Din pacate…

… se intampla lucruri urate in invatamant. Intotdeauna copiii sunt cei care platesc politele adultilor. Cand un copil intampina probleme de dezvoltare si adaptare el va fi lasat de-o parte pentru ca nu e considerat capabil sa se integreze. Nu cred ca exista copil care sa nu accepte copilul cu nevoi speciale daca nu ar fi influentat de parintele sau. Ce sa caute un copil special intr-o scoala normala?

Uitam ca fiecare copil e special, uitam ca fiecare om e special, uitam ca acel special face parte dintr-o societate care strica valorile si suprima intentiile bune. Nu cunosc acel copil, dar cunosc alti copii care au nevoi la fel de speciale ca cel in cauza, chiar la aceeasi unitate scolara. Stiu modul in care ei, copiii, sunt tratati de catre adulti si de catre ceilalti de seama lui. Cand am aflat ca exista copil care uraste un alt copil pentru comportamentul lui mi s-a strans stomacul. Oricat ar dovedi acel copil capacitatile sale tot nu va fi destul. pentru ca munca cu un deficient e mult mai dificila decat cu un alt copil considerat normal. Nu ma ridic in slavi, insa stiu ce eforturi depun cadrele didactice specializat intr-o institutie cu cadre didactice prea putin sau deloc specializate. Stiu ce efort am intampinat eu cu colegi care nu acceptau ca exista diferente intre copii si il taxau pe cel deficient ca pe unul slab sau chiar prost. Nu de putine ori am fost tampon inter copii, parinti si profesori; nu de putine ori am fost luata la intrebari din cauza motivelor pentru ca ei, profesorii, trebuie sa educe si un astfel de copil; nu de putine ori am discutat cu parinti despre ce se mai poate face cu copilul lor la scoala in conditiile in care cadrul didactic de la clasa era cel care crea probleme acelui copil prin atitudinea fata de el; nu de putine ori am onfruntat cadrul didactic care imi spunea de-a dreptul ca acel copil strica nivelul clasei si ca trebuie inlaturat. Mi-e greu sa inteleg de ce trebuie sa duc si sa explic aceluiasi om, cu titulatura de profesor, de fiecare data ca el are obligatia sa aiba grija de toti, inclusiv de cel cu probleme. Toata ziua am fost intr-o stare proasta din cauza asta. Mi-e lehamite de tot ce se intampla, de eforturile lor de a-l inlatura, de atitudinea adultilor care e aceeasi cu a copiilor. Realizez ca nu mai sunt in stare sa ii inteleg, nu ma mai simt in stare si de asta.

October 21, 2016 by ValiVE Categories: Deficiente, Eu, pro-life sau nu Leave a comment

Stefania

Am schimbat scoala, orasul si locul de munca, dar copii cu probleme si situatii problematice se gasesc peste tot. Si, in mod ciudat, ma invat deja sa ma atasez de aceia cae au cele mai multe probleme, mai ales afective si sunt mai putini socializati, desi isi doresc sa fie bagati in seama. Tocmai nevoia lor de atentie si afectiune ii face sa aiba un comportament dificil in clasa, insa in prezenta adultului capabil sa ii asculte se vor descatusa si vor fi ei insisi asa cum stiu ca pot fi.

Asa este si Stefania, o fetita durdulie si vorbareata, care e privita in clasa drept un copil problema, insa dovedese ca e destul de responsabila incat sa poarte de grija colegilor care au probleme mai mari decat ea. E drept ca nu ii cunosc prea bine activitatea si comportamentul in clasa, insa stiu, din atitudinea colegilor fata de ea, ca e des instigata la comportamente nedorite.

Stefania azi s-a dezlantuit, insa in sensul bun al cuvantului. Mi-a luat ceva vreme sa ma invat cu ea, insa am reusit sa ii castig respectul atunci cand i-am spus ca sunt dispusa sa o ascult atunci cand va dori ea sa vorbeasca despre atitudinile colegilor fata de ea. Si, dupa cum spuneam, Stefania a vrut azi sa ne jucam “Adevar si Provocare”. Bineinteles ca am fost supusa la un adevarat tir de intrebari, insa a vazut ca sunt rezistenta si curand s-a oprit. Apoi am provocat-o si eu pe ea sa faca diferite lucruri si a fost atat de incantata incat, la final, a rezolvat de bunavoie o fisa de lucru la care a luat un bine-meritat BINE cu care s-a laudat invatatoarei. In cele doua ore petrecute azi impreuna a lucrat, s-a jucat si a vorbit aproape tot timpul, a raspuns intrebarilor mele legate de colegi si de situatia ei scolara si a fost de acord sa munceasca pentru a avea parte de rezultate mai bune. Sa vedem daca va fi asa.

October 20, 2016October 20, 2016 by ValiVE Categories: Deficiente, Eu Leave a comment

Emisii pe Tasha

Saptamana asta am emis de 4 ori desi mi-am jurat sa nu o fac decat o data. Si iata-ma vorbind patru zile la rand pe radio. 🙂 Asa m-am amuzat din cauza asta… E drept ca primele doua zile mi-am spus ca trebuie neaparat sa am un fel de discurs de inceput ca nu cumva sa uit ceva din toate cate aveam de spus, insa vineri am facut in locul unui coleg care n-a putut intra. Bineinteles ca nu aveam nimic stabilit si totul a fost facut pe loc. Trebuie sa spun ca emisia de vineri a fost cea mai reusita emisie a mea de pana acum. N-am mai avut nici timp de emotii, nu mi-a mai fost frica si a trebuit sa baigui eu ceva, ca doar nu aveam de gand sa pun doar muzica.

Aseara, la sedinta, am aflat care sunt lucrurile pe care trebuie sa le imbunatatesc pentru a fi mai bine, asa ca va trebui sa lucrez ceva mai mult la asta. Apoi, am un sunet de fundal in timp ce vorbesc, deci va trebui sa caut modalitati sa rezolv problema. Nu ma pricep, dar voi ruga vreunul dintre colegi ca sa intre sa ma ajute. Nu e cazul sa umblu eu unde nu ma pricep, voi da lucrurile peste cap si imi va parea rau.

Saptamana asta voi avea tot patru emisii: miercuri, joi si vineri de la 18 la 20 si sambata de la orele 16 la 18. Chiar aseara, dupa sedinta moderatorilor, m-am gandit la prima emisie ca sa sfarsesc la ora 01 cu muzica pentru toate cele patru. Trebuie doar sa le pun pe rand acolo unde trebuie. Ca sa nu ma incurc, azi si maine voi face patru foldere cu muzica aleasa ca nu cumva sa ma trezesc ca stau tarziu si caut muzica prin calculator.

Am sa pun o mostra dintr-una din emisii. Inca nu am stabilit care si cum va fi, insa ele vor fi.

October 17, 2016 by ValiVE Categories: Eu, muzichie Leave a comment

ADIO!

De cate ori sa te privesc cum pleci

si sa astept sa vii mijindu-mi ochi miopi

de-atatea lacrimi?

Mi-s toate mult prea grele-acum

si stiu ca au un rost in suflet;

atatea cate doruri si amintiri am sters din minte…

Nu mai e rost de amagiri.

Si de era sa ma iubesti  stiai ca toate vor sa fie

aievea, nu visuri fara saga si lipsite de temei.

Eu m-am jucat cu mine, insa tu o lume ai strivit

sub talpi. Adio, deci. Sa nu mai vii,

caci toate au un rost, tu nu mai ai.

Esti mort, asa sa si ramai.

Voi plange iar, insa-I in van,

ca toate cate am facut de cand te stiu.

Ramai acolo unde esti si jur

ca n-am sa-ti duc nici dorul.

Nu mai existi. ADIO!

October 16, 2016October 16, 2016 by ValiVE Categories: Eu, muzichie, pseudoliteratura Leave a comment

Doua zile de Tasha

Am revenit pe Tasha, dupa o pauza de mai bine de o luna. Mi-era dor, desi am avut doar patru emisii si jumatate, adica am emis patru zile si a cincea doar o ora.

Ziua de miercuri, desi am avut probleme cu vorbitul – DIN NOU! – a iesit de nici mie nu mi-a venit sa cred. Cei de pe Radio au fost minunati, au facut tot felul de glume iar eu m-am relaxat in compania lor pe chat. Cu ajutorul lor am reusit sa uit de trac, insa in programul de joi emotiile au fost chiar mai puternice. Miercuri a fost Jazz, soul, charlestone, swing, bossa nova si alte genuri apropiate ca stil. Am avut chiar ascultatori multi pentru ca majoritatea nu ma cunosteau decat ca pe nebuna de pe chatul radioului. Si stiu ca a atras si muzica, genul fiind unul prea putin difuzat aici. Joi am vrut sa las ascultatorii sa isi aleaga melodiile, mai ales pentru ca in emisia de miercuri i-am cam neglijat, eu fiind prea ocupata cu ceea ce aveam de facut. Am avut ascultatori mai putini, dar nu m-a deranjat. Nu sunt pentru rating acolo, ci pentru muzica. Emisia de joi n-a fost una tocmai reusita, am vorbit putin si prost, dar muzica a curs fluent si chiar se imbinau bine intre ele, se potriveau. Am dedicat si eu cateva din ele ascultatorilor, si am incheiat apoteotic ziua de joi cu Satriani – On peregrine wings, melodie pe care eu o ador si care, la timpul ei, mi-a usurat mult momentele de dificultate. Am si sambata emisie si va trebui sa ma pregatesc serios. Va fi ceva frumos pentru ca imi place mie si stiu ca si lor le va placea. Va fi emisie antenanta de weekend. Asa ca va astept pe Radio Tasha sa ne simtim bine ascultand muzica.

Asculta live

October 14, 2016October 14, 2016 by ValiVE Categories: Eu, Tasha Leave a comment

De ce?

De ce se zbat oamenii si se lupta cu ei insisi? De ce se lupta omenirea cu ea insasi? Poate din prea mult timp liber, poae din prea multa incapatanare, poate din cauza vietii, poate ca din cauza nesigurantei… Asta intrebasem si acum ceva timp, iar raspunsul era ca lupta cu sinele e inutila pentru ca nimeni nu castiga, si daca se pierd de ei insisi e dificil de regasit si de readus impreuna. In realitate acela se lupta cu morile de vant nu cu el insusi, ca la final sa isi piarda bucati de suflet pe care nu le va mai putea recupera niciodata. Motivele fiecaruia sunt pur personale, la fel cum motivele renuntarii la lupta proprie sunt la fel de personale. In realitate, cele mai dese motive de lupta interioara sunt inadaptarea, compararea sinelui cu un al altuia (“Altcineva e cu siguranta mai fericit decat mine. Eu de ce nu pot fi la fel de fericit ca el?”, “E mai bine sa fiu in pielea altcuiva decat a mea, eu ma chinui mult prea mult sa reusesc.”, “El de ce poate, de ce are, de ce stie, de ce… si eu nu?”), esecurile repetate date de viata zilnica, lipsurile…

Motivul pentru care am renuntat la lupta mea cu mine insami a fost continua durere pe care o simteam. Nu mai suport durerea, iar pentru asta e necesar sa gasesc remedii, trebuie sa vreau sa imi fie bine cu mine, altfel pierd timp pretios pe care nu mi-l mai da nimeni inapoi. Am renuntat la durere atunci cand am realizat ca am ceva pentru care sa ma zbat si pentru ce munci. Si, culmea, gasesc mereu motive de renuntare la razboiul cu mine insami in copiii cu care lucrez. Durerile repetate duc la dependente, ori de asta imi e cel mai frica. Recunosc ca uneori am un comportament de om care nu are toate tiglele pe casa, ca sunt dusa cu pluta, ca imi lipsesc mai multe doage… Sa continuu?

Am pierdut de atatea ori si tot nu am invatat sa pierd. Oare de cate lectii de viata ma voi mai lovi ca sa invat odata pentru totdeauna sa renunt atunci cand nu mai exista cale de rezolvare? Nu imi plac finalurile incerte, asta e sigur. Dar nici continua zbatere sufleteasca nu e sanatoasa. Face extrem de mult rau, iar cuiele nu sunt pentru mine, nu agreez deloc ideea de piroane pentru ca nu e de datoria mea sa ma sacrific pentru nimeni si nimic in lumea asta decat pentru cei dragi, iar sacrificiul se poate numi mai degraba compromis decat renuntare.

Cred ca devin prea filosofica la ora asta. De vina e Radio Tasha si Norcturna lui Nick Shadow de care mi-e foarte drag pentru munca si eforturile pe care le face pentru ascultatori in fiecare noapte. Asa ca o sa ma retrag acum si o sa ma las dusa de val. Am o multime de valuri, trebuie doar sa stiu care e pentru mine.

Asculta live

Si doar n-o sa las postarea de azi fara muzica, nu? Iata:

October 9, 2016October 9, 2016 by ValiVE Categories: Eu, muzichie Leave a comment

Vreau sa invat sa ma iubesc

Toti fugim dupa libertate, toti ne-o dorim, sa putem respira, sa putem realiza, sa putem invata cat mai multe din experientele noastre. Libertatea mea inseamna aer, aer rece si clar pe care sa il simt in jurul meu si care sa imi faca bine chiar si atunci cand simt ca tremur putin de frig. Libertatea mea a fost castigata dur, dar nici acum nu simt ca ma pot bucura de ea. Am fost prea constransa de toate cate au fost in jurul meu ca sa ii mai simt gustul. Si mi-am dorit-o din toata inima, mai ales in ultimii doi ani. Poate ca am imbatranit (si asa ma simt mai batrana sufleteste decat trupeste), desi nu ma simt mai matura. Cine spune ca batranetea aduce si maturitate se inseala amarnic. Am uitat sa simt copilul din mine, am uitat sa ma mai joc, am pierdut copilaria ocupata fiind sa ma port de-a adultul.

Adolescenta fiind, imi imaginam ca varsta adulta imi va aduce si liniste sufleteasca, pentru ca in copilarie eram un copil care se framanta tare mult din varii motive desi, aparent, eram linistita si visatoare. Cat de tare m-am inselat. Eram mai senina atunci decat as fi la oricare din anii de maturitate. Adultul, daca nu stie sa isi gestioneze timpul, moare obosit si chinuit de propriile neputinte. Pe asta am invatat-o tot acum, in ultimii doi ani. Si, pentru ca mi-am pierdut din capacitatea de concentrare, am decis ca e cazul sa invat sa ma autorelaxez ca sa imi pot gestiona timpul mai bine. Inca nu stiu multe despre asta, voi avea nevoie sa ma documentez, dar simt ca trebuie sa invat sa respir in voie chiar si atunci cand sunt constransa de imprejurari. Asta nu inseamna neaparat yoga sau integrare in absolut, e pur si simplu o nevoie a mea de a ma curata sufleteste de oboseala vietii de adult si de a reinvata sa vad copilul din mine. Vreau sa invat sa traiesc in pace cu mine, vreau sa invat sa ma iubesc.

October 2, 2016October 2, 2016 by ValiVE Categories: Eu Leave a comment