Nimic, atat vreau acum. Sa fac nimic, sa gandesc nimic, sa creez nimic, sa vorbesc nimic, sa fiu… nu, nu nimic. Mi-e teama de nimic. Si daca nimicul ma face pe mine sa exist? Un nimic urias, cat o planeta. Sau poate cat un univers, cu planete din nimic, si stele din nimic, si asteroizi din nimic. O lume de nimic, in care toamna se aseaza pe frunze de nimic, si iarna ingheata totul din nimic. Ce mica e viata! Un nimic atat de mic si infim ca nici nu conteaza. Treci pe langa el si nu-l bagi in seama. Un nimic atat de obisnuit incat pasari ajung sa zboare, pestii sa inoate, noaptea sa urmeze dupa zi. Si existam purtand aceleasi nimicuri uriase dupa noi, gandind aceleasi ganduri de nimic, respirand acelasi aer de nimic, calcand in acelasi nisip si inotand in aceeasi mare de nimic, urcand acelasi munte de nimic, culegand flori din nimic… si tot asa pana cand tot ce avem va deveni cu adevarat nimic, gol si perfid, in care paianjeni isi vor intinde panzele, si moliile isi vor zbura aripile, si soarecii isi vor misuna corpurile flamande de… de nimic.
Si parca totul conteaza! Nu, n-ar conta daca nimicul din noi nu ne-ar urla in tample sa-l eliberam. Suntem prea mici sau prea mari? Nu conteaza. Lucrurile sunt lucruri pt ca asa sunt ele, viata e viata pt ca asa e ea, pamantul e pamant pt ca asa e el, cerul e cer pt ca asa e el… Iar noi suntem noi pt ca… pt ca ne dorim sa fim, putin din ceva, putin din nimic, putin din toate si din niciuna, ratacitori dintr-un oras de nimic, indreptandu-ne catre un alt oras de nimic, colindand aceleasi drumuri de nimic, band aceeasi apa de nimic, spunand aceleasi cuvinte din nimic… Totul din nimic e creat. Celulele noastre sunt nimicuri, universuri microscopice care ne ajuta sa traim… din nimic. Si soarele rasare din nimic, si apune tot din nimic… c-asa suntem noi… nimic.
Mi-e teama de nimic. E gol si lugubru. Il simt deja rece si sinistru. Aud cum picaturi de apa cad pe pamant intr-un sunet sinistru… a nimic. Sa bajbai in intuneric? Sa ma intind si sa ascult lumina? Dar unde-i pamantul? Si unde-s peretii? Si unde esti tu, nimicule, de-mi dai atata dorinta sa te gasesc? De ce te-ndupleci de nimicul din mine? Ai si tu nimicul tau, de ce ai mai avea nevoie de al meu? Nu am nimic sa-ti dau, decat un univers creat din nimic… pe mine.
