SUNTEM…

Sunt eu, esti tu; doua entitati

in discutie libera despre viata si moarte

si tot ce se afla intre ele.

Imi vorbesti despre sange si soare,

iar eu ascult cum ploaia bate in geam;

iti vorbesc despre vantul ce suiera lugubru

si cum se-ntampla sa cada frunzele inca verzi

de pe ram.

Apoi lasam capul in pamant,

ne ascultam respiratiile sacadate de prea multa viata

si stam, incovoiati a rusine de noi si de altii.

Ne privim pe furis furand din cand in cand un zambet

ascuns bine undeva in radacina sufletului;

ne inganam respiratiile pana devenim una cu aerul;

ne masuram bataile inimii pana la identificare;

ne ucidem pas cu pas dorintele pana devin inutile.

Ramanem mereu aici, etern privati de libertatea cuvantului,

supusi noua, avizi de corpuri, pierduti de noi…

Si n-am sa stiu… Si n-ai sa stii…

 

Advertisements

MII DE CHIPURI

Sufletul tau este prezent.

Il  privesc aievea, este omniprezent

printre miile de chipuri ce-mi trec prin fata.

Iti vad lacrimile

in miile de picaturi care cad pe asfalt.

Te aud oftand

cu fiecare adiere de vant ce-mi suiera in urechi,

dar tu lipsesti

si-atunci ma mangai privind

chipuri straine de esenta mea.

Devii un puzzle in fata ochilor mei,

te completez din miile de trasaturi

ale celor care imi acopera privirea;

ba uneori mai si aleg,

cate un rid, cate un zambet sau grimasa …

orice as stii ca mi te completeaza in fiinta mea.

Si esti al meu, mereu vei fi doar tu in mine,

caci nu te stiu, dar te cunosc asa cum esti.

 

 

Joaca

Zilele astea au fost pline de toate lucrurile pentru copiii mei, mai ales de munca. Azi i-am lasat sa se joace mai mult, asa ca doar i-am supravegheat si ei s-au jucat frumos. Majoritatea jocurilor lor preferate sunt jocuri de rol, mai ales cele de adulti cu ocupatie, iar cele care conduc jocul sunt, bineinteles si fara nici un dubiu, fetele. Ele stabilesc regulile, ele aranjeaza scena, ele aleg decorurile, ele aleg pana si fondul sonor (cu tv-ul deschis sau oprit, pe muzica sau pe stiri, pe manele sau pe moderna, dupa preferinte si gustul lor din acel moment). Azi au decis sa se joace de-a femeile cu serviciu, cu copii si sot, dar n-aveau decat un singur baiat, asa ca bietul Andrei, colegul Clauditei, a jucat dublu rol de sot cand pentru una, cand pentru cealalta, iar Andreut, elevul meu cu sindrom Down, era carat in brate de amandoua. Macar de s-ar fi jucat bietul Andrei. El era sotul perfect, mereu plecat la birou, intotdeauna ignorat de amandoua.

Maria: – Unde e fata sotu’ tau?

Vlaudita: – E la birou, vine mai tarziu. Al tau?

M: – Tot la birou.

Bietul Andrei statea pe canapea si ba facea ca motorul, ba casca de mama focului si astepta momentul in care sa fie bagat in seama.

M: – Clau, acum te sunam, da?

C: – Da, imediat. Stai asa ca nu sta umbrela asta.

Mi-au cerut sa le dau umbrela mea, obiect  care le-a placut la nebunie de cand l-au vazut pentru ca e colorat si e mare, iar lor le da un aer de prestanta. Cat despre telefoane, neaparat mobile, sunt capacele de la acuarele de tip clasic, gen pastila.

M: – Tilili! Tilili! Tilili! De ce nu raspunzi fata?!

C: – Ce faci? Eu il astept pe sotu’ ca e plecat cu treburi.

Andrei se tinea cu mana de obraz, il durea maseaua de la o bomboana si l-am trimis la cabinetul medical. A venit din nou la clasa mea dupa ce i-a dat asistenta un algocalmin si m-a asigurat ca il doare ceva mai putin, apoi si-a intrat din nou in rol facand ca masina si cascand de plictiseala.

Eu: – De ce nu va jucati si cu Andrei?

M: – Dar ne jucam si cu el, nu-i asa Andrei?

A: – Ihim! Brrr-brrr-brrr!

Eu: – Haideti, luati-l si pe el la joaca, poate mai uita ca il doare mseaua.

C: – Si pe mine ma doare capu’ si nu mai zic nimic.

Eu: – Haideti, si el vrea sa se joace cu voi.

Pana la urma l-au luat si pe el la joaca, insa tot cum au vrut ele au facut, el nu spune niciodata nimic chiar daca se simte prost ca nu e bagat in joaca lor. I-am lasat pana la si jumatate, apoi i-am trimis pe cei doi la clasa lor, Maria fiind nevoita sa ramana ca sa ma ajute sa facem putina ordine in clasa. Avem o minivacanta pana miercuri, cand ne reintoarcem la activitatile noastre.

 

 

 

Claudita

Desi nu e la clasa mea, Claudita s-a atasat mult de mine. Are un temperament ceva mai molcom, dar sa dea Dumnezeu sa o calci pe coada de prea multe ori ca te trezesti cu mana in par de urgenta. O iubeste sincer pe Maria care are tendinta de a fi rautacioasa cu ea si sa se supere de fiecare data cand ii dau atentie pentru ca e cam geloasa si putin oportunista, profita de crizele de nervi ca sa smulga promisiuni, insa nici cu mine nu ii merge. Nu de putine ori s-au certat cand Claudita a primit de la mine ceva ce trebuia sa primeasca doar ea pentru ca eu sunt doamna ei si nu vrea sa imparta nimic din ceea ce primeste de la mine cu absolut nimeni. Mai nou, Maria mea imi zice numai mami si acelasi lucru face si Claudita, insa de fiecare data iese cu scandal si cu paruiala, asa ca sunt nevoita sa o trimit la clasa ei si pe Maria sa o amenint ca nu mai primeste nimic de la mine daca se mai poarta asa. Tocmai din cauza asta evit sa le mai dau lucruri sau sa le promit ca le aduc de acasa obicete de care ele cred ca au nevoie.

Zilele trecute Maria a fost bagata in trupa de dans a scolii iar Claudita a profitat din plin de absenta ei pentru a veni sa stea la mine. Evit sa o fac sa stea prea mult tocmai pentru a nu le face sa se supere una pe cealalta stiind ca dorm in aceeasi camera si ca mananca la aceeasi masa. Intr-una din aceste zile Claudita a venit la mine si m-a luat de gat, bucuroasa ca ma vede. Din greseala si-a pus mainile pe ochelarii mei, asa ca a trebuit sa ii dau jos sa ii sterg ca sa pot scrie condica in continuare. O vad ca se uita la ochii mei cu atentie.

-Mami, sunteti chioara?

-Da, Claudito, nu vad bine.

-Aaa, de asta aveti cute intre ochi.

-Da, incercam sa te vad mai bine.

Apoi ma imbratiseaza asa de strans ca nu mi-a venit sa cred cata putere poate avea in manutele ei mici si firave. Ma pupa pe ochiul drept si zice:

-Nah, ca sa treaca.

Mi-a venit sa o fac si mai mica si sa o bag in san de draga ce mi-e.

Din nou

Ma duc cu gandul la tine, suflet drag, si ma intorc din nou la ce stiu sa fac mai bine. Acum te cunosc cumva si mi-esti la fel de drag ca inainte, cu toate rautatile si starile noastre de ciuda. Imi pare rau ca n-ai ramas, imi pare rau ca te-ai decis din nou sa pleci.

Singurul meu regret e ca nu a fost aievea, in rest…

Strugurii rosii

Strugurii rosii,
strugurii rosii cei fara de samburi,
aceia cu pielea prin care se vede
raiul si iadul dulcelui pamant,
aceia imi stau pe masa din fata.

Strugurii rosii,
aceia prin care se vad, translucid,
ferestrele camerei inchise de vant
in care e prinsa perdeaua cea alba,
aceia imi limpezesc gandurile.

Strugurii rosii…
Ridic acea boaba de strugure rosu
si vad cum in pulpa ei
se naste o lume opaca si goala.
Strivesc intre degete lumea…
sa moara.

Nichita

Intr-o duminica plina de sila si de lehamite…

Dreptul la timp
Tu ai un fel de paradis al tău
în care nu se spun cuvinte.
Uneori se mişcă dintr-un braţ
şi câteva frunze îţi cad inainte.
Cu ovalul feţei se stă înclinat
spre o lumină venind dintr-o parte
cu mult galben în ea şi multă lene,
cu trambuline pentru săritorii în moarte.
Tu ai un fel al tău senin
De-a ridica oraşele ca norii,
şi de-a muta secundele mereu
pe marginea de Sud a orei,
când aerul devine mov şi rece
şi harta serii fără margini,
şi-abia mai pot rămâne-n viaţă
mai respirând, cu ochii lungi, imagini.

Inima
Bate, şi eu ştiu că bate şi vreau eu să bată.
Bate şi-o aud întruna şi nu mai vreau să bată
De fiecare dată, ca-ntâia dată.
De fiecare dată, ca ultima dată.
N-are culoare, n-are, ca miezul de piatră,
ca miezul pietrei, de-ar bătea miezul de piatră.
Nimeni n-a văzut-o niciodată.
Mint ce-i care spun c-au văzut-o vreodată…
Ea bate,şi eu ştiu că bate, şi vreau eu să bată.
O aud întruna, până nu mai vreau să bată.
Dar auzul meu şi ea sunt doar o bucată,
un singur bloc de piatră nedespicată.

Şi poate de aceea…
Şi poate de aceea, că nu suntem metalici
şi nici încetiniţi, şi nici lemnoşi,-
de aceea poate, când cocoşii galici
se bat cu penele-nfoiate şi frumoşi,-
noi ridicăm din noi, un glob de gând spre vid
şi-l sprijinim în pălmi, deasupra, sus,
şi soarele se alungeşte spre el şi îşi deschid
încă ceva din ele
luminile de nespus.

şi se curbează câmpul supt, spre globul
acesta, doritor,
şi viitorul îşi întinse leneş lobul
înspre prezent, rupându-se din viitor

De-aceea poate apărăm mai palizi,
şi-n largi mişcări orizontale, de înot,
un glob de gând întindem, tot şi tot
mai sus, spre sorii candizi…

până se lipesc de el bucăţi de cer albastre
şi-aterizate păsări, cu umbrele zburând,
şi relieful viu al trupurilor noastre
devine relieful acestui glob de gând.

Catre Galateea
Îţi ştiu toate timpurile, toate mişcările, toate parfumurile
şi umbra ta, şi tăcerile tale, şi sânul tău
ce cutremur au şi ce culoare anume,
şi mersul tău, şi melancolia ta, şi sprâncenele tale,
şi bluza ta, şi inelul tău, şi secunda
şi nu mai am răbdare şi genunchiul mi-l pun în pietre
şi mă rog de tine,
naşte-mă.

Ştiu tot ce e mai departe de tine,
atât de departe, încât nu mai există aproape –
după-amiază, după-orizontul, dincolo-de-marea…
şi tot ce e dincolo de ele,
şi atât de departe, încât nu mai are nici nume.
De aceea-mi îndoi genunchiul şi-l pun
pe genunchiul pietrelor, care-l îngână.
Şi mă rog de tine,
naşte-mă.

Ştiu tot ceea ce tu nu ştii niciodată, din tine.
Bătaia inimii care urmează bătăii ce-o auzi,
sfârşitul cuvântului a cărui prima silabă tocmai o spui
copacii – umbre de lemn ale vinelor tale,
râurile – mişcătoare umbre ale sângelui tău,
şi pietrele, pietrele – umbre de piatră ale genunchiului meu,
pe care mi-i plec în faţa ta şi mă rog de tine,
naşte-mă. Naşte-mă.

Of, in ultima vreme mi-a fost atat de greu sa ma abtin de la comentarii incat am ajuns sa imi fie rusine fata de cei dragi pentru reactiile mele. Eu nu sunt asa, nu sunt o taranoaie cu vocabular elevat si care se poarta ca la usa cortului. Nu sunt tipul de om care sa stea la barfa sau sa plece urechea la tot felul de idiotenii, sa sara la cearta sau sa provoace scandal. In mod normal altii fac asta in fata mea si eu tac. Si culmea, ajung sa am de-a face cu lichele care nu au nici un capat de respect pentru nimic in lumea asta decat pentru ei insisi sau pentru altii ca ei. Spuneam acum ceva vreme ca nu e nimeni obligat sa suporte pe nimeni sau sa faca lucruri pe care nu si le doreste. Oare unde a ramas omul care gandea asa? Anul asta au iesit la suprafata toate frustrarile, tot ce a fost mai rau din mine. Va trebui sa imi revizuiesc comportamentul ca nu se mai poate, altfel pierd enorm tocmai acum cand simt ca mi-e bine.

Nu sunt cu nimic mai prejos de ei, de restul. M-am tampit cu totul.

Ne pasuim mai multe vieti cate momente
Ne trec prin fata noastra ca valurile marii;
Putin de-aici, mai mult de-acolo,
Atata cat sa nu ne mai simtim jigniti de nepasari.

Ne pierdem in judecati fara valoare,
Uitand de noi, visand la omul ideal,
Rugand si cer, si colb, paduri sa nu se schimbe,
Dar ne-amintim cum amagirea ne citeste
Si ne mai lasa sa traim pan’ la apus.

Am sa-ti inchin paharul dezmierdarii
Si-am sa te port pe buze lin, n-am sa vorbesc,
De teama c-am sa te rup din nou de mine,
Desi nu te-am avut nicicand.

Nu-mi pasa de nimic, doar de tacere,
De ochi lasati sa cada in pamant,
Cautatori de lacrimi care s-au uscat
Si care au hranit pamantul
Facandu-l sa rodeasca nestemate.

Si-am sa-ti inchin din nou paharul orelor tarzii
Lasand in urma opacele minute care trec.
Nu te-amagesc, caci mi-e cu neputinta
Sa mai raman si totul e nonsens.