copii in asemenea hal incat sa ajunga sa isi santajeze parintii. Pot ajunge sa isi negocieze statutul in familie, iar parintii sunt in stare sa accepte pt ca trebuie sa le ofere totul copiilor lor. Cand vor ajunge mari vor avea mari probleme de adaptare, dar la asta nu se mai gandeste nimeni. Nu poti repara comportamente capatate in copilarie la 15 ani. Vor creste crezand ca totul li se cuvine si, lucru normal pt ei, vor recurge de foarte multe ori la un asemenea comportament pt a face rost de tot ce isi doresc. Imi doresc un copil, si cand va veni momentul il voi infia, dar sunt sigura ca nu-i voi da voie sa se poarte asa. Eu voi fi parintele si eu voi decide, nu el.

by Categories: Eu 2 Comments

Proms

In seara asta ascultam (intrigata mai ales de reclamele de la radio) BBC Proms in the Park (care a inceput in 15 iulie si s-a incheiat in seara asta), cea mai mare festivitate muzicala din Marea Britanie, concerte care se tin in aer liber si in sali uriase in mai toate zonele importante din insula si care constau mai mult in muzica clasica, ceea ce nu inseamna ca nu sunt adusi si alti cantareti din alte arii ale muzicii sau comici care sa-i distreze. Din pacate nu pot urmari concertul asta la TV, dar il ascult la BBC2 si ma trec fiorii auzind cum oamenii canta in cor impreuna cu muzicantii. Se sufla in goarne, se tipa, se fluiera, se tropaie, dar parca totul are o ordine. Si, lucru frapant pt unii, oamenii chiar se pot distra ascultand muzica clasica. Cica arta n-ar fi chiar pt oricine, dar adaptata, poate fi placuta oricui si chiar retinuta si de cel mai ignorant dinte ei. Cunosc britanici care nu asculta decat muzica clasica si considera latina a doua lor limba, unii chiar a treia lor limba dupa gaelica. La final se incheie intotdeauna cu imnul cantat in cor si pe toate vocile de catre toti participantii si ascultatorii. Anul asta au avut chiar si karaoke (caruia nu-i gasesc sensul) care a prins foarte bine la ei. Biletele sunt ieftine pt ca toti sa isi poata permite sa asiste la macar un concert.

Vorbeam mai de mult cu cineva si ii spuneam ca as fi fost bucuroasa sa stiu ca britanicii au cotropit Romania si as fi stiut ca toate ar fi fost altfel in tara noastra, de la decenta la cunoastere, de la organizre la arta, de la scoala la industrie… Oare de ce n-am avut noi norocul asta? E drept ca ar fi facut si prapad, dar toate ar fi capatat o altfel de imagine, noi am fi fost altii.

by Categories: Eu, muzichie 1 Comment

Diagnostic

Azi am vazut un fel de documentar despre bolile rare si declaratii ale pacientilor legate de aceste cazuri si am descoperit cu stupoare ca unui medic i-a luat 15 ani (!?!) sa-si diagnosticheze un pacient cu Sindrom Marfan dupa anii 2000. Cand ma gandesc ca noua ni s-a spus ca avem asa ceva dupa nici 10 minute de cand ne-a vazut medicul oftalmolog (asta era prin ’88), ma intreb de ce mai profeseaza unii medici daca le ia atata timp sa puna un diagnostic care, practic, le sare in ochii. Pacientul avea clar simptomele si am stiut ca are SM dupa nici 15 minute de vizionare. Cazul era al unui baiat care avea tot felul de dureri articulare, cardiace si facea cu usurinta fracturi. Un medic bine pregatit nu avea nevoie decat de o privire fugara la articulatii, la lungimea membrelor si a falangelor, la curbura sternului sau a coloanei, la felul in care vorbeste si la ochii (mai ales la forma lor) ca sa stie ca are de-a face cu un caz de SM.

by Categories: Uncategorized Leave a comment

M-am inscris!

De n-am bananait pe toata lumea cu asta si tot nu m-am lasat pana nu m-am inscris. M-am asigurat ca si luna asta primesc salariu si apoi am plecat direct sa ma inscriu. Sunt extrem de bucuroasa si am ceva emotii. Ii spuneam ieri unei prietene dragi ca adior sa ma stiu elev/student si de asta m-am inscris. Rau n-are de ce sa fie, doar ca nu sunt sigura ca a fost timpul corect de luat decizii, desi am cantarit, rascantarit si para-rascantarit problema pe toate fetele si partile. Voi vedea mai tarziu daca am facut bine. Pana atunci m-am apucat de facut lucruri frumoae si dragute pt doamne si domnisoare elegante. Sa se mai stranga si le voi da spre vanzare. Dar pana atunci ma bucur ca m-am inscris. 😛

by Categories: Eu 2 Comments