Bilant 2014… in randuri

Ca sa fiu in trend cu lumea m-am gandit sa fac si eu bilantul anului care tocmai a trecut. Bine, mai e o zi, dar n-are a face.

Pai, in primul rand, am (aproape) picat doua examene, aceleasi de toti anii. Probabil asteptam sa se sfarseasca lumea, dar ea a continuat sa se desfasoare sub ochii mei si eu sa plang ca neghioaba ca sunt o ratata. Surpriza, nu-s!.

Apoi, am inceput sa frecventez din nou cursuri universitare, dar nu e a treia facultate, stati linistit. Peste trei ani poate deveni si a treia, dar… mai vedem. Deocamdata ma descurc destul de greu cu banii, insa nu ma las, trebuie sa sfarsesc si asta, ca doar am inceput-o.

In al treilea rand, am devenit mai constienta de mine si de ce pot sa fac. Asta e un castig serios, de tinut minte. Aproape ca m-am linistit, desi sunt la fel de incapatanata si de enervanta ca inainte. Cum am mai spus, la mine toate vin tarziu si greu, dar cand vin sunt bun venite. Nu ma mai deranjeaza cum sunt. Uneori chiar imi place. Daca n-ar fi vinele altora care imi sunt puse in spate, si pe care sunt, uneori, obligata sa mi le asum, pentru ca asa e in tenis, as fi chiar fericita. Dar trebuie sa planga omul din ceva, nu?

Am citit ceva mai putin, din pacate. As fi vrut sa fie mult mai multe, insa m-am vazut nevoita sa mai raresc placerea asta pentru ca sunt altele de facut.

In al cincilea rand, am realizat ca folosind optimismul meu stupid si sincer reusesc sa trec peste obstacole mult mai usor. Ba, uneori, ma apuca si rasul cand nu gasesc anumite solutii. Bine, faza cu zambetul in fata obstacolelor o am de mult. Ba chiar am primit si un 1 in liceu pentru ca zambeam in fata unui profesor care m-a pus intr-o situatie dificila si care credea ca rad de el. Bietul!

In al saselea rand, desi sunt obosita, desi m-a cuprins o euforie de betiv din cauza oboselii, desi abia astept sa ma intorc in pat si sa nu mai scriu ineptii, eu inca invat sa ma iubesc. In ultima perioada chiar reusesc. Singura mea problema sunt cei care nu ma lasa sa zbor. As umbla lelea (vorba sora-mii) pe coclauri pana as cadea lata de oboseala. Simt nevoia sa explorez, sa ma incant, sa ma cunosc, sa ma bucur de mine, sa fiu egoista in adevaratul sens al cuvantului. As vrea sa plec fara o tinta anume, sa ma rasfat cu tot ce mi-as putea permite ca sa pot creste.

Si, bineinteles, anul asta am ramas la fel de singura, cliseul meu personal, cel dintotdeauna, dar nu mai simt nevoile atingerilor, nici macar pe cele frugale si fara simtaminte. Imi e mult mai bine asa cum sunt. Imi doresc un loc al meu, in care sa ma simt linistita, sa nu mai depind, sa ma simt completa, chiar si incompleta cum sunt.

Si ca sa fiu complet in trend cu lumea, o sa spun si ce imi doresc pentru anul care vine.

Pentru ca se termina un an, si nu o viata, o sa cer anului ce i-am cerut si anul trecut: desteptaciune, pentru ca degeaba sunt inteligenta daca nu sunt si desteapta, sanatate, liniste in familie si in mine, sa reusesc cu adevarat sa trec peste cele doua hopuri de fiecare an, sa public o carte, sa invat.

Advertisements

DEZILUZIE

Urmand aceleasi cai fara de capat,

primind in cale aceleasi intersecti,

tanjim mereu dupa aceleasi alei

pavate cu frunzele toamnei.

Aerul rece ne da viata,

o singura respiratie ajunge

pentru un corp tanar

doritor de-ale mortii.

Furtuni ne stau in cale

si ne primesc cu bratele deschise,

sperand sa ne umileasca farama

de speranta din corpurile umede.

Cai de piatra, drumuri de ciment,

ne-ntampina pasii obositi,

mergand molcom catre abisul

nestiut al nepatrunsei morti,

dorinta vie a tineretii,

teama febrila a batranetii.

Dar, pana la a ne fi teama,

speram sa murim intai cu trupul,

depresivi de atatea incercari ratate.

Ale tineretii valuri ne coboara

si ne arunca-n vartejuri,

si singura dorinta ne e moartea.

De-aici

Privesc in ochi lumina ce rasare

din raze moi de soare ce apune.

De-aici imi umplu zilele cu bine

si noptile mi le transform in cantec.

De-aici nici nepasarea nu mai doare,

nici ignoranta nu mai e, dispare

cu totul, ma-nvelesc in mine

si zambete imi curg acum in vine.

De-aici nici pasarea maiastra nu mai tace,

nici dor ce zace-n mine nu mai vrea sa stea,

acum, ramane doar un colt de stea

si sufletul amar preschimba in miere gura.

De-aici doar limpezimi de suflet,

demult amar, azi dulce iara,

imi curg prin vine in suvoi navalnic,

de-aici vreau soarele ca sa rasara. Iara.

Cant

Limpezimi de ape mute

si chemari de aripi surde

ne intampina in lume

cu chemari de canturi crude.

Vaile mugesc a raget,

iar eu ma trezesc si cuget

la inalturi prea inalte

unde visul se desparte

in lumina si-ntuneric,

in viata, cadaveric,

si in mii de alte forme

ce ne prind in hori diforme

peste vai si peste munti,

peste rauri, peste punti,

peste morti, inmormantari,

peste nunti si botezari…

Azi mi-e dor de lumea muta

care sta mereu si-asculta

canturile noastre, toate,

mii de doine de departe

ce isi plang mortii si vii,

ce isi plang chiar si copiii

nenascuti, mereu ursiti

sa isi plang-ai lor parinti.

Slute biruri insemnate,

le culegem noi pe toate.

Le platim, le rasplatim,

uneori mai si gresim,

dar ne iarta Pazitorul,

ca doar El ne stie dorul

mortilor si viilor,

slutilor, copiilor,

vietii cea de mult apuse,

mortii care abia-ncepuse,

cantului, cuvantului,

visului si vantului.