Mi-am dorit ani de zile sa citesc cartea asta (si, totusi, o priveam cu ceva scepticism, mai ales pentru ca ideile mele despre anumite literaturi europene par a fi oarecum indreptatite) si, din pacate, am gasit-o doar partial. Ce-i drept era in format audio si nici lectura nu era una tocmai stralucita, insa am reusit sa trec peste inconveniente si sa o citesc. Mi-a placut foarte mult. Seamana foarte mult cu Portret al artistului in tinerete al lui Joyce prin faptul ca descrie intamplari din viata autorului. De fapt, chiar Joyce l-a ajutat pe Italo Svevo sa publice romanul in Franta (l-a considerat o capodopera) si asta i-a adus renumele pe care il merita.
Romanul, la fel ca multe din romanele sfarsitului de secol XIX si inceput de secol XX, are la baza constiinta personajului. Nu contine foarte mult dialog, insa autorul reuseste sa amuze cititorul facandu-si personajul autoironic. Tocmai autoironia l-a crescut in ochii mei. Nu se sfieste sa arate cine este si e constient de propria imagine in ochii celorlalti. Nici ceilalti nu-l privesc cu mai multa intelegere facand in absenta lui (si nu de putine ori, chiar si in fata lui) adevarate glume care-l pun intr-o lumina proasta. Nici conduita sa morala nu e nepatata, insa tocmai ideea de just observator al propriilor trairi il face simpatic. Realitatea lui e franca, uneori cruda, gandeste nu de putine ori cu egoism transant, insa tocmai asta il face atat de placut. Si, de cele mai multe ori, e prost de sincer, dar asta face romanul sa fie bun.
Valentina Vitan 