M-am intors de cel mult o ora din Bucuresti. Nu-mi amintesc vreodata sa fi experimentat un atac de panica ca azi de dimineata. Pana sa ajung la spital abia puteam sa respir si eram transpirata fleasca. Aproape ca m-am ratacit, desi cunosteam foarte bine traseul. M-as fi intors din drum, m-as fi dat jos la prima statie, as fi facut orice numai sa nu ajung la medic. Si abia azi am simtit cat de puternica sunt cand mi-am infranat toate temerile si am mers mai departe ca sa-mi indeplinesc sarcina: sa ajung la medic si sa aflu lucruri pe care deja le cunosteam, cineva mi le soptea la ureche. Dupa ce am iesit de acolo am plans putin cat sa ma descarc si am pornit pe drumul spre casa. Am cantarit toate situatiile posibile pana la cel mai mic detaliu, mi-am trecut in revista toate lucrurile de care voi avea nevoie si pana miercuri va trebui sa ma impac cu gandul ca joi ma voi opera. Din nou! Mi-a explicat medicul ce va face nou da data asta, insa am uitat sa intreb un lucru: cum se va comporta corpul meu cand va respinge corpul strain pe care il va implanta, daca va fi cazul. Eu sper sa nu fie nevoi de un corp strain, dar el decide. Imi va explica miercuri despre c e vorba si voi stii ce decizii sa iau. Mi-e frica! Cineva imi spunea ca frica vine din rau, insa eu cred ca frica ma de acum e constructiva. Ma face atenta, de parca as lua o gura de aer in plus casa ajunga si dupa. Simt nevoia sa ma trezesc altfel, sa ma joc mai mult, sa decid mai mult, sa experimentez mai mult. Mi-e dor de-o racoare care sa ma faca sa ma simt bine.
Month: June 2012
Asta e lumea in care traim!
Devenim solidari cu niste lighioane care ne par a fi ingeri. Dupa ce fura si distrug mai rau ca in codru le ridicam statui de neprihanire si ii sustinem si ne batem cu pumnii in piept ca suntem gata sa bagam mana in foc pentru ei. Mie omul Adrian Nastase nu mi se pare prea departe de politicianul Adrian Nastase. Adrian Nastase e vinovat ca toti cei bolnavi de putere. A fost gata sa se sinucida si acum ii plangem de mila, dar ar trebui sa radem de el. Un om care a distrus o tara merita batjocura noastra. Insa, la fel cum am mai spus si alte dati, suntem prea mici ca sa schimbam noi ceva. Votam si rasvotam pe aceiasi sperand ca, poate, le va veni mintea la cap si vor face ceea ce trebuie, insa nimic din tot ce ne-am dori sa se schimbe nu se va schimba prea curand.
Bloom’s day cu o zi intarziere
Chamber music (1907)
VIII
Who goes amid the green wood
With springtide all adorning her?
Who goes amid the merry green wood
To make it merrier?
Who passes in the sunlight
By ways that know the light footfall?
Who passes in the sweet sunlight
With mien so virginal?
The ways of all the woodland
Gleam with a soft and golden fire — –
For whom does all the sunny woodland
Carry so brave attire?
O, it is for my true love
The woods their rich apparel wear — –
O, it is for my own true love,
That is so young and fair.
Desenez si creez
Toate-s strambe la mine, asa ca indiferent cat de mult ma voi chinui tot strambe vor iesi.
Mila!
Da, din nou mila. Iar si iar, aceeasi mila de care mi-e lehamite. Prefer sa stiu ca rad decat sa le fie mila. Ok, sunt asa cum sunt, dar nu e vina nimanui, nici macar a mea. Alegerile au fost facute de destin, nu de mine. Nu stau cu mana intinsa cand vreau sa cer un credit de la banca pe care il voi da inapoi inzecit sau insutit. Nu sunt singurii de la care primesc raspuns negativ pe motiv de dizabilitate. Nu cer privilegii pt ca sunt asa si nici nu am voie la asa ceva. Cand un profesor mi-a dat 10 pt ca i s-a facut mila de mine am cerut sa fiu evaluata pe merit si m-am multumit sa mi se dea nota mai mica decat sa primesc note din mila. Am un creier care judeca mai prost decat unii si mai bine decat altii, dar am si o personalitate care prefera sa traiasca in onoare si dreptate. Nu mi-e rusine cu mine pt ca stiu ca am ceva ce altii nu au. Cu putin mai multa lupta am reusit sa fac multe, chiar daca au fost ani in care a invins depresia. Sunt constienta de vorbele spuse din barba, sunt constienta de felul in care ma privesc, dar sunt si mai constienta ca merit mult mai mult decat mila lor, ca indiferent de situatia in care sunt nu stau cu mana intinsa si nu cersesc ajutor ca sa traiesc decent. Nu vreau sa fiu mai rea, nu vreau sa fiu mai buna, nu duc lupte de sisif cu mine insami ca sa ma placa lumea, vreau sa fiu eu si nimic mai mult. Nu am cerut ajutorul, consider ca sunt in stare sa muncesc atat cat imi este dat sa fac asta, insa nu sunt un om mai putin pt ca sunt asa cum sunt. Sunt un om integru cu un caracter puternic care nu se asteapta la prea multe de la cei din jur. Nici asteptarile de la mine insami nu sunt prea multe. Imi place sa ma bucur cand trec peste anumite asteptari pt ca asta imi creste respectul fata de mine. De asta m-am apucat si de desen. Ma ajuta sa imi evaluez capacitatile si ma face sa ma destind.
Si inca nu-mi iese din cap moartea Alinei Miu. Azi mi-am mai adus aminte de o moarte la fel de “nejustificata”, cea a lui Bogdan Campeanu. Si unul si altul au ales cea mai scurta cale. Eu m-am obisnuit sa lupt cu mine, altfel as fi facut-o de mult.
Pacat!
Pacat de vietile astea irosite. Moartea Alinei Miu m-a afectat azi cum nu-mi imaginam. Nu stiu de ce, dar azi dimineata cand mi-a zis mama ca s-a sinucis o profesoara de la Litere am stiut ca ea e. As fi vrut sa imi sterg din minte ideea asta sinistra, dar cand mi s-a confirmat am ramas fara cuvinte. Nu e drept, insa ma gandesc ca singura ei sansa asta era. Imi aduc aminte de morala pe care ne-o tinea acum vreo 5 ani la cursuri cand ne spunea ca nu e tocmai onorabil ca un licentiat in filologie sa ajunga vanzator la butic sau in supermarket. Cred ca onoarea a fost mai importanta decat viata. Nu simt ca e pacat ca s-a sinucis, cred ca e pacat de mintea ei. Era o femeie puternica si foarte educata pe care o priveam cu foarte mult respect si teama, teama pentru ca stiam ca ne face morala si ca are dreptate sa ne faca morala. Nu era un om dur, era un om just si corect, una din cele mai drepte personalitati pe care le-am cunoscut vreodata. Dumnezeu sa o ierte!
Valentina Vitan 