poemul fara sentimente

plang

cu obstinatie plang pana raman fara aer

atat de tare plang incat zbuciumul imi zguduie tot trupul

insa ceva din constiinta mea se intreaba daca plang cu adevarat

ma simt straina de lacrimile pe care le plang cu atata indarjire.

iubesc

iubesc dar nu sunt eu

o parte din mine dispare cand tin in brate omul

nu ma mai bucur sa-l vad langa mine traind si fiind

constiinta imi spune ca asa e dat sa ma port

ca pot iubi omul chiar si straina de mine fiind

il iau doar de mana si pas langa pas imi port timpul pe strazi.

rad

cu incapatanare rad

atat de mult ca nici nu mai stiu sa rad

dar nimic din rasul meu nu imi e familiar

ma simt bine razand dar nu sunt eu

constiinta imi spune ca nu eu sunt cea care se bucura.

furie

furia o simt pana in fundul oceanului meu sufletesc

e cel mai real sentiment pe care il simt

si singurul

toate celelalte sentimente au disparut din mine

nu mai stiu teama si nici regretul

sunt eu singura intr-o mare de sentimente straine

golita de trairi reale si vietuind fara de speranta.

lumina

lumina care orbeste e departe de mine

n-am s-o ajung decat la sfarsitul vietii

cand toate vor fi fost trecute si date uitarii

sentimente straine care nu mai pot locui in mine

pentru ca nu le pot simti.

ramai furie cu mine si vom petrece impreuna zilele.

impreuna.