Mă-nconvoaie toamna cu rugina ei roșiatică;
Munți de frunze port pe creștet
Și mă afund tot mai adânc în crusta pământului;
Ploile îmi plouă cu vise de vară neîmplinite,
Iubiri pierdute îmi închid pleoapele obosite de soare;
Regrete de timp trecut îmi înconjor mâinile
Și mă îngroapă și mai mult.
Zilele mi se înșiră în jurul gâtului
Ca un colier de perle sparte între dinții de piatră,
Care devin negre când întunericul cucerește lumina…
Și eu încă visez la aerul tainic și dulce al simplității.
Valentina Vitan 