Remembering old times KISS

Si un bonus. Chiar daca a mai fost postat in blog.

Trezirea!

Un barbat imbracat in pijamale  si cu picioarele goale sta si se uita nedumerit in jur. Se pare ca nu stie unde se afla si tot deschide usile din calea sa. La un moment dat descopera un hol lung, iar la capatul lui se afla o alta usa pe care scrie “Birou”.  Timid, bate si deschide usa. In birou, asezat intr-un fotoliu, sta un batranel marunt si chel, cu privirea scrutatoare, extrem de energic si de nervos la vederea barbatului imbracat in pijamale.

– Buna ziua.

– Buna ziua. Mai e cineva dupa dumneavoastra? Stau aici de mult timp si ma gandesc ca ar fi bine sa plec si eu acasa.

– N-am vazut pe nimeni pe aici. Nu stiu unde ma aflu, nu stiu de ce sunt inca imbracat in pijamale…

– Cu totii avem aceleasi probleme, am mai discutat despre asta de multe ori si cu ceilalti dinaintea dumneavoastra. Deci, cu ce va pot ajuta?

– Ati putea sa-mi spuneti unde sunt? Ma invart in cerc si nu reusesc sa ajung la nici o concluzie. M-am trezit…

– Deci, cu ce va pot ajuta?! Spuneti clar si raspicat ce treaba aveti cu mine.

– Asta incerc sa va spun acum. M-am trezit de dimineata si nu…

– Va rog! Pierdem timpul de pomana. Cu ce va pot ajuta!?!

– Va rog sa ma lasati sa termin. Tot incerc sa va explic ceva ca sa mi se clarifice si mie in minte ce caut aici si unde sunt. Deci, eram in pijamale in patul meu…

– … Si v-ati trezit aici si…

– Va rog sa ma lasati!…

– Stim, aceeasi poveste la toti cei care intra in biroul asta. Va rog, luati acest formular si sa-l completati. trebuie sa stim cum va numiti ca sa va cautam in baza de date…

– Ciudat! Nu stiu cum ma numesc. Acum descopar cu stupoare ca nu stiu cum ma numesc. Ma lasati cateva secunde sa imi aduc aminte…

– Da, dar nu aici in birou. Iesiti afara si va puteti aseza la masa de langa birou ca sa scrieti.

– Da, dar n-am vazut nici o masa langa birou.

– Ba exista o masa si un scaun langa birou. Nu v-ati uitat dumneavoastra bine. Acum va rog sa iesiti si sa completati formularul.

– Va rog sa ma credeti, nu exista nici o …

– Va rog sa iesiti acum. Nu avem timp de pierdut.

…

Remembering old times Huey Lewis & The News

Desi multi nu ii stiti, poate i-ati auzit pe la radio. Pe mine ma ajutau sa nu ma plictisesc atunci cand, copil fiind, mi-era urat in casa singura.

Remembering olt times Steve Vai

The boy whose skin fell off

In seara asta l-am revazut pe Discovery Channel. Daca ar fi fost aprobata eutanasierea oamenilor stiu cu siguranta ca ar fi preferat asta decat sa se chinuie 36 de ani cu dureri ingrozitoare, neajutorat si dependent de oamenii din jurul lui. Dar daca ar fi fost acceptata acum n-ar fi existat acest film. Merita vazut pana la capat. E o lectie de viata pt toti muritorii.

Remembering old times Jeff Buckley

Remembering old times Billy Idol

Din nou despre avort

Se pare ca lumea asta inconjuratoare (vorbesc de strainatate) e cu susul in jos. Care mai de care militeaza pt ceva ce nu pare a avea un scop prea corect, nici fata de ei insisi si nici fata de cei pt care, spun ei, militeaza. Mi-e teama ca lupta impotriva avortului e pierduta. Daca este interzis nu inseamna ca nu se va mai practica, nu, doar ca se va vorbi foarte putin despre asta si se vor prezenta doar modelele negative de femei care au avortat. Oare exista oameni atat de cretini incat sa considere ca daca e abolit nu se mai practica, deci nu mai exista? Abolirea avortului inseamna si mai multe avorturi. Crestineste nu e sanatos sa ucizi, cu atat mai mult sa ucizi o viata care nici macar n-are viata. Unii oameni spun ca viata unui copil incepe cand e scos din uter, altii spun ca viata incepe cand ovulul e fecundat de spermatozoid. In orice fel ar incepe viata, nu e corect fata de bietele fiinte sa se nasca in medii fara nici un capatai. Oare cate mame isi vor abandona copii prin spitale si crese? Oare cati copii vor cunoaste privarea de parinti? Oare cate suflete vor suferi de pe urma acestei tampenii. De ce nu vad oamenii nevoia de a lasa lucrurile asa cum sunt acum? Sunt atatia copii fara parinti in lume. Sunt atatia parinti fara copii in lume. De ce doresc unii oameni sa controleze nasterile? De ce nu se accepta ideea ca mama este cea care decide daca naste copilul ei sau nu? Daca o mama e bolnava, a facut sex neprotejat si a ramas insarcinata, dar nu poate pastra copilul, sa fie bagata la inchisoare ca a facut sex neprotejat si a avortat? Oare sunt ei constienti cati copii pot iesi cu malformatii daca mama nu se protejeaza pt ca nu-si doreste sarcina? Oare sunt ei constienti cate cazuri de mame care isi abandoneaza copii prin gunoaie sunt in lumea asta?  Nu ii vor si incearca sa se descotoroseasca de ei cat mai repede cu putinta, folosind orice modalitate in acest sens.

Oricata educatie sexuala ar avea copii la scoala, indiferent de varsta la care incep ei sa studieze educatia sexuala, tot vor exista cazuri de avort. Sa luam Romania ca exemplu: Ministerul a dorit introducerea educatiei sexuale in scoli de la clasele primare. Profesorii, parintii si unii elevi s-au simtit jigniti ca trebuie sa studieze despre metodele de conceptie ale copiilor si n-au mai avut rabdare sa se ajunga si la metodele de contraceptie. In alte tari se face asta doar in prezenta parintilor care sunt obligati sa ii invete de mici ce inseamna toate astea. Insa exista cazuri in care parintii nu se simt in stare sa spuna povesti despre cum ajunge un spermatozoid intr-un ovul, si prefera ca scoala sa le ia povaraa asta de pe umeri. Dar ce te faci daca nici scoala nu face asta?! Gasesc ei motive, si sunt chiar foarte diverse. Printre ele, cele mai utilizate sunt: nu exista fonduri, nu are cine sa faca asta, daca exista cineva prefera sa nu faca din diferite motive, s.a.m.d. Si astfel, copii raman neinvatati, citind prin reviste interzise si invatand de la alti copii. Si, uite asa, apar fete minore insarcinate cu te miri cine, prea mici ca sa aiba grija de un copil al lor.

Viata e pretioasa, insa nu e la fel de pretioasa si pt un copil care creste si se stie al nimanui, abandonat, suferind. Da, sunt cazurile fericite in care ei sunt adoptati, insa ma intreb cati din ei au norocul asta. Din sutele de mii de copii abandonati, doar 15% au sansa sa fie adoptati. Sa faca un cretin care militeaza impotriva avortului socoteala si sa spuna cati au sansa asta. Dar nu, pe ei nu-i intereseaza. Ei sunt impotriva cu orice pret.

Daca o mama are nenorocul sa ramana insarcinata doar pt ca nu s-a protejat (Folositi prezervativul! El nu va protejeaza doar impotriva sarcinilor nedorite, ci si impotriva bolilor cu transmitere sexuala.) si il naste e condamnabila pt ca si-a parasit copilul si nu pt ca a avortat atunci cand a trebuit. Daca de-a lungul timpului toate femeile ar fi nascut copii pe care i-au avortat sa-si imagineze cineva care ar fi starea de fapt astazi.  Avortul e dureros, dar nu la fel de dureros ca faptul ca ai nascut si nu stii unde si cum iti traieste copilul, asta daca a reusit sa supravietuiasca.

Edgar Allan Poe

Sunase miezul nopţii, pierdut în cugetare,
Mai răsfoiam volume, uitate şi bizare,
Când cineva la uşe bătu uşor, uşor.
Era cam prin Decembrie, murindul foc, din umbre
Fantastice pe ziduri, svârlea contururi sumbre,
Iar eu cătam, zădarnic, în cărţi vreun ajutor.
La chinurile mele, la vechiul meu amor
La dânsa, tot la dânsa zbura a mea gândire,
La palida Lenora, a cărei strălucire
În lume n-are seamăn, şi căreia, în cer,
Chiar îngerii, Lenora îi zic. Dar ce mister,
Căci totul, chiar mişcarea perdelei de mătase,
O straşnică teroare în nervii mei băgase,
Şi ca să-mi ţin curajul, în mine singur zic:
“O fi vr’o cunoştinţă şi altceva nimic!”
Şi fără-a pierde vreme, strigai: “Vă cer iertare,
“Aproape adormisem când aţi bătut,
Şi-n stare n-am fost s-aud şi ápoi băteaţi încet de tot!”
Deschid, mă uit, dar nimeni, şi să pătrund nu pot
A nopţii întunecime. Ce vis ciudat mă-nşeală?
Strigai încet: Lenora!” Ecoul, cu sfială
Repetă scumpul nume, şi altceva nimic!
Am reintrat în casă, dar făr’ a pierde vreme
Acelaşi sunet vine, din nou să mă recheme.
Bătaia era clară. De astă dată-mi zic:
“S-aude la fereastră, acuma, deci, urmează
“Să luminăm misterul ce-atât mă torturează,
“Şi să vedem, nu-i vântul?…” Deschid, un corb măreţ,
Bătând frumos din aripi, se năpusti în casă,
Şi fără plecăciune, ca un baron se lasă
Pe bustul divei Pallas, privindu-mă-ndrăzneţ.

În faţa unui oaspe cu mutră de cucernic,
Şi negru ca ebenul, cercasem în zadar
Să stăpânesc un zâmbet, apoi, cu glas puternic,
Strigai: “Pe ţărmii nopţii ce nume prinţiar
Ai tu?” El, la-ntrebare, răspunse: “Niciodată!”

Răspunsul, pentru mine, era fără-nţeles,
Şi cine-avu prilejul a întâlni vreodată
O pasăre lugubră, şi noaptea mai ales
Când este în putere, să şadă cocoţată
Pe bustul divei Pallas, s-o cheme “Niciodată!”

Dar corbul numai două cuvinte-avu de zis
Şi parcă-ntregu-i suflet în ele şi-a închis!
Atunci şoptii: “Mulţi alţii s-au dus de lângă mine,
“Din cei iubiţi; ca mâine şi dânsul va zbura.
“Şi dânsul se va prinde în tristele ruine,
“Ca stolul de iluzii ce-atât mă-nconjura!”
Iar pasărea sinistră răspunse: “Niciodată!”

Desigur, aste vorbe le-a învăţat vreodată
De la un om de soartă şi ceruri prigonit,
Un om fără iluzii şi-atâta de zdrobit
Încât, văzându-şi viaţa de soartă blestemată,
Nu mai putea să spere în lume: “Niciodată!”
Trăsei, în a lui faţă, un scaun şi-ncercai
Să aflu ce-nţelege o pasăre ciudată
Şi slabă, şi stingheră, şi tristă, fără grai,
Printr-un refren ce vecinic răsună: “Niciodată!”

Nu-i mai vorbii, căci ochii ca flacăra-i ardeau
Şi cu săgeţi nestinse în suflet mă izbeau.
Şi ca să-i aflu gândul, am stat în nemişcare
Pe scaunul de plisă, albastru-violet,
Pe care se răsfrânge lumina-ncet încet,
Lumina sepulcrală din lampa suspendată,
Ce n-o va mai aprinde Lenora: “Niciodată!”

Atunci oftai mai liber, părea că prin văzduh
Pluteşte ca parfumul, al îngerilor duh;
“Oh! Crud şi mizerabil! – strigai atuncia – Domnul
Din toată omenirea pe mine m-a ales?
Oh! Bea, fără nesaţiu, divinul Nephemés
Şi uită pe Lenora, pe scumpa răposată!”
Iar corbul, grav şi rece, răspunse: “Niciodată!”

“Profete sau mai bine tu pasăre-a pieirii,
“Tu pasăre sau demon, în numele iubirii,
“Fiindcă Satan te mână în casa-mi dezolată,
“Răspunde-mi se mai află balsamuri la Gadei?”
Dar pasărea lugubră răspunse: “Niciodată!”

“Tu pasăre sau demon, profet, te jur pe zei,
“Pe zeii-n care credem şi eu şi tu cu mine,
“Oh, spune, al meu suflet aşteaptă de la tine.
“Voi mai vedea în ceruri pe tânăra curată,
“Lenora?” Însă corbul răspunse: “Niciodată!”
“Te du, răcnii atuncea, şi lasă-mă, te du
“Acolo unde Pluton, azilul îţi dădu.
“Un fulg să nu rămână din carnea-ţi blestemată,
“Să-mi mai aducă-aminte minciuna ce mi-ai spus.
“Mă lasă-n pustnicie, atâta am de spus.”
Dar corbul şi acuma răspunde: “Niciodată!”

Şi corbul, mut şi rece, cu aripile grele,
Pe bustul divei Pallas, deasupra uşii mele,
Încremenit rămase, iar ochii lui de foc
Lucesc ca ai Satanei şi al luminii joc,
Pe scânduri îi răsfrânge lumina blestemată,
Ce nu se va mai şterge acum şi “Niciodată!”

George Orwell

― Tovarăşi, aţi auzit deja despre visul ciudat pe care l-am avut azi-noapte. Dar am să vorbesc despre vis mai tîrziu. Am altceva de spus la început. Nu cred, tovarăşi, să mai am multe zile de trăit printre voi şi, înainte de a muri, socotesc de datoria mea să vă împărtăşesc înţelepciunea pe care am acumulat-o pînă acum. Am avut o viaţă lungă, am avut mult timp de gîndire pe cînd stăteam singur în cocina mea şi cred că pot spune că am înţeles natura vieţii pe acest pămînt mai bine ca oricare alt animal din ziua de azi. Acestea sînt lucrurile despre care vreau să vă vorbesc. Deci, tovarăşi, care este natura acestei vieţi a noastre? Să privim lucrurile în faţă: vieţile noastre sînt mizere, pline de trudă şi scurte. Ne naştem, primim exact atîta hrană cît să nu murim, iar aceia din­tre noi care sînt capabili s-o facă, sînt obligaţi să muncească pînă la ultima fărîmă de energie; şi, în clipa cînd foloasele pe care le aducem se sfîrşesc, sîn­tem măcelăriţi cu o cruzime înfiorătoare. Nici un ani­mal din Anglia nu cunoaşte ce sînt acelea fericirea sau tihna, după ce împlineşte vîrsta de un an. Nici un animal din Anglia nu este liber. Viaţa unui animal înseamnă mizerie şi sclavie: iată adevărul curat.

Dar, oare, asta ţine, pur şi simplu, de natura lu­crurilor? Se petrece, oare, acest lucru pentru că ţara asta a noastră este atît de săracă, încît nu se poate asigura o viaţă decentă celor care trăiesc în ea? Nu, tovarăşi, de o mie de ori nu! Pămîntul Angliei este fertil, clima ei este bună, ea e capabilă să ofere hrană din abundenţă unui număr de animale enorm faţă de cele care o locuiesc astăzi. Numai ferma asta a noas­tră ar putea întreţine o duzină de cai, douăzeci de vaci, sute de oi ― toate trăind într-un confort şi o demnitate care astăzi sînt aproape de neimaginat. Pentru ce, atunci, continuăm să trăim în aceste con­diţii de mizerie? Pentru că aproape întregul produs al muncii noastre ne este furat de fiinţele omeneşti. Iată, tovarăşi, răspunsul la toate problemele noastre. El se rezumă la un singur cuvînt: OMUL! Omul este singurul nostru duşman adevărat. Scoateţi Omul din scenă şi cauza fundamentală a foametei şi a muncii excesive este abolită pentru totdeauna.

Omul este singura fiinţă care consumă fără să producă. El nu dă lapte, nu face ouă, e prea slab ca să tragă plugul, nu poate fugi destul de repede ca să prindă iepuri. Cu toate astea, el e stăpîn peste toate animalele. El le pune la muncă şi le dă înapoi abia cît le este necesar ca să nu moară de foame; restul păstrează pentru el. Munca noastră este cea care lucrează pămîntul, balega noastră este cea care-l fertili­zează şi, totuşi, care dintre noi posedă mai mult decît propria-i piele? Voi, vacilor pe care vă văd în faţa mea, cîte mii de litri de lapte aţi dat anul trecut? Şi ce s-a-ntîmplat cu laptele acela care ar fi trebuit să hrănească viţeii voştri ca să crească puternici? Pînă la ultimul strop s-a scurs pe gîtlejurile duşmanilor noştri. Iar voi, găinilor, cîte ouă aţi făcut anul acesta şi cîte din aceste ouă au ajuns să dea pui? Toate cele­lalte au ajuns la piaţă ca să aducă bani lui Jones şi oamenilor lui. Şi tu, Clover, unde sînt cei patru mînji pe care i-ai născut şi care ar fi trebuit să-ţi fie sprijin şi bucurie la bătrîneţe? Fiecare a fost vîndut cînd a împlinit un an ― pe nici unul n-ai să-l mai vezi vreo­dată. Ca răsplată pentru cele patru naşteri şi pentru toată munca ta pe cîmp, ce ai altceva, afară de raţii şi de un loc în grajd?

Şi nici măcar vieţile de mizerie pe care le ducem nu ni se permite să le trăim pînă la soroacele lor na­turale. În ceea ce mă priveşte, nu mă plîng, pentru că fac parte dintre cei norocoşi. Am doisprezece ani şi am avut peste patru sute de copii. Aceasta este viaţa naturală a unui porc. Dar nici un animal nu scapă de cruzimea cuţitului pînă la urmă. Voi, porcii cei tineri îngrăşaţi pentru tăiere, pe care vă văd stînd în faţa mea, toţi o să vă sfîrşiţi vieţile urlînd, pe butuc, în mai puţin de un an. La această oroare toţi sîntem si­liţi să ajungem ― vaci, porci, găini, oi, toată lumea. Nici măcar caii sau cîinii nu au o soartă mai bună. Pe tine, Boxer, chiar în ziua cînd muşchii ăia tari ai tăi or să-şi piardă puterea, Jones o să te vîndă tăieto­rului de cai, care o să-ţi taie beregata şi o să te fiarbă pentru cîinii de vînătoare. Iar cîinilor, cînd îmbătrî­nesc şi le cad dinţii, Jones le leagă cîte o cărămidă de gît şi îi îneacă în iaz.

Şi atunci, tovarăşi, nu e la fel de limpede ca lu­mina zilei că tot răul acestei vieţi a noastre izvorăşte din tirania fiinţelor omeneşti? Numai dacă scăpăm de Om, numai atunci produsul muncii noastre o să ne aparţină. Aproape peste noapte putem deveni bogaţi şi liberi. Şi atunci, ce trebuie să facem? Ce? Să mun­cim zi şi noapte, trup şi suflet, pentru răsturnarea ra­sei omeneşti! Iată mesajul meu către voi, tovarăşi: REVOLUŢIE! Nu ştiu cînd o să vină această revolu­ţie, poate într-o săptămînă, poate într-o sută de ani, dar ştiu, la fel de sigur cum văd paiele astea sub pi­cioarele mele, că, mai devreme sau mai tîrziu, se va face dreptate. Fixaţi-vă acest lucru în minţi, tovarăşi, în puţinul care v-a mai rămas de trăit! Şi, mai mult decît orice, transmiteţi acest mesaj al meu celor ce vor veni după voi, aşa încît generaţiile viitoare să ducă mai departe lupta, pînă la victorie.

Şi nu uitaţi, tovarăşi, că hotărîrea nu trebuie să vă părăsească niciodată. Nici un argument să nu vă rătăcească. Nu ascultaţi niciodată cînd o să vi se spună că omul şi animalele au interese comune şi că prosperitatea unuia înseamnă prosperitatea celorlalte. Toate astea sînt minciuni. Omul nu serveşte nicio­dată interesele vreunei alte creaturi, în afară de el în­suşi. Iar între noi, animalele, să fie o unitate perfectă, o tovărăşie perfectă în luptă. Toţi oamenii sînt duş­mani. Toate animalele sînt tovarăşe!

În acel moment izbucni o gălăgie cumplită. În timp ce Seniorul vorbea, patru şobolani mari. se tîrî­seră afară din găurile lor şi stăteau pe labele din spate, ascultîndu-i. Cîinii îi zăriră dintr-o ochire şi doar printr-un salt fulgerător înspre găuri izbutiră şo­bolanii să scape cu viaţă. Seniorul îşi înalţă copita pentru a face linişte:

― Tovarăşi, zise el, iată o problemă care trebuie rezolvată. Animalele sălbatice, cum ar fi şobolanii şi iepurii de cîmp ― sînt ele prietenii ori duşmanii noştri? Să supunem la vot. Pun în faţa adunării această întrebare: sînt şobolanii tovarăşi?

Votul hotărî imediat, cu o majoritate covîrşitoare, că şobolanii erau tovarăşi. Numai patru dintre ani­male se împotriviră, cei trei cîini plus pisica, descope­rită, însă, mai tîrziu, că votase şi pro şi contra. Se­niorul continuă:

― Mai am puţine lucruri de spus. Repet: nu vă uitaţi niciodată datoria de duşmănie faţă de Om şi toate cele legate de el. Oricine merge pe patru pi­cioare, sau are aripi, este prieten. Oricine merge pe două picioare este duşman. Şi ţineţi minte şi faptul că, luptînd împotriva Omului, nu trebuie să ajungem să semănăm cu el. Chiar după ce l-aţi învins, nu-i adoptaţi viciile. Nici un animal nu trebuie să trăiască vreodată într-o casă, sau să doarmă într-un pat, sau să poarte haine, sau să bea alcool, sau să fumeze tu­tun, sau să se atingă de bani, sau să se angajeze în comerţ. Toate obiceiurile Omului sînt rele. Şi, mai mult decît orice altceva, nici un animal nu trebuie vreodată să fie stăpîn peste alte fiinţe ca şi el. Slabe ori puternice, inteligente ori simple, noi, animalele, sîntem fraţi. Nici un animal nu trebuie vreodată să ucidă vreun alt animal. Toate animalele sînt egale.