Florina 2 cu monolog

In ultima vreme Florina (face 14 ani in martie pe 20 aprilie, asa spune la toti cei care o intreaba cand e ziua ei sau ce varsta are) ne viziteaza ceva mai rar. Poate pentru ca sala noastra e sus acum si ea urca ceva mai greu, dar nu pentru ca n-ar vrea, ci din lene. Ieri a venit la mine si a vazut ce fac.

-Doamnaaaaa, ce e asta?

-Ne pregatim pentru martisoare Florino.

-Dati-mi si mie doamnaaaa! Vreau si eu sa fac!

O vad cum isi lungeste fata si se uita mieros si zambind larg la mine.

-Florino, astea sunt pentru martie, ce sa faci tu cu ele acum?!

-Da’ vreau sa fac si eu!!!

-Bine, mergi in banca si iti dau sa faci.

Se aseaza ea in banca si incepe sa se joace cu fasiile de hartie.

-Doamna, sa aveti grija de copilul meu, da?

Se referea la Andreut, copilul cu o mie de mame, niciodata ingrijit cum trebuie, dar asta e alta poveste.

-Copilul asta are o groaza de mame intre voi. Toate il vedeti ca pe copilul vostru.

-Nuuuu, doamna, ca e copilu’ meu. Doamna, va arat ca daca il cer sa il infiez mie mi-l da? Ca stiu cum se creste un copil. Eu am avut grija de Monica (pe Maria o mai cheama si Monica) si de sora mea mica. Ca mama si tata erau la servici. Da’ eu stiu cum se creste un copil ca ma lasa pe mine sa am grija de ele, ca eu o sa am copil si doar n-o sa las barbatu’ sa il creasca, ca o sa il cresc eu, barbatu’ o sa mearga la munca. Si eu o sa muncesc, da’ o sa am grija si de casa, si de ala micu’. Si o sa il invat sa faca lucruri multe, sa fie copil destept, sa se spele pe maini cand merge la masa. Da’ eu o sa muncesc la o brutatie, ceva, ca doar n-o sa stau acasa sa ma bata barbatu’, ca barbatu’ e barbat si merita sa fie ingrijit si spalat…

A continuat asa vreo jumatate de ora, timp in care am tacut vrand sa o ascult doar pe ea. Mai spuneam cateodata un “da” sau un “ihim” ca sa o fac sa continue. Pe cuvant ca m-a lasat cu gura cascata. Si vorbea asa in timp ce se juca cu hartiutele date de mine. O fi fost o discutie auzita de la ingrijitoarele din camin pe care a redat-o asa cum a inteles-o, cert e ca m-a uimit peste masura. Nu stiu cat a inteles din cele cate mi-a zis, dar cred ca are ea ceva habar de toate astea, cumva.

Advertisements

Maria antreprenor

Ieri am descoperit intre rechizitele mele doua seturi de hartie cartonata colorata si ma intrebam ce as putea sa fac cu ele. Normal, nu ma incurcau, insa chiar nu stiam ce as putea sa fac cu ele. M-am vazut intr-un moment in care chiar aveam nevoie de ceva idei venite de oriunde. Cand m-a vazut Maria cu ele in mana m-a intrebat prima data ce sunt, iar cand i-am spus primul lucru la care s-a gandit au fost “Martisoare!!!” Bineinteles, cum de nu m-am gandit eu la asa ceva?! Cat a fost ieri la pauza de masa m-am ocupat sa le tai, asa ca din 20 de coli de hartie cartonata colorata au iesit 80 de baze pentru martisoare. Muuuult! Cui sa dam noi asa de multe? Si pentru 80 e mult de munca, mai bine de doua luni; Maria n-are rabdare, eu am prea mult de lucru. Le vom gasi noi utilitatea pana in februarie, macar.

Si cum se uita fata mea la mine lucrand cu pensule si aracet (A-a oferit sa ma ajute si uite asa am prapadit deja doua tuburi de aracet. Are obiceiul sa puna prea mult.), s-a gandit ca, cel mai bun lucru pe care il poate face cu ele e sa le dea fetelor care le vor primi contra unui singur leu. Buna afacere! Doamna munceste si Maria mea aduna bani pentru fondul clasei, sa mai avem bani de cartoane si aracet ca sa mai faca si alta data. Draga de ea! Bineinteles, nu le vom vinde, dar ideea nu e tocmai rea. Poate cu alta ocazie.

PRIETENI DE PAHAR 28

Cand a prins-o de mana au trecut-o fiori de neimaginat pentru ea. Si toate cate stia, toate ii navaleau in minte. Ametea ca si cum ar fi fost pe un scaunel in tiribombe la un balci de la sat.

“- Esti rau!”

“- De ce sunt, ma, rau?! Ca ma gandesc la tine?”

Nu mai stia raspunsul, n-a stiut niciodata raspunsul. Se apleca sa se aseze pe ciment, insa el o prinse.

-O sa racesti.

-Esti rau ca n-ai vrut sa faci ce trebuia atunci.

Da, asta era raspunsul. Toate tineau de el, de puterea lui de a se urni din loc, de capacitatea lui de a lua decizii.

-Nu ti-a pasat. Daca ti-ar fi pasat ai fi facut dracului ceva, orice. Dar n-ai vrut. Ti-a placut mai mult sa visezi. Si-acum…

-As fi facut daca nu vedeai distanta, daca nu radeai de mine, daca nu…

-Obsesii! Pure inchipuiri. Dispari naluca!

Stau in fata foii goale si scriu

Cu degetul in aer despre lume;

Cerneala se evapora odata cu litera…

Odata cu respiratia…

Dar scriu cu frenezie,

Apoi impaturesc hartia

Si o infasor in panglica transparenta,

Aceeasi care mi-a tinut parul strans

Sa nu se reverse intunericul.

Cuvantul isi pierde forma,

Viata insasi se evapora din fata ochilor mei;

Iar eu imi curg incet oasele firave

Pe canapeaua din camera

Si zambesc alene viselor ce stau sa se desfasoare

Obsesiv in fata mea

Ca intr-un film plin de clisee in alb si negru

Doar de mine stiut.

Inca n-a aparut nimeni sa imi spuna

Ca tot ce stiu despre noi si despre lume

Nu e adevarat. Inca mai astept.