E MULTA DRAGOSTE IN NOI

M-am imbatat de sentimente.
Ma incalzesc privindu-ti,
Pe indelete, fiecare parte din tine.
Atat imi permite ochiul meu miop sa vad.
Mangai cu privirea cate un ochi pe rand,
Nasul, apoi gura, gatul…
Sunt destul de beata sa alunec mai jos.
Ma anesteziez alungand din sentimente
Ca sa te pot privi clar, fara menajamente.
Cuprind bratele, le simt puterea,
Apoi coatele si palmele, pe rand.
De antebrate la ocup mai tarziu,
Pentru ca ma vor cuprinde
Si n-o sa le mai vad curand.
Te contemplu incet,
Nepasator de abrupt.
Degetele le simt, imi trec prin par si il descalcesc.
Imi zambesti usor, abia perceput,
Atat cat sa ma faci sa tremur de tine.
Apoi cuprinzi cu gura tot universul meu.
Picioarele se-npleticesc…
Abia acum imi permit sa simt.
Respiram sacadat, usor si fierbinte
In timp ce mainile noastre exploreaza subtil
Parti ce ne cuprind.
Apoi visam sa ne descoperim tot trupul de ceara
Ce va sa dispara intre atatea patimi ce se dezlantuie.
Ma cuprinzi, te chem, ma atati, te sufoc…
Sarut degetele, saruti tamplele,
Cuprind asternutul si-astern peste noi
Tacerea. Caci vis nu e, e aievea, dureros de dulce.
Si ne privim, ochi in ochi,
Gustand din cand in cand din cupa desfatarii.
Ma-mbraci in sarutari, iar eu tresar si plang de fericire.
Esti singurul in stare sa ma ridici
Sa vad cum Omenirea e in mine.
Iar tu, stand la picioarele mele,
Devii supusul carnii mele, prea linistit, prea imbatat
De clipe ce succed placerii,
Caci simti fiori de foc ce-nvaluie durerea
De a ma stii a ta intotdeauna.
Si-apoi ne-mbratisam cuminte, sorbind din aerul
Inflacarat, tot sarutand cate o gura la-ntamplare,
Primind din tot ce ne-a fost dat sa stim
Si sa simtim aievea.
Privim zambind deplinatatea clipei noastre.
Bucati de carne ce zac respirand inca sacadat,
Dorind o mangaiere in plus ca sa-ntregeasca
Extazul ce ne-a curpins.
Ne va mai fi dat noua, oare, muritorilor,
Sa ajungem din urma pe zei?
E multa dragoste in noi,
Si inca mult prea multa de impartasit.

Advertisements

REGRET

Visam la versuri fara nume
Ce le dadeam in dar, anume,
Aceluia ce esti, fara pacat,
Dar zilele le-am numarat.

O zi in plus de mai stateam,
Vietile mi le toceam,
Tot asteptand un vis, anume,
Sa-mi mangaie zilele bune.

Stam aplecata peste apa
Si imi cantam in gand, odata,
De dulci iubiri, impartasite,
Ce m-asteptau fara cuvinte.

Dar chinul tau e mult prea mare,
Sa nu pot fi atat de tare
Precum din inima-ti doreai.
Sau, cel putin, asa visai.

Dar esti doar trist, la fel si eu,
Si nu e alta-n locul meu
Sa te mangaie cu folos.
Dar, ce sa-ti fac?! Atat a fost.

In vis chemam ades puterea
Sa imi aduca mangaierea
Ce mi-ai fi dat. Dar ce folos?
Ca tu-ti doreai sa nu fi fost

Indragostit peste puteri
De-a mea iluzie. Dureri
Ai fi purtat in tine, multe,
Dar egoismu-ti sta in frunte.

Acum raman a nimanui, de gheata,
Caci as fi vrut sa nu simt ceata
Coborand peste-a mea viata,
Dar nu mai e nici o speranta.

Regret amar ca n-am trait
Sa simt ca totu-i impartasit,
Dar va veni o vreme cand,
Te vei uita spunand in gand

Ca te-am stiut si te-am simtit,
Si-atunci, cu suflet otravit,
Vei regreta la fel de-amar
Ca am trait totu-n zadar.

Discutii

Mi-a luat azi aproape doua ore sa explic unui apartinator de ce e important sa isi transfere copilul la o scoala speciala. Parca eram un disc zgariat, ajunsesem sa repet aceleasi lucruri la intervale oarecum regulate. De doi ani de zile ma chinui sa ii fac sa inteleaga pe cei care trebuie sa inteleaga ca acest copil nu se va integra niciodata intr-o comunitate normala, ca va ajunge sa infunde puscariile sau spitalele psihiatrice, ca nu va invata niciodata ce se preda la o scoala de masa, ca este batjocorit si umilit intr-un asemenea hal ca a ajuns sa fuga de la scoala si sa vina doar in zilele in care stie ca lucreaza cu mine. Nu e ascultat, toata lumea se plange de el, nu este lasat nici sa mearga la toaleta de catre colegi… Groaznic! Si toate astea de teama ca apartinatorii vor pierde alocatia daca este transferat intr-o scoala speciala.

TE-AI LEPADAT DE MINE

A cantat cocosul de trei ori,
Iar tu te-ai lepadat de mine
Tot de atatea ori.
Negand iubirea ce o simti te pierzi,
Iti lasi frustrarile sa-ti gatuie gandirea,
Caci inima ta e oarba si surda,
Nu mai poate simti.
Dureri prea crude se-adancesc,
Devin la fel de surde,
Si-atunci iti prinzi capul in maini
Si lacrimezi putin, caci esti barbat.
Ca tu nu ai de suferit ca o femeie,
Plapanda si firava, chiar de nu e.
Dar ea, durerea, persista sa te sfasie,
Oprind, din loc in loc, absurdul timp
Ce pare mult prea greu de strabatut
De unul singur.
Si-atunci inchizi in ochii inrositi,
O urma de alura de femeie
Ce mainile o deseneaza in eter.
Dar nu sunt eu, caci tu nu stii
Cum corpul meu se simte
Sub palmele tale.

Carnal

Nesecat de adanc
In curbura florii intepata de sange,
Cuprinzi universul in joaca
Si-apoi il lasi sa se cearna de vreme.

Intre doua chemari de ape ce scurg
Unduios pe un trup de femeie plapanda,
Stau neclintite in bezna fugara
Buze de jar sa acopere sanii.

Lunecand in nestire catre abis,
Fericit de secat de curatele lacrimi,
Ne umbresc aduceri aminte
Si roadele vietii prea plina de noi.

Am vrut curgerea timpului,
Sa cuprinda linistea caldurii,
Corpuri de ceara s-ar fi topit
Inca arzand mocnit.

Mihaita Talpalaru m-a ispitit, deci a trebuit sa ma tin de cuvant.

No more poetry

Si gata, am terminat cu poezia, macar pentru un timp. Perioada asta a fost foarte darnica cu mine. Multumesc muzei care a fost prezenta si, in acelasi timp, a lipsit cu desavarsire. O sa raman la proza pentru ca mi-e mai draga, curge mai usor si o simt. Urmeaza un editor bun… Eh, cautam, cautam!