FLUID…

fluid…

vopseaua curge lichid pe pânză,

se prelinge mânjind marginile în alb și negru.

griurile se întrepătrund,

spre negru…

spre alb…

curg continuu și pătează…

fluid…

pete vărsate, prelinse,

alungite și scurse pe marginile pânzei…

cerc alb devenit oval

sub care se vede, timid, negrul.

mișcări lente ajută vopseaua să se scurgă

până la marginea pânzei, circular,

se răzgândesc și se întorc lăsând în urmă pete…

apoi, un deget mișcă lichidul alb

dezvăluind, șerpuind, negrul,

înrâurindu-l, mișcându-l, arătându-l, subjugându-l…

picuri albi pe fundal negru redând mișcarea fluidă,

transformând griurile până la întrepătrundere,

transformând pânza în râu vâscos care își prelinge,

timid,

încăpățânat,

artistic,

sinele lichid al ființei sale.

CIOBURI

S-a întâmplat ca sticla să se spargă în bucăți
și să se așeze ea singură în calea trecătorilor.
De aș fi scris c-un ciob aș fi tăiat hârtia și ar fi sângerat.
Inepții! Doar am zgâriat-o și m-a durut pe mine.
S-a mai întâmplat ca, scrijelindu-mi bolta cerească,
să țâșnească de acolo picături de rouă
care ne-ar fi nins cu bucurii și țurțuri.
Ce să-i faci!?
Iubirea doare pe alocuri, pe unde trece acul și ața,
gata oricând să coasă durerile rănilor ce se vor deschide.
Fragmentele se legau unul de altul, demn de lauda îngerilor,
și nu mă așteptam ca limba să năvălească cu vorbele ei peste mine.
Gura îmi tot vorbea de fericiri pe care eu nu le simțeam;
sau poate că le-aș fi simțit între două lacrimi vărsate adânc,
însoțite de un rânjet trist.
Așa că am să calc și eu cioburile în plină stradă
și-am să continui să îmi scrijelesc hârtia în straturi,
unul câte unul, până am să dau de os;
poate că așa am să găsesc din nou roua pe bolta cerului
și un zâmbet înghețat printre fulgii de nea.