Fara nume

Ce era in sacii aceia pe care tata ii urca in spate pe scari si ii aducea in casa nu stia. Mama ii tot spunea sa stea odata locului ca sa nu le stea oamenilor in picioare, dar ei nu-i pasa. Era bucuroasa ca il vede pe tata. Bunicul cara si el un sac in spate si ii punea in camera goala care dadea in balcon.

– Ce bine ca am terminam. Ma bucur ca ai fost aici sa ma ajuti, altfel imi lua o vesnicie sa-i urc pe toti si ma termina de spate.

– Si la cine e porcul? intreba bunicul.

– Are Livia o colega aici, aproape. Sta la casa si are si cotet mare. Ii duc cate un sac din asta pe saptamana, plus resturi de paine uscata. Asa o sa avem si noi porc de craciun.

– Bravo, tata. V-ati gandit bine. Hai ca plec si eu acum.

Bunicul iesea din bucatarie si intra in camera goala ce dadea in balcon. Iesi apoi in balcon si ofta nedumerit.

– M-am ratacit aici la voi. Unde e usa?

Fetita radea de bunicul care se ratacise prin casa, si radea si el de boacana lui. Apoi se apleca sa o sarute pe obrajori. Ii placea sa simta barba nerasa a bunicului pe fata ei cum o zgarie.

– Sarut mana, tataie. Sa pupi pe mamaia si sa-i spui ca mi-e dor de ea.

Apoi el cobora pe scari si fetita ii facea cu mana ei mica de „La revedere”. Mama inchise usa, o prinse de mana si o lua cu ea in bucatarie. Tata o lua in brate si o pupa si el pe obrajori cu foc.

– Mi-a fost dor de tine.

– Si mie mi-a fost dor de tine, tata.

Apoi se agata de gatul lui mare si il stranse puternic la pieptul ei mic.

– Mami, ce e in sacii aia?

– Tarate, fata mea. Stii ca tata a cumparat un porc pentru craciun si l-a dus la tanti Frusina in cotet. Tati o sa-i duca cate un sac din ala mare pe saptamana ca sa-l faca mare si sa-l taiem. Nu-i asa ca vrei niste sorici?

– Da! Abia astept.

Fetita se linse pe buze. Sora cea mica incerca sa o imite si se linse si ea pe buze. Mama o aseza pe masa pentru ca masa era asezata la perete si in jurul ei nu incapeau decat trei scaune.

– Mi-e foame, spuse cea mica. Mami, mi-e foame.

– Iti da mama imediat sa papi. Ceiulet si painica cu gem?

– Da! Leni, ne face mama ceiulet. Iam-iam!

Cea mica se freca pe burtica ca sa-i arate surioarei mai mari ca ii place ceaiul si painea cu gem. Leni radea de ea si o imita si ea la randu-i. Trebuia sa manance indiferent daca vroia sau nu, asa ca se aseza la masa si manca tot, altfel venea tata si batea cu pumnul in masa nervos. Mama facea mancare buna, dar nu putea sa sufere spanacul. Il inghitea cu noduri. Nu-i placea sa-i simta gustul, asa ca nu-l mesteca.

-Hai, curca mica, mesteca painea cu gem ca altfel te ineci.

Mama trebuia sa stea langa ele pana terminau de mancat. Aseza in fata sotului o farfurie plina cu felii de paine unsa cu gem de prune si o cana de ceai de tei. El manca repede, aproape fara sa mestece. Dintii lui albi se vedeau la fiecare imbucatura. Leni vroia sa manance si ea ca tata, dar mama ii spunea mereu sa manance cu gura inchisa ca nu e frumos sa se vada dintii cand mananci.

– Haideti, terminati de mancat ca sa mergem sa luam jucarii. Vreti?

Tata deja termina de mancat din farfurie, dadu pe gat si ultima gura de ceai si se ridica de pe scaun.

– Va ia tata ce vreti voi. N-avem prea multi bani, dar sper sa ne incadram. Ce vreti sa va ia tata?

– Papusa, striga Leni zambind cu gura pana la urechi.

– Papusica vleau eu, striga fetita asezata pe masa.

– Bine, atunci papusi va ia tata.

Si le lua pe amandoua in mainile lui uriase si le saruta pe amandoua cu foc.

– Cate fete are tata? intreba el facandu-le cu ochiul.

– Trei, raspundeau fetele in cor. Anita, Leni si mami.

– Ati ghicit!

Le strangea si mai tare in brate aproape sufocandu-le.

Coade si victorii

Scria Califaru’ azi despre imbecilii votanti de Basesti si de victoriile lor la stat la cozi interminabile. Trebuie sa-mi fac si eu un hara-kiri, jujitsu –  sau cum s-o numi, ca uit mereu – din cauza ca l-am votat si eu, deci si eu ma numesc imbecila. In imbecilitatea mea de atunci nu vedeam nici o alta cale de urmat. Cine a decis sa lase poporul sa decida soarta tarii a facut un lucru cat se poate de rau. Oamenii nu stiu sa decida, cel putin nu la noi. Nu sunt in stare, eu n-am fost in stare sa decid. Probabil ca acum era altfel daca nu iesea el, Basescul suprem, “Il re del niente”. Cam asta e definitia Basescului si i se potriveste de minune.

La “coade” am stat si eu o viata, am invatat sa astept, lucru care nu e chiar atat de rau. La fel am facut si acum o luna, o coada de peste 12 ore. Intr-un final, am iesit de acolo victorioasa si cu capul plin de nervi si nesomn, dar am iesit victorioasa. Numai Basescu imi seamana, insa el iese dupa o jumatate de ora cu capul plin de alcool si de tutun din Golden Blitz, desi victorios. El nu e obisnuit sa astepte, si cine isi permite sa il puna pe “Alcoolimea Sa” sa astepte? Daca oamenii nu fac ce zice el atunci ei vor avea de tras. Oamenii astia, multimea asta, trage de pe urma… impotentei sale. La fel si Boc imi seamana. El iese de la Basescu cu capul plin de scuipat si cu curul vraiste dupa numai 10 minute, dar e la fel de victorios. El stie sa astepte: o firimitura de la masa regelui, o inujuratura de sfinti, mame, tati si alte rude directe sau indirecte e tot ce are nevoie bufonul regelui Basescu. Fara astea nu ar exista, fara “atentiile” astea periodice l-ar uita lumea. Si apoi tine alte cuvantari, mai sapa o jumatate de metru, mai coseste cativa centimetri de iarba… Pe Nutica nu o stiu victorioasa astfel. Ea nu-mi seamana. Ea isi permite sa cumpere perdele de zeci de mii de euro (n-o sa-mi iasa din cap chestia asta pana ce nu uit de ea, Nutica), ea isi permite sa iasa in Vuitoanele cele arhi-noi si sa dea pantofi cu toc la femeile batrane de la tara pe post de ajutoare de la stat. Poate de la stat degeaba, ca de la ea nu vine nici o lacrima. Ea e eterna Penelopa, cea vesnic asteptanda, tricotand, mopuind, spaland geamuri sau dand cu matura. In rest nu stie nimic, e curata ca lacrima pe care nu e in stare sa o verse. N-are spirit in ea, n-are constiinta, e putreda si stie asta.

Ce ma deosebeste pe mine de ei? Victoria mea e una reala, cu victoria mea imi traiesc ziua de maine. Victoria lor e trecatoare, victoria lor nu-i umple de mandrie. Ei vad doar ziua de azi si banii din buzunar. E drept ca eu am ramas cu mustrari de constiinta de pe urma votarii, insa imi asum asta. Ei sunt in stare sa isi asume impingerea Romaniei in prapastie?

Nervi

Se pare ca in ultimul timp se descarca nervii cu duiumul. Atat pe net cat si in realitate, avem tendinta de a ne descarca nervii si obrazniciile pe te miri cine, numai sa facem rau altuia pt ca simtim nevoia. Asta se intampla aproape in fiecare zi. Unii sunt prea deprimati si incearca sa-si ascunda nervii iscand certuri, altii sunt prea stresati si urmeaza acelasi drum ca si depresivii. Oameni pe care nu-i vom cunoaste niciodata cu adevarat devin tinta noastra de batjocura si de ironii malitioase doar pt ca asa ne vine noua bine. Ca avem dreptate sau nu, asta depinde de fiecare. Se pare ca astrele (vezi Urania) ne cam prezic o perioada nu tocmai linistita in sensul asta. Nu ca m-as lua dupa astre, dar omenirea a incercat intotdeauna sa explice perioadele de fierbere interioara si exterioara, perioada pe care o traim chiar acum. Probabil ca singura solutie e sa ne regasim pe noi insine in tot tumultul in care traim si sa ne linistim.

Diferentele dintre copii

De fiecare data cand adultii fac comparatii intre doi frati ma lupt cu mine sa nu ii iau la intrebari si sa le arat ce prostie mare fac preferandu-l pe unul celuilalt. Oare de ce trebuie sa fie unul mai inteligent si mai abil decat altul? De fiecare data cand se intampla asta cel inteligent este cel preferat de adultii din familie, fie ca e vorba de parintii lui sau de rude. Un copil care aude mereu ca e preferat celuilalt va capata un respect de sine exacerbat,  lucru care-l face chiar sa-si desconsidere fratele mai putin inteligent sau mai abil doar pt ca acesta e diferit fata de el. Familia alimenteaza din plin diferentele dintre copii, facandu-l pe unul frustrat, iar pe celalalt constient de faptul ca lui i se va accepta orice situatie pe care o va crea doar pt ca e cel preferat.

E ciudat sa vezi cum parintii nu accepta adevarul in legatura cu abilitatile copiilor lor. Cu ce poate fi unul mai bun decat celalalt? Am cunoscut acum mult timp pe cineva considerat preferat de catre familia lui care se lupta cu familia lui scotandu-l in fata pe cel mai putin preferat de familie, aratandu-le cat de mult gresesc fata de el. Adultii nu erau foarte constienti de greseala pe care o faceau si, astfel, el a decis sa se poarte total diferit creand in familia lui situatii dificile. Bineinteles, mama lui a inceput sa fie dezamagita de atitudinea lui si, in loc sa isi intoarca privirea catre cel mai putin preferat, a decis sa isi intoarca spatele amandorura plangandu-se ca a fost dezamagita de amandoi copii. Oare cat de dezamagita putea fi acea mama de copii ei care nu ajungeau la nivelele de competenta dorite de ea?

E pacat ca unii parintii fac diferente intre copii lor, iar rudele fac greseala cea mare de a le scoate in evidenta partile favorabile copiilor preferati de parinti, dar e si mai pacat sa nu le fie acordate sanse egale ambilor frati.