Știi că la început, începutul acela la care ne gândim mereu,
Rememorând într-una trăirea primordială,
Cea în care sufletul a șocat mintea cu alegeri pe care,
În entuziasmul găsirii, le-a făcut,
Am simțit la fel?
Month: April 2020
Motivațional (video)
Recită Mihai Tătaru.
Dansul (video)
Recita Daniela Filip, fondul muzical asigurat de Ioan Man.
FILIP DAN ROBERT
Splendid! Din partea unui om de o calmitate cum n-am intalnit prea des.
Prăpastia din noi
E o prăpastie între noi, muritorii,
Adânc săpată de mine și de tine, de noi și de voi;
E o prăpastie a lumii ce face soarele să plângă.
În fața hăului, unde nici raza nu pătrunde,
Unde pustiul întunericului crește vertiginos
Până la izolarea ființei de ea însăși…
Până la… până la…. epuizarea ființei cu nimicuri pământești.
Suntem goi și rămânem goi.
În fașa dorului de ființa sublimă, moartă și dispărută,
Cea la care soarele nu mai ajunge curând,
Aflată în adâncul prăpastiei omenești care ne îngroapă pe toți…
Stăm drepți și ursuzi, complet imorali și absenți.
Durerea va trece, probabil, dar noi nu.
Să ne pregătim de haos,
Avem încă mult de așteptat până să apară lumina aici.
Pamant…
Ma simt un pamant al carui suflet va fi salvat
spre a evolua, spre a invata…
Din mine voi hrani viata, voi creste coline pe care,
uitate de ochii iscoditori ai demonilor,
vor fi crescuti puii pasarilor venite sa isi croncane fericirea.
Ma simt un pamant lipsit de constrangeri
spre a-mi trai copilaria…
Din mine voi hrani dealurile, voi creste copaci printre care,
lipsiti de inhibitia atingerilor false,
isi pot purta copitele in galop cai inspumati de libertate.
Ma simt un pamant pe care se doarme in liniste,
limpezit de furtunile launtrice…
Din mine voi hrani algele si coralii, voi cladi plute pe care,
purtate lin in drumul lor migrator dintre nord si sud,
voi construi orase de vointa si putere care vor trai
respectand apele.
Ma simt un pamant roditor din care scot zacaminte vitale,
ai carui eroi vor avea cugetul inpacat cu pacatul.
Din mine voi hrani viata insasi. Prin mine se va trai etern,
in pace si intelegere. Omul va crea si va trai aievea visand.
Insa nu sunt decat un suflet pierdut, alergand printre temeri…
desi visez sa fiu acel pamant.
Esti o parte din frumusetea pamantului
Zambeste pamantului si-atunci vei sti ca esti o parte din el.
Esti parte din iarba, esti parte din flori,
esti privirea ce prinde raza de soare;
din mii de culori ce-nvaluie zarea
esti una din ele, esti roua, esti marea.
Razi sufletului si-atunci vei cuprinde in el fericirea.
Nimicul pamantului inseamna o lume,
esti parte din ea, galaxii nu te stiu,
dar farame de suflet iti rad fericite cand lumea infima
coloreaza in jur frumusetea divina a lutului.
Cuprinde bataile inimii si canta suav si blajin omenirii.
Esti cea mai frumoasa bucata a clipei;
secunda, minut de ai fi, chiar si ora,
renegand timpul. Doar sangele curge si tine prea vie
bataia ce-n inim-o simti; o alini cuprinzand vietuirea din ea,
ritmic si demn, sperante traind in visare.
Esti parte din frumusetea tainica a lumii.
Esti parte a vietii, esti parte a mortii,
esti parte de nor, esti parte de sunet,
esti tot ce cuprinde cuvantul si limba,
esti dulce, esti acru, esti lin, esti intreg.
Esti “TU” chiar de nu te cunoaste tarana,
un fir de nisip pe pamant efemer.
Da lumii lumina ce-n tine traieste si-mparte iubirea.
Esti parte a lumii, frumoasa si plina, un intreg univers.
Moment de asteptare
Ma zbat intre idei noi si muze care au disparut de mult,
iar eu am devenit la fel de rece si de arida
ca un ghetar in mijlocului desertului de sud.
Sunt stearpa de idei si clipe, de dorinti si vise;
am indoieli si frici ce imi distrug linistea
si nu imi doresc decat momentul meu de pace:
vreau doar sa pot respira.
In urechi imi canta un cantec vechi,
la fel de vechi ca sentimentele mele.
Oh, suflet, ar fi trebuit sa fii deja aici!
Ar fi trebuit sa vii, iubite, sa imi aduci pacea,
sa te pot crea din priviri si fericire.
Inca nu e tarziu sa te astept, pasind tiptil la mine in suflet,
sa imi saruti umerii si sa imi inunzi sangele cu oxigen.
Imi ramai lacrima si suspinul din suflet, obsesia eternului refuz;
vreau sa te pot crea, bucata cu bucata, in mintea mea bolnava.
Inca te caut printre oameni, inca te vad pe chipuri straine, dar nu esti
decat fantoma asteptarilor mele frante.
Intalnesc in cale alte si alte muze, vise ale altor creatori,
destine care ard in focul nasterii la fel ca mine.
Nu te mai simt de-o viata… viata mea.
Vreau sa recunosc pe cel ce esti acum.
Visand ciresul fericirii
In sambure de cires imi sta fericirea;
De-l sparg intre dintii va iesi la iveala o-ntreaga natura s traina,
Beata si muta, pe picior impleticit si nesigur.
Curs de apa cuprinde in brate lumina si-apoi hraneste pamantul
Ce tine un sambure plin de cireasa.
Ferice copac ce-alini inima franta de-atatea lacrimi
Cate petale vei pierde in vantul de Mai.
Nu plange, cirese sa-mi dai, sa umplu tot golul ce-n mine abunda;
S-aduci mangaierea ce fuge, pierduta, intre atatea note
Cate imi canta adierea. In minte, in suflet, in urechi,
Deslanatele sunete ce-mi umplu colturile viselor
Pierdute absurd in abisul “de-a fi”;
Livide petale uitate in gheata ce sta sa topeasca de ani,
Trecutele ierni ce-ntarzie iara sa vina la timp.
In sambure de cires imi sta fericirea copacului tanar,
Dar eu n-am s-o simt.
Giulia Stefan
E una din cele mai dragi fiinte pe care le port in suflet de ani de zile. Se pare ca la timpuri de restriste oamenii dragi fac toata diferenta, si ea asta a facut. Picturile ei sunt pictate cu sufletul, dezinvolt si frumos. Iti multumesc ca existi!
Valentina Vitan 