Societatea asta!

http://www.libertatea.ro/detalii/articol/femeie-barba-mustata-shiita-415602.html

E altfel, isi accepta situatia, Ce e rau in a nu se incadra intr-un tipar idiot impus de societate?! E asa cum vrea ea sa fie si nimic mai mult. Credinta siita interzice schimbarea sexului, deci e o problema hormonala. Chestia e ca fiecare trebuie sa accepte ceea ce e fara sa existe pericolul de a fi judecat de ceilalti. Nici nu va dati seama cate milioane de femei au probleme hormonale grave si sunt dispuse sa arunce miliarde doar pt a deveni si mai frustrate de problema, ca apoi sa se trezeasca cu cancer de piele sau alt tip de cancer pt ca societatea nu a aceptat felul in care arata. Se pare ca omenirea prefera sa moara decat sa arate ceea ce e cu adevarat.  Nu e cazul sa ne raportam la un sablon care va face din noi niste marionete sau roboti fara caracter si constiinta de sine, gata sa indeplineasca sarcinile si atat.

Pt ca mamele si-au invatat fetitele sa se faca cat mai placute barbatilor femeile au ajuns sa fie cat mai lipsite de naturalete. Ce e rau intr-o boala? Boala nu te schimba in interior. Uneori boala te completeaza, iar cand exista atractie oamenii pot arata oricum.

Advertisements

Cam asa suntem noi, ca taranul asta

“Arendașul roman” de  I. L. Caragiale
— Și zici că te-am încărcat cu zece zile de prașilă, măi Ioane, așa?

— Păi?… eu știu că le-am făcut.

— În doi ani de când sunt aici, numai tu nu te-ai dat pe brazdă, așa?

— Păi, cocoane, am casă grea…

— Apoi eu n-am casă grea, măi Ioane? Vezi bine, patru copii aci, două fete la oraș în pension…

— Auleo, ai și la oraș!!

— Doi băieți la Paris…

— Săracii de noi!!

— Vezi că și eu am greutăți, mă Ioane.

— Da, cocoane, însă eu zic că fiecare să-și crească copiii.

— Apăi eu ți-i dau ție să-i crești, mă Ioane?

— Nu, cocoane, dar cu prașila, drept și drept.

— Stăi să-ți dau eu drept, mă Ioane. Se apropie de țăran și începe să-i care la pumni în cap. Țăranul iese năucit și se duce la primărie să se jeluiască. După un ceas se ivește primarul cu căciula în mână la poarta boierului.

— Dar ce-a făcut blestematul ăla de Ion, cocoane?

— Nu-i treaba ta, primarule; ia vezi să am mâne oameni la muncă, și nu uita de datoria aia, știi, c-apoi…

— Bine, cocoane, sărut mâna.

A doua zi Ion se duce cu o petiție la subprefect; acesta pune rezoluție, recomandând petiția primarului.

Primarul, văzând pecetea tactului, zice țăranului:

— Ce mi-o dai mie? Arat-o boierului.

— Ce, să mă bată iar? Arată-i-o dumneata.

— Ba eu nu mă duc la el, că m-apucă de datorie.

Țăranul se duce la târg cu chirie și dă o hârtie prefectului, jeluindu-se de încărcarea la datorie din partea arendașului și de bătaie.

Prefectul nu-și mai vede capul de treburi, căci e aproape să se declare o dizidență în partidul local guvernamental, și dacă guvernul pierde câțiva partizani, pierde și el funcția și… are familie grea.

Deci, recomandă subprefectului plângerea țăranului. Și subprefectul, având de regulat oarecare interese private cu arendașul, trimite pe țăran acasă, spunându-i că-l ajunge pe drum.

Și-l ajunge în adevăr și-l și lasă.

Sosind în comună, trage firește la arendaș.

Mănâncă, bea bine, doarme un ceas, două, vine la primărie la braț cu arendașul și cheamă pe țăranul cu hârtia la cercetare.

Îndată ce țăranul se ivește, arendașul, roșu de furie, începe să-i strige:

— Opincarule, mămăligarule, țopârlanule, să mă dai tu pe mine în vileag?!…

Se apropie încet de el și începe să-i care la pumni în cap. Subprefectul zice cu blândețe:

— Cocoane Arghir, cocoane Arghir…

Însă arendașul e prea mânios ca să-l audă. Dă înainte și tocmai după ce obosește, iese pe ușă răcnind:

— Să te saturi de cercetare!

Când țăranul își mai vine puțin în fire, subprefectul îl întreabă:

— Ei, ia spune, cum a fost…

— Păi dumneata nu văzuși?

— Lasă asta, ailaltă.

— Ailaltă întocmai ca și asta, încă una și zac toată vara și la iarnă mor de foame. Mai bine îi fac acele zece zile și Dumnezeu o ști…

— Ei, uite așa mai vii d-acasă; măi omule, când țăranii și arendașul trăiesc bine, le merge cu spor la toți; înțelegerea, dragostea între săteni și arendași este mana lui Dumnezeu pentru unii și pentru alții… că, nu-nțelegi tu?… omul cu bine și cu pace, mă-nțelegi, devine că poate pentru ca să, mă-nțelegi, să… cum să zic.?… să… în sfârșit, să fie toate cu bine și cu pace.

Și tot așa, un ceas întreg, subprefectul îi dă sfaturi, neuitând a vorbi de grija guvernului pentru țărani, de legile ce face guvernului pentru apărarea țăranilor ș.cl., ș.cl.

Apoi face un raport prefectului, răspunzând la rezoluție că părțile s-au împăcat.