plang
cu obstinatie plang pana raman fara aer
atat de tare plang incat zbuciumul imi zguduie tot trupul
insa ceva din constiinta mea se intreaba daca plang cu adevarat
ma simt straina de lacrimile pe care le plang cu atata indarjire.
iubesc
iubesc dar nu sunt eu
o parte din mine dispare cand tin in brate omul
nu ma mai bucur sa-l vad langa mine traind si fiind
constiinta imi spune ca asa e dat sa ma port
ca pot iubi omul chiar si straina de mine fiind
il iau doar de mana si pas langa pas imi port timpul pe strazi.
rad
cu incapatanare rad
atat de mult ca nici nu mai stiu sa rad
dar nimic din rasul meu nu imi e familiar
ma simt bine razand dar nu sunt eu
constiinta imi spune ca nu eu sunt cea care se bucura.
furie
furia o simt pana in fundul oceanului meu sufletesc
e cel mai real sentiment pe care il simt
si singurul
toate celelalte sentimente au disparut din mine
nu mai stiu teama si nici regretul
sunt eu singura intr-o mare de sentimente straine
golita de trairi reale si vietuind fara de speranta.
lumina
lumina care orbeste e departe de mine
n-am s-o ajung decat la sfarsitul vietii
cand toate vor fi fost trecute si date uitarii
sentimente straine care nu mai pot locui in mine
pentru ca nu le pot simti.
ramai furie cu mine si vom petrece impreuna zilele.
impreuna.
Valentina Vitan 