– Stop!
Ma afundam in pasii pe care ii faceam pe drumul plin de noroi. Dreptul ii urma intotdeauna Stangului, altfel as fi facut un spagat de toata frumusetea. Nu aveam doua scaune, ce-i drept. Uite, vezi, asta imi lipsea mie.
– Stop! Stai ba!
– Ce-ai cu mine, ma! Ce ti-am facut? Vezi ca ma deranjezi. Futu-ti…
L-as fi alergat, pe cuvant ca l-as fi alergat. Dar as fi facut spagatul. Si iar imi lipsesc cele doua scaune.
– Ba, fi-ti-ar ma-ta sa-ti fie de dobitoc! Trecusi pe partea ailanta, ai?!
Il vedeam facand cu mana de pe malul celalalt.
– Ceau! Ceau, ba, n-auzi! Sa-ti fie mamaliga poleita cu aur, ba! Sa ai puradeii in scoli de prestigiu, ba! Sa te manance viermii de matase, ba!
Radea si isi punea mana la burta. In hohote radea. Apoi s-a aplecat putin si a picat in apa. Sa-l fi vazut cum dadea din maini si din picioare ca se ineaca. Nu era adanca. Si nu se oprea din ras. Cand a iesit din apa era fleasca dar, pentru a se amuza si mai tare, adopta o pozitie de barbat efeminat, mergand stangaci, punand cate un picior in fata celuilal si impiedicandu-se in tivul pantalonilor de fiecare data cand pasea.
– Vai, tu, frumi’! Ce frumi’ esti! Ceau!
Continua sa ma salute numai din incheietura mainii cu degetele rasfirate si sa rada cu pofta. Cand am ajuns la el deja se schimbase la fata. Arata de parca ar fi ramas fara aer. L-am apucat de un umar si cu mana cealalta il bateam peste camasa uda fleasca. Arata cu mana spre gat si parea livid. Curand isi reveni in simtiri, dar abia putea sa respire. Tusi de cateva ori si isi drese glasul.
– Deh, asa iti trebuie daca razi de mine, dobitoc ce esti!
– Mi-a intrat o musca pe gat si m-am inecat.
– O fi fost cat un elefant, te pomenesti. Te-au ajuns blestemele mele, vezi?
Valentina Vitan 