De la primul “Te iubesc!” si pana la o pauza pentru ca nu mai suporta nimic si totul i se parea fara sens ea a stat cu inima la gura, mai sa ii plesneasca. Totul parea neverosimil, nu il vazuse si deja simtea pentru el lucruri pe care le-ar fi simtit pentru un om pe care l-ar fi vrut aievea, langa ea. Se intreba adesea cum ar fi putut sa simta atatea si el sa fie total absent. Era clar ca se iluziona, dar oare cum ar fi putut sa isi explice brustele batai rapide de inima si fluturii din stomac atunci cand el o alinta in mesaje si cum ar fi putut sa isi explice dorinta nebuna de a fi tinuta in brate de el, eternul absent. Avea zile in care ar fi plecat de nebuna sa il caute. Stia unde anume l-ar gasi, dar doar intuitiv. Era hotarata sa il vada, asa ca a profitat de prima ocazie ivita si i-a spus ca va aunge la el intr-o ora. Niciun raspuns. I-a mai trimis un mesaj si, la fel, niciun raspuns. A ajuns la destinatie si stia ca sunt doar 4 kilometri intre ea si el, asa ca l-a asteptat cat a fost lasata sa astepte: o ora. lacrimile din ochi, rugaciunile cate divin, nimic nu l-au induplecat sa vina sa o vada. Era constienta ca daca il vede va sti ca il iubeste sau ca ii e un om indiferent pe care nu ar mai fi vrut sa il vada niciodata. Tot drumul de intoarcere l-a parcurs planga in surdina, cu lacrimile curgandu-i pe fata, lacrimi sarate care sapau in carnea obrazului ei facandu-i rani, dar nimic nu semana cu refuzul lui de a o intalni. Se intreba daca nu cumva rasese de ea jucandu-se cel mai crud joc pe care l-ar fi jucat vreodata cu sufletul unei femei.
“Eu nu ma joc, nu cu tine.” Asa o tinea in frau sa nu dispara, avea nevoie de ea sa simta ca traieste. Atunci si-a dat seama ca e ceva in neregula cu el si a incercat sa puna cap la cap tot ce stia despre el. Inima o chinuia sa nu continue sa afle lucruri despre el, mintea o chinuia sa continue sa afle despre el, ratiunea spunea ca mai bine se opreste de a mai scruta in zare un punct inexistent.
Valentina Vitan 