Prieteni de pahar 3

Il vedeam acolo, stand picior peste picior ca o cucoana, la masa aceea murdara si rece si ma vedeam pe mine. Imi justificam toate trairile, toate pornirile. Sau, poate i le justificam lui. Incepeam sa il descos, sa ii chinui existenta, sa ii critic viciul. Il vedeam lung, desirat ca mine, cu nasul lui carn si rosu si ma apuca plansul. Oglinda imi descria exact ce vedea, ce vina avea ea?

Inchideam ochii si tot pe el il vedeam. Acum avea si tigara in bot, paharul de wiskey pe masa murdara, cenusa tigarii i se scurgea pe pantalonii de culoarea untului si lui nu ii pasa. Palaria lui statea pe o ureche si lui nu ii pasa. Ii pasa doar de cat de plin era paharul, de cat de mult va trebui sa legumeasa din lichidul aramiu care mai ramasese in pahar, de cati bani ii va trebui pentru inca unul care nu va fi nici el atat de plin pe cat si-ar dori. De unul singur, aceeasi solitudine a betivului incapabil sa isi vada trairile, cu toate femeile insirandu-se in gandurile lui in functie de pozitiile in care si le amintea si de lichidul care le facea sa adopte acele posturi.

Si paharul se golea. Deschideam ochii si il vedeam pe el, cel de dinainte, intr-o pereche de jeansi rupti in genunchi, cu camasa verde de prea mult tavalit prin santuri, fara tigara, cu parul ravasit… Alt eu! Il preferam pe celalalt, era ceva mai dezinvolt. Si tot fara bani, tot fara bautura in pahar, incaltat, desi eu, cel din oglinda, eram descult… si fara palarie.

Imi venea sa strig, sa tip de groaza sau sa il iau de guler si sa il arunc afara. Nu imi venea sa sparg oglinda de frica celor sapte ani de ghinion care ma pastea. Care veneau dupa alti sapte ani de ghinion avuti fara sa fi spart o oglinda.

-Te iubesc si te urasc, m-ai auzit? Nu sunt eu ca tine si nu esti tu ca mine. Nimic din viata asta nu se compara cu ce ai trait tu, acela de acolo, m-ai auzit? Tu vezi doar lichidul care a mai ramas, eu vad doar golul care creste. Al tau e ars ca si caramida, al meu e incolor si cu gust fad. Tu mai ai de trait, eu sunt pe moarte. La ce bun tot acest chin, Doamne?! Omul nu se invata minte nici daca are de-a face cu minuni reale. S-a invatat sa il ierti Tu ca asta Ti-e rostul. Dar pe el sa nu-L ierti niciodata, ma auzi? Va ajunge ca mine, chinuit, jerpelit, murdar si al nimanui. Si bolnav, Doamne, si bolnav. Si niciodata nu e vina mea.

Prieteni de pahar 2

N-am mai putut suporta, ma intorceam mereu la pahar si ma vedeam intinzand mana spre el. Aproape ca imi vedeam corpul de afara, un fel de decorporalizare, cum reactiona in fata dependentei. Intindeam mana si ma opream la jumatatea drumului. Eram prea singur sa-l beau doar eu cu mine. Intotdeauna betia adevarata, intemeiata si reala se desfasoara intre doi care beau din aceeasi sticla. Nu trebuie neaparat sa fie de acelasi sex, nu trebuie sa bea neaparat din pahare – desi e de preferat pentru ca nu stii niciodata unde a pus celalalt gura sau, unde ai pus chiar tu gura si nu-ti mai aduci aminte –, nu trebuie ca ei sa stea la masa sau pe scaune. E necesar sa bea amandoi, sa isi chinuie betiile unul altuia, sa se adoarma unul pe altul, sa se aline unul pe altul, sa se imbete unul pe altul. Deci, era necesar sa-mi gasesc un prieten de pahar. Initial cautam un barbat, nu mai bausem niciodata cu o femeie. Femeia beata mi se parea scarboasa, gelatinoasa, un fel de pasta nedefinita, capabila sa umple toate spatiile libere si sa creasca, sa sufoce,. Dar am gasit-o pe ea, femeia bruna dornica de o betie zdravana. La inceput n-am vrut sa am de-a face cu ea. era deja beata, isi ridica fustele fara rusine in fata mea. Nu m-a interesat daca are sau nu chiloti pe ea, mi se parea normal sa fiu putin pudic in fata adevaratelor ei intentii, dar am acceptat pentru ca nu gaseam pe nimeni altcineva.

-Un pahar, vreau doar un pahar. Da sa beau.

-Fugi, lasa-ma, nu vreau sa iti dau tie sa bei. Nu vezi ca esti deja beata?

Se uita la mine cu ochii ei mari, negri, tulburi si dornici de… de toate. Am evitat-o destul, pana cand n-am mai fost in stare sa o evit, atat de prezenta era in jurul meu. Am tras-o dupa mine si ne-am asezat intr-un sant in apropiere. Isi ridica fustele cele largi si se aseza repede panga mine framantandu-si mainile ca mai apoi sa imi invaluie gatul cu bratele ei albe, osoase si pline de dorinti. Nu era o frumusete, as fi vrut ca acei ochii negri sa fi spus cu totul alte povesti decat cele despre betii si barbati, dar era langa mine si eram amandoi dornici de doza zilnica de dependenta.

-N-am pahar!

Se uita la mine cum deschideam sticla de tarie si lacrimi ii curgeau pe obraji. Am tras un gat serios din lichidul spirtos si i–am dat sa bea si ea. Acest lucru o facu sa zambesca si fata i se lumina dintr-o data. Chipul ei alb care contrasta cu parul lung si negru si cu nasul care se latea si se colora din roz in rosu… Betia face toate femeile, chiar si pe cele ciudate la chip, de o frumusete rapitoare.

Dupa ce a baut am apucat-o de cap, i-am furat sticla dintre degetele ca niste gheare de pasare de prada si am sarutat-o pe gura. N-avea nici o importanta ca ii lipseau cativa dinti si ca gura ei se transformase in pestera de cand nu o mai clatise, dar ea trebuia sarutata acolo, in acel moment. Se urca peste mine, ma incaleca de-a dreptul, Imi smulse sticla si o duse la gura. In acelasi timp incepuse sa mimeze sexul miscandu-se din ce in ce mai repede si mai unduios peste sexul meu, frecandu-se continuu pana mi-am dat drumul in pantaloni.

-Na, ti-a placut, ma platesti. Imi dai sticla.

PRIETENI DE PAHAR

Întâmpin cerul cu ochii deschişi. Nu mă mai arde nimic, nici chiar retina. Lumina vie îmi împresoară mintea şi totul devine clar şi lucitor în mine. Nimic nu mă mai incomodează, nimic nu mai are iz de nestatornicie. Sufletul meu se joacă în mine ca un copil de doi ani.
Realitatea mea era alta acum douăzeci de ani. Nimic din ce trăiesc acum nu era atunci, viaţa devenise mult prea gri-albăstriu că să mai pot realiza că în jurul meu totul trebuie să fie limpede. Minte dezorganizată de artist, ce mai.
Acum douăzeci de ani impânzeam coclaurile cu paşi mari şi rari în căutare de ceva care să îmi crească adrenalina, ceva care să mă facă să trăiesc. Nu aveam tot timpul noroc, dar, până la urmă, norocul şi-l face omul cu mâna lui. Bani aveam, atunci aveam bani cât să nu ştiu ce să fac cu ei. Bineînţeles, nu îmi ajungeau să cumpăr o casă, dar puteam trăi cu chirie vreo doi ani încheiaţi, cu masă, şi plata utilităţilor. Şi ce făceam eu? Alergăm bezmetic prin toate fundăturile să găsesc ceva să… mă facă să îmi revin. Renunţasem la droguri şi ţigări, hotărâsem că nu e loc decât pentru un viciu serios. Dintre toate alesesem alcoolul, deşi îmi displăcea cu adevărat. Gândeam eu că era mai ieftin şi putea să fie şi ceva mai binefăcător, mai ales dacă era alcool de casă, din fructe naturale şi făcut la povarnă. Mă angajasem chiar la una şi lucram la negru. Pentru că nu aveam domiciliu alesesem să îmi aşez cuibul chiar acolo, în felul asta eram prezent tot timpul la datorie, primeam şi ceva bani şi aveam alcoolul la nas. Şeful, patron urâcios şi uşor de păcălit – cel puţin eu reuşeam să îl păcălesc destul de des cu alcoolul pentru că de bani nu mă interesa – mă lua mereu la întrebări, pesemne dorea să se simtă important. Avea firma de câteva luni şi spera să devină bogat. Visa să se facă primar, să le arate ălora „de la centru” cum se face politică şi cum arată cu adevărat o comună. Visa livezi şi vită de vie, oameni cu cirezi de vaci, cu turme de oi, toate lucrând pentru el, toate aducându-i lui bani.
-E bine că am început de jos şi cu puţin, zicea el cherchelit. Eu îi turnam în pahar – sau pe lângă pahar, deci nu mai eram în stare nici eu de prea multe – şi îl aprobam fericit. Beam cot la cot şi îmi plăcea şi de el şi lichidul pe care îl beam. Seara eram boieri visători, ne făceam planuri, prieteni la catarana, dimineaţa ne apucau zorile ca şi cum ne-ar fi căzut în cap tot cerul şi deveneam duşmani de moarte. El mă certa că făceam cinste prea mult cu alcoolul lui iar eu îl acuzăm că nu e în stare să îmi dea banii promişi, chiar dacă eu nu aveam nevoie de ei cu adevărat.

………va urma……..

Nu-i nimic, doar am visat.

Închid ochii şi văd lumina prin pleoapele închise. Nu vreau să îi deschid, altfel voi avea aceleaşi dureri pe care le am de fiecare dată. În curând am să adorm din nou şi ochii îmi vor fi mai clari ca acum. Întorc spatele peretelui, intorc spatele lumii din jur şi încerc să adorm. Descopăr că mi-e sete, dar dacă deschid ochii mă vor durea, deci mă decid să pipăi dupa cana. Ating ochelarii, îi murdăresc, deci vor trebui spălaţi. Ating telecomanda care porneste televizorul şi cade pe parchet. Nu deschid ochii, altfel mă vor durea groaznic. Prind cana cu apă şi beau cu nesaţ din ea. Încerc să o pun din nou pe noptieră în acelaşi loc, dar ea preferă să se facă ţăndări. Deci, când mă voi trezi va trebui să am grijă să nu mă tai. Şi nu deschid ochii pentru că mă vor durea insuportabil. Sună telefonul. Vorbesc câteva minute cu cineva pe care nu-l cunosc şi închid. Nu reţin ce mi-a zis că trebuie să fac, toată lumea îmi spune ce trebuie să fac. Îmi aşez capul pe pernă şi adorm. De aici mi se taie firul, deci sunt adormită de-a binelea. Văd imagini disparate, aud zgomote de pickammer, cearta zilnică de la vecinii de deasupra. Ma ridic desi mi-e teamă să deschid ochii. Mă uit în jur, pe podea. Cana e la locul ei, deci n-am baut apa, doar am visat ca mi-a fost sete. Telefonul începe să sune dar nu-i dau atenţie. Nu văd mai rău decât ieri sau altă dată, deci mai am şanse să rămân cu vederea de acum încă ceva timp. Nu-i nimic, doar am visat.

INCA UN EXERCITIU SCRIITORICESC

TRADAREA

Tradat! Asa ma simt acum.

Sa stii de maine ca-s nebun

Sa te iubesc neincetat.

Tu stii ce meriti, m-ai tradat,

Si poate as fi acceptat,

Dar nu aici si nu acum,

Sa vada mama ca-s nebun

De dorul tau.

Te-am ingrijit, te-am aparat,

Caci pentru mine n-a contat

La pret, Oricat as fi platit,

Orisice lucru de-l cereai,

Puteam fura, puteam minti,

Dar il aveai.

Nu te-ai gandit ca sunt barbat

Si eu, si roiesc fete-n jurul meu,

Dar tu sa stii ca m-ai tradat!

Si altul nu te va avea,

Asa sa stii din gura mea!

As fi facut si eu la fel,

Cu altele as fi fugit.

De n-ai fi fost, singur eram,

Dar limpede parca gandeam.

Poate ca tu m-ai fermecat,

La babe, poate ai jurat

C-o sa ma ai… si m-ai avut.

Dar m-ai tradat si m-a durut.

Dar sunt barbat si pot sa stau

Cu cine vreau, ca inca pot.

Sa nu-ti dau una peste bot!

De ce te plangi?

Aveai de toate, masina, casa,

Un cont in banca, bunicel.

Ce daca ma uitam si eu

La fustele din jurul meu.

Erau frumoase, gratioase,

Dar tot la tine ma-ntorceam,

Ca doar stiam ce poama am

Acasa. Aveai de toate,

Ce-ai fi vrut?

Sa stau cu tine fericit

Si banca m-ar fi saracit

De nu munceam.

Dar sunt barbat… si inca pot

Sa-ti frig una peste bot.

Ca m-ai tradat cu altul, pleci!

Eu nu accept sa ma mai seci

De bani, ca am atatea de platit,

Si tu sigur m-ai jecmanit.

Probabil lui ii datorai

Si il plateai asa… in pat.

Nu, nu cred adevarat

Ca ma iubesti, dar fii pe pace,

Sa-l prind in maini ii sucesc gatul,

Si va omor pe rand,

Ca sunt barbat si inca pot!

Copii… n-ai fost in stare

Sa umplii casa. Ia si rabda!

Sa nu aud un grai!

Ca de ma afla mama, vai

De capul tau. Ca ea mi-a zis

Sa nu ma-ncurc cu de-al de tine,

Dar eu n-am ascultat, vezi bine,

Tu capul mi-ai sucit,

Mironosita te-ai facut.

Nu m-ai iubit, de ma iubeai,

Tradat acum nu ma faceai.

Dar ai sa pleci acum. Afara!

Ca te-am tinut in puf, iubito!

Si tu te-ai incucat cu el,

Un nespalat nefericit,

Un coate-goale, terchea-berchea,

Dar si-a gasit aici perechea.

Nu am ce zice, va-ti gasit.

Nu am sa plang la noapte,

Ca sunt barbat si inca pot,

Sa tin si casa si pe mama,

Ca te certai mereu cu ea.

Dar las’ ca vezi tu ce patesti

Cand ma tradezi cu orisicare.

Am sa te spun la toti amici,

Si-au sa te certe si bunicii,

Ca m-ai tradat si nu se face.

Dar sunt barbat si nu mai pot.

Dispari de-aici! UF… Asta-i tot.

Yes

(lui James Joyce)

Comprimati de timp,

privim orizontul in timp ce barca pluteste.

Valurile nu sperie pe nimeni,

nici chiar gandurile.

Stelele ghideaza fara voia lor

umbra lasata in urma,

si luciri de luna se oglindesc

in valurile negre ca taciunele.

E cineva care ma asteapta acasa,

aceeasi care e in stare sa ma insele de o mie de ori,

dar capabila sa se intoarca la mine de o mie una.

Femeile roiesc in jurul meu,

dar eu sunt Penelopul plecat

care isi asteapta Dedala ramasa acasa.

“Yes!”

cu fiecare freamat de carne vie.

“Yes!”

cu fiecare organ in extaz.

Patul miroase a carne slaba in fata dorintelor,

adulmec cearsafuri albe facute ghemotoc

si asudate de transpiratie.

El nu mai e, dar ea intinde mainile spre mine

ca o sirena gata sa ma imbie catre larg.

Cad in bratele ei lacrimand de dor de ea,

ma saruta absenta pe frunte si ma strange in brate.

Suspina de parca abia acum ar ajunge la orgasm.

“Da si eram ca o floare de munte da

cand mi-am pus trandafirul in par ca fetele andaluze…”

Gura ii freamata de ganduri. Viseaza.

“si l-am imbratisat da si l-am tras spre mine

ca sa imi simta sanii parfumati da

si inima lui batea nebuneste da

am zis da voi fi da”

In doi

Lenes, ne privim linistiti, pe indelete.

Nu mai exista pasiune intre noi, doar sensibilitate.

Gurile noastre saruta amurguri de iubire,

Suntem prea lenesi sa ne parasim unul pe altul.

In departare se aud clapele de pian ce ne-au insotit,

dar si acelea se aud in surdina.

Sa ma suporti, sa te suport,

sa dansam acelasi tango lipsit de pasiunea de la inceput.

Clapele inca se mai aud,

soarele e pe sfarsite,

iar noi doi stam imbratisati si ne privim indepung

de parca n-am vrea sa ne uitam unul pe altul.

Amintirile dor, nu mai suntem unul pentru altul

ca la inceput, dar inca suntem impreuna.

Platitudinea ne inlocuieste inimile,

nu ne mai atragem unul pe altul,

dar ne suportam, amintire a ceea ce am avut.

Eu as fugi, tu ai fugi, dar legatura noastra,

desi subreda, inca ne tine legati.

Iti aprinzi tigara dupa sexul prietenesc ce tocmai l-am avut,

imi acopar sanii rusinoasa de prezenta straina si prea prezenta din tine.

Ne respiram unul altuia aerul, dar nu ne departam unul de altul.

Si ne incapatanam sa ne atingem prieteneste,

sa facem sex prieteneste,

de parca datoria noastra pentru trecut inca n-a trecut.

Ne privim agale, fara sentimente,

ne adulmecam inca unul pe altul,

si ne unim singuratici, eu cu mine din tine,

tu doar cu tine din mine.

Singuratatea in doi ne face sa ramanem impreuna.

Iti indepartez o suvita rebela de pe frunte,

imi mangai barbia amuzat.

Ne sarutam prieteneste si adormim.

Soarele nostru a apus, dar noi suntem impreuna. Inca.