Adorabila iluzie

Adorabila iluzie,

In tine imi vad cugetul curat,

Spalat de o mie de maini minunate

Ce slavesc namuririle mintilor clare.

 

Adorabila iluzie,

Cu tine toate se implinesc.

Ridic din glasul muierii plapande

Eterne deziluzii, adorabile ca tine.

 

Adorabila iluzie,

Nu-mi plang fericirea demult apusa,

Dar nemurirea mea iti e datorata tie,

Ca un etern “Multumesc!” pe buze de carpa.

 

Adorabila iluzie,

Iti salta in suflet amagirea deplina

De a visa mereu la acelasi lucru

Si de a ne minti mereu ca vom ajunge sa-l facem.

 

Eterna si adorabila iluzie

Ce-mi picuri din ochii mei mari ca si luna.

Nu-s trista ca pleci pe carari neumblate,

Imi plang doar viata ce-o lasi in urma,

Ca un etern “Adio!” spus la orisice venire.

Advertisements

Un exercitiu de versificatie fara valoare

VIITORUL COPIILOR NOSTRI

Panglica verde a nemuririi noastre

se rupe acum in fata ochiilor nostri

si ne destrama visurile.

Doar am visat la innouratul apus al libertatii noastre

si au aparut luni rosii de jale in cale.

Poate am cerut prea mult de la noi,

am cules ciresele rumene ale copiilor nostri

si ne-am imbatat cu bucuriile lor nespuse.

Dar cine suntem noi sa le stricam fericirea?

Ne jucam pe degete, unii pe altii,

intotdeauna aceiasi, dar foarte diferiti

de noi insine.

Am interupt fericirea lor cu boala

certitudinilor de maine la care am tanjit.

Suntem tarana si in tarana ne vom intoarce,

dar ei vor fi aici si dupa noi,

si ne vor huli egoismul materialismului absurd.

Vom spune ca am luptat pentru ei,

Dar ei vor cunoaste adevarul

si isi vor jelui sortile nefertile

jinduind si ei dupa aceleasi absurduri materiale.

Si totusi…

Daca ne-am deschide ochii am vedea lumina

de la capatul mintii noastre,

de la capatul inceputului lor inca neintinat.

Avem dreptul sa ne ajutam fiintele noi

sa-i crestem plante bune si fara de ura

fata de tot ce am avut si au pierdut ei.

Autocunoastere si dezvoltare personala

Ma asteptam sa fie ceva ciudat, cu multa polologhie, cuvinte pompoase… In schimb a fost ceva foarte dragut la care am participat cu toti si ne-am simtit foarte bine, inclusiv indrumatoarea. Am prins ideile din zbor, am analizat, ne-am analizat (au existat doritori), unii au sfatuit (chestie de gust), ne-am jucat intre noi si cu noi insine, am vorbit verzi si uscate. Nu a fost deloc rau pentru un prim contact cu facultatea. Apropo, mai vreau!

NEADAPTATI

Mladieri de carne verde, suava, se unduie sagalnic

In dansul firav al vantului spre tarm,

Peste crestele amortitelor carari de dimineata,

Trecute mincinos de pasii moi ai talpilor noastre.

 

Primul si cel din urma pacat al lui Adam –

Acela de a se fi indoit de puterea Evei –

Ne urmareste simtirea izgonindu-ne

Din paradisul nostru launtric.

 

Gradina cu spini subjuga dureros de tare

Viata mladitelor ce se vor usca in urma noastra.

Aici nu mai e loc pentru noi,

Pamantul nu ne mai vrea in el.

 

Apoi asfaltul ne cucereste mintea,

Betoane si sticla se reflecta in suflet,

Subjugat si el intr-un apartament lugubru,

De doua camere solitare ce atarna peste lume.

 

Si ne iubim suspendati in aer,

In patul nostru ce scartaie intr-una

A ungere de crema de fata

Sau a margarina ce se vrea intinsa pe paine.

 

Suntem prea carnali pentru lumea aceea

Si prea visatori pentru lumea aceasta.

Intunecat

Prin coltul meu intunecat

Au trecut mari, oceane de multime,

Nimeni n-a schimbat in mine

Tot, si doar ai incercat.

 

Miresmele de flori, senine

Ganduri de iubire, azi au murit.

In preajma lor sta, obosit,

Tot cerul pus sa le aline.

 

Tineam in palma raul aurit

Ce imi curgea prin degetele fine,

Azi stau aici si nu mi-e bine,

Privesc in gol si-am amutit.

 

Din coltul meu intunecat

Zaresc cocori zburand, departe,

Cu aripile lor de frunze moarte,

Si-n mine, gandurile au secat.

 

 

 

Din nou la scoala

Desi 15 septembrie a trecut de mult eu am inceput scoala de ieri, sambata, 18 Octombrie. Ca nelumea! Numai o batuta in cap ca mine putea avea cursuri in week-end. Cert e ca nu imi pare rau de asta. Daca ma ajuta sa ma pot dezvolta intelectual si mental nu strica. Nu stricau nici cei 2500 de lei anual sa stea in buzunarul meu, dar fiind pentru o cauza nobila in autodezvoltarea mea nu am de ce sa ma plang. De data asta e Psihologie si am ganduri mari sa fac din asta ceva mai util decat am facut pana acum. Sper sa ma ajute sa inteleg anumite comportamente ale celor mici, mai ales pentru ca acum am un nou elev in grupa si vreau sa ii urmaresc evolutia la liniuta, fizic, psihic si social. O sa fie mai greu, dar nu m-a deranjat niciodata munca.

Da, sunt un fel de persoana multi-task. 😛 Si nu e cazul sa simt un sentiment de falsa modestie.

COPII DIFORMI

Luminile din jur ne umplu ochii

Şi forfota din noi pare eternă

Însă-n urechi aud cum disperarea

Ce strigă, laconic şi lugubru,

Ne umple mintea de dorinţi deşarte.

 

Şi noi, înveşmântaţi în paie,

Roim asemeni unui roi de viespi,

Ce-şi duc aripile uscate-n rânduri,

Din doi in doi, la pas mărunt,

În zumzet de primejdie şi boală.

 

Şi nu vedem în jurul nostru lauri,

Copii diformi ce umblă-n vise,

Dorind doar pace, cântec, alinare,

Acelor care soarta le prieşte…

Copii firavi şi plini de miere.

 

Eu îi cunosc, sunt pretutindeni.

Îi văd în orişice culoare,

În versul alb al unei inimi,

În rima strâmb-a unei linii,

Şi-n căntul vesel, popular.

 

Ei sunt aici, în noi, de-a pururi.

Ei ne învaţă să fim drepţi,

Cu noi, cu ei, cu orişicare.

Si ne dezmiardă răutatea

Ce o transformă-n dată în simţire.

 

Iubire să le dăm de-a pururi,

Să fim curaţi şi clari ca marea,

Să le întindem mâna bucuriei

Şi să-i iubim mereu, pe toţi.

Că-n viaţa lor diformă stau drepţi.

 

Iar noi strâmbi suntem, de ocară,

Meniţi să ştergem paşii asflaltului

Cu fruntea noastră cea plecată,

Dorind mereu să creştem peste poate,

Călcând în drumul nostru tot,

Deşi ne paşte disperarea…

După cuvinte fără rost.

SE BATE PENTRU TIMPUL MEU

Se bate pentru timpul meu

Privirea ta si un apus

De infinit.

Cu cine sa incep?

Mi-e greu sa vad pustiul dintre noi

Si lume, dar el exista,

Si e firav ca panza de paianjen

Dezgolita de ultima musca de pe pamant.

Si ne rotim ochii

Invers ceasurilor fara limbi…

Ne canta cucul a iubire.

Desertaciunea ne preschimba-n molii

Sudate intre ele de panze de matasa.

Coconi de suntem, vom muri,

Caci duzii-n floare mor si ei

Odata cu apusul lumii.

 

Sa ne gandim la ultima frunza

Ce va salaslui pe cerul nostru,

Adapostita de soare,

Invaluita de nori

Si inghitita de ape.

Si timpul nostru…

Timpul nostru va fi pierdut

PE VECI,

Caci noi l-am pierdut

Cautandu-ne pe noi insine

In loc sa ne vedem lumina din ochii.

Dezamagire

In parul lung se lasa noaptea…

Cuvinte de prisos sunt multe.

Ramane pururi bunatatea

Si straluciri de stele… mute.

 

Nu mai e timp sa mai adulmec

Mireasma pasilor. Mi-ajunge

Cum ziua te transforma-n cantec.

De te visez… imi vine-a plange.

 

Tu esti lumina ce mi-adoarme

Cu ganduri dulci a mea inima.

Si de-mi trezesti trupul de carne

S-adorm din nou as vrea. Victima

 

De-a pururi pentru tine-am fost,

Si nu mi-e teama de acesti.

De mai raman, te mai cunosc,

De voi pleca, straina mi-esti.

 

Nu te-ntrista, nu plange. Uite!

Ramane-aici o nalucire…

A mea, si de traiesti aieve’

Vei castiga o amintire.

 

Caci nu e gand sa ne-nconjoare

Cu-atata bine ca iubirea.

Si de voiesti culege-o floare,

Dar nu te duce cu privirea

 

Spre alte zari necunoscute.

Eu sunt aice’, sunt etern.

Acei ce ii privesti… trecute

Le sunt vietile. Infern

 

Va fi in mine. Iata!

Deja ai rupt din frunza vietii.

Pe cat se pare… tu esti moarta.

Pe cat se pare…sunt ca altii.

 

Azi ma simt poetica

De nu-ncepeam cu titlul

Incepeam cu mine.

Rosturi intregi de lume se perinda

Prin fata chipului meu desfrunzit.

Si nu ceream nimic in schimb,

Poate doar o iluzie

Sau o schimbare de caracter,

Ceva care sa ma faca sa vad,

Continuu si nesperat,

Vanzoleala matasurilor absurde.

 

Si daca nu-ncepeam cu titlul

Incepeam cu tine.

Licoarea dulce a neiertarii,

Dorinta vie si inca neucisa,

A disperarii tale

In fata negarii mele.

Si azi ma simt poetica,

Dar nu pentru ca esti

Lipsit de cele sfinte,

Ci pentru ca azi

Ai ucis proza din mine.

 

Si daca nu-ncepeam cu titlul

Incepeam cu ea,

Sau ele… sau…

Sau cate-au fost.

Intunecatele dorinti se pierd acum

In fata mea, si-mi cer ragazuri.

Cuvinte de prisos imi umplu sifonierul

Amestecate, de-a valma, necoapte inca.

Nu tu esti cel ce tine, ci eu sunt,

Nelamurita, nemangaiata solitudine.

 

Si-a fost un titlu

Cu care am inceput,

Si daca nu-ncepeam cu el…

Dar el a fost intai.

Si pentru toate astea…

In incheiere-ti spun

Sa nu imi lasi decat atat.

Se poate incepe din nou cu prea putin.

Doar am mai trait o data viata

Si fara tine… si fara el.

 

Si parca azi ma simteam poetica.