Azi…

Azi am realizat un lucru: n-am fost iubita de niciunul din cei cu care am incercat sa incropesc o relatie. Toti au fost prea singuri si au profitat de singuratatea mea. Iar eu nu am zis nu, omul din mine isi dorea o legatura de suflet pe care nu a avut-o niciodata. Cred ca de asta au durat atat de putin, joaca mea perpetua nu i-a ajutat niciodata sa vada omul serios din mine si cred ca nici nu doreau. Eu am fost mereu perceputa drept cea “in trecere” catre o noua iunire. E dureros si mi-a lasat un gol imens in stomac si in inima. Nu pot sa spun ca am iubit si eu la randul meu, insa pentru cei in cauza am fost capabila de multe sacrificii, dar nu de orice sacrificiu. Regulile le-am stabilit eu si stiu ca peste anumite praguri n-am putut trece niciodata.

Concluzia m-a facut sa vars ceva lacrimi, cumva mi s-a facut mila de inima mea si am reusit sa ma dezmeticesc. Hai, nu chiar mila, mai degraba am realizat ca in jurul meu nu exista iubire cu adevarat. Cumva primeaza nevoia si trebuintele. “Tinem” unii la altii, dar nu ne dam de ceasul mortii ca sa facem rost de orice din “iubire” (nu ma refer la dragostea parentala/filiala sau dragostea de frate, desi exista cazuri in care si asta e pusa la indoiala).

Deci, n-am fost iubita niciodata de niciunul cu care am fost. Sa zicem ca am profitat cumva unii de altii in imensa noastra singuratate pe care am dorit sa o umplem cu orice numai sa nu mai sune a gol. Si am asa un gol in stomac cum n-am avut niciodata. Pacat.. Poate ca oricine merita iubit. Sau poate ca nu.

Advertisements

Haruki Murakami

N-am crezut ca o sa imi placa. Am tendinta sa evit scriitorii prea publicati (cu exceptia lui Joyce, bineinteles, dar cu el e altceva). Imi place, e simplu, scrierile lui nu abunda de descrieri de natura sau de altfel de descrieri. Nu ma deranjeaza nici ca nu are prea mult dialog, povestirea te duce cu gandul la un posibil dialog intre personaje, te lasa sa iti imaginezi. Mi-a placut mult “La sud de granita, la est de soare”. Merita citita. O carte in care personajul principal ocupa 75% din toata povestirea. Si nu e rau deloc.

“Pretend you’re happy when you’re blue
It isn’t very hard to do
Acum le pricep foarte bine sensul: „Prefă-te că eşti fericit când eşti abătut / Nu este chiar atât de greu”. Cântecul era la fel de fermecător precum zâmbetul ei. Cuvintele păreau să exprime un anumit mod de a privi viaţa, deşi la vremea respectivă mi se părea greu să privesc viaţa astfel.”

“De stau şi privesc în urmă, eu nu mă număr, cu foarte puţine excepţii, printre cei care se dau în vânt după femeile frumoase. Mi se mai întâmplă să merg pe stradă cu vreun prieten şi să-l aud spunând: „Ai văzut ce frumoasă era fata pe lângă care tocmai am trecut?” Poate părea ciudat, dar eu nici măcar nu-mi amintesc cum arăta fata cea frumoasă. Nici nu m-am simţit vreodată atras de actriţe superbe sau de modele. Nu-mi explic nici eu de ce, dar asta-i situaţia. Pentru mine, graniţa dintre lumea reală şi cea a visurilor nu avea un contur prea exact şi ori de câte ori pasiunea îşi scotea colţii, doar frumuseţea nu era suficientă ca să mă pună pe jar. Nu mi s-a întâmplat nici măcar în adolescenţă.
Nu m-au atras niciodată calităţile exterioare măsurabile, ci ceva mai profund, aş putea spune chiar absolut. Aşa cum unora le place, în secret, ploaia torenţială, cutremurul sau pana de curent, eu mă simt atras de „ceva” puternic, secret, pe care sexul opus îl emană. Deoarece nu găsesc alt cuvânt mai potrivit, am să numesc acel ceva „forţă de atracţie”. Fie că ne place, fie că nu, este o forţă care ne atrage în mrejele ei şi nu mai avem cum să scăpăm.”