Ideea

Am iubit ideea de tine pana la final;

M-am inchinat ei ca unei zeite a nemuririi sentimentelor,

A regasirii iubirii fata de alesul. Tu erai!

Iubesc ideea de tine inca,

Cu mult patos imi sterg lacrimile si continuu sa zambesc.

Pana la finalul sentimentului iubesc fiinta ta ideatica.

Voi iubi ideea de tine pana la sfarsitul meu;

Am sa te visez pe tine, sursa mea de iubire,

Pana cand totul din mine va fi cenusa.

Nu conteaza cine esti, nu imi pasa!

Tu esti real doar in mintea mea,

Traiesc gandindu-ma la tine pana la epuizarea respiratiei

Si-am sa inchin ideii-zeite ultimele ganduri ale mintii mele pline de iluzii.

Brancusi… Eu

Ma simt un Brancusi cu daltele frante,

Ciocane tocite si bancul de lucru murdar si ostil,

O piatra ce zace in colt, pe podeaua albita

Si colb peste tot, chiar si negru-i albit.

Ma simt fara vlaga, Brancusi muritorul,

Ostenit de creatie, amar si stingher,

Timid si ursuz, privind universul

Cu ochii sai mici, cu parul lui alb si-n suflet absent.

Ma simt un Brancusi uitat de timp si de oameni,

Cu capul plecat, nestiind de iubire,

Tot visand la trecut glorios, infinit si pustie tacere,

Cu-n sarut absent de Marii efemere, uitate si ele de timp.

Simt nimic cu-ale mele creatii lipsite de har,

Un Brancusi mic, prea infirm ca sa treaca hotarul

Puterii si vietii, cu carnea prea moale, cu oase farame.

Un Brancusi al nimicului, pustiit, ruginit.

Rupta de realitate imi este ziua.

Imi copiez zi dupa zi, la indigo,

Lasand in urma gandirea.

Nu stiu decat visa vise nedorite,

De teama sa nu fuga de mine.

Nu stiu decat dori nedoritul,

Mi-e teama sa-mi stiu izolarea.

Si-atunci imi rup din orgoliu si visez.

O alta straina devin; de abis nu-mi e teama.

Tacuta raman. Si surda. Si muta.

Straina mi-e realitatea; absenta din viata,

Imi port pasi straini in visare

Si merg iar, incet, in calea-mi ciuntita

De ochii amari, si miopi, si orbiti.

Mi-s zilele copii fidele si eu doar visez ca va fi.

Laude si complimente

Sunt satula si plictisita de ele. Nu isi au locul de cele mai multe ori si pot face mai mult rau cand cel care le primeste stie ca nu le merita si mai e si contrazis.

Aseara am postat poza cu lucrarea mea de zilele trecute si pe cuvant ca mi s-a facut rusine de complimentele pe care le-am primit, nu le meritam. Eu stiu ce eforturi depun si stiu ce imi lipseste de ma numesc “lipsita de talent, dar plina de dorinta de a invata”, de parca talentul s-ar invata.

Cert e ca nesiguranta sau siguranta unora se datoreaza gradului de cunoastere si de capacitate de asimilare, nu de cat de multe laude, comentarii si like-uri primeste. Urasc sa fiu complimentata, nu pentru ca n-as sti sa accept complimentele, dar cele mai multe vin din complezenta, sunt false. Am avut o problema cu asta cu catva ani in urma cand aveam emisiile de pe Radio Tasha. Primeam atatea complimente si atatea laude ca ma revoltam de-a dreptul. Stiam ca muncisem la emisiile mele, erau muncite si alese, desi mai uitam din lucruri si din melodii pentru ca aveam un trac teribil. La un moment dat am ales sa nu mai bag in seama nimic din ce mi se spunea, pur si simplu ignoram persoana in cauza in acel moment. Stiam cu adevarat cand lucrul era bine facut in momentul in care stiam ca si ceilalti si eu ne distram de mama focului si radeam in hohote, atunci era cu adevarat real si minunat.

Continua lauda duce la plafonare, asta e sigur. Partial din cauza asta refuz sa mai emit pe un radio online, de reama ca s-ar trezi sa imi spuna ca totul a fost OK, desi eu stiu si simt ca nu a fost chiar asa. E drept, cei mai multi vor sa creasca stima de sine, si o vreme a avut efect, insa suprasolicitarea cuiva cu laude si complimente distruge bunul mers al lucrurilor si starea de bine, desi intentia e prietenoasa si binevoitoare, de cele mai multe ori.

Mi-e frica

Zilele astea au fost chinuitoare pentru mine, am cautat din rasputeri sa ma linistesc. Imi e frica, o frica viscerala, de neputinta si de chin inutil. Zilele astea m-am purtat ca un adolescent aparent alintat, insa in sufletul meu se duc batalii. Vreau sa scap, sa fiu bine, sa fie toti din familie bine, insa starea de acum se prelungeste prea mult si eu nu mai am rabdare sa fac nimic. Aman la nesfarsit lucruri care trebuie facute, ma simt dezorganizata, invadata de lucruri inutile, de cereri inutile care nu au nicio baza reala si care ar merita lasate balta cu totul.

Nu mai stiu sa fac nimic cum trebuie si sunt oameni in jurul mau care se plang ca nu fac nimic din ce trebuie facut, insa stiu ca o parte dintre ei imi cer mie sa fac lucruri pe care ei nu le-ar face sau nu sunt in stare sa le faca si mi le paseaza mie. Vreau sa imi fie liniste, chiar daca ar insemna sa fiu singura cuc, dar vreau liniste. Nu mai vreau batai de cap, nu le fac fata. Asta se intampla cu oamenii care se uita pe ei in favoarea celorlalti.

Sunt un om singur intre alti oameni, insa as vrea sa fiu singura de tot. Nu sa zac, nu sunt capabila sa zac si nu as zace, in ciuda faptului ca plang si la reclame. Deci sunt deprimata. Sau poate doar am obosit mintal.

Utrillo, V 3

Piata Saint Barthelemy si biserica, Melun

Perioada Culorii in pictura lui Utrillo incepe in jurul anului 1914, perioada care se impleteste cu etapa picturii albe in creatia lui. Dupa cum se poate vedea, picturile sale capata stralucire si apar, din ce in ce mai mult, siluatele umane, mai ales ale femeilor, majoritatea lor pictate din spate avand solduri rotunjite.

Moulin de la Galette, Montmarte

Izolarea lui in multime e din ce in ce mai semnificativa, insa tusele lui, desi devin mai nesigure, sunt mult mai delicate. El renunta partial la impasto in favoarea straturilor de culoare transparenta pe care le foloseste mai ales in schitarea figurilor umane. Se observa aceeasi schitare geometrica a cladirilor si detaliile exacte ale constructiilor. Incepand cu aceasta perioada valoarea lucrarilor sale scade, devine din ce in ce mai dornic de schimbare si de renuntarea la alcool si se interneaza periodic pentru stabilizarea starii sale de sanatate.

Montmartre

Dupa 1930 Utrillo paraseste suburbiile Parisului si, astfel, trece in ultima sa perioada de pictura, Perioada tarzie. A abordat acest stil de lucru pana la finalul vietii, in 1955, simplificand mult adordarea temelor si compozitiei, desi a ramas la pictarea in stilul propriu a panzelor folosind vederi si carti postale, dar si din amintirile proprii. Culorile sunt adesea tipatoare si foloseste mult rigla pentru redarea exactitatii.

Notre-Dame de Clignancourt

Lacasele de cult sunt cele mai importante subiecte in toata opera sa. A pictat moschei, biserici, catedrale si bicerici de sat. Spre maturitate picturile lui reflecta credinta si importanta credintei in viata personala. Ele devin semnatura lui artistica.

Utrillo, V 2

In pictura Utrillo a avut mai multe perioade in care si-a schimbat stilul de pictura si de abordare a subiectelor.

Perioada de inceput are o mare influenta impresionista, dat fiind ca mama, Suzanne Valadon era prietena cu cei mai multi impresionisti si chiar si ea adoptase acest stil; se mai numeste si Perioada Montmagny pentru ca sanatoriul in care fusese internat la 18 ani il tratau de alcoolism prin pictura, desi nu era atras de asta.

Acoperisurile de la Montmagny

Perioada este una intunecata, desi culorile sunt aprinse si vii. Pentru a-l invata mama sa ii pregatea paleta de culori folosind alb de titan, doua nuante de galben, vermillion si o nuanta de roz pal. Cu timpul a inceput sa utilizeze nuante de brun, albastru si negru. Folosea mult impasto pentru ca nu era convins sa va reusi sa intinda culoarea cum trebuie. Din aceasta perioada au ramas peste 600 de panze si cartoane pictate in ulei. Cu toate ca adolescenta si-a petrecut-o printre impresionisti, cei care i-au marcat stilul au fost Sisley si Pisarro, insa lipsa de comunicare cu acestia i-au pastrat stilul detasat.

A doua perioada este Perioada Alba, cea in care pictiorul a renuntat la pictura “en plain air” retragandu-se in studio ca sa reproduca in stilul propriu carti postale si propriile amintiri despre locurile mult iubite. Sunt cele mai apreciate picturi ale artistului. In aceasta perioada ajunsese sa bea chiar si cand picta, multe dintre picturile lui fiind pur si simplu furate inca neuscate, imediat dupa ce le termina.

Rue du Mont-Cenis

Paleta artistului se deschide in aceasta perioada, insa se si izoleaza artistic. peisajele citadine sunt fie pustiite de personaje, fie abia schitate, indepartandu-se de ochii privitorilor; singurele forme de viata mereu prezente intr-o forma sau alta sunt copacii, crengile sau diferitele plante care apar printre ziduri. Multe dintre picturile din aceasta perioada sunt pictate folosind clei, ipsos si alb de zinc pentru a reda textura aspra a zidurilor. Multi dintre criticii timpului considera aceata perioada ca fiind una instinctiva si de izolare, putinele dati in care era vazut treaz si in vizita prin galerii si muzee erau marcate de izolare propriuzisa in fata picturilor la care se oprea.

Utrillo, V

Marboz, L’Église

A abordat putine teme. Din cele peste 3500 de picturi 3 sunt portrete, o natura statica si putin peste 20 de teme florale. Mama lui, Suzanne Valdon, fosta acrobata de circ, a devenit pictorita pentru a se putea intretine si pentru ca avusese relatii cu Renoir si majoritatea impresionistilor, ea fiind unul din principalele modele care pozau. Utrillo fusese crescut de bunica lui care, pentru a scapa de plansetele si nervii copilului, ii dadea vin indoit cu apa. La varsta de 18 ani a fost internat pentru prima data la un sanatoriu si atunci, pentru ca medicul a considerat ca doar asa se putea lasa, a invatat sa deseneze si sa picteze. De altfel, foarte multe dintre picturile lui timpurii au fost cumparate cu un pret ceva mai mare decat costa o sticla de vin. Acestea erau numite “Utrillo de Bistro” pentru ca erau date in schimbul platii datoriilor pe la diferitele baruri pe care le frecventa. Prieten bun cu Quizet si Modigliani, obisnuiau sa picteze impreuna in deplina tacere “en plain air”. Prietenia cu cei doi le-a adus denumirea de “artisti blestemati” din cauza tendintei lor continue de autodistrugere. Utrillo era cunoscut drept “Teroarea din Montmartre” tocmai din cauza betiilor, a scandalurilor si a relatiilor cu femei usoare pe care le avea.

In peisaj el a abordat doar doua teme: lacasele de cult si “petite patrie”, zonele limitrofe ale Parisului, mai ales Montmartre, fiind fascinat de arhitectura, spatiul si perspectiva geometrica.

Utrillo mai este cunoscut si pentru ca picta ferestrele, era fascinat de ele. Il obseda ideea ca in spatele unei ferestre exista o adevarata poveste pe care o stiu doar cei din spatele ei si el, pictorul, un fel de secret.
El a cunoscut un real succes inca din timpul vietii avand expozitii personale atat in Franta, cat si in Marea Britanie si Statele Unite.

Un moment, te rog

Un moment, te rog,

da-mi un ragaz sa trag patura peste mine

ca sa te pot asculta. Tremur de atata asteptare

si ochii tai limpezi isi cauta sprijinul in fundul cestii de ceai.

Am sa te ascult pana la capatul veacului,

asta daca nu cumva povestea se va termina inainte,

caz in care ma voi retrage la un somn de frumusete.

Zambesti? Continua! Urechile mele iti apartin

si sa nu te superi daca voi atipi din cand in cand,

semn ca m-a rapus oboseala…

Nu te opri! Voi visa povestea ta in somn si jur sa nu fiu personaj in ea,

nu te cunosc de-ajuns ca sa accept sa-ti apar in vise

fie chiar si pentru o singura privire.

Te ascult! Du-ma si intoarce-ma, am sa te ajut sa desfaci fire in multe alte fire,

am sa te ajut sa le faci ghem si am sa rad cu tine

intre doua momente de inchis ochii.

Urechile-mi sunt deschise pentru a te asculta mereu, fara tagada.

Povestea mea nu are importanta, deocamdata.

Astept finalul povestii tale ca sa inteleg cat de picante imi vor fi zilele,

cum am sa te inteleg de acum incolo si cati pasi voi pierde intre timp.

Intre doua intelesuri vor fi zambete, intre doua zambete vom fi noi.

Nu te sinchisi de mine si de maraielile mele,

poate vor fi si astea bune la ceva.

Nu sunt mofturoasa, mananc tot si beau doar apa,

ma imbrac comod si merg oricat doresti,

cu conditia sa ma tii de mana si sa ma ghidezi.

Si te rog sa ai rabdare. Nu te grabi oricat de multe minute vor trece.

Eu sunt aici sa te ascult, asculta-ma si tu.

Iar la final alegi sa pleci sau sa ramai,

sunt inceput de drum sau doar final,

sau poate doar o gara in trecerea trenului.