Ne stim de 3 ani si am fost prietenoase una cu alta de la inceput. Nu e singura cu care am fost prietenoasa de la inceput, dar ea e ceva mai speciala. Nu ca ea ar fi singura speciala, ci doar de ea voi scrie acum. Nu ne-am vazut pana duminica trecuta (si sigur n-a fost singura pe care am cunoscut-o atunci, celalalt fiind un om de suflet si de minte pe care il pretuiesc la fel de mult) si nici la telefon n-am prea vorbit, dar aproape 2 ani am discutat zilnic pe chaturi, pe unde s-a putut. N-am fost singurele, au mai fost si altii, dar ei au ales alte drumuri, noi am ramas impreuna. Vorbim despre carti, unghii, politica, ne spunem glume, ne spunem una alteia ce ne trece prin minte… si nu ne criticam niciodata pentru ca nu avem asteptari una de la alta. Cand ma gandesc la ea o fac mereu cu bucurie si cu respect. Nu e singura, cu siguranta nu e singura. Si nu a fost nevoie de curaj sa ne vedem. Nu imi pasa ce parere isi face omul despre mine la prima vedere, dar in fata ei n-am avut nicio piedica in a fi eu, in a plange sau in a rade cu pofta. Multumesc Cristi pentru cele cateva zile petrecute cu tine. Au fost minunate si cu siguranta se vor repeta. Si nu doar cu ea, ci si cu alti oameni pe care realitatea virtuala mi i-a scos in cale si de care ma simt legata sufleteste.
Month: August 2018
Asteptari
De multe ori, cand intalnim oameni noi cu care am comunicat doar pe internet, ne intrebam ce parere vor avea despre noi, daca ne vom simti atasati de ei si dupa ce ii vom cunoastem, daca aspectul lor ne va placea si nu vom fi deranjati de conportamentul lor in societate sau in preajma noastra. Cunosc oameni care isi fac probleme reale fata de modul in care sunt perceputi, temandu-se, probabil, ca nu vor fi perceputi asa cum isi doresc si ca nu vor fi tratati la adevarata lor valoare. Si eu am avut problema asta pana in momentul in care am realizat ca, de fapt, nu pot schimba nimic din ce sunt eu ca sa par altfel fata de ceilalti. Cu alte cuvinte, mi-a fost rusine cu ceea ce eram si preferam sa nu ii intalnesc decat daca se dovedeau cu adevarat dornici sa ma cunoasca. Asteptarile astea ne aduc dezamagiri profunde, deci e vina noastra ca nu suntem capabili sa acceptam realitatea celuilalt. Toate astea s-au schimbat avum 3 ani si jumatate, adica s-au schimbat de tot. Desi am intalnit multi oameni si inainte de asta, cunoscuti de pe net, si chiar am participat la multe activitati online si offline, abia atunci am simtit ca e ceva in neregula cu mine. Teama a dispatut cu totul in momentul in care am inceput eu sa caut oamenii pe care imi doream sa ii cunosc. Pe unii i-am simtit dornici, pe altii cu totul reticenti; unii m-au respins, altii m-au imbratisat cu totul. Depinde mult si de experienta si de deschiderea lor fata de cei pe care ii intalnesc. Cert e ca daca simtim iubirea lor reala si dorinta reala de a ne intalni merita sa le dam o sansa. Nu vom sti niciodata ce se ascunde in spatele monitorului pana nu incercam: diamante sau doar vant.
O filosofie gratuita
In ultima vreme tot mai straini devenim. De noi, de ceilalti, unii chiar de ei insisi. Unii fugim de cei dragi pentru ca nu le facem fata, altii fug de ei insisi pentru ca nu fac fata propriilor trairi si sentimente. Devenim terapeuti cu noi insine si ne tratam stramb crezand ca asta e calea. Si e si gratis. Dar devine gratuita incercarea. Devenim filosofi in fata celorlalti crezand ca asta inseamna inteligenta, insa e la fel de gratuita filosofia noastra. Oamenii au nevoie sa fie ascultati, tipa sa se auda, dar nu se mai pot auzi pentru ca tipetele devin fundalul sonor normal tuturor celor care fug de ei insisi. Zgomotul ne insoteste peste tot, galagia e la ea acasa in mintea fiecaruia in parte. Ranile fac parte din noi si ne plangem ca ne ranesc cei de langa noi, ca e de datoria lor sa ne asculte, insa suntem nepasatori la ideile sanatoase de viata. Vrem doar sa ne plangem pe noi si durerile noastre. Cu cat amanam vindecarea cu atat mai viciati devenim, incepem sa iubim durerea, sa o cautam, sa ne ranim noi pe noi insine ca sa avem doza necesara de durere. E ca un drog, e nevoie de durere din ce in ce mai multa ca sa ne simtim bine. Si nu e de mirare ca devenim imuni la necesitatile celorlalti, ca cerem si nu mai putem oferi pentru ca nu mai stim sa ne oferim. Egoismul creste, egocentrismul propovaduit in Occident acapareaza, se muleaza perfect pe oameni atata timp cat ni se ofera modele si formule de reusita si succes care nu dau gres. Dar care dau gres, totusi, pentru ca nu luam in calcul imprevizibilul, nu luam in calcul vointele celorlalti, individualismul fiecaruia dintre noi, situatiile care apar si pe care nu le putem controla. Devenim voluntari, dar involuntari in relatiile cu ceilalti.
Cele scrise mai sus sunt doar o pura constatare personala. Sa nu ne socheze, nu e cazul. Textul de sus a fost doar o pauza publicitara. Continuati!
Valentina Vitan 