Momentu-a trecut

Trecut, trecut, încet întrecut de sufletul scut

bătut pe-ndelete de ceasul prea mut.

Resort alungit, cu joaca pierdut,

copil neîntrecut în jocul trecut,

cuvinte alese, cuvinte-aruncate

în vântul ce bate, pierdut de-a avut.

Hotar zămislit de-nchinări păsuite,

copil ce-nalță slăviri către cer,

cu ruga-i fierbite, s-aducă aminte

Divinului, de tot ce-a pierdut,

de tot ce-a avut, de tot… de trecut.

Copilul bătrân se roagă în tihnă,

cuvânt cu cuvânt, abia perceput;

el cere odihnă, el cere în cumpănă,

o mică fărâmă din tot ce-a știut,

dar mii de regrete nu-ntoarce destinul

de zile avute, acum amintite, și-i abătut.

Bătrânul se-oprește, în minte trăiește

atât cât cu mintea mai poate urzi,

cu ultime șoapte, în patul de noapte,

respiră adânc, se-agață pierdut

de timpul oprit, ce ceasul ce-a stat,

de un ultim oftat… și-a trecut.