Constiinta lui Zeno

Mi-am dorit ani de zile sa citesc cartea asta (si, totusi, o priveam cu ceva scepticism, mai ales pentru ca ideile mele despre anumite literaturi europene par a fi oarecum indreptatite) si, din pacate, am gasit-o doar partial. Ce-i drept era in format audio si nici lectura nu era una tocmai stralucita, insa am reusit sa trec peste inconveniente si sa o citesc. Mi-a placut foarte mult. Seamana foarte mult cu Portret al artistului in tinerete al lui Joyce prin faptul ca descrie intamplari din viata autorului. De fapt, chiar Joyce l-a ajutat pe Italo Svevo sa publice romanul in Franta (l-a considerat o capodopera) si asta i-a adus renumele pe care il merita.

Romanul, la fel ca multe din romanele sfarsitului de secol XIX si inceput de secol XX, are la baza constiinta personajului. Nu contine foarte mult dialog, insa autorul reuseste sa amuze cititorul facandu-si personajul autoironic. Tocmai autoironia l-a crescut in ochii mei. Nu se sfieste sa arate cine este si e constient de propria imagine in ochii celorlalti. Nici ceilalti nu-l privesc cu mai multa intelegere facand in absenta lui (si nu de putine ori, chiar si in fata lui) adevarate glume care-l pun intr-o lumina proasta. Nici conduita sa morala nu e nepatata, insa tocmai ideea de just observator al propriilor trairi il face simpatic. Realitatea lui e franca, uneori cruda, gandeste nu de putine ori cu egoism transant, insa tocmai asta il face atat de placut. Si, de cele mai multe ori, e prost de sincer, dar asta face romanul sa fie bun.

Goodbye

Te misti prin fata mea in pasi de dans. Culorile lasate in urma ta iti formeaza umbra. Muzica retro ce te intovaraseste obsesiv imi mangaie timpanele si ma face sa ma legan in ritmul ei. Mi-e dor de tine, de sunetele vocii tale. Le ascult acum sparte in creier si simt cum soaptele din urma nu mai vor sa fie aceleasi. Mi-e dor…

Uite, azi te-am vazut trecand iar si iar pe langa mine. Bineinteles ca nu erai tu, dar tu erai in fiecare barbat intalnit in cale. Si tu erai cu mile, din nou si din nou… tu. Iarasi tu?! Cu ce drept tu, din nou, iar si iar? Acelasi dintotdeauna, pentru ca firea ta nu se destrama ca dresul meu.

Si din nou mi-e dor sa iti fac cu mana, sa te alung din gandurile mele si sa te chem. Imi mangai sanii dorindu-mi sa simt inca o data acelasi nod in gat. Te-as fi alungat si atunci, insa dorinta era prea mare. Si valuri ieseau din mine si imi ardeau curajul. Nu mai sunt eu acum. Nici tu nu mai esti. Miile de chipuri devin altele intr-o clipa, doar pocnesc din degete si se schimba. Si nu te mai vreau, m-am saturat sa te vreau si sa nu te am niciodata. Revii mereu sub acelasi chip si pleci mereu cu alte chipuri. Curajul meu a ramas ars, nu e n stare sa renasca.

Goodbye, deci. Ramai cu bine, chipule, si nu te mai intoarce. Vezi, si eu stiu sa imi iau ramas bun. Am sa sterg pana si gandurile cu tine.

“Meserie!” de David Lodge

E ultimul roman din Trilogia Academica si are doua puncte de vedere: mediul universitar si mediul economic. Povestirea nu mai abunda de sex (cred ca apar vreo 3 sau 4 scene in care se face sex) asa cum se intampla in celelalte doua parti ale trilogiei si nici limbajul trivialo-academic nu-si mai gaseste locul. Nici mult prea desele calatorii cu avionul nu mai apar, calatorului fiindu-i mai comoda deplasarea cu masina din dotare. Personajele clasice din celelalte doua parti apar mult inantate in varsta si sunt putin cam pierdute in spatiu, nu par a-si mai gasi locul printre cei mai tineri.

Romanul are in centrul lui doua personaje diametral opuse, barbat si femeie; barbatul clasic, scund, intre doua varste, chel si cu burta, directorul unei fabrici, care  saliveaza la o tinerica foarte inteligenta, inalta si supla, oarecum noncomformista, oarecum in pas cu moda, feminista, voluntara, profesor universitar. Romanul descrie experientele traite de fiecare dintre personaje in mijlocul vietii si activitatii celuilalt. Intr-un final mediile opuse in care traiesc si isi fac meseriile ii schimba si ii fac sa semene.

http://lectura-audio.blogspot.ro/2013/03/david-lodge-schimb-de-dame.html

http://lectura-audio.blogspot.ro/2013/03/david-lodge-ce-mica-i-lumea.html

http://lectura-audio.blogspot.ro/2013/03/david-lodge-meserie.html

 

 

“Doi pe un balansoar” de William Gibson

De cand am descoperit situl cu piese de teatru radiofonic numai asta ascult. In sera asta am ascultat “Doi pe un balansoar” si mi-a placut extrem de mult. Nu e cazul sa ma exprim asupra¬†piesei, cert e ca a lasat asupra mea o foarte puternica stare de bine. Radu Duda joaca personajul masculin si asta m-a intrigat. Vocea lui mi-a ramas in minte, inca o aud, si-mi place atat de mult incat simt gadilaturi in cerul gurii. Ciudat, nu?