Pt ca tot mi-e rau prefer sa fac ceva ce-mi place, adica sa ascult povesti. Sunt atat de frumoase ca ma fac sa visez odata cu personajele. Si ne gandim ca le cerem copiilor sa nu mai viseze si sa se poarte ca niste oameni maturi de la varste prea fragede. N-avem nici un drept sa ii maturizam fortat. Fara copilarie adevarata vor fi din ce in ce mai inadaptati. Le cerem sa invete si atat, de parca asta e singurul lor scop in viata, dar scopul lor adevarat e sa viseze si sa isi duca copilaria pe aripi de poveste, sa se joace si sa invete prin joaca lor. Poate ca sunt de moda veche, dar sunt de parere ca un copil nu poate fi responsabilizat cand parintele are chef sa-i dea pe mana un telefon mobil, cand parintele ii cumpara haine de firma sau accesorii, cand fetitele nu fac altceva decat sa comande produse de infrumusetare si haine la moda si baietii se intereseaza doar de fotbal si de masini.
Month: March 2012
Google cere nuimar de telefon
Astia s-au ticnit! Ca sa-mi folosesc contul de pe Youtube Google imi cere numarul de telefon pe motiv ca piratii ataca conturile fara numar de telefon. Si sa vedeti voi ce o sa ma entuziasmez eu cand voi primi mesaj pe telefon cu mesajul “Draga detinator de cont Youtube, Te anuntam cu regrete ca ai contul vizat de pirati.” Oare nu ei sunt principalii pirati? E ceva in genul “Plateste-mi taxa de protectie ca sa nu te bat.”
C-asa am eu chef azi :P
De 17 Martie
Ca sa o iau ca la scoala ::p
Ce zi este azi? Ce sarbatoreste capatul vestic al Europei pe 17 Martie? care din tarile Europei isi sarbatoreste ziua natiionala?
Apoi o mica explicatie despre Irlanda, o fisa de lucru cu tema de azi, un mic rebus si concluziile lectiei de azi.
Dar cum ziua de azi e sambata si in loc sa ma bucur ma intristez si mai tare (cei care ma cunosc bine stiu de ce) prefer sa fac lectii adevarate mai pe seara, dar nu pe tema asta ci povestind povesti pe care le citim in prealabil.
La sedinta … cu concluzii
Ieri au fost convocati itinerantii la Casa Corpului Didactic la o intalnire care s-a vrut un fel de brain-storming nereusit. Audienta a tacut, a vorbit inspectorul pe educatie speciala din I. S. J. Aceleasi dureri, aceleasi neintelegeri, simple vorbe fara un efect major asupra cuiva. Concluzia cu care am ramas a fost aceeasi: itinerantii nu fac educatie cat fac mai mult terapie psihologica cu parintii. Problema e ca as prefera sa fac lectii cu copiii, indiferent de situatia in care sunt, decat sa-mi cheltui orele alocate pentru fiecare elev stand de vorba despre frustrarile pe care le au parintii. Nu pot face asta saptamanal de fiecare data cand parintele ma vede intrand in casa lui si are chef sa se planga de medicamentele scumpe pe care trebuie sa i le administreze sau de comportamentul lor.
Daca as fi inspector mi-as face o echipa de 20 de psihologi care pot consilia pe terapii familiale, care sa accepte prin contract sa primeasca jumatate din tariful pe care il primesc in mod normal pentru o ora de terapie (sau as contracta fonduri europene si le-as face gratuite), pentru a acorda consiliere parintilor de copii cu deficiente. Un itinerant are, daca a avut destul de multa intuitie sa faca, cel mult o facultate de psihopedagogie speciala si, cel putin, un modul de psihopedagogie speciala, asta facandu-l destul de slab consilier. Psihologii din scoala, acolo unde sunt, nu au timp sa consilieze si un parinte, iar psihologii contractati de inspectorat i-ar ajuta enorm sa iasa din starea de frustrare in care se afla si nu si-ar mai vedea copii ca pe niste legume incapabile sa faca ceva cu viata lor. Cei mai multi recurg la alcool, singurul drog destul la indemana si de ieftin, pentru a uita de frustrari, insa o parte din ei ajung sa isi agreseze copii fizic si verbal numai pentru ca nu reusesc sa intruneasca criteriile fizice si psihologice impuse de societate. In felul asta copiii capabili devin handicapati pe viata (nu deficienti, ci handicapati, pentru ca handicapul se rezuma la criteriile impuse de societate), incapabili sa tina un cutit in mana (cutit de care vor prinde frica pentru ca mama sau tatal ii vor alimenta frica de taieturi), copii care stau doar la calculator si la TV si care nu vor fi niciodata apti sa se stearga singuri la fund doar pentru ca parintilor le-a fost teama sa nu cada. Copiii astia vor avea in minte tot timpul ideea ca nu pot face mai nimic si cand li se va oferi ocazia de a avea un grad de independenta tot parintii le va taia elanul spunandu-le ca sunt handicapati, deci incapabili de a se stii utili fata de ei insisi si fata de societate.
Nu mai pot! Am niste nervi… As plange daca as putea, dar nu pot. Ii vad pe ai mei din grupa dornici sa fie independenti atat cat e posibil si parintii nu ii ajuta cu nici un chip. Ce e mai rau e ca nici societatea nu-i va ajuta prea mult sa devina independenti. Tot ce pot face e sa starneasca mila cuiva si acesta le va arunca un os ca sa simta ca fac un act de binefacere ca apoi sa scape cat mai repede de ei. Pentru ei si pentru altii mila e cel mai rau sentiment pentru ca le alimenteaza frustrarile.
Valentina Vitan 