ESENTA

Esenta,
Aceeasi din care ne compunem,
Ne lasa sa ne inchipuim
Ca ceea ce simtim impreuna,
Unul pentru altul,
Se numeste „iubire”,
Dar doar ne pacalim.

Esenta
Care ne lasa sa ne mintim,
Ne pasuieste inca un ragaz
Cat sa ne dam seama ca doar am visat.
Cu ochii in lacrimi iti privesc
Conturul buzelor care se crispeaza…

Esenta,
Cea care ne framanta pe amandoi,
Ne lasa sa ne apropiem mainile
Si sa ni le sarutam de ramas bun.
„Adio!” ii spun imaginii, esenta noastra,
Dureros de prefacuta, chinuitor de nula,
In care doi ochi intalnesc alti doi ochi
Si se privesc cu nesat a minciuna perfida.

Advertisements

Versuri de Mihaita Talpalaru

ora 00.31 / 18 septembrie 2015

Copyright © Talpalaru Mihaita.

intr-o zi
ne-am lipit numele pina in gustul maduvei unei morti
de linga noi
ne ia vintul lasat liber
sa fure vocea scursa a incertitudine
buna ca si un mort iesit la plimbare pe aleile parcului
si tocmai ce mirosi a septembrie cu ochii mari de dragoste
esti
sunt trist deasupra capului
am avut si nu am nici cuvinte
fragil ma destram in clipe sa-ti te hranesc ce-am gresit
frica
frica de iubire
nu pot merge ca un sarut pe buze in cautarea viselor
sunt visul daruit tie cind gindurile iti sunt absente de picioare
de ruinat tot ce a fost inca este
mai exista o urma de trezire imbibata cu pasi zgomotosi
fin brazdata trasa cu vene prin singe de nepatruns
patru cai si restul din pat un hot ce te fura
nu are sens fara raspuns
pentru umedul care ochii iti umple pahare cu-atingeri de foc
si tu adormi cu fulgi ce ninge pe mine
e iarna si eu nu-ti mai sunt
ani sa petreci departe de dimineti somnambule
intr-o incaierare de zile in care se ucid intrebari despre
venit si plecat
impietrite rostiri si vise impachetate in pinze si pulberi de spuse
amintiri din miinile certate ca nu-si au rostul decit sa mingie
sol

Complimente si mai putin. Azi a fost bine.

In seara asta am primit un compliment tare frumos si neasteptat. In ultima vreme primesc destule complimente si vad ca incep sa ma invat cu ele, vin la timp de la oameni de la care ma astept de la putin spre deloc. In mod ciudat, incep sa le dau crezare, in definitiv n-au ce sa castige de la mine si nici eu de la ei. Acum cateva zile cineva imi spunea ca nici nu stiu cat de frumoasa sunt, iar altcineva ca daca n-as avea capacitati si resurse s-ar multumi doar sa ma priveasca si atat. Straniu, nu? Poti sa spui ceva despre gustul omului?! Asta de azi a fost ceva in genul “daca nu te cunosteam te-as fi inventat”. Am ras in hohote impreuna, dar cunosc bine acea persoana si stiu ce fel de om e.

In acelasi timp am primit si o amenintare venita din acelasi loc, ceea ce nu e un lucru tocmai rau, stie ce stie. Nu ma complac in situatie, incerc sa repar greselile cum pot mai bine, dar simt ca incep sa ies la suprafata. Si nu ma mai plang, am decis asta azi. Ce rost ar avea, nu e cazul. Cineva care ma stie bine imi spunea azi ca am dat in nebuneala, dar o spunea tot razand. Toti ma cunosc, toti stiu ce imi poate pielea mea de magarus cu urechi ciulite, dar nu pot fi altfel, nu am cum sa fiu altfel. N-am cum sa ma schimb. Cui nu-i place… 

Pana acum imi pica cerul in cap si toti in jurul meu pareau a fi tristi cand se uitau la mine. Ma uitam si eu la ei si incercam sa vad jovialitatea caracteristica, cea care ne invaluia pe toti cand ne vedeam. Toti aveau fetele triste si obosite, erau incercanati si la fel de incovoiati ca mine. Acum toti imi semanau, erau mai rabdatori, mai linistiti, radeau si faceau glume chiar si cand nu isi vedeau capul de treburi. Si a fost bine, toti cu dorinta de a ajuta, toti cu ganduri bune, toti draguti si bine intentionati. Doar imi seamana, sunt ca mine. 

Mintea lui Papuc Voda

Era nevoie sa pice curentul ca sa ma invat minte.

Reusisem in seara asta sa strang o parte din povestiri pentru “Prieteni de pahar” si descoperisem ca am noua (NOUA!), pe care le-am corectat azi si la care am pus si diacritice. Eram asa de multumita de rezultat incat, atunci cand s-a luat curentul, am varsat o lacrima, dar numai una. Munca mea de o zi s-a dus 😦 . Va trebui sa imi reamintesc anumite pasaje si sa le reasez… In mod ciudat nu a functionat Autosave, desi ar fi trebuit.

Ce enervant e sa refaci aceeasi munca. Va trebui, mai ales daca vreau sa am din nou acele noua povestiri pentru volum. Si cred ca voi da Save dupa fiecare cuvant scris.

Apoi, mai am de terminat un desen pe care abia l-am inceput. Mi-ar placea sa pot lucra noaptea, insa n-am lumina atat de puternica si as avea ochii mult prea obositi a doua zi. Pe langa asta as face conjunctivita si n-as mai fi in stare sa fac nimic doua zile pentru ca as vedea imaginea dublu si as obosi foarte tare, dar cred ca as fi mult mai linistita si mai atenta.

Liniste

O caut, dar nu o gasesc. Am nevoie de ea ca de aer. Caut linistea aia in care sufletul sa fie liber si sa zambeasca, sa fie multumit chiar si atunci cand trupului ii lipseste realizarea materiala. Vreau veselie, vreau cuget alb si sa nu mai simt chinul. Vreau liniste deplina, chiar si in singuratatea cea mai deplina. Vreau sa simt racoarea fara a-mi fi frig. 

INIMA MEA

Cuprind in pumnul meu o inima: a mea.
Prin ea trec vise, doruri, prin ea trec sentimente,
Lugubre indoieli si vii sperante,
Si nu o frang, e-a mea, imi apartine.
Vuiesc in minte ganduri ca vanturile marii,
Dar ea e linistita, tresare cate-odata,
Se zbate, se chirceste, dar linistita-ndata
Ea devine.

Cu ochii mintii de caut zari apuse,
Ea stie ca acolo departele ramane,
Caci nu va bate-n van pierzand batai in saga,
Ci va ramane-aici, sa stea pavaza vietii.
Iar de o-ntreb de-i bine, ea-mi raspunde,
Batand usor si, parca, voind a-mi spune,
Ca toate-s doar ganduri ce mintea le despica,
Dar ea e cea ce stie ca viata nu-i risipa,
Ca toate cate sunt in mine canta,
Si doar ea duce dorul de viata linistita.

De vor fi alte brate s-o cuprinda,
Va bate iar in pumnii mei s-o simt iubind,
Caci n-a fost el ca sa raspunda
Chemarilor.
Ca punti n-au existat aievea, erau doar fire
Ce-au stat ca sa se rupa la prima adiere,
Caci nu e om sa stie s-o cuprinda
Si nici imbratisari sa-i dea ca s-o aline.

PRIETENI DE PAHAR 23

– Ce sa fac, frate, am incercat si eu.

– Cu destu’, ba, nu cu mana toata. 

– M-am lacomit.

Inchisese ochii ca sa arate cat ii era de somn. Aproape ca adormise cand il striga iar vecinul de pat.

– Si de ce nu cu destu’, ba, ca nu doare. 

– Lasa-ma, ma, sa dorm. Iti explic io alta data. 

– Bine, dar imi spui, da? Ca sa nu mor prost. 

– Oricum esti prost, stai pe pace. Nu te duce mintea pe tine prea mult.

Se intoarse  pe partea cealalta si dupa cateva minute se auzi un sforait. Colegul de pat incepuse sa rada la auzul sforaitului.

-Ba, hai sa iti zic un banc, vrei? Cica tu nu sforai, ba, adica omu’ nu sforaie, ca cica viseaza ca e motocicleta. Auzisi, ba? Vrumm! Vrumm!

-Esti nerod? Lasa-ma sa dorm, da-te-n colo de idiot! Doamne, numai idioti cu patalama pe vremea asta!

-E frumos afara. Ce-are vremea cu idiotii?!

PRIETENI DE PAHAR 22

– Stop!

Ma afundam in pasii pe care ii faceam pe drumul plin de noroi. Dreptul ii urma intotdeauna Stangului, altfel as fi facut un spagat de toata frumusetea. Nu aveam doua scaune, ce-i drept. Uite, vezi, asta imi lipsea mie.

– Stop! Stai ba!

– Ce-ai cu mine, ma! Ce ti-am facut? Vezi ca ma deranjezi. Futu-ti…

L-as fi alergat, pe cuvant ca l-as fi alergat. Dar as fi facut spagatul. Si iar imi lipsesc cele doua scaune.

– Ba, fi-ti-ar ma-ta sa-ti fie de dobitoc! Trecusi pe partea ailanta, ai?!

Il vedeam facand cu mana de pe malul celalalt.

– Ceau! Ceau, ba, n-auzi! Sa-ti fie mamaliga poleita cu aur, ba! Sa ai puradeii in scoli de prestigiu, ba! Sa te manance viermii de matase, ba!

Radea si isi punea mana la burta. In hohote radea. Apoi s-a aplecat putin si a picat in apa. Sa-l fi vazut cum dadea din maini si din picioare ca se ineaca. Nu era adanca. Si nu se oprea din ras. Cand a iesit din apa era fleasca dar, pentru a se amuza si mai tare, adopta o pozitie de barbat efeminat, mergand stangaci, punand cate un picior in fata celuilal si impiedicandu-se in tivul pantalonilor de fiecare data cand pasea. 

– Vai, tu, frumi’! Ce frumi’ esti! Ceau! 

Continua sa ma salute numai din incheietura mainii cu degetele rasfirate si sa rada cu pofta. Cand am ajuns la el deja se schimbase la fata. Arata de parca ar fi ramas fara aer. L-am apucat de un umar si cu mana cealalta il bateam peste camasa uda fleasca. Arata cu mana spre gat si parea livid. Curand isi reveni in simtiri, dar abia putea sa respire. Tusi de cateva ori si isi drese glasul.

– Deh, asa iti trebuie daca razi de mine, dobitoc ce esti!

– Mi-a intrat o musca pe gat si m-am inecat.

– O fi fost cat un elefant, te pomenesti. Te-au ajuns blestemele mele, vezi?