E o minune de fata, am momente in care ma uit la ea cu atat de mult drag incat imi vine sa o imbratisez. Nu e singura, mai toti copiii cu care lucrez au cate ceva care ma atrage, dar Roxi e cea de la care primesc satisfactii mai multe si mai dese. Lucram din septembrie si imi place, chiar daca, din cand in cand, ne mai frustram una pe alta. Evolueaza, greoi, dar o face senin si asta ma incanta enorm. Imi doresc sa pot sa lucrez cu ea cat mai mult timp posibil.
Azi m-a facut sa lacrimez de bucurie. Am mai avut copii care m-au emotionat atat de mult prin efortul pe care il depun, insa Roxi e un caz oarecum mai aparte. Pur si simplu mi-a demonstrat ca stie, ca vrea sa stie si ca poate. Nu i-am cerut eu, mi-a aratat ea, adica mi-a demonstrat ca stie dar ca imi arata atunci cand vrea ea si simte sa faca asta, nu cand vreau eu. O ador, pur si simplu o ador, are o personalitate foarte puternica si e de o incapatanare mare, dar si eu sunt si nu ma dau batuta usor. Datorita ei am inceput sa ma documentez din ce in ce mai mult, sa vreau sa caut materiale din ce in ce mai diverse, sa nascocesc materiale pentru a o ajuta sa invete. Ma leg de orice idee, imi petrec seri gandindu-ma ce as mai putea aduce nou in predare si care ar fi momentele prielnice pentru acele lucruri noi. E mult de munca si se vede efortul tuturor in ceea ce ea cunoaste, insa eu, cel putin, sunt sigura ca voi invata alaturi de ea. Resurse sunt de toate partile, e nevoie de dorinta si de intelegere.
Valentina Vitan 