E mult prea mult

E mult prea mult și mult prea chinuitor totul.
Mă uit în mine și vad cristale sparte și cioburi de inima roșiatice
Bucăți de piele roza și urme de buze pictate in negru.
E mult prea mult în mine sa deschid calea către nimic.
Rănesc visele și le arunc în rau să curgă la vale, sa se piardă;
As fi făcut înconjurul lumii de mii de ori daca oceanele n-ar fi avut
Sursa din ochii mei miopi, văzând cruciș in mijlocul sufletului, miop și el.
E mult prea mult daca din mine creste bradul din munte.
Îmi întind rădăcinile sa se duca departe, sa chinuie roade
Sa chinuie fluturi și cântece deopotriva. Și să te chinui și tu,
Glas ce taci. Nimic din ce sunt eu nu-ți e sfânt. Ai să te întorci parșiv
Și am să număr zilele până la finalul meu. Desi eu voi trăi
Voi fi murit încet, din nou, din lacrimi și orgoliu rănit,
Căci acum as fi rănit carnea mea că tu sa ramai intact
Și-as fi rupt bucăți din mine că tu sa ramai încă puțin.
Mă uit la cioburile de cristal și zâmbesc. Eu nu mai sunt aceeași
Dar tu ești la fel. Si ai sa traiesti la fel că totdeauna, rănit de rădăcinile mele
Căci te iubesc și-am să te iubesc până când uitarea va pune lacătul peste mine.
E mult prea mult, adevărat.

Scurt

Mă întrebam azi cum ar fi ”dincolo”. Nu, nu mă gândesc la nimic grav, doar că uneori mai avem obiceiul să ne gândim cum ar fi dacă nu am mai fi, pe ce tărâmuri am ajunge, care ar fi destinul nostru dacă nu am mai fi aici, ce fel de soartă am avea. Da, cred in destin, cred că există un motiv pentru care noi avem pragurile pe care le avem in viață, dar mai cred ca jumătate din tot ce trăim, minor, fie bun sau rău, e decizia noastră care influențează viitorul nostru. Și da, mult prea discutatul efect al fluturelui are un rost în destinul nostru, al tuturor. Visăm la ce ne-ar plăcea să avem parte, însă omul nu e sigur nici de minutul următor.

Apropo, back to Satriani. De fapt nu știu când nu a existat Satriani in preferințele mele zilnice. Si dacă ar fi să mor… să îmi cânte el așa:

Goodbye!/Hello!

Eu știu un lucru: atunci când un om vrea sa o ia de la capăt e dator să își încheie socotelile cu trecutul că sa nu îl tragă înapoi. Acum simt că o pot lua de la capăt sau, mă rog, să mă liniștesc că sa fiu capabilă sa fac fata tuturor celor ce vor urma. Acum chiar că mă pot numi ZEN.

Daca… (o minileapsa)

Sunt sigura ca in lumea asta exista cititori avizi de carte (Arhivatorul2 este unul din cei care citesc precum respira). Se pare ca recentele vanzari la BookFest au depasit asteptarile organizatorilor, desi preturile erau exorbitante. Mai cred ca inca se citeste ce e la moda si place ce este la moda, dar in marea de analfabetism functional in care inotam in viata de zi cu zi e bine sa fie si asa.

Blogul Printre carti , care apartine de situl cu acelasi nume , lanseaza o leapsa pe care am sa o preiau si eu. Daca ar fi ca de pe pamant sa dispara cartile si ar trebui sa salvati o anumita carte, una anume, care ar fi aceea? Se stie, eu as alege Ulisele lui Joyce in orice situatie, cu orice pret si oricum ar fi ea. Voi ce ati alege?

De pe site prefer sa comand carti si reviste despre pictura. Sunt extrem de incantata de un manual de Istoria Artei pe care l-am cautat de mult si care ma va ajuta in viitorul apropiat.

Si daca tot sunt in perioada Townsend, va chinui cu un clip funny. 🙂

I’d rather be happy than cool any day of the week. Devin Townsend

 

Devin Townsend

Trebuie sa recunosc ca la un moment dat mi-a fost teama sa il ascult, era mult prea chinuitor pentru mine in unele momente, insa omul asta mi-a schimbat cateva perceptii despre muzica. E zgomotos, dar extrem de melodic, progresiv pe alocuri, un om cu o minte iscoditoare care cauta sa redea stari si sentimente puterice si extrem de contradictorii. E un om cu o creativitate uriasa si un mic/mare geniu, o voce perfecta si clara si un chitarist de exceptie. Prima data l-am vazut in colaborare cu Steve Vai prin 1993 (logic ca eu i-am descoperit la 15 ani dupa lansarea albumului “Sex and Religion”) si mi-a ramas in minte ca un om extrem de “mobil” care dadea farmec unor melodii care nu ieseau tocmai din tipare. Pur si simplu il eclipsa pe Steve Vai. Fara Townsend ramanea un album fara succes.

Îmi aștept tăvălugul

Desi am avut până acum destule stări rele date de lucrurile urate din viața mea și a celor dragi mie, cumva acum simt că pot privi luminița de la capătul tunelului. Am sentimentul că sunt gata să accept ce mi se oferă, că pot înfrunta orice, oricât de greu și de complex ar fi. Ceva s-a schimbat în mine și asta e un lucru bun. Asta nu înseamnă că voi fi în stare să înfrunt chiar tot, in orice circumstanțe, doar că am destula putere să ocolesc zidurile și nu să intru în ele ca un berbec destoinic și încăpățânat ce mă aflu. Și, vorba unei ființe dragi, orice s-ar intampla trebuie sa cred că așa îmi este dat să am parte, deci oricât m-aș opune nu voi fi în stare să refuz ce am in fata mea.