Cum sa nu fi gulibil

Azi, pe Strada Milea din Pitesti ma opreste o domnisoara sa-mi povesteasca despre un program de slabit. Ma uit la ea, slaba si inalta, n-ai fi zis ca ar fi avut vreodata probleme cu greutatea. O intreb daca a fost vreodata obeza, ea imi raspunde ca da. Neincrezatoare, o intreb daca a avut vreodata peste 15 kilograme in plus iar ea imi spune ca a ferit-o Dumnezeu.

– Atunci, cum puteti vinde produse de genul asta daca dvs n-ati fost niciodata obeza? Nu sunteti convingatoare deloc.

– Incerc sa castig si eu un ban. Observ ca nu sunteti deloc gulibila.

– Poftim?! Cum sa fiu?

– Gulibila.

Mi-a sarit imediat in urechi asemanarea intre “gulibil”-ul romanizat  de domnisoara din “gullible”-ul englezesc si “credul”-ul nostru cel de toate zilele si ii raspund ca nu pot fi pacalita usor cand vine vorba de cei care vand produse de slabit. Ii propun cat de politicos pot sa ia in mana un DEX si sa studieze cu atentie cuvintele de acolo.

PS Propun ca “gulibil” sa apara in DEX-ul Elenei Basescu.

Advertisements

Respect

Azi m-am simtit ca in ultimele zile de liceu, cand mai aveam putin si trebuia sa plec. Eram si trista si bucuroasa, vedeam totul cu ochii deschisi si eram mai mult decat atenta la tot ce se intampla in jur. Dar nu despre asta e postul de azi. Azi scriu despre oameni care trebuie respectati pt ceea ce sunt, pt ceea ce fac, pt efortul si lupta lor zilnica si, mai ales, pt reusitele lor. Acestia sunt oamenii care conteaza cu adevarat si langa care ar trebui sa stam cu fruntea plecata. Din pacate ii vedem tot mai rar langa noi.

Acum ceva timp scriam despre diferitele categorii de parinti. Desi spun ca stiu cum e sa fii parinte de copil cu deficienta descopar cu stupoare ca nu stiu. Modelul mamei mele nu a fost de ajuns niciodata pt a intelege cu adevarat prin ce trece un parinte cand isi vede copilul neajutorat si nu stie ce sa-i faca cand el se simte rau. Inteleg, insa, foarte bine cum e sa fii copilul cu deficienta si, asigur pe oricine are indrazneala sa ma contrazica, ca nici o durere nu e mai mare ca cea in care ii ceri parintelui tau sa te apere si sa iti ia durerea iar el sa nu poata sa faca nimic ca sa-ti fie mai bine. Respect parintele care se lupta cu oricine ii spune ca nu se poate mai mult. Azi mi s-a dovedit din plin ca se poate cand unul din copii s-a ridicat de pe scaun si a inceput sa mearga sustinandu-se de scaune, mese si tot ce mai prindea in cale catre sala de kinetoterapie. Imi crescuse sufletul si eram mandra de eforturile kinetoterapeutei de la centru, de eforturile kinetoterapeutei de la gradinita speciala si de munca tuturor celor care s-au luptat ca el sa ajunga in stadiul asta. Indarjirea cu care dorea sa ajunga la sala de kineto era foarte mare. N-a vrut nimeni sa-l ajute fizic, doar ii spuneam sa ridice piciorul mai sus si sa faca pasii mai cu tarie. A ajuns la sala, s-a pus in genunchi, a facut cateva genoflexiuni din genunchi la spalier si s-a intors singur inapoi. Pana atunci facuse scandal ca el vrea la “chinuiala” (asa spun copii salii de kineto) si nu reuseam sa ne inteleem cu el sa faca dupa masa de la 10 jumatate. Efortul de a merge a fost urias; cand s-a intors a mancat cu foarte multa pofta. Mama avea ochii in lacrimi cand a aflat de isprava. Bucurie mai mare n-am vazut decat in ochii mamei cand am luat 10 la licenta si cand am prins post la Valea Mare.

Nu respect parintele care isi vede copilul neajutorat si il mai si umileste pt ca se afla in situatia asta. Se bate cu punmul in pielt ca il ajuta, ca se lupta, ca munceste, dar nu se vad decat urmele jignirlor si batailor pe care le primeste copilul, nu se vede decat propria lui durere egoista in detrimentul durerii reale a propriului copil. E drept, e dificil deacceptat ca acel copil nu va fi niciodata pe picioarele lui, insa e al lui, trebuie sa lupte pt el, sa se chinuie sa iasa ceva bun din el,sa lupte sa treaca peste limita impusa de diagnostic. E si mai drept ca o situatie de genul asta e deprimanta, insa ce-ar fi daca toti parintii s-ar lasa in voia depresiei? Cine ar mai lupta ca sa dea exemplul reusitei, cine ar mai darama bariere?

O idee 3

Se pare ca ideea asta urmeaza un curs care pare a fi normal. Vacanta asta a fost productiva. Se cunoaste ca nu am exercitiu, desi eu incerc mereu, dar fara a avea un rezultat bunicel care sa ma multumeasca.

– Mai, ce fiinta mai e si fata asta! se gandea Cornel cu voce tare.

– Care fiinta si care fata? intreba Mihai.

-Dana, aia dintr-a saptea.

– Ce-i cu ea?

– Ma gandeam ca e ciudata, atata tot.

– In ce fel e ciudata?

– E uscata, inalta si uscata. Pare imbatranita si zbarcita. Nu e o fata frumoasa. Si mai are si cocosa aia…

– Se numeste cifoza, replica Mihai.

– Da, cum s-o numi. E adusa din spate… oare cine s-o insura cu ea?

Cosmin il auzi si il apostrofa zambind cu subinteles.

– Uite ce-l roade pe el grija la ora asta! Te pomenesti ca vrei s-o iei de nevasta!?

Cornel ii raspunse rastit.

_ Cred ca nu esti sanatos. Am spus eu ceva de mine? Gandeam si eu cu voce tare. Mi se pare dragutica, cu tot cu cocoasa ei. Pare a fi inteligenta. Tomsa de istorie s-a plans intr-o zi lui Ticer ca la el are note proaste, dar la geografie, engleza si alte cateva materii are numai note de zece, l-am auzit eu.

– I-o fi placand de Ticer. E baiat bine, raspunse Mihai.

– Daca l-ai vedea n-ai da nimic pe el. E paros ca o mai muta si are si mustata.

– Asa e, Cosmine? intreba Mihai.

– Mustata nu prea are, dar e paros rau, raspunse amuzat Cosmin.

– N-am stiut, raspunse Mihai razand.

– Stii ce face? Stii ca are diplomatul ala care e mai mare decat el. Ce o cara acolo, doar el stie. Cand e racit isi scoate batista curata, impaturita si calcata frumos de nevasta-sa, o desface de la un colt si sufla nasul in el. Apoi o impatureste la loc si o baga inapoi in diplomat. Peste cateva minute desface iar diplomatul, scoate batista si o desface de la alt colt, apoi iar o impatureste , o baga in diplomat si tot asa mai departe. Nu l-am vazut niciodata sufland nasul in mijlocul batistei sau sa sufle in ea impaturita.

Mihai radea cu hohote de ritualul profesorului de engleza, iar plasa de sarma scartaia sub salteaua pe care statea culcat.

– Ba Cosmine, esti culmea! De unde stii ca nu floseste acelasi colt?

– Pai, ma, daca ar folosi acelasi colt ar trebui sa se murdareasca pe nas de muci. Nu l-am vazut niciodata stergandu-se pe nas, doar sufland.

Baietii continuau sa rada in hohote cand usa dormitorului se deschise si doua umbre intrau pe usa. Erau Marius si supraveghetorul de noapte, nea Gigi. Il adusese pe Marius tras de urechi pana sus pe scari. Nu avea obiceiul sa traga de urechi prea tare. De fapt, abia il prindea, cat pentru a-iface pe baieti atenti ca sa fie cuminti.

– Au, domnu Gigi, ma doare urechea! se plangea zambind Marius.

– Si pe mine ma doare sufletul, raspunse prefacandu-se suparat supraveghetorul de noapte. La ora asta la fete?

– Vorbeam si eu cu Mihaela, n-am facut nimic rau.

– La o vrajeala mica, raspunse Cornel razand.

– Da, bre’, la o vrajeala mica.

Baietii continuau sa rada cu pofta.

– Treci in pat ca-ti rup urechile, si il forta sa se urce in pat cu tot cu papucii in picioare.

– Stati sa dau si eu papucii jos din picioare. Murdaresc cearsafurile daca ma urc incaltat in pat.

– Sunteti toti in dormitor? intreba barbatul.

– Da, sa traiti, raspunse militareste Cornel ducand mana la frunte ca pentru salut in timp ce se afla intins pe spate in patul lui suprapus.

– Cand eram eu de varsta voastra…

– … umblati mai rau ca noi dupa fete, continua Cosmin vadit amuzat de aducerea-minte a supraveghetorului.

– Ba, ce destepti sunteti voi, capete seci. La culcare cu voi ca maine pe voi va trezesc primii. Poate nu va treziti, ca de nu… Hai, noapte buna, baieti.

Barbatul inchise usa dormitorului lasandu-i pe baieti pe intuneric, asa cum fusese si inainte de a intra el. Marius se ridica din patul din patul suprapus si incepu sa orbecaie pe intuneric dupa lucrurile lui, apoi se apuca sa isi intinda lenjeria de pat. Orbecaiala asta devenise un obicei la baietii din dormitor care evitau sa aprinda lumina pentru a nu trezi pe ceilalti din somn. Marius considera ca daca tot e intr-o scoala pentru deficienti de vedere n-ar strica sa invete sa se descurce putin si ca un nevazator. Erau zile in care mergea prin scoala cu ochii inchisi, numara usile, treptele, pipaia cu piciorul cimentul pe care calca, invatase pana si gaurile si denivelarile aflate in parchet. Intr-un final termina aranjatul lucrurilor pe intuneric si se baga sub patura. Plasa de sarma scartaia sub el in timp ce incerca sa-si gaseasca o pozitie in care sa poata adormi mai usor. Zgomotul il trezi pe Mihai care se rasti la el sa stea cuminte, dupa care intreba ce ore au a doua zi. Marius ii enumera materiile de a doua zi si le mai ura noapte buna inca o data.

Putina lumina care patrundea pe fereastra camerei lumina paturile suprapuse ale lui Cosmin si Cornel. Cornel era treaz, dar nu baga de seama zgomotul facut de Marius. Se gandea la Dana si la cat de ciudata i se parea ea. Apoi, , un gand care i se paru amuzant il facu sa zambeasca: ajunsese la concluzia ca nu-l deranja faptul ca i se parea ciudata, chiar ii placea sa o stie altfel decatcelelalte fete cu care umbla el. Ii placea parul ei lung, negru si des, mainile subtiri si osoase, cu degetele ei lungi, zambetul ei ori de cate ori il intalnea, amabilitatea si felul in care multumea de fiecare data cand el ii dadea ciocolata. Zambind ii ura in gand noapte buna si adormi, fara sa stie ca si ea facea la fel din patul ei aflat intr-unul din dormitoarele cu multe paturi de la parter.

Activitati de vacanta

Ciudat sau nu, m-am apucat de pictat serios. Mi-a luat toata amiaza  si cateva foi de hartie pt pictura aruncate la gunoi sa fac o glastra cu muscate care nu prea arata a muscate si cu frunze care nu arata a frunze de muscate. Glastra mi-a iesit rau, dar sunt multumita de ce a iesit, per ansamblu, fiind si prima mea incercare. Am stricat o groaza de culori (nici macar nu aveam culorile de care vorbeau cei din revista, asa ca am improvizat ca sa iasa ceva aproape asemanator cu cele de acolo), am spalat paleta de vreo 10 ori pt ca nu-mi iesea amestecul de culori… Se vede ca nici hartia n-a fost prinsa pt ca se indoaie… Cui nu-i place sa nu se uite! 😛

Nu cautati sa mariti poza, mai bine va uitati asa cum e ea, altfel ii veti vedea greselile. Departati-va de computer cu vreo 5 metri si apoi va uitati. :))

De retinut: E prima mea incercare. 😛

Cine vrea sa ne primeasca?

Suntem trei puisori (doua fetite si un baietel) fatati acum aproape 6 saptamani si vrem stapani iubitori. Ne cheama Negrita (cea neagra cu labute maro), Erin (cea alba cu pete negre si maro) si Buddy (cel maro cu pete crem si albe), dar stapanii ne pot chema asa cum vor ei, noi nu ne vom supara. Nu avem peddygree, dar suntem iubitori si alintati de toti stapanii din casa si de mama si surioara noastra mai mare. Nu avem vaccinurile facute, nu suntem deparazitati si nu avem nici carnete de sanatate, dar ne dorim mult de tot stapani care sa aiba grija de noi si care sa se joace cu noi.  Ne place sa fim liberi, asa ca ne-am dori ca stapanii nostrii sa nu ne lege si sa te tina in cusca. Daca ne vreti trimite-ti un email Taticai Vali (vitan_valik@yahoo.com) sau sunati-o la numarul de telefon 0746288081. Va va raspunde negresit si va va povesti despre noi.

O idee 2

– Seria intai la masa! Seria intai la masa!

Elevul de serviciu anunta cina pe holul din dreptul claselor. Copiii mici ieseau de la clase la auzul strigatului, iar cei mari se pregateau sa mearga si ei la masa.

– Ce avem la masa? intreba unul din elevii de liceu pe elevul de serviciu.

– Parizer si ghiveci.

Cel care tocmai aflase continua sa raspandeasca vestea, astfel incat cei care doreau sa mearga la masa o faceau numai pentru a primi felia de parizer si nu pentru a manca ghiveciul.

– Bleah! Iar ghiveci? Ce, suntem porci?

– Porci sunt ei ca ne dau asa mancare. Nu merg sa iau nici parizerul.

Cei care tocmai vorbeau erau doi elevi dintr-a zecea, Marius si Cosmin. Lor li se alatura inca un baiat inalt si blond, cu ochelari care zambea la cei doi.

– Ce, nu va place mancarea pentru porci?

– Mananca tu mancarea d-aia, Cornele. Tie poate iti prieste, mie nu.

– Lasa ma, mergem maine la director sa-i spunem sa nu ne mai dea asa ceva, e bine? spuse Cornel cu voce tare, ca pentru a fi auzit de instructoarea ce tocmai trecea prin dreptul lor.

– Nu va place, nu veniti la masa. Dupa ce ca scoala va ofera asa conditii de trai bune, aveti apa calda la discretie…

– Da, la spalator… replica Cornel.

– Sa ne imbolnavim de frig in curent din cauza geamurilor sparte… raspunse Marius.

– Mergeti la Arad. Vedeti voi acolo viata, fiti pe pace.

– Doamna Paula, dar dumneavoastra credeti ca pana acum am stat acasa? Tot dintr-un internat venim si noi. Acolo aveam televizoare in fiecare camera, si apa calda la discretie…

– Baieti, faceti cum vreti. Aveti dua optiuni: plecati la Arad, la Bucuresti sau la Cluj sau ramaneti.

– Din pacate nu noi am decis sa venim aici, raspunse Cosmin trist.

Instructoarea pleca de langa ei bombanind pentru sine de cat de nerecunoscatori sunt copii pentru eforturile scolii de a-i caza si de a-i educa. Copii, insa, nu se simteau multumiti de conditii. Erau numai de cateva saptamani in scoala si nu reuseau sa se acomodeze deloc. Mancarea buna despre care li se vorbise la Targul Frumos si conditiile mult laudate de cei de acolo lasau mult de dorit. Caldura inca nu era nevoie sa fie, insa isi puneau mari semne de intrebare cum va fi la iarna.

– Mai, eu ma gandesc serios sa ma transfer, spuse Cosmin trist ca nu va avea parte de masa de seara. Eu mor de foame cu mancarea asta a lor. Nu mai am mancare de acasa si pana cand voi ajunge la Constanta…

Mariul il batu prieteneste pe umar si incerca sa il linisteasca.

– Lasa ca mai am eu ceva snitele de de ieri. Ca si noi ne-am purtat ca niste porci infometati, am mancat aproape toata mancarea pe care am adus-o ieri de acasa.

– Ma’, daca nu te duci in fiecare saptamana acasa sa aduci mancare te strang de gat. In tine ne e baza sa nu murim de foame, auzi?

Lui Cosmin i se lumina putin fata, dar isi aduse aminte ca nu mai au paine, asa ca tristetea puse iar stapanire pe el. Cornel isi aminti si el de acelasi lucru si spuse cu voce tare ca nu au paine.

– Lasa ca se are Cosmin bine cu Jenica de la bucatarie. El o sa ne salveze, ca doar n-om manca snitele alea goale, ii raspunse Marius.

– Aia a fost ieri, nu mai e si azi. O sa vina maine iar. Dar las’ ca vobesc cu Musiu sa ne ia si noua cateva felii de paine de la masa, si Cosnel isi freca mainile de multumire pentru idee.

– Da, ba, sa stii ca Musiu ne salveaza. Dar cum ii zicem? Stiti ca asta nu ne da nimic…

Cornel il zari pe cel caruia ii spuneau Musiu si alerga spre el. I se spunea asa dun cauza sasaielii sale accentuate care dadea senzatia ca era un foarte bun vorbitor de limba franceza. In realitate nu stia o vorba. Era un barbat tanar, inalt, putin adus din spate, care nu avea cu mult peste varsta lor. Cei mai multi i se adresau folosind porecla, insa avea pretentia ca cei noi sa aiba respect pentru el, desi stia ca si ei ii spuneau Musiu.

– Domnu’ instructor, domnu’ instructor!

– Da baiete, ce e?

– Domnu’ instructor, va rugam frumos, puteti sa ne aduceti si noua niste paine? Cu mancarea din seara asta…

– Da, baieti, asa e. Aveti ceva mancare de acasa? Sa rog pe Ioana de la bucatarie sa va faca sandvisuri cu parizerul ala?

Marius se pregatea sa-i spuna sa le aduca doar painea, dar Cosmin, ros de foame, i-o lua inainte:

– Daca dumneavoastra credeti ca poate… si nu se supara…

– Bine baieti. Vino tu dupa mine si stai la usa din spate pana vine Ioana sa va dea painea.

Desene

Daca nu erau copii mei in viata mea nu m-as fi gandit sa ma apuc de asa ceva. Pana acum n-am facut asta ca sa iasa ceva, o faceam doar ca sa ma joc. Acum o dau inainte ca sa recuperez anii de scoala in care n-am putut desena si picta, scoala neavand asa ceva in programa scolara. Tot din cauza lor m-am apucat de studiat pictori si picturi, sa observ culori si nuante, sa visez modalitati de a amesteca culorile si de a face rost de ustensile care sa ma poata ajuta la desen si pictura. Se pare ca invat repede, asa cum invat cam tot ce trebuie sa fac cu copii. Trebuie sa capat incredere, sa imi dezmortesc degetele, sa imi formez ochiul (desi la 30 de ani e extrem de dificil) sa observe linii si sa invat sa ma concentrez pe o anumita zona si sa o dezvolt… Sunt incepator, asa ca rog pe cei care se uita si se pricep sa nu ma critice prea tare si sa imi arate unde am gresit.

Accident

Am patit asta ieri. M-a tras masina dupa ea vreo cativa metri, cred, dar destul cat sa capat cateva vanatai, sa-mi sparg arcada de la ochiul stang si sa ma julesc serios la genunchi si pe maini, iar ochelarii mi-au fost indoiti, dar nu sparti, asa ca i-am reparat singura. Nu patisem nimic serios, dar frica a pus stapanire pe mine cateva ore bune. Nu mi-am rupt nimic, am avut noroc. Am mai fost eu aproape de accident acum vreo 2 ani de am ajuns la a doua operatie, dar acum chiar am avut noroc ca nu s-a intamplat nimic serios. Nu avea rost sa merg la spital, nu ma durea decat deasupra ochiului, asa ca am mers acasa si m-am spalat. Probabil ca daca mai era cineva acasa cu mine as fi intrat in panica, asa m-am imbarbatat singura si am trecut mai usor peste frica. Vina a fost a soferului, care n-a vazut ca mai e cineva la usa din spate. Eram asa de constienta de ce mi se intampla incat deja asteptam terifiata sa treaca roata peste mine, insa nu s-a intamplat asa ceva. Degeaba se cearta oamenii cu soferii, ei tot baga oamenii de-a valma in maxi-taxi, doar vor lua mai multi bani. Sper sa le fie invatare de minte experienta de ieri. Iar daca nu invata minte nici acum le voi face reclamatie cu adevarat, sa ii usture. Insa multe nu se vor face, pt ca sunt singurele mijloace de trasport in comun catre Pitesti si din Pitesti catre Mioveni.

Vine vacantaaaa!!!!!

Da, chiar vine vacanta de Pasti. Vineri e ultima zi de scoala si apoi o sa trec la somn si la curatenia de Pasti. Abia astept! Mi-am propus sa fac, pe langa curatenie si mancare, ce-mi place si alte cateva proiecte de lectie ca sa recuperez timpul. Dupa vacanta ma apuc de invatat pt examenul din iulie. Insa, pana la vacanta, va invit sa trageti o fuga pe la Simfonia Lalelelor unde voi parcicipa si eu, sper, cu ceva frumos la standul Scopii Speciale Valea Mare-Stefanesti. Bine, lucrul ala e foarte frumos, insa nu stiu daca va fi expus, pt ca are o chicita, trebuie expus pe jos si nu atarnat, asa cum au cerut organizatorii. Am ceva emotii in asamblarea lui si nu stiu daca cei care il vor monta isi vor da seama care piesa merge unde. Nu stiu daca voi veni vineri, dar voi ajunge la expozitie. Oricum, indiferent daca va merge sau nu la expozitie, el tot va fi expus in scoala. Sper sa iasa ceva bani pe el cand (sau daca) va fi vandut.