Serbare de 1 Iunie

Azi am avut serbarea de 1 Iunie. N-a fost nimeni bucuros de program, dar am acceptat cu toti tacit decizia. Ne-am prezentat la Teatrul de Vara din Parcul Strand la ora 9, la 10 si un sfert am inceput serbarea si totul n-a durat decat vreo 20 de minute. Poezii, cantece si daruri pt copii si tinerii cu handicap ai ASCHF-R, Filiala Arges. Bucuria lor a fost mare, mai ales ca au avut prilejul sa se intalneasca si cu alti tineri asemeni lor, cu care se vedeau rar.

N-am facut poze, dar m-am bucurat sa ii vad pe ei bucurosi de isprava asta. De maine mai avem 3 saptamani si incepe vacanta, si asta ii bucura mult. Si pe mine ma bucura mult vacanta pt ca de mult n-am mai avut o vara in care sa lenevesc cu drag.

Inca un lucru la care m-am gandit si care a venit ca idee de la mama uneia din copilele mele dragi de la centru: sa ma inscriu in septembrie la Scoala de Arte. Taxa e de 200 ron pe an si profesorii sunt renumiti in Arges, deci voi avea ce sa invat de la ei. Abia astept!

Advertisements

Invat sa vad in culori

Chiar asa, abia acum invat sa vad in culori sa disting nuante, sa vad forme… Niciodata nu am fost preocupata de culori si de formule matematice in desen si pictura. Putin ma interesa pe mine diferenta dintre diferite nuante de verde, albastru, rosu sau galben. Ce m-a amuzat a fost ca duminica, in timp ce ma plimbam cu cateii pe langa Argesel, imi intorc privirea catre oras si nu-mi vine sa credce culori frumoase sunt in fata ochilor mei. Se vedea padurea, cladirileimportante din prima jumatate a orasului, cerul albastru care-si deschidea nuanta deasupra noastra pe care se vedeau cateva urme de nori, verdele copacilor care ne inconjurau, culoarea pamantului brazdat… Cand am ajuns acasa am simtit nevoia nebuna de a schita cele vazute, dar orice as face mainile nu ma asculta, asa ca mi-e greu sa ma bucur de rezultat. Tot ce iese din mainile mele arata ca un desen al unui copil de 7 ani. Am mare nevoie de profesor de pictura.

BOC reales

Aseara vedeam la TV cum il alegeau pe Boc din nou presedinte al PD-L si m-am simtit exact ca la 8 ani, cand priveam la TV revolutia in direct si mi-era frica sa merg la toaleta (eram la tara) ca nu cumva sa iasa de undeva cineva cu o pusca si sa ma omoare. Niciodata n-am mai avut parte de o asemenea teama ca atunci si ca aseara. Asi si-au ales sefii si la fel m-am simtit. Vedeam pe fetele lor rautate pura. Ma uitam la Oprea si ma intrebam cine a putut avea incredere intr-un asemenea om. Mie imi inspira prostie crasa si libidinosenie. Pe Blaga il vedeam salivand dupa fotolii, pe Udrea cu fata ei de om prost si incapabil o vedeam si o vad mereu aplecata. Asta e curva perfecta, aia pt care nu conteaza cat e de gros parul, conteaza doar sa o ridice la cer… Nu l-am vazut pe Livache. El lipsea din tablou. Pacat, ar fi intregit tabloul sinistru de chipuri hidoase de putere.

As zice ca intru iar in depresii, dar nu simt aceleasi lucruri pe care le simteam atunci. Probabil ca fiecare depresie isi are felul ei de manifestare propriu. Ma simt entuziasmata inca de lucrurile care ma fac sa simt ca trebuie sa invat sa le fac cum trebuie. E drept ca am retinri, mi-e teama, ma inchid in mine si nu mai reactionez asa cum as vrea. Nu ma simt in largul meu in aproape nici un mediu, dar cred ca unele stari trebuie invatate. Uneori simt nevoia sa traiesc anumite sentimente sau stari si descopar ca nu mai stiu cum se traiesc. In ultimul timp chiar cred ca sunt ciudata, mi s-a repetat asta de atatea ori incat mi-aintrat in subconstient, e ca o caracteristica ce trebuie sa iasa in evidenta cu orice pret.

M-am saturat sa ies in evidenta, sa fiu privita. Aproape ca a devenit o obsesie pe care am reusit sa o ignor macar in aparenta. As da orice sa nu mai fie asa, insa sunt constienta ca nu pot sa fiu altfel. Oricat as schimba ceva in mine va fi acelasi lucru. Chiar nu mai pot. Sunt complexata, naiva, derutata, pierduta, nervoasa, chinuita de mine, ma dor toate si nu ma doare nimic… si mult prea singura. Asta e! Daca ma va accepta va trebui sa o faca asa cum sunt, fara sa adaug si fara sa scot. Cand simt ca va merita voi face si schimbarile de rigoare, altfel nu fac compromisuri ca sa ma trezesc mai rau decat sunt acum.

Lansare de carte la Pitesti

Autori: Bogdan Hrib, Oana Stoica-Mujea, Ada Pavel, George Arion, Lucia Verona, Monica Ramirez.

Bloggeri si alte categorii de cititori: Geocer, Ema, Canguru‘, Ducu, IO, Simona Ionescu si altii, foarte multi altii. Intalnirea a avut loc exact in sala in care ne strangeam inainte, intr-o camera mica in care au intrat mai bine de 30 de oameni. Ma pusei eu langa George Arion (habar n-aveam ca acolo se va aseza si nici nu m-am dat la o parte) si uite cum aparui eu in multe poze fara sa vreau. Chestie de stil, nu vi se pare? ;))

S-a filmat, s-au facut poze, am ras si ne-am enervat… Se pare ca in lumea asta exista oameni care nu stiu sa se opreasca, ducand pana la extrem lipsa de cultura si suficienta. Ajunsesem sa ne fie noua rusine de lipsa lui de rusine. Cred ca avea pretentia sa fie chemat ziarist, dar cred ca i se potriveste mai degraba numele de prost, nestiutor si incapabil sa aiba o discutie normala. Se contrazicea pe el in acelasi mod in care ii contrazicea pe ceilalti. Nu stiu cum il cheama, dar mi-a fost rusine sa il stiu acolo suficient si plin de el cu alura de foarte bun cunoscator a celor cu care vorbea, dar scotand ineptii cu duiumul.

Diferente

Azi am stat mai mult de vorba despre diferente cu copii mei. Eram curioasa sa vad care e viziunea lor despre handicapul pe care il are fiecare. E drept, intai am venit eu cu un exemplu pe care sora mea mi l-a dat din cei foarte multi copii pe care ii are si cu care face terapie logopedica. Cand unul din copii mei mi-a spus ca si-ar fi dorit sa se nasca cu o deficienta mintala mare decat sa suporte atatea magarii din partea societatii s-a facut sufletul mic. Si iar ma intorc la parintii aia nepasatori care isi tin copii inchisi in casa de la varste fragede si carora le e rusine ca au copii cu handicap. Ce blestem mai mare exista pe lumea asta decat sa te stii copil cu handicap si sa ai parinti incapabili sa iti accepte conditia, care sa te supuna la tot felul de tratamente inumane doar pt ca societatea nu e capabila sa te vada cu ochii buni? Ce pacate a savarsit copilul ala care e tintuit intr-un carucior cu rotile de la o varsta frageda si care ajunge la varsta de 14-15 ani incapabil sa-ti intinda picioarele pt ca nu i s-au dezvoltat tendoanele din cauza ca a stat prea mult in carucior cu genunchii flexati? Sau ce viata poate avea un copil care are o deficienta mintala nu foarte mare care spune despre el ca e prost pt ca asa l-au facut copii de la scoala din cauza nu stie sa scrie, sa citeasca si sa socoteasca la 14 ani? Si astfel ajung la ce a zis copilul meu azi in clasa: “Mai bine ma nasteam cu o deficienta mintala mare, astfel nu imi dadeam seama de ce se intampla in jurul meu si nu mai suportam atata discriminare din partea societatii”. Nu e vina copilului ca s-a nascut asa, iar, de cele mai multe ori, nu e nici vina parintilor, dar e nedrept sa nu li se dea sansa la o viata cat mai apropiata de normal, care sa le permita sa isi poata castiga singuri un venit in limitele capacitatilor lor fizice si mentale si sa le dea sansa integrarii in societate.

Sunt momente in care ma gandesc la cate unul din copii mei si ma apuca plansul cand ma gandesc la suferintele lor, dar sunt mai mult decat fericita cand trec peste limitele impuse de terapeuti. Vad ca se poate si asta ma impinge si pe mine sa cer mai mult decat pot sa dea, dar multe nu stiu nici eu pt ca nu am destula experienta. Abia astept sa pot sa spun ca am cu adevarat destula experienta ca sa stiu ca pot ajuta un copil sa se recupereze. Cu gandul asta ma trezesc in fiecare dimineata si ma bucur cand ajung la ei usoara si cu sufletul deschis.

Iar am castigat!!!!

Azi ma trezesc cu un mesaj pe telefon in care eram anuntata ca am castigat produse de la Altex si un premiu de 3000 de euro, apoi eram rugata sa sun pe numarul ala urgent. Mesajul era scris prost si mi-a luat ceva sa inteleg ce vrea sa-mi spuna. Chestia e ca n-am cumparat niciodata produse de la Altex, cu atat mai putin sa dau numarul meu de telefon firmei. Asta mi-a dat de gandit la cat de usor se lasa unii pacaliti.

Prima persoana care mi-a venit in minte si care stiu ca ar fi dat curs mesajului a fost un fost prieten care avea datorii enorme din cauza ca a raspuns la un mesaj primit in spam in care o fata ii cerea ajutorul pt ca era tinuta captiva. Chestia asta i-a mancat cateva zeci de mii de euro, cu avocat cu tot. Din cauza datoriilor era nevoit sa-si vanda apartamentul in care locuia cu parintii, dar nu mai avea bani sa ia altceva in schimb. Ultima data cand am vorbit cu el era pe punctul de a intra la inchisoare pt o datorie la telefon pe care nu o achitase si care era de vreo 3500 ron, factura care se acumulase vorbind la telefon cu fata aia tinuta captiva.

Ma intreb ce prost ar raspunde la asemenea mesaje, dar deja stiu unul, cel putin, asa ca nu ma mai intreb. ;))