Suprema genialitate a omului normal

Vorbeam cu o prietena despre sacrificiu si evolutie. Stiu, la prima vedere una nu are legatura cu cealalta, insa exista.

Lumea din jur nu prea stie sa faca sacrificii. In general trebuie sa renunti la ceva pentru a avea parte de altceva, insa nimeni nu se gandeste ca exista posibilitatea strecurarii lucrului la care ai renuntat printre lucrurile la care nu vrei sau nu trebuie sa renunti pentru a te simti cat de cat bine si la locul tau. Eu, de pilda, am cam renuntat la idealul personal de frumusete fizica. Sunt constienta ca mai mult de atat nu se poate, insa asta nu inseamna ca ma culc pe o ureche si am renuntat definitiv. Voi strecura tot timpul cate ceva care sa ma ajute sa ajustez cele care pot fi ajustate legate de aspectul meu. Insa nu pot renunta la intarirea spiritului si a capacitatilor psihice. Realizarile din ultimii 4 ani mi-au intarit convingerea ca trebuie sa pot sa am mai mult. Desenul e una din ele, asa cum si pseudoliteratura face parte din posibilitatile mele personale de autodezvoltare a spiritului. In ultimii ani am recuperat mult mintal si spiritual, si daca am mai avut parte si de caderi m-am adunat de prin cele departari si am mers mai departe.

Sunt o lenesa convinsa, asta e sigur. Si incapatanata pe deasupra. Toate astea fac parte din mine, si daca eu nu ma accept asa cum sunt atunci nu va putea nimeni sa ma accepte. Ca mai sunt nasuri care stramba in prezenta mea… asta e, pot fi ignorate. Nu poti multumi pe toti. Insa pe mine ma pot multumi si trebuie sa ma multumesc pentru ca alta sansa nu am. Nu exista fericire, nu cea suprema, insa am ajuns la concluzia ca sunt multumita cu mine. Acum vad ca se poate mai mult si trebuie sa am mai mult. Depresii vor mai fi, la fel si renuntari, insa voi avea mereu capacitatea de a ma aduna si de a merge mai departe, asa sau in orice alt fel voi fi, fizic si spiritual. Alta cale nu exista. In asta consta genialitatea omului normal. Nu trebuie sa mute muntii din loc pentru a iesi in evidenta, trebuie sa doar sa faca lucrurile care il misca pe el, care-i aduc satisfactie. Restul nu are nici o importanta.

Advertisements

16 Iunie 2013

“…I was a Flower of the mountain yes when I put the rose in my hair like the Andalusian girls used or shall I wear a red yes and how he kissed me under the Moorish wall and I thought well as well him as another and then I asked him with my eyes to ask again yes and then he asked me would I yes to say yes my mountain flower and first I put my arms around him yes and drew him down to me so he could feel my breasts all perfume yes and his heart was going like mad and yes I said yes I will Yes.”
— James Joyce, Ulysses (1922)

 

1005558_10152932767530296_1263381247_n

Esarfa

Fotografie0826

 

E doar o incercare nereusita. Ma stradui sa fac ceva frumos si sper sa merite efortul. Asa reusesc eu sa ma rup de cotidian si ma ajuta enorm. Mintea se goleste in timp ce mainile lucreaza, la inceput fara un tel anume. Telul apare dupa ceva timp (a aparut dupa doua zile in care incercam doar sa ma relaxez) si abia atunci am grija de felul in care va arata.

Lamai pe tipsie

Fotografie0821

Asta e titlul tabloului meu de final de an pentru Scoala Populara de Arte si Meserii. Mai am un an si apoi… habar n-am ce va fi. Bilantul anului asta de studiu a fost ca am invatat multe, am invatat forme, am invatat sa amestec culorile atunci cand imi lipseau nuantele necesare, am invatat sa lucrez pe panza si sa folosesc culorile de ulei. Singurul meu regret e ca nu reusesc sa invat chipurile. Evit sa desenez portrete tocmai pentru ca nu sunt capabila sa vad formele chipului uman. Pare usor la prima vedere, insa trebuie studiu ceva mai aprofundat si timp (mie imi lipseste timpul) ca sa fac tot ce trebuie. Chestia e ca pana in august va trebui sa imi gasesc ceva timp si pentru asta pentru ca am de facut doua icoane in ulei si tablou cu doua personaje.

Deci, cu ceva munca si cu lipsa mea de talent am reusit sa incropesc ceva care chiar imi place si de care imi va fi greu sa ma despart (fiind lucrarea de final de an trebuie lasata acolo pentru a fi notata si expusa. Ideea e ca in curand imi voi permite sa particip la expozitii de grup, lucru care ma incanta.