PRIETENI DE PAHAR 21

– Cine esti tu sa ma judeci? Cine esti tu sa imi spui ca nu e bine ce fac? Cine esti tu ca sa imi decizi mie viata? Dispari!

Il vedeam stand acolo, in pragul usii, cu capul in maini, plangand in hohote, si nu mai stiam ce sa ii fac. Acum ne desparteam definitiv, o simteam. Nimic din ce se intamplase inainte nu se compara cu ce simteam acum. M-am apropiat, i-am luat capul in brate – doar stiam cat de mult ii place cand faceam asta – si l-am sarutat pe frunte.

– Esti tot ce am pe lumea asta, nu vreau nimic mai mult. Dar daca nici tu nu accepti ca nu mai e bine asa, atunci…

– Telenovele, curate telenovele. Ma judeci, ma analizezi, imi dai diagnostice. Da, sunt un obsedat, un dement. Da, sunt din cel mai rau soi. Da, sunt asa cum nu ai mai intalnit in viata ta. Dar am curajul sa fiu eu, sa nu ma ascund dupa deget, sa nu ma pierd in multime de teama ca nu voi fi neinteles. Mare paguba! Lumea asta nu are ce cauta in viata mea.

– Dar eu, eu ce vina am?

– Tu, tu esti ca un drog, intelegi? Cu cat consum cu atat mai multi mi-l doresc. La un moment dat voi face o dezintoxicare. Si atunci ADIO tu!

Am plecat de langa el plangand. Eu eram cea care ii controla starile, eu ajunsesem sa ii dictez momentele de extaz, viata lui se mula dupa dorintele mele. As fi zis ca eu eram cea cu adevarat obsedata pentru ca eu ma jucam cu el. Dar il iubeam, eram o nebuna zurlie, incapabila sa reziste tentatiei de a-l manipula, de a-l face o mica marioneta obsedata sexual si emotional in fata mea, obsedata de control.

– N-ai sa ma mai vezi. Iti poti incepe cura de dezintoxicare. N-ai sa stii unde sunt.

Cand am plecat s-a ridicat sa ma opreasca, dar eu eram departe. Nu ma mai putea ajunge. Pesemne ca nici nu isi mai dorea cu ardoare sa o faca. Acum stiu ca nici eu nu imi mai doream.

– Adio!

Advertisements

Back

OK, I’m back. Si mai plina de frustrari, si mai chinuitor de plina de dureri de tot felul, si mai plangareata ca pana acum. Prea m-am ferit sa ma plang de problemele mele ca sa nu deranjez sau sa nu stric impresiile celorlalti despre femeia puternica pe care o aveau in fata. Am aflat ca si femeile puternice au voie sa se planga, si chiar mult, dupa caz si necesitate. Pana la urma si eu sunt om si nu are nimeni dreptul sa se poarte cu mine de parca as fi din otel, obligata sa suport si sa inghit tot felul de rautati. Adio femeia docila, adio femeia naiva, adio femeia simpatica. Voi taia in carne vie daca e nevoie. N-am fost niciodata asa, dar vad ca paharul meu se goleste si eu nu mai am nici o resursa pentru mine. Deja am hotarat sa renunt la foarte multe, voi renunta la si mai multe. Am in fata o cariera si vreau acea fetita pe care mi-o doresc. Pentru a avea parte de ea trebuie sa ma schimb eu, ca sa pot fi o mama buna.

Astea doua zile au fost chiar revelatoare. Am plans mult, am analizat si mai mult, am fost eu cu mine si nu mi-a placut ce am vazut in oglinda. Prea m-am lasat calcata in picioare ca sa fac pe plac, prea am tacut ca sa fie liniste, dar fara ca cei in cauza sa-mi lase posibilitatea de a le si rezolva. Ca sa fiu bine trebuie sa fiu bine cu mine. Voi cauta, dupa 10 septembrie, un psiholog care sa ma sfatuiasca si sa ma indrume sa depasesc anumite obstacole pe care le-am descoperit. Trebuie sa ma vindec definitiv altfel ajung sa iau decizia finala si nu va fi bine pentru nimeni, mai ales pentru mine.

La drum!

Abia astept! In urmatoarele doua zile voi fi in calatorie pana in nordul tarii. Vom avea un traseu oarecum cunoscut, adica am mai fost pe ruta asta, insa acum vom ajunge in Bihor. Logic, acum voi face si fotografii, m-am inarmat cu ustensila noua si foarte utila.

Chiar am nevoie de o iesire, altfel imi explodeaza capul.

Despre injuraturi

Citeam azi un post al unui “amic” virtual si ma amuzam tare cum se zbate el sa nu mai injure pentru ca are copil si inregistreaza tot ce aude, dupa care e tentat sa puna in practica.

Trebuie sa spun ca n-am injurat in viata mea decat de foarte putine ori. Nu mai vorbesc de dracuit, astea sunt mult mai putine. Singura “injuratura” pe care o folosesc e “Mama lu’ peste prajit!” care e spusa cand sunt cu adevarat nervoasa si nu ma mai pot abtine de la comentarii… sau astept prea mult si nu se intampla nimic. Nu consider ca e demn de mine asa ca prefer sa ma autocenzurez, mai ales cand sunt in preajma copiilor mei. Tocmai din cauza lor am hotarat asta. in definitiv, suntem ceea ce facem, iar ceea ce gandim si felul in care actionam ne defineste.

ASA SUNT EU IN MINTEA TA.

Devin transparenta in mintea ta,
Aproape curgatoare, translucida…
De vei dori sa ma atingi vreodata nu vei putea.
Iti alunec printre degete ca apa,
In pumn de ma vei strange voi disparea… PUFF!
Caldura ma transforma in aer,
Briza sarata ce-ti aminteste de mare
Si de un mangaiat pe tample visatoare.
Asa sunt eu in mintea ta.

Devin incandescenta in mintea ta.
Ard totul in jur, ganduri si patimi…
E de ajuns sa respiri si voi aprinde visele sa le mistui,
Sa arda mocnit pana la venirea ploii.
Nu te poti apropia de mine,
Apa te transforma de la sine in suspin… OF!
Aburii, cei prin care te vad, inca,
Devin la fel de densi ca ceata,
Dar doar in prezenta mea arzi sa te faci scrum.
Asa sunt eu in mintea ta.

Devin lut in mintea ta.
Bucati de pamant care pot fi modelate.
Doar de mainile tale ma voi lasa migalita.
Ma invartesti, ma inmoi cu stropii de apa aruncati peste mine
Si apoi ma modelezi, ma bati… POC!
Statuie de as deveni ma vei putea privi,
Sau ulcior ars in foc pentru carat apa de la izvorul din munte.
Asa sunt eu in mintea ta.

Devin furtuna in mintea ta,
Intotdeauna aducatoare de primejdii,
Utila pamantului si plantelor,
Distrugatoare de grane, cateodata…
Aduc cu mine fulgere si tunete,
Vantul care alearga printre pletele pamantului
Culcandu-l la pamant… VAJ!
Asa sunt eu in mintea ta.

Despre Ganduri si Nimic

Nimicul. Nu-l vezi, dar el exista. Ocupa un spatiu delimitat dintre doua sau mai multe obiecte, forme, femomene sau actiuni. Poate fi lichid, solid sau gazos, poate lua orice forma isi doreste sau ii dam noi. Calatoreste odata cu gandurile noastre, ajunge la destinatie inaintea lor si goleste mintea celui destinat pentru a le primi. Gandurile. Baloane de sapun ne fura gandurile ca sa ajunga la destinatie, un fel decurier rapid al gandurilor, cu adresa scrisa pe fruntea destinatarului. In plina liniste, in plina reverie, cand nu se aud decat pasarile noptii cantand, el ajunge pentru ca asa ne dorim.

Nimicul. Ne umple chiar si pe noi. Gol. Nu poate fi livid sau sumbru, altfel s-ar pregati sa devina nimic. Inotam intr-o mare de vid si gol, dar nu suntem goi, suntem plini de nimic. In definitiv, pana si nimicul cel mai neimportant si infim e ceva, umple un spatiu, il faurim noi sau ne faureste el pe noi, insa golul exista deja, dar nu ca un obiect sau ca o forma, ci ca o entitate de sine statatoare.

Sunetul, culoarea, vibratia, toate au forme care se nasc din nimic. Le percepem pentru a ne limpezi simturile, pentru a stabili noi repere, pentru a foma noi lucruri, pentru a forma noi forme de viata moarta sau vie.

Piatra, cel mai comun obiect, poate fi vazut ca un nimic, avand forme si culori diferite, are chiar si un sunet al ei, diferit. Ea creste in dimensiunea, are un limbaj, are un inteles. Frunza, are in ea viata insasi, are forma si culoare specifice, inmagazineaza si creeaza energie,

… va urma…

Prieteni de Pahar 20

… Ma uitam la mainile lui. Tremura din toate incheieturile, nu isi putea controla reactiile, saliva abundent si nu isi punea inchide nici gura. Cand incerca sa vorbeasca limba ii atarna fara vlaga la coltul gurii si tot incerca sa bolboroseasca ceva. Cand vorbea improsca perna cu saliva.

– Mi-e sete. Apa! Am gura uscata.

I-am adus repede un pahar cu apa de la chiuveta din salon. Gandindu-ma ca va varsa pe el apa nu I am dat voie sa imi ia paharul din mana. De nervi imi dadu peste mana si l-am scapat pe jos.

– De ce nu ma lasi pe mine? N-ai sa poti singur.

– Nu imi spui tu ce sa fac, ai inteles? Pana una – alta sunt taica-tu.

– Da, asa e. tata erai si cand o bateai pe mama, nu? Sau cand ne luai pt rand de par ca sa ne trantesti in mijlocul curtii ca sa rada de noi vecinii. Tu erai capul familiei, tu trebuia sa arati ca esti cel mai important, ca tu iei decizii, ca tu dictezi si noi suntem niste prostanaci care…

Incerca sa se ridice in capul oaselor. Pe fata i se citeau furia si indignarea. Devenise rosu-violaceu si continua sa tremure. Limba devenise alba si uscata.

– Nu imi spui mie ce sa fac! Nu esti capabil. Esti un prost, un idiot. Ma voi ruga sa te ia, sa mori, ai inteles?!

– Iarta-ma, esti tata, dar du-te dracului de betivan imputit si jegos ce esti.

Cand am iesit din salon plangea in hohote.

Exercitiu

L-am scris in ziua aceea.

Astept. Schimbari de atitudine. Ma transform. Devin ceva ce n-am fost niciodata. Aleg sa vreau sa fiu bine. Aleg sa vorbesc prostii. Aleg sa scriu ineptii. Aleg sa fiu constienta de capacitatile mele. Aleg sa iubesc fara sa primesc raspuns. Pana la urma, celalalt n-a stiut sa vada in mine ce trebuia. Nu ma iubeste, e pierderea lui. Ma ridic si umblu. Apasat sau usor, dupa stare si cat imi e de incarcata constiina. Aleg sa alerg printre ganduri. Sa fiu EU inaintea lumii. Sa plang in hohote la nevoie. Am tot ce imi trebuie ca sa fiu EU. Sa stric si sa repar. Sa modific sau sa las asa. Sa aleg cu inima si apoi cu capul. Sa simt ca se va intoarce si eu sa refuz sa primesc. Si, totusi, sa il iubesc pana la Dumnezeu si inapoi. Sa regret ca nu sunt altfel si apoi sa imi dau seama de tampenie. Sa ma descopar in fata oglinzii cu toate cate sunt in mine. Si sa nu imi para rau ca sunt EU si nu sunt altcineva. Oricine altcineva n-ar avea ce am eu in suflet, in inima si in minte. Atat am de oferit si cred ca e de ajuns. Pentru el si pentru oricine altcineva. Si sa iubesc din tot sufletul pentru a-mi invata lectia. Si cand am sa-l vad sa il privesc in ochii lui mari ca sa stiu cat de mult timp il voi mai iubi. Fara rusine. Chiar si fara raspuns.