Si vreau sa o fac cum n-am mai facut-o de mult. Vreau sa simt ca ceea ce scriu ma umple pe mine, in primul rand, de simtaminte atunci cand recitesc. Nu ma vad ca pe un scriitor, un scriitor sanatos si cu credinta cuvantului o face mereu si in mai toate circumstantele. Ma uitam zilele trecute la un interviu pe Netflix luat lui Andrea Camilleri si mi-a ramas in minte ce spunea despre momentul lui de creatie: se face doar atunci cand in gandul, in mintea si in mediul lui e liniste si ordine. Eu nu le am, nu stiu sa fiu ordonata si linistita, desi tanjesc enorm dupa asta. Vreau sa ma asez si sa scriu mult, continuu, fara sa obosesc, fara sa simt ca nu am mancat sau nu am baut, fara sa simt ca obosesc, ca si cum doar asa as trai, doar asa as simti, ca si cum doar asa as fi fericita…
Da, imi doresc sa creez de parca asta ar fi singurul si cel din urma lucru pe care l-as face vreodata. Vreau sa scriu si vreau sa simt ca scriu cu toata fiinta mea, cu fiecare neuron care imi leaga ariile cerebrale, cu fiecare celula a corpului meu, cu fiecare alveola a plamanilor mei…
Si, mai ales, vreau sa scriu ca sa uit de mine. Asta e suprema mea fericire, asta e libertatea mea.
Valentina Vitan 