“Schimb de dame” de David Lodge

O lectura foarte usoara, in care nu abunda termeni academici. Mi-a placut mai mult cartea asta. Personajele sunt mai tinere, mai destinse, au parte de aventuri de toate felurile. Intamplarile au loc ceva mai devreme decat in “Ce mica-‘i lumea!”, adica prin anii ’70. Vremuri framantate, sex, emanciparea femeii si dorinta de schimbare a statutului negrilor in America, flower-power, iar sex si schimb de partenri, droguri, sange fierbine, betii, mult sex si schimb de parteneri. Desi se vorbeste despre sex si se face destul de mult sex, autorul nu descrie cu lux de amanunte scenele, lucru care-mi place mult. Daca ar fi sa o notez de la 1 la 10 i-as da un 6 cu indulgenta. Are umor de situatie foarte mult si asta ii ridica mult nota.

Daca ar fi sa am un fragment preferat din carte ar fi asta:

“MORRIS, DESIREE, PHILIP şi HILARY îşi termină micul dejun. Sunt într-un separeu, bărbaţii pe o parte a mesei, femeile pe cealaltă.

MORRIS: Ei, ce facem dimineaţă ? Le arătăm ageamiilor ăstora oraşul, Desiree?
DESIREE: Va fi toropitor de cald. Peste nouăzeci de grade Fahrenheit, s-a anunţat la radio.

HILARY: N-ar trebui să avem o discuţie serioasă ? Doar de asta am venit pînă aici. Să discutăm ce vom face. Să discutăm despre viitor.

MORRIS: Haideţi să analizăm posibilităţile. La rece. (Se pregăteste să-şi aprindă un trabuc.) Unu: ne putem întoarce fiecare la casa lui şi la partenerul lui vechi de viaţă.
MORRIS aprinde trabucul şi-i examinează atent jarul. HILARY se uită la PHILIP, PHILIP priveşte spre DESIREE, DESIREE spre MORRIS.
DESIREE: Opţiunea următoare.
MORRIS: Putem divorţa şi să ne recăsătorim invers. Dacă mă înţelegeţi.
PHILIP: Unde ar urma să ne stabilim ?
MORRIS: Eu aş putea lua şefia Catedrei de la Rummidge şi m-aş stabili acolo. Presupun că tu-ţi poţi găsi o slujbă în Euphoria…
PHILIP: Nu-s aşa de sigur.
MORRIS: Sau ai putea-o duce pe Desiree la Rummidge, iar eu m-aş întoarce în Euphoria cu Hilary. HILARY se scoală în picioare. Încotro ?
HILARY: Nu mai vreau să ascult discuţia asta infantilă.
PHILIP: Ce nu-ţi place ? Tu ai început.
HILARY: Nu asta înţeleg eu prin discuţie serioasă. Parcă aţi fi doi scenarişti care nu se pot hotărî ce final să dea unei piese.
MORRIS: Hilary, iubito! Sunt de luat hotărîri! Trebuie cîntărite toate posibilităţile.
HILARY (reaşezîndu-se): Bine, atunci. V-a trecut prin cap şi posibilitatea ca eu şi Desiree să divorţăm şi să nu ne recăsătorim cu voi?
DESIREE: Drept la ţintă !
MORRIS (meditativ): Adevărat. lar o altă posibilitate ar fi mariajul în grup. Ştiţi ? Două perechi care locuiesc în aceeaşi casă şi-şi unesc resursele. Totul devine proprietate comună.
PHILIP: Inclusiv… ăă…
MORRIS: Inclusiv asta, desigur.
HILARY: Şi cum e cu copiii?
MORRIS: Pentru copii e grozav. Se distrează unul cu altul, în timp ce părinţii…
DESIREE: Se culcă unii cu alţii.
HILARY: În viaţa mea n-am auzit ceva mai imoral.
MORRIS: Mai lasă-mă, Hilary. Noi patru oricum deţinem recordul mondial la schimbarea intercontinentală a partenerilor. De ce n-am putea face acelaşi lucru sub un singur acoperiş? În felul acesta obţinem atît stabilitate domestică, cît şi varietate sexuală. Nu asta dorim cu toţii ? Habar n-am cum v-aţi înţeles voi azi-noapte, dar Desiree şi cu mine grozav ne-am mai…
DESIREE: O.K., O.K., ajunge.
PHILIP: Trebuie să recunosc că ideea mă incită.
DESIREE: În teorie, subscriu – ca un prim pas pentru a ne descotorosi de nucleul familial -, are posibilităţi. Dar dacă Morris votează pentru, e exclus să nu se ascundă în ea o ticăloşie.
HILARY (sardonic, lui MORRIS): O întrebare pur academică: în aşa-zisa „căsătorie în grup”, ce se întîmplă dacă ambilor bărbaţi le pică la inimă aceeaşi femeie, în acelaşi moment?

DESIREE : Sau dacă cele două femei doresc să facă sex cu acelaşi bărbat? (Pauză.)
MORRIS îşi freacă gînditor bărbia.
PHILIP (rînjind): Răspund eu. Cel lăsat pe dinafară se uită ce fac ceilalţi trei.
MORRIS şi DESIREE se strică de rîs. HILARY li se alătură, neputîndu-se stăpîni.”

 

Advertisements

Hawking

“Ce făcea Dumnezeu înainte de creaţia divină? Pregătea cumva Iadul pentru cei care îşi puneau astfel de întrebări?”

Imi place omul. E un geniu in adevaratul sens al cuvantului. Nu stiu daca exista Dumnezeu, nu sunt eu in masura sa declar ceva despre existenta lui sau nu. Stiu insa ca ma ajuta mult gandul ca el ar putea exista, ma alina. Si mai stiu ca pamantul, fie el facut de Dumnezeu sau nu, fie el chiar Dumnezeu sau nu, isi are misiunea lui pentru noi sau pentru el insusi. Sau, probabil, Dumnezeu a luat nastere tocmai pentru ca omul avea nevoie sa se raporteze la ceva, sa “cunoasca” ceva mai puternic decat el pentru a isi limita singur granitele fizice si sufletesti. Omul a considerat ca va creste daca respecta niste reguli si va vedea si altceva decat animalul care este el insusi.

Normal ca nu vom mai supravietui inca 1000 de ani pentru ca fiecare etapa a pamantului dureaza o perioada de timp. Speciile vietuitoarelor (printre care si oamenii) devin din ce in ce mai inteligente pe masura ce fiecare etapa a pamantului trece. Oamenii nu sunt varful icebergului, nici pe departe. Si daca dispar oamenii nu inseamna ca planeta va muri. O teorie citita de mult (si care sunt sigura ca e adevarata) e ca pamantul va deveni o planeta mai mare decat este ea acum si se va indeparta de soare, devenind rece si aparent, de nelocuit. Miscarile astea tectonice care au acum loc pot fi rupturi ale pamantului, fragmentari ale bucatilor de pamant care vor deveni altceva. Se stie ca Africa se indeparteaza de Europa cu cateva zeci de metri pe an, America de Sud de America de Nord cu cativa zeci de metri pe an. Marea Britanie se indeparteaza si ea de Europa (desi se spune ca Londra se va scufunda, insa asta ramane de vazut. Sper sa nu se intample decat dupa ce o vizitez eu de cel putin 20 ori). Asa ca ideea lui Hawking de a salva umanitatea mi se pare putin ridicola. Noi suntem imaturi emotional si spiritual. Meritam sa dovedim ca trebuie sa traim sau nu prin prizma actiunilor, gandurilor si capacitatilor noastre fizice si mintale. Inca suntem niste copii care se joaca cu puta in tarana si avem pretentia ca suntem inteligenti. Extraterestrii, daca ei exista, au avut prilejul de a se dezvolta si de a invata din greseli. Oamenirea mai are mult pana acolo.

Of, filosofie, filosofie. Multe ntrebari si raspunsuri aproape deloc. Chiar asa, ce facea Dumnezeu inainte de creatia divina?

Ma dezintegrez

Contrar asteptarilor, eu primavara ma dezintegrez. Ieri seara a aparut o alta problema in corpul meu: am facut ruptura de perineu. Alta interventie, alti bani, aceeasi mancare de peste, acelasi medic ginecolog. Stiam ca sunt trecuta, desi varsta arata ca mai am mult pana departe, insa nu ma asteptam ca in fiecare an sa ajung la acelasi om cu relativ aceleasi probleme. Mi s-a luat, pe cuvant. Ma gandesc serios sa nu mai merg pentru ca nu mai pot. O alta interventie ma cutremura, chiar daca e una mai putin chinuitoare ca cele de dinainte. Jur ca nu mai pot!

“Ce mica-i lumea” – David Lodge

Ma mai apuca si pe mine lecturarea unei carti din cand in cand si daca tot am posibilitatea sa lecturez carti audio e si pacat sa ratez ocazia asta. Ultima carte a fost “Ce mica-i lumea” de David Lodge.

O carte despre mediul universitar, despre eternele “pelerinaje” cu avionul pentru a asista sau pentru a prelege la conferinte, aparent plictisitoare, despre literatura. Personajele sunt erudite, mai mult sau mai putin ciudati, care se cunosc intre ei destul de bine si care sunt condusi de porniri carnale (majoritatea personajelor fac sex sau se gandesc la sex). Autorul incearca sa explice modalitatile de lucru ale universitarilor impletind prelegerile cu experiente de viata. Mi-a placut romanul, insa nu foarte tare. Ce-i drept, l-am citit pentru a afla noi “descoperiri” legate de Joyce la care autorul face foate des referire si pentru a descoperi poeti noi (v-am zis ca, mai nou, ma intereseaza poezia?). Un motiv in plus pentru a le studia operele. Ce ma deranjaza e finalul,patetic de-a dreptul, ca in cartile de duzina.

“Graal-ul” universitarilor este o catedra sponsorizata de UNESCO, o slujba cu un salariu exorbitant, beneficiarul neavand de facut mai nimic in afara de savurarea privilegiilor oferite de post.

Personajul care imi place mult e Persse McGarrigle care aduce intr-un fel cu Leopold Bloom in “Ulise” si cu Stephen Dedalus in “Portret al artistului in tinerete”, cautarile lui sunt asemanatoare cu ale celor doua personaje, la fel ca si intamplarile prin care trece el. Daca ar fi sa facem o legatura a celor trei personaje Persee McGarridge e un Odiseu gata de a fi corupt de catre sirene.

Un fragment care mie mi-a placut:

“…

— Structuralismul ? interveni Dempsey, apropiindu-se cu un pahar de sherry pentru

Angelica, tocmai la timp ca să audă şi el pretextul născocit de Persse şi dornic nevoie
mare să-şi demonstreze competenţa în domeniu. Totul a început cu lingvistica lui
Saussure. Caracterul arbitrar al semnificantului. Limba ca un sistem de diferenţe fără
nici un termen pozitiv.
— Daţi-mi un exemplu, îl opri Persse. Nu pot urmări o demonstraţie fără exemple.
— Păi, să luăm, de pildă, cuvintele cîine şi pisică. Nu există absolut nici un motiv
pentru care combinaţia de foneme c-î-i-n-e trebuie să semnifice neapărat un patruped care face „ham-ham” în loc de „miau-miau”. Între foneme şi sens există o relaţie
pur şi simplu arbitrară şi nu există nici un motiv pentru care vorbitorii limbii engleze
să nu decidă că, începînd cu ziua de mîine, c-î-i-n-e o să însemne „pisică”, iar p-i-s-i-c-
ă „cîine”.
— Asta n-ar încurca animalele ? întrebă Persse.
— Animalele s-ar adapta în timp, ca toată lumea, răspunse Dempsey. O ştiu deoarece acelaşi animal este semnificat de diferite imagini acustice în diferite limbi naturale.
De pildă, „cîine” este chien în franceză, hund în germană, cane în italiană şi aşa mai
departe. „Pisică” este chat, Katze, gatto, în funcţie de zona Pieţei Comune în care sentîmplă să fii la un moment dat. Şi, dac-ar fi să dăm mai mult credit limbii decît propriilor noastre urechi, cîinii englezi latră „uuf uuf”, cei francezi „uah uah”, cei germani
„vau vau”, iar cei italieni „baau baau”.
— Ei, asta-mi aminteşte de jocul ăla cu animale. Îl ştie careva ? se amestecă Philip
Swallow, reîntors în bar cu Morris Zapp, care purta şi el un ecuson la rever. Dempsey… ţi-aduci aminte de Morris, nu?
— Tocmai îi explicam acestui tînăr ce-i ăla structuralismul, zise Dempsey după
schimbul de saluturi. Dar tu niciodată n-ai avut timp de lingvistică, nu-i aşa, Swallow?
— Nu, n-aş putea să mă laud c-am avut. N-am băgat la cap niciodată care vin mai
întîi, morfemele sau fonemele. Şi cînd văd schemele alea de analiză cu copăcei, chiar
că nu mai pricep nimic, se face pustiu în mintea mea.
— Sau şi mai pustiu, i-o întoarse Dempsey în batjocură.
Se lăsă o tăcere penibilă, care fu curmată de Angelica.
— De fapt, spuse ea sfioasă, Jakobson citează gradarea formelor pozitive, comparative şi superlative ale adjectivelor ca pe-o dovadă că limba nu este un sistem complet
arbitrar. De pildă, pustiu, mai pustiu, cel mai pustiu. Cu cît avem mai multe foneme,
cu atît creşte expresivitatea enunţului. Acest lucru este valabil şi în cazul altor limbi
indo-europene, de pildă al latinei: vacuus, vacuior, vacuissimus. Pare să existe o corelaţie iconică între sunet şi sens, care traversează graniţele limbilor naturale.

…”

In pelerinaj

Saptamana trecuta am fost in pelerinaj pe la cateva manastiri din Sibiu si Valcea. Mai precis manastirea de la Sadanca si Vestem, Turnu Rosu si Cotmeana. Dintre toate cel mai putin mi-a placut manastirea de la Sadanca si asta din cauza picturilor din biserica. La intrare, pe poarta manastirii, te intampina o bolta pictata care surprinde iadul, raiul si pe Dumnezeu. Pictura e aproximativ bine realizata (adica ar fi putut sa mai munceasca la ea) insa mie nu mi-a placut tematica deloc. Judecata din iad, pacatele oamenilor, mesaje care nu au ce sa caute pe peretii unei manastiri si, culmea culmilor, portretul preotului David Stoica, staretul manastirii, pictat in marime naturala pe peretii de la intrare, lucru care mi s-a parut a fi trufie adevarata. Preotul David a fost unul din discipolul parintelui Arsenie Boca, la mormantul caruia sper sa ajung luna viitoare. A imprumutat ceva din atitudinea parintelui Boca, insa lui ii lipseste maretia. Locurile sunt foarte frumoase (dealuri cat vezi cu ochii) si asezarea e chiar frumoasa, insa mie pictura nu mi-a placut. Probabil ca nu vad dedesubturile, nu citesc printre randuri, insa cred ca pictura trebuie sa transmita o stare de inaltare, sa te ajute sa intri in starea necesara ca sa se poata asista la slujba (m-am foit tot timpul cat am fost acolo si n-am putut sta locului mai mult de 10 minute, si nu eram singura), nu sa iti lase un gust amar si sa taie tot elanul de dus la biserica sau sa bage frica in tine. Credinta nu intra in suflet prin frica. Eu am trecut de mult de partea in care ma ameninta mama sau preotul ca daca nu fac ce spun ei nu mai merg la Doamne – Doamne. Adultul trebuie sa fie constient de credinta lui, nu sa faca ce face poporul pt ca altfel n-a inteles nimic din viata lui.

Nu, nu m-a apucat credinta de ceafa si m-a trimis pe drumuri necunoscute de picioarele mele, a fost dorinta mamei. Am venit extrem de obosita acasa (a doua zi am dormit pana la 2 jumate, la amiaza) si n-am reusit sa vad ceva ce mi-ar fi placut extrem de mult sa vad (picturile de la manastirea Turnu Rosu) din cauza durerilor musculare pe care le aveam cand ma miscam. Duminica asta voi merge din nou in pelerinaj pe la cateva manastiri din jud Dambovita (a fost tot dorinta mamei).

DSCN6043 DSCN6051 Schitul-Sadinca-Sibiu-07

Fotografie0700 Fotografie0701 Fotografie0702 Fotografie0703 Fotografie0704 Fotografie0705 Fotografie0706 Fotografie0707 Fotografie0708 Fotografie0709 Fotografie0711 Fotografie0712 Fotografie0713 Fotografie0714 Fotografie0715 Fotografie0716 Fotografie0698 Fotografie0699Fotografie0717Fotografie0718 Fotografie0722 Fotografie0723

Si o concluzie la care am ajuns si sunt sigura ca nu sunt singura care crede asta: mult prea multe lacasuri de cult in tara asta lipsita de credinta. N-ajuta pe nimeni ca din 2 in 2 km gasesti cate o biserica si aia plina de bogatii desarte sufletului. Dumnezeu ne-a vrut simpli in trup si bogati in cunoastere, minte si suflet, altfel nu ne-ar fi facut.