Domnului X cu dedicatie

Vad ca tot mai multi oameni isi dau cu parerea despre comportamentele unora pe care nu ii vor vedea niciodata. Singura lor scuza e ca e de ajuns sa ii stie de pe net ca sa isi dea seama ce fel de oameni sunt. E usor sa iti imaginezi comportamentul unui om pe care il stii de cateva zile de pe net si cum te dai mare psiholog in nu stiu ce tara (ca sa te dai mare ca faci oaia/capra/boul/vaca in patru prin strainataturi) mai si pui si diagnostic. M-am saturat de oameni de genul asta.

Cica urasc prea mult. Imi pare rau sa afli ca n-am urat in viata mea decat de 2 ori din motive extrem de serioase in momentul ala, dar n-ai sa stii tu despre ce e vorba niciodata pt ca nu e treaba ta. Nu sunt un om care uraste, nu detest pe nimeni si nu am mila decat pt oamenii care chiar au nevoie de ajutor, iar atunci cand au nevoie de ajutor voi face tot ce pot ca sa ii ajut. Nu suport oamenii care se victimizeaza asa, ca tine. Indiferent cat rau ti-a facut tie tara asta si oamenii din ea nu trebuie sa te comporti ca un tembel si sa o faci de cacao pe unde umblii tu.

Cica sunt ciudata. Am mai auzit eu asta de vreo cateva ori de la oameni diferiti. Ce stii tu ca sunt eu sau nu? Doar pt ca nu sunt un om care sa iti aprobe vederile politice, economice, sociale sau mai stiu eu ce alt fel de vederi nu inseamna ca sunt ciudata. E treaba mea cum ma comport, e treaba mea ce cred si ce accept bun pt mine in comportamentul celorlalti cu care intru in contact. Ma enerveaza ca citesti printre randuri acolo unde chiar nu ai ce citi, tragi concluzii fara sa auzi tot argumentul, accepti doar ce iti face tie bine… Halal psiholog!

Cica sunt ignoranta. Doar pt ca nu stiu mai nimic din domeniul tau de activitate nu inseamna ca sunt ignoranta. Pot foarte bine sa te numesc si eu ignorant pt ca nu stii nimic din domeniul meu de activitate. Stii cum se numeste asta? Uite, iti dau un termen nou pt tine: PROSTIE! Ce, nu-l stiai? Treaba ta. Il poti cauta in dictionar daca nu stii ce inseamna. Nu ma poti numi ignoranta ca n-am avut ocazia sa studiez oamenii pe care tu i-ai studiat sau pretinzi ca i-ai studiat. Plus de asta, mai ai si pretentia ca iti impui cunostintele celor cu care intri in contact. Poate ca cei cu care intri in contact tu te vor si idolatriza, mai stii? Daca imi aduci argumente solide ca sa ma faci sa pot accepta ideile tale promit ca daca mori ca Michael Jackson iti ridic statuie in fata blocului meu. Sa stii ca am si loc bun pt asta. Promit sa alung pe toti cei care vor sa lipeasca afise pe statuie ca nu cumva sa iti pateze buna reputatie de Neica-Nimeni arhi-ultra-necunoscut.

Si ultima si cu asta am incheiat. Data viitoare sa inveti LIMBA ROMANA cum se cuvine. Pe cei care scriu ca tine si imi sunt simpatici nu ii atentionez sa fie atenti la cum se scrie corect in limba romana, insa tie iti atrag atentia, biet nea cocalar iubitor de manele. Romani ca tine am vazut multi, sa stii, insa sunt putini cei care isi pastreaza romanismul in ei, iar eu cu oameni de genul asta ma mandresc.

PS Oare oamenii aia cu care te lauzi ca ii tratezi stiu ca divulgi secrete? Daca afla cineva s-a zis cu tine. Cred ca daca ar afla despre ce faci tu in timpul liber ar insemna sa nu mai ai parte de clienti in vecii vecilor, AMIN!

Advertisements

Jurnal de student – “Curs de ganduri”

– … Modalitatile de realizare a studiului limbii si literaturii romane capata o mai buna intelegere in masura in care studiile de specialitate devin concepte-cheie limpezi…

“N-am chef sa scriu azi. Toti turuie ca apucatii si noi trebuie sa scriem. Azi prefer sa stau si sa ma uit. Uite, am scris doar cateva randuri. Mai bine tineam pagina curata ca sa fac desene pe ea. De cand cu facultatea asta nu mai am timp liber deloc, nici macar ca sa visez. Vin obosita acasa si cand ma asez in pat adorm imediat. Imainte de BAC stateam cu ochii deschisi ore intregi inainte de a adormi si-mi inchipuiam cum voi merge eu in excursii la Londra si cum voi invata eu accentul britanic… Ce dulce e engleza britanica. Nimic nu suna mai frumos. Toata regalitatea aia, toti oamenii aceia… Mi-i inchipui oameni de onoare, cu caractere nobile, ce-i drept putin inchistati de regalitate, dar atenti si joviali… Asa-mi sunt de dragi oamenii de acolo. Cat de frumos trebuie sa se poarte un britanic. Uite, asta-mi lipseste mie, prestanta unui om din Marea Britanie: vertical, amuzant, simpatic, ironic pana in maduva oaselor. Nu ca n-as fi amuzanta, ironica si simpatica.”

– … Metoda este un mod deliberat de organizare a continutului predat, orientat spre a dirija invatarea, ca urmare a unei relationari, implicari si interactiuni a profesorului cu elevii…

“Vreau sa plec acasa! Mi-e sete, si mi-e frig, si mi-e foame. Si incepe sa ploua si eu n-am umbrela! Mi-e ciuda ca mi-a luat-o tata de dimineata. Acum ce ma fac fara umbrela? Aia e umbrela mea, o vreau inapoi! Pana acasa o sa ma fac fleasca… si o sa racesc… si o sa dau vina pe tata… Dar daca stau acasa trebuie sa imi ia medicamente si nu vreau sa iau medicamente. Dar o sa-mi faca ceai cu multa lamaie, asa cum imi place mie. Si o sa puna un pliculet de zahar vanilat in ceai… Hmmm! Ce bun e ceaiul cu lamaie si zahar vanilat. E bun si in cafea, dar eu nu beau cafea. Mi-e friiiig!! Vreau acasa! Vreau acasa! Vreau acasa! Oare daca ma ridic acum si ies din clasa ce se intampla? O sa spun ca m-am saturat de cursul lui si o sa imi puna absenta. Dar n-are cum sa imi puna absenta ca deja am semnat de prezenta. Dar poate sa imi taie numele din lista. Nu, mai bine raman. Imi pun geaca in spate ca sa-mi tina cald si stau aici. Mi-e frig la picioare, dar nu-i nimic. O sa le misc ca sa ma incalzesc si n-o sa-mi mai fie asa frig.”

– Luiza, de ce nu scrii? Ai ramas in urma?

– Da, am ramas in urma, dar nici nu mai puteam sa scriu ca-mi inghetasera mainile.

– Lasa ca iti dau eu cursul sa il tragi la xerox dupa ce se termina cursul.

– Multumesc, esti draguta ca intotdeauna. Ti-l aduc maine, e bine?

– Poti sa-l pastrezi mai mult timp daca vrei. Mai sunt 3 saptamani pana la examen si nu ma grabesc sa invat acum. Nu se apuca nimeni sa invete acum pt examene.

“Ce fata buna e Valentina. Un om bun, dar care poate fi luat de prost cateodata de prea multa bunatate. Oare de ce oamenii buni sunt considerati prosti? Doar pentru ca ajuta? Dar oare nu de asta e nevoie? Oare de ce se imparte lumea elevilor si a studentilor in tocilari si ceilalti? Adevarul e ca un om care e in stare sa invete repede folosind orice mijloace de invatare e considerat un tocilar si tratat ca atare. Se pare ca astia nu au forta fizica, dar cat de rau se inseala omenirea. O forta psihica este mult mai puternica decat o forta fizica. Sa ai capacitatea de a trece peste orice obstacol dureros si greu si sa nu ai nevoie de ajutor psihic sau medicamentos, sau sa nu recurgi la vicii ca sa spui ca te ajuta sa treci peste ele, e un lucru mai mult decat bun. Asta inseamna sa fi puternic: sa iti duci singur problemele de orice tip ar fi ele, sa le rezolvi cat mai bine in folosul tau, sa ai grija de o familie fara sa te plangi de cat de greu iti e, sa ai un serviciu stresant, dar sa nu aduci acasa problemele de la serviciu ca sa iti indispui familia si sa nu recurgi la vicii. Asa inseamna om puternic. Asta imi doresc si eu pentru mine si pentru cel care va fi langa mine, insa n-am prea intalnit baieti care sa nu fumeze sau sa nu bea. Cel care le are pe amandoua e prea mult deja. Mi-ar fi mie greu sa il suport langa mine.”

– … Este absolut necesara operatia de sinteza, pentru ca in acest mod se realizeaza intelegerea logica a alcatuirii enuntului si a mesajului. Gata, sunteti liberi. Maine avem seminar, nu? Vreau sa va vad fisele didactice pe care v-am spus sa le faceti saptamana trecuta. Sau nu v-am zis voua? Cred ca era cealalta grupa…

“Si sa merg acasa, sa-mi beau ceaiul si sa ma bag in pat sa dorm. Abia astept. Si maine o alta zi. oh, de-ar veni mai repede weekendul.”

– Stai sa-ti dau cursul sa-l tragi la xerox.

– Multumesc. Uitasem de el. Ti-l aduc maine dimineata. Asta in caz ca mai gasesc vreun xerox deschis la ora asta, dar vad eu cum fac. Multumesc inca o data. Pe maine.

– Pe maine.

Poveste cu intentie de furt

Va imaginati cum arata o piticanie de vreo 10-12 ani cu gandul la furt? Mica, aproape rahitica, tigancusa, frumusica, needucata, imbracata tipator… pusa pe furt. Dar atat de pusa pe furt incat a fost in stare sa ma urmareasca tot drumul. E ciudat sa mergi cu urmaritorul tau aproape umar la umar, sa arunci priviri revoltate asupra lui, ingrijorata ca nu cumva pe la un colt de bloc sa mai apara si altii, de data asta oameni maturi. Norocul meu a fost ca a fost doar ea si n-a avut sansa sa-mi fure nimic din geanta. Ii vezi mici si needucati, insa au o minte foarte iscoditoare, cautand din minut in minut un moment de neatentie care sa-i ajute sa ia ce si-au propus sa ia. Isi propusese sa imi ia telefonul, vechi de vreun an, cu baterie slabita de atata folosire, desi e Nokia… Arata cam sofisticat el, bietul, dar nu e. Cand a vazut ca nu poate sa faca nimic a plecat injurandu-ma de mama focului si facandu-ma in toate felurile. Si ca sa fie treaba treaba, a ajuns in spatele blocului unde stau si a inceput sa povesteasca oamenilor de acolo ca eu i-am furat ei geanta si ca de asta s-a tinut dupa mine. In mintea mea ma gandeam ca mi-a strecurat ea ceva in geanta ca sa-si sustina acuzatia, insa nu era nimic strain acolo. Apoi a inceput sa spuna ca merge la politie sa spuna ca i-am furat geanta, insa n-am mai stata sa vad ce se intampla. Ma saturasem de tot circul care se facuse in jurul fetei si in jurul meu si am plecat. Azi am asteptat sa vina politia la usa la mine, sau in cel mai rau caz, cineva de-al fetei ca sa-mi ceara socoteala. As spune ca nici eu nu sunt intreaga la minte. Un singur lucru nu l-am facut: n-am pus-o la punct. Urasc sa cert copii, cat despre batut copii, nici nu mai trebuie sa vorbesc. Mi-am imaginat ca daca ea ar fi unul din viitorii mei elevi si as certa-o ar veni cu parintii si as da socoteala indiferent de ce fapta a facut fata. Apoi, n-a fost bine nici ca n-am pus-o la punct. I-am spus clar ca stiu ca se tine dupa mine cu intentia de a fura, dar ea n-a renuntat in ruptul capului. A ajuns in zona in care eu locuiesc si mi-am dat seama ca s-a ratacit, dar ea a continuat sa mearga langa mine (ca numai urmarit nu se numea) cu gandul ca poate i-o pica ceva. Singurul meu gand era ca ea e un copil si ca orice as face trebuie sa ma gandesc in primul rand la asta. Politia nu era o alternativa pentru ea. Daca am fi ajuns acolo ar fi primit bataie, ori asta nu era deloc un lucru bun pentru ea. Plus ca fapta nici n-a fost dusa la indeplinire, asa ca n-aveam de ce sa ajung la politie.

Ma intreb ce parinti fac din viata lor o cariera din a-si educa copii sa fure. Cei cu care am vorbit si care m-au intrebat de incident sustineau sus si tare ca e tiganca si toti tiganii fura. E grav sa sustii asa ceva. Atata discriminare din cauza unei istorii etnice nedrepte pentru bietele fapturi. Nu poate spune nimeni ca daca esti tigan trebuie neaparat sa furi. Poti fi oricine, te poti naste in orice tara, sa fi orice etnie si poti fura la fel de bine. Acum referindu-ma la tigani: copii nu fac altceva in viata. Cei mai multi nu au nici o sansa sa se integreze social. Nu pot pentru ca nu vor ei si nici societatea nu-i accepta. Eticheta, fir-ar ea de eticheta, este cea care face pe oricine sa evite oameni din etnia rroma. Din pacate traim intr-o lume in care eticheta este pusa si indiferent ce faci in viata esti privit doar in felul in care ai fost perceput prima data.

Jurnalul unui student – “Nevoia de carte”

Un student cu aer de boem intra intr-un anticariat. Aerul lui boem se transforma in placere, o placere atat de mare incat chipul lui se lumineaza. Anticarul, un batranel inalt si osos, se lumineaza si el la fata cand il vede pe tanar. Se pare ca se cunosc si isi pastreaza un respect reciproc pentru ca tanarul se indreapta rapid cu mana intinsa catre tejgheaua unde batranul isi vinde cartile ca si cum salutul intre ei ar fi cel mai important lucru pentru tanar.

– Buna ziua.

– Buna ziua. Cu ce va servim azi?

– Acelasi lucru ca intotdeauna: carte.

“Sunt unii oameni ahtiati dupa carte, carte de orice fel, orice marime, orice grad de dificultate. In anticariat am sansa sa gasesc de cele mai multe ori ce vreau. Ma vad inconjurat de carti si parca nimic nu exista pe lumea asta decat paginile, miliardele de pagini din milioanele de carti. Ador mirosul lor. Nimic din lume nu e mai frumos decat o carte, un gand scris de cineva pe care te obligi sa il studiezi inainte pentru a-i intelege opera. Parca mi-e si teama sa respir intre atatea cuvinte, extrem de multe cuvinte, asezate pe hartie, tiparite…”

– Saptamana asta vreau Toma D’Aquino. Ca de fiecare data, sunt dispus sa platesc oricat pentru carte.

– Da, va inteleg. Sunteti tanar si aveti nevoie de cunoastere. Va vad intr-adevar pasionat de carte si asta nu e deloc rau. E ciudat sa va intreb eu, un anticar, dar de ce atata carte?  Ce va inspira cartea?

– Cartea inseamna totul. Ma vad aici, intre atatea rafturi pline si le-as cumpara pe toate. Am nevoie de carte ca de aer. Cartea inseamna gandurile cuiva care a avut atata putere intelectuala incat sa si le astearna pe hartie. E greu sa spui cu adevarat ce gandesti, insa un scriitor nu ezita sa faca asta indiferent de cate piedici intalneste in drumul lui spre publicare. Cartea are suflet, a fost atinsa de zeci si sute de oameni, i-au sorbit literele, au fost bucurosi sau tristi… Eu asta caut in carti: sufletul oamenilor, nevoia lor de a intelege si de a invata. O carte n-o citesti ca sa o uiti mai apoi, o carte o iubesti ca pe o amanta pasionala. Vei gasi in ea orice, mai putin dezamagire. Plus ca e un prilej prielnic sa iti dezvolti imaginatia. Daca se intampla sa nu-ti placa o carte e pentru ca nu ai stat indeajuns sa o studiezi, sa iti imaginezi starile prin care acei oameni, scriitori si personaje, trec ca tu sa poti citi despre ei.

– Cred ca un om ca dumneavoastra isi defineste studiul. Ce studiati?

– Literele. Cineva mi-ar spune in gluma ca eu abia incep sa invat pe A si pe B, insa eu studiez felul in care ele au reusit sa influenteze viata oamenilor.

– E atata pasiune in vorbele dumneavoastra. Cred ca v-ati simti implinit daca ati lucra intr-o biblioteca, asa-i?

– Nu, nu intr-o biblioteca. Nu suport sa stiu ca imprumut cartile unui ignorant sau unui pustan care o va rasfoi doar ca sa spuna ca a inteles esentialul. Prefer sa am biblioteca mea acasa. Deci, aveti Toma D’Aquino?

– Da, avem un volum aici, insa e prafuit si…

– N-are nimic. Voi avea eu grija sa prinda stralucirea de care are nevoie. Ce volum este?

– Summa Theologiae. E veche si costa cam mult… Dar stiti ce? Dumneavoastra o veti primi cadou de la mine. N-are importanta cat costa.

Tanarul il priveste neincrezator pe anticar.

– Nu, nu pot lua cartea fara sa platesc. Aici e munca a foarte multi oameni. Nu pot primi aceasta carte si nici una din carti pe gratis, fie chiar si sub forma de cadou. Deci, cat costa?

– Dati cat credeti ca puteti da pe ea, atunci.

Tanatul student se uita la ea. Scoate din buzunar toti banii pe care ii avea la el si spune:

– Va dau tot ce am acum la mine. O asemenea carte e nepretuita.

Batranul anticar se uita la el cu emotie si alege o moneda din tot teancul de bani de pe tejghea.

– O carte ca aceasta e nepretuita pt cel care o iubeste, insa nu si pentu cel care e in stare sa o vanda.

Cu lacrimi in ochii, tanarul bucuros de noua achizitie isi strange restul de bani de pe tejghea si cu cartea in mana se indreapta spre usa.

– Azi voi avea o zi superba, il voi descoperi pe Dumnezeu. O zi buna. La revedere.

– O zi buna si dumneavoastra.

Despre… frustrari acumulate

Da, azi am chef sa vorbesc despre ceva pe care-l tin in mine de cateva luni bune. Nu, nu sunt insarcinata, nici n-as avea cum. Vroiam sa scriu despre o tampenie, ciudata in felul ei: prietenia si sperantele ca s-ar putea transforma si in altceva. Vorbesc de prietenia care duce la o relatie de orice fel, nu la cea ce duce la indiferenta sau ura. Greu, nu? Poate, dar asta se intampla mereu, cu oricine, oricum. O sa imi atrag critici, cineva o sa dicute cu altcineva despre asta… Si ce?! Ma simt indreptatita sa fac asta. Dar stiti ce? I don’t give a damn! Chiar nu-mi pasa, la fel cum nu mi-a pasat niciodata cu adevarat despre ce s-ar discuta despre mine. E liber fiecare sa vorbeasca ce vrea, despre cine vrea si cum vrea. Dreptul la libera “expresie” i-as spune, desi se numeste barfa toata ziua.

OK, sa incepem cu ceva numai cu inceputul nu. Sunt trista, trista ca n-am fost in stare sa ma abtin. I-am spus asta unui “el” si s-a ascuns. Incerc sa vad partea omeneasca a situatiei si ma vad indreptatita sa fi ajuns la faza asta. Nu sunt prima si nici ultima care pateste asta, insa mi-e greu fara “el”. Cand cineva incepe o discutie cu “e prea mare diferenta de cultura si mentalitate” (bine, formularea nu e chiar asa, insa imi place cum suna) incepi sa iti pui intrebarea “Si ce se intampla cu tot ce-mi spuneai inainte, cand eu ma chinuiam ca hotii de cai sa nu te vad si altfel decat ca pe un om ca oricare altul?” Problema mea e ca m-am chinuit prea mult si asta mi-a “intunecat mintile” dupa cum a binevoit sa-mi spuna ultima data. Intunecat mintile, spui? Sau era doar faptul ca nu accepti ca eu nu fac ce faci tu?

Inainte incercam sa vad ce n-a mers in toata filosofia care putea duce la alta filosofie. Imi vedeam reactiile, imi analizam comportamentul, imi doream sa nu fi spus sau facut un anumit lucru… Dar daca eu nu faceam asta nu aveam sanse sa fiu eu, ce-a reala. Falsitatea nu e o caracteristica a mea, asta e clar. Si apoi? Nu i-a placut si a disparut “ca magarul in ceata”, ca doar de aia il alintam Idi. Stiam eu ce stiu, nu? Da, Idi meu drag, impunator si cu prestanta. Si apoi… pauza. Nimic, nada, niente… nothing, ca sa ma exprim pe limbile lui preferate si des utilizate.

Pacat. In toate situatiile il vad pe el si atat. Nimic altceva. Ah, da, si mai vad promisiuni facute doar de dragul e a fi facute. Stau si ma gandesc ca daca insemnam ceva asa cum mi-am dorit se tinea de cuvant, sau macar avea intentia reala de a se tine de cuvant. Asa vedeam si eu pe chipul lui regretul profund ca nu se poate tine de cuvant si il iertam. A preferat sa dispara ca sa nu mai aiba de-a face cu nimic. Ce ma intriga e faptul ca n-a avut nici cea mai mica intentie in ceeace vorbea. Alunecos si fals, asta a ramas acum in mintea mea. Si inca mi-e ciuda ca n-a fost nimic real, ca totul s-a terminat inainte de a incepe cu adevarat, fie ca era vorba de prietenie sau orice altceva.

Imi spunea ca sunt ciudata, ca accept lucruri pe care el nu le-ar accepta, ca vorbesc deschis despre lucruri care pt el sunt tabu. Nu cred ca a existat cineva in viata asta a mea care sa spuna despre mine ca sunt ciudata. Enervanta da, dar nu ciudata. orice om intreg la minte spune ceea ce simte si gandeste. Eu am spus pentru ca am simtit ca trebuie sa stie, si am spus pentru ca el si-a dorit sa stie. Si-acum ce face? De fapt nu face nimic. Tace si isi vede de ale lui. Si eu imi vad de-ale mele, insa cu gandul la ce am gresit de s-a ajuns aici. Sa spun ca imi pare rau? Daca i-as spune ar insemna ca as dramatiza. Mi-a mai spus el o data asta acum ceva timp. Plina de nervi cum eram eu atunci am folosit pseudoliteratura ca pe un pretext. Situatiile dramatice ma ajuta sa… ma exprim, parca asa i-am spus. E greu sa fi barbat fricos ca un iepure si sa te dai mare si tare ca un taur… sau, poate ca un bou. 🙂

Mihai Eminescu

Time flows by…

Time flows by, and has passed like rivers
Since that hallowed moment we first saw each other,
Yet I’ll never forget the love we had together,
You miracle, with large eyes and cold fingers.

Oh, come back! To bring words only you can inspire,
Watch over me so your gaze gently lingers,
Let me marvel at this moment that hungers
For those new words you wring from my lyre.

You’re not even aware that when you’re near
A great peace descends to quell my agony,
Just like the silence at the rising of a star;

If I could only see you like a child, smiling up at me,
All the suffering of my life would disappear,
My eyes rekindle, my soul grow within me.

Now it’s autumn…

Now it’s autumn, leaves roam and scatter,
Again the wind flings heavy drops against the glazing;
And you’re reading old letters, tattered and fading
And retrace a whole life-time in just one hour.

With sweet trifles you enjoy such time-wasting,
You’d hate to be disturbed by a tap on the shutter;
For when it’s sleeting outside, it’s so much better
To dream by the fireside, sleepily nodding.

So I stay in my chair, staring into the fire,
Dreaming of old tales and a fairy queen’s sighs;
Around me the mist rises higher and higher;

Suddenly the rustling of silk makes me rise,
Steps so soft, barely touched by the old floor . . .
Then with slender, icy hands you hide my eyes.

Bloom’s Day

 

James%20Joyce%20%20(1998)

Ma gandesc de mult timp la ce as putea scrie despre ziua de azi. Desi mi-am facut in minte o groaza de idei si am scris foarte multe foi, toate incepute si neterminate, nu reusesc sa descriu cu adevarat insemnatatea zilei de azi. Pt mine inseamna enorm. Azi se fac 105 ani de Bloom’s Day. Ca in fiecare an imi doresc sa fiu in Dublin, sa merg pe urmele pasilor lui Joyce, sa vad locurile in care a salasluit sufletul Uliselui modernist, sa aud glasul Norei chemandu-si subtil iubitul langa ea…

Asa a inceput totul. Prima intalnire adevarata, primele juraminte adevarate de dragoste dintre James Joyce si Nora Barnacle trebuiau sarbatorite intr-un fel, nu? Si de ce sa sarbatoreasca doar ei cand putea o intreaga omenire, generatii intregi puteau sarbatori odata cu ei. Si cel mai bun mod de a sarbatori aceasta zi era sa se scrie un roman in care actiunea sa se desfasoare intr-o zi. Asa a devenit data de 16 iunie 1904 “Ziua lui Bloom”

Nu pot descrie motivul pt care am ales pe James Joyce ca scriitor preferat. Nu cred ca exista un motiv adevarat atunci cand iti place ceva. Imi place James Joyce. Da, il ador. Pentru ca e uman. Are sentimente umane. Personajele lui sunt umane. Pana la el n-am intalnit personaje care sa fie mai omenesti, care sa aiba asa de multe sentimente si sa gandeasca atat de liber. Din punctul asta de vedere e un geniu.

Imi place James Joyce pentru ca e liber de constrangeri. Nu se lasa influentat de nimeni din jurul lui. Accepta sa fie certat si criticat pentru ce scrie si gandeste, insa nu ia in seama nimic din ce i se spune. Da, asa e el. E liber, liber sa se comporte asa cum ii dicteaza inima, insa educatia lui a fost intotdeauna una riguroasa si din cauza asta a fost intotdeauna considerat un tip de moda veche. Normal, era crescut in spiritul epocii victoriene, cu etichete stricte. Ciudat e ca, chiar avand o asemenea educatie, i-a fost teama sa se insoare. Avea 45 de ani cand s-a insurat cu singura femeie care ii oferea totul, cea pe care a chinuit-o intotdeauna cu felul lui de-a fi si pe care a iubit-o nebuneste toata viata, chiar daca nu a fost niciodata la nivelul lui intelectual. Se spune despre ea ca ar fi fost o dama de companie. Eu nu cred asta. Eu cred ca a fost exact ce a avut nevoie James Joyce toata viata. In sufletul ei l-a sustinut, chiar daca il inghiontea cateodata cu remarcile asupra muncii lui.

Dar sa ne intoarcem la el. Da, imi place James Joyce pentru ca e erudit, un om caruia nu i-a fost greu sa studieze din Toma D’Aquino cand vederea il chinuia groaznic, un om pentru care Henrik Ibsen a fost un demiurg al teatrului si pentru care nu i-a fost teama sa lupte atunci cand a fost aspru criticat pe scenele teatrelor din Dublin.

Da, trebuie sa recunosc ca imi place James Joyce pentru ca e orb. Mi l-am imaginat intotdeauna pasind semet pe strazile Parisului in costumele lui albe avand in mana bastonul alb de nevazator. E un orb frumos pentru care lipsa vederii n-a fost niciodata o piedica. A luptat cu el insusi, cu cei care vroiau sa-l impiedice sa scrie si gasea intotdeauna noi resurse, noi momente de inspiratie sa mazgaleasca si sa dicteze, sa copieze si sa scrie arta.

Mi-e drag si Bloom pt ca e lucid si naiv in acelasi timp. E eroul antierou, un personaj care nu iese cu nimic in evidenta. E prea comun, prea lumesc ca sa poata iesi in evidenta cu ceva. Nu straluceste nici macar moral si cu toate astea e eroul meu preferat. Calatoriile lui sunt aidoma calatoriilor lui Ulise. El reuseste sa treaca intr-o singura zi prin toate aventurile pe care Odiseul grecilor – Ulisele romanilor le are in decursul a zece ani. Acasa il asteapta Penelopa lui, Molly Bloom, nu foarte tanara dar constienta de senzualitatea ei, incercand mereu sa se afirme, gata sa isi insele sotul pt a ajunge mai sus… Molly e frumoasa, asa cum femeile inceputului de secol trecut erau. Exista feminitate in orice femeie indiferent de statutul ei social, de kg in plus sau in minus…

Incerc sa arat mediul in care a luat nastere romanul “Ulise” de James Joyce. Nu am reusit sa scot in evidenta de ce imi place. Poate pt ca “a placea” la mine nu are o definitie anume. Pur si simplu imi place. Toate au o energie pura, vad oameni, ii vad clar, mergand, discutand, doi cate doi, strabatand strazile Dublinului de dinainte de primul razboi mondial, avand in gand setea de o bere neagra la halba sau la tap, discutand aprins despre cine ar trebui sa conduca adevaratul parlament, despre nevoia taranilor de pamant, injurand de mama focului la colt de strada si scuipand tutun mestecat… Acei oameni aveau idei, gandeau, nu exista ignoranta pt ca putini aveau darul de a stii mai mult decat ceilalti, mirati mereu de tot ce insemna nou si strain de ei, aveau dorinta pura de a face ceva cu viitorul lor si chiar daca greseau aveau puterea de a o lua mereu de la capat.

Nu cred ca e prea mult sa spun ca mi-e dor de-o Irlanda descrisa de Joyce, insa tot ce am de facut e sa iau una din cartile lui in maini si sa incep sa citesc. Poate asa imi va trece putin dorul de mers pe cararile lasate de pasii lui.