Month: March 2020

Pe timp de furtună

Pe timp de furtună timpul e un concept străin,

Timpul devine “când” și “dacă”, dar totul e relativ.

În timpul furtunii minciuna e vitală pentru a continua viețuirea,

Sufletul trăiește agonia necunoașterii, viața își urmeaźă făgașul ei anormal

Neștiind dacă normalul va mai exista vreodată la fel.

Soarele nu mai aduce alinare, el arde și topește,

Ploaia devine agasantă și necruțătoare,

Fiecare frunză și floare naște remușcări fără seamăn,

Viața însăși parcă își bate joc de timpul care se scurge prea încet.

Așteptând schimbarea totul devine așteptare, crudă și rece,

Sufletul se agață de timp ca de ultimul fir de iarbă, dar e doar speranță deșartă,

Iar după ce furtuna va trece vom descoperi că așteptarea la limita timpului a fost o desfătare.

Vor rămâne în urmă acei care pot fi martori sinceri ai trecutului,

Cei care au avut puterea să îndure totul cu zâmbetul pe buze.

by Categories: Eu Leave a comment

Īn jocul de-a viaţa nu e nimeni fără pată

Ne naștem, trăim, murim, e ordinea firească

A tuturor ce ziua își închină vieții,

Și ne-am dori stăpânitori peste destin,

Avizi flămânzi ai sorții, cu burțile umflate de prea-bine.

Ne prinde teama de moarte, ne e frică;

Am născocit decizii pentr-o viață ce-n pumn o ținem strâns,

Ca să nu fugă…

Grămezi de carne moartă ce ține în ea frica

De tot ce nu cunoaște, de tot ce-i e străin.

Nu știm ce ne așteaptă, acum vedem prea bine

Cum omul moare singur, dornic să fi trăit

O clipă-n plus, dar de-ar ave-o ar mai cere una.

Nu-i nimeni fără pată și nu va fi nicicând.

O soartă are omul, în frunte de e scrisă,

În jocul de-a ființa omul e cel mai crud.

Încă nu e gata, nu o simt. O las așa, deocamdată. Nu mi s-a mai întâmplat de mult să nu îi văd finalul. Cred că mă încearcă teama. Până acum am controlat-o, dar acum, în momentul ăsta, nu mă mai pot controla. Am nevoie de un calmant.

by Categories: Eu Leave a comment

Motivational

Propun sa intoarcem spatele lumii,

sa o lasam sa se inchida in ea in fata disperarii.

Propun sa ne indepartam de ea, sa fim noi, cu lacrimile noastre,

sa ne simtim unii altora durerile ca sa ne intelegem si sa ne simtim.

Propun sa ne lasam purtati de muzica

ca de ultimul val al omenirii creatoare,

sa ne imbratisam si ne coloram unii pe altii

in cele mai ascunse nuante ale iubirii.

Propun sa ne fim noi insine noua inainte de a renunta la viata,

sa ne traim unii pe altii in zilele noastre si sa ne purtam in brate spre soare,

sa ne curgem ca un rau spre ocean, dusi de curent spre varsare.

Propun sa uitam norii de pe cerurile noastre

si sa ii lasam sa ploua peste noi cu speranta…

Propun sa ne umplem inimile de noi si sa visam…

by Categories: Eu Leave a comment

Shapeshifting

La cei 63 de ani (?!) si o cariera de peste 40 de ani, Joe Satriani e tanar si volubil. Inca il ascult, din timp in timp, si ma incanta voluptatea lui.

Shapeshifting se anunta un album tineresc si usor de ascultat, care aduce aminte de albumele din anii ’80 si inceputul anilor ’90, mai ales de “Surfing with the alien” din ’87 si “Flying in a blue dream” din ’89. Omul nu isi arata varsta, cu atat mai mult prin muzica. Merita ascultat pentru voia buna pe care o da. Lansarea lui va fi pe 10 aprilie. Se anunta a fi numai bun pe pandemia asta de COVID-19.

by Categories: Eu Leave a comment

sticla verde

pe masa ce ne desparte sunt mii de sentimente asezate pe hartie, unul langa altul,

semn ca mai avem inca multe sa ne spunem.

iti privesc conturul dincolo de sticla verde din care am baut amandoi amarul tacerii;

de partea mea totul e inceput de primavara,

ici si colo cate un petic de zapada ce sta sa topeasca timpul…

de partea ta… sunt flori uscate si resturi din toamne uitate de ploi.

mi te privesc cu jind, te mangai cu privirea si plang de dor de toamna…

in mine e primavara; ramai cu toamna ta,

sa-ti cante in urechi cantecul frunzelor moarte fosnind…

curand ma va mangaia soarele

si imi vor inflori ghiocei… si bujori…

am sa duc dorul toamnei tale reci

privita prin sticla verde din care amandoi am baut cu nesat.

by Categories: Eu

39

E o varsta ciudata pentru mine. Pana anul trecut nu am fost prea constienta ca voi ajunge sa implinesc 39. Nu e din cauza ca imbatranesc, dar, cumva, numarul asta e un numar nefast in mintea mea. La varsta asta a murit tatal meu si eu o implinesc 33 de ani mai tarziu. Imi e frica de numarul asta, o frica cerebrala, dar nu de moarte, ci de viata imi e frica. Mi-a fost frica de varsta asta chiar si atunci cand a implinit-o mama, stiu ca eram in scoala si plangeam de teama sa nu moara si ea. La fel, imi va fi teama cand sora mea o va implini. Imi e teama ca voi ramane fara ele si eu va trebui sa traiesc in urma lor cu durerea. Daca ar fi sa sar peste cifra asta si as ajunge la 40 direct as fi fericita, insa trebuie sa astept un an cu orice ar insemna asta. Nu mai vad lumina de la capatul tunelului de foarte multa vreme pentru ca nu mai am speranta, iau fiecare lucru asa cum imi vine si inteleg, intr-un fel, ca toate vietile noastre sunt bazate pe un destin pe care il avem scris si pe care, oricat de multa dorinta de liber arbitru am avea si orice am crede ca putem modifica, rezultatul final e deja stiut, dar nu de catre noi. E nevoia mea de a merge cu valul, de a intelege ca Universul ne dicteaza pasii stiind dinainte ca ne vom impotrivi cu incapatanare pentru a ajunge, de fapt, la acelasi rezultat, al Lui. Nu imi e frica de moarte, imi e frica ca nu am niciun cuvant de spus in alegerile pe care le fac. Va trebui sa ma invat cu asta, intr-un final. De viata imi e frica.

by Categories: Eu Leave a comment

dansul

ritmic, alert, fara oprire, cu miscari hotarate

ne dansam pasii frivoli pe gresia rece;

zeul rece ne canta in urechi, aproape ragusit, senzual si puternic.

prieteni, finalul e la fel de muzical ca moartea,

senzual de muzicala moarte a povestii celor vii,

lipsiti de sexualitate, senzual, pe piele, cu miscari lascive.

nu vom fi singuri, dansand frenetic…

drog ce zbate venele supuse si fierbinti sa le sparga…

sacadat si energic, fara prejudecati, eliberator, senzual…

nu ne pasa decat de clipa de acum ca de o religie a puterii trupului

aflat in plina compunere vitala.

carnea pulseaza obsedant caldura, sangele invadeaza vene,

credinta patologica a zeului ne pastreaza miscarile ritmic

dansand sacadat impreuna pana la finalul sentimentului…

impreuna, lipsiti de sexualitate, murdar…

patologic…

in ochii mijiti ai lumii, pierduti…

prieteni! prieteni, acoperiti-va ochii!

zeul patrunde rece in carnea fierbinte si va subjuga!

drogul ne serveste tuturor inceputul muzical al mortii.

ne vom intalni din nou, in dans frenetic, sacadat…

by Categories: Eu Leave a comment

OPRESTE-TE!!!

Mi-e frig, mi-e cald… Imi e tot una!

O lume-ntreaga striga in mine

Durerea sentimentelor care lipsesc.

Traiesc, minut dupa minut, secunda cu secunda,

In trup fierbinte cu inima de gheata

Ce bate regulat. Bataile de ceas… Tic – Tac, Tic – Tac

Imi urla in urechi tacerea

Tic! Tac! Tic! Tac!… Din ce in ce mai tare si nu ma mai aud…

Si nu mai pot gandi… Memoria… TIC! TAC! TIC! TAC!

OPRESTE-TE!!!

by Categories: Eu Leave a comment

Poezia mea si prietenii mei

Postarea de azi e despre mine si despre ei, dar tot despre mine e. 😛

Acum doua saptamani, sa zicem, ii aratam lui Mihai Tataru doua poezii pe care el le-a gasit interesante. Stateam cu el de vorba pe Whatsapp pe la 1 noaptea si il deranjam de la munca lui (omul prefera munca noaptea, ii e mai liniste si stiu ca multi simt la fel). Se pregatea pentru un interviu si eu, dupa cum spuneam, il deranjam de mama focului. Insa lui ii place deranjul, e un tip multitasking cu atentie distributiva, asa ca mi-a acordat o parte din atentia lui. Nu ii trimisesem si nu mentionasem niciodata nimic despre poeziile mele, aratasem doar asa, timid, cateva poezii catorva dintre prietenii mei ca sa vada si ei ce e de capul lor (si/sau al meu). Nu aveau nici titlul, nu aveau nici diacritice (din astea nu au nici acum, mi se pare pierdere de vreme sa pun si diacritice, oricum oamenii sunt invatati sa citeasca fara, ca doar cuvantul e acelasi cu Î sau I). Apoi i-a venit ideea “salvatoare” de a ma recita pe mine oficial, cu vocea lui de radio/actor pe scenele Clujului. Recunosc ca m-am facut mica si mi s-a facut o rusine de n-am cuvinte sa o descriu. II tot dadeam inainte cu “lasa Mihaita, nu te deranja”, “nu trebuie sa faci asta, e o munca in plus pentru tine”, “iti raman datoare” si alte cateva asemanatoare de care nu imi mai amintesc, dar omul era de neclintit, decizia lui de a ma recita era luata deja. Cand n-ai cu cine, n-ai si pace! Si s-a tinut de cuvant!

Recunosc ca am plans, ca am avut momente in care imi era rusine (mai fusesera citite unele din ele si pe Radio Tasha, insa atunci nu imi bateam prea tare capul cu ele, erau doar niste poezii scrise de mine si recitate de oameni care imi impartaseau pasiunea pentru muzica, nimic mai mult), aproape ca imi venea sa inchid telefonul si sa ies de pe Whatsapp. M-am gandit ca, totusi, teama mea de critica trebuie depasita, asa ca am suportat “cu stoicism” (!) toate laudele si cuvintele frumoase care au curs. Si au curs 3 zile! Le-am numarat, jur! Ca in povesti. Recunosc ca inca sunt mica, am revenit la stadiul de “un metru si un snitel” in ale poeziei, pipotica mea s-a dezumflat intre timp si acum suntem in relatii de-a dreptul cordiale – eu si pipotica mea.

A doua zi povestea s-a repetat, dar de data asta cu Simona Ladaru si Stefan Uhrec, la cererea lor. Simona mi-a cerut un text si i-am dat o mica povestioara cu tenta adolescentina, putin jucausa si visatoare, ca ea. Cand o ascult cu vocea ei de focsaneanca am senzatia ca mama povesteste copilului ei povesti de Ion Creanga. O face cu atat de mult farmec incat stiu ca textul asta e menit sa fie citit de ea. Va trebui sa mai caut inspiratie pentru astfel de texte special pentru Simona, pentru ca stie sa le puna in valoare asa, cu allura ei de mamica povestitoare de basme istorice. Pe Stefan l-am lasat sa aleaga ce i-a placut si a ales o poezie noua pe care a transformat-o putin ca sa i se potriveasca, dar a facut-o cu foarte mult bun gust si eleganta. Ma incanta faptul ca toti au scos din textele citite esenta, ca au reusit sa ma faca sa vad valoare in ceea ce scriu, ca au reusit sa ma faca sa simt ca am ceva talent si ca merit ceva mai multa atentie. Mi-e greu sa gandesc astfel, recunosc, insa stiu ca se poate. Le voi ramane datoare o viata pentru felul in care m-au scos in evidenta pe mine si creatia mea.

Va multumesc, dragilor! Sunteti fantastici si voi stiti asta!

https://www.rapidshare.com.cn/NIuwHvT

https://www.rapidshare.com.cn/TQD1lzd

https://www.rapidshare.com.cn/JUBf8RG

https://www.rapidshare.com.cn/HM1x4gk

by Categories: Eu Leave a comment